Mai e un pic. Doar un pic...peste o ora si jumatate voi pleca la Manastirea Sfintii Voievozi pentru slujba de multumire. Cum as putea sa nu ma duc?
Desigur pot sa-i multumesc lui Dumnezeu si aici acasa , dar acolo, langa sfintele icoane, in acel loc care este casa Domnului, langa sfantul altar e cu totul si cu totul altceva. Si eu am pentru ce sa multumesc!
Acum opt ani Grig murise doar de cateva zile, petreceam primul revelion fara el, doar cu Andrei, in manastire... cu maica Varvara... cu lume care inca imi spunea cuvinte care aratau ca stiu...ca le pasa...
Au trecut de atunci opt ani... totdeauna am fost in biserica in acesta noapte si nu as lipsi atat timp cat ma pot ridica, pot merge, pot auzi si inca vad!
Au fost opt ani ca o respiratie ! Cu pierderi cumplite...si inca plang pentru ei si inca ii caut si inca ii astept ... anul acesta s-a adaugat Ina, prietena mea .... Atat de curand!Biata de ea! Imi promisese si promisese tuturor ca de Revelion e sanatoasa. Ea petrecea revelionul frumos. Avea totdeauna rochie noua, pantofi eleganti... si totdeauna mergea la restaurant cu prietenii.Dansa , radea, povestea...
Acum, Ina le povesteste ingerilor ! Sigur o face! Daca nu as crede asta nu as putea sa ma ridic de aici, as plange pana cand lacrimile mele ar inunda laptopul, pana as muri , si pana si dincolo de moarte! Dar cred ca Ina le povesteste ingerilor ceva amuzant si cerul tot se bucura...
Anul acesta s-a nascut Filip! Ina nu l-a cunoscut! A strigat la telefon...
-Sa traiasca si sa cresca!
Dar ea nu l-a vazut! Are insa in grija ei, fetita lui Andrei si rade cu ea , cand scutura norii!
A fost un an frumos. Ruxandra s-a maritat anul acesta cu cel mai bun baiat din lume...Isi construiesc impreuna o viata senina si frumoasa, muncind, iubindu-se, ascultandu-se unul pe altul...
Andrei a devenit tatal unui baietel! Filip Teodor
Filip este marele nostru dar primit in anul 2015! Cadoul nostru! Filip este cel mai dulce copil din univers...asa cum sunt alte miliarde de copii.Rasul lui, seninatatea lui,sanatatea lui, el tot, este minunea lui Dumnezeu!
Si dam slava lui Dumnezeu cu cutremur!
Astazi am fost la slujba si dimineata si seara...Am privit cerul poate mai atenta decat in alte zile...
Pana tarziu s-a vazut luna...
Niste nori aramii indulceau dimineata...Iubesc diminetile pentru ca fiecare dimineata este un nou inceput! Si simt in viata mea ca e un nou inceput...si simt ca acest inceput e legat de acest loc...Aici s-a linistit totdeauna sufletul meu! Cred ca pentru ca aici am ingenuchiat prima data intr-o biserica, aici la icoana Maicii Domnului, ocrotitoarea vietii mele...
Inceputuri... fiecare zi e un inceput...Asa si fiecare 1 ianuarie e un inceput...Cateva ore si gata...
In curand la Closca incepe privegherea.
Nu merg la Closca pentru ca starea mea de sanatate e proasta si nu-mi permite sa merg. Parintele singur mi-a cerut sa stau acasa si sa ma odihnesc.Altcineva va sta in locul meu si parintele va tamaia pe altcineva. Va fi intuneric si lumea nici nu o sa observe ca nu sunt... Mai mult decat mine le va lipsi blitul aparatului meu fotografic. Dar asa trebuie!Cine sunt eu sa lipsesc cuiva?
Voi merge aici, alaturi de casa mea si dau slava lui Dumnezeu pentru toate aceste biserici si slujitorii lor!
Merg sa multumesc...Si merg sa cer iertare lui Dumnezeu...pentru ca mult am gresit, mult am pacatuit in acest an... desigur toti oamenii carora le-am gresit mi-au aplicat corectia cuvenita. Sigur nimeni nu a ramas dator. Doar Dumnezeu m-a iertat de miliarde de ori, doar El a privit spre mine cu ingaduinta si cu iubire!
Si din iubire merg si eu sa-i multumesc...
Când se lasă peste pământ apusul, când se împart odihna somnului obştesc şi la căderea zilei liniştea se aşterne, eu văd cămara Ta sub chipul palatelor strălucitoare şi a pridvoarelor de nori ale amurgului. Foc şi porfiră, aur şi azur grăiesc prorocind despre frumuseţea cea negrăită a corturilor Tale şi cu glas de prăznuire strigă:
Slavă Ţie, în ceasul tihnit al înserării,
Slavă Ţie, Celui ce ai revărsat asupra lumii mare linişte,
Slavă Ţie, pentru raza de rămas-bun a soarelui care apune,
Slavă Ţie, pentru odihna somnului adânc,
Slavă Ţie, pentru bunătatea Ta care se arată în întuneric, când lumea toată pare a fi departe,
Slavă Ţie, pentru rugăciunile smerite ale sufletului,
Slavă Ţie, pentru deşteptarea făgăduită spre bucuria veşnicei zile neînserate,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci
... a fost seara ... am fost la vecernie...
si ma voi intoarce...
"Am privit iarna cum, sub tăcerea lunii, întreg pământul îţi aduce tihnită rugăciune, înveşmântat în haină albă, strălucind de nestematele zăpezii. Am văzut cum se bucură de Tine soarele care răsare şi am auzit corurile păsărilor slavoslovind. Am auzit cum foşnesc codrii, cântă vânturile şi apele susură cu taină despre Tine, am auzit cum Te propovăduiesc cetele luminătorilor prin mişcarea pe care le-ai rânduit-o, cu înţelepciune, pe nesfârşitele întinderi. Ce e lauda mea! Firea este ascultătoare, iar eu nu sunt. Atâta cât trăiesc şi văd dragostea Ta, râvnesc să-Ţi mulţumesc, să mă rog Ţie şi să strig:Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat lumina"
Atat de frumos este acest acatist de multumire! El m-a ajutat sa citesc si alte acatiste , el s-a potrivit sufletului meu... poate de aceia , inchei acest an si il incep pe celalalt cu el...
'Impărate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricăciune, Tu ţii în dreapta Ta toate cărările vieţii omeneşti cu puterea proniei Tale celei mântuitoare. Îţi mulţumim pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele ascunse, pentru viaţa pământească şi pentru cereştile bucurii ale împărăţiei Tale. Arată-ne şi de acum înainte mila Ta, celor care cântăm: Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!'
Si vreau sa va spun dragilor ca va iubesc. Imi pare rau ca nu va iubesc atat cat meritati ca fiind chipul lui Dumnezeu.Ma simt zdrobita de acest gand: ca nu va iubesc atat cat de mult ati merita, desi va iubesc! Atat imi doresc pe acest an care se sfarseste si incepe: sa fiu cu adevarat toleranta , sa fiu cu adevarat un om care iubeste pe toata lumea, si acesta pentru un singur si coplesitor motiv: pentru ca in fiecare dintre voi este Dumnezeu, pe care eu Il slavesc!
La multi ani binecuvantati, dragilor! Cu pace si iubire!
Va multumim si va iubim ! La multi ani!
RăspundețiȘtergere