Am crezut si inca mai cred in prietenie.Daca ar trebui sa pictez o icoana a prieteniei i-as alege sa reprezinte Prietenia pe David si Ionathan sau pe Micul Print si aviatorul care isi repara avionul in Sahara.Ei sunt idealul meu. Spre acesta am tanjit in intrega mea viata si am gasit in prietenie cele mai frumoase sentimente si mari bucurii. Am traversat aceasta viata lunga tinandu-ma de mana unor oameni ... Dumnezeu mi-a daruit prieteni buni care sa ma insoteasca...Danutii din copilaria mea, apoi Petre vagabondul din Bucuresti, singurul caruia i se potrivesc perfect versurile cantecului
Sunt vagabondu' vietii mele
Ca intru film cu Rascapur
Maturator de praf de stele
Si cusurgiu fara cusur
Iar cand adorm spre dimineata
Imi reprosez de la-nceput
Ca n-am luat totul de la viata
Si nu i-am dat cat as fi vrut...
Tudor despre care am scris atat de frumos acum un an, prietenul meu cel mai bun, aparatorul meu in lupta cu lumea si acea parte a sufletului meu, cea sincera, cea murdara, cea plina de caderi, dar si de ridicari in inaltul cerului, de daruire si iubire "ca pe sufletul meu"...
Nu pot, inca nu pot privi in urma la prietenia nostra fara sa sufar pentru ca acolo a fost mai mult decat pot povesti. Tudor imi lipeste mereu , la fel de mult ca si Grig, desi iubirea vietii mele a fost in mod cert Grig...la fel de mult ca si Grig imi lipseste el, prietenul meu.
Nu pot, inca nu pot privi in urma la prietenia nostra fara sa sufar pentru ca acolo a fost mai mult decat pot povesti. Tudor imi lipeste mereu , la fel de mult ca si Grig, desi iubirea vietii mele a fost in mod cert Grig...la fel de mult ca si Grig imi lipseste el, prietenul meu.
Da, e in prietenie o iubire la fel de mare ca in cea dintre un barbat si femeie, sau poate chiar mai mare! Cred, da, cred ca intr-o prietenie adevarata , prietenii se iarta mai usor ca intr-o poveste de iubire si se apara unii pe altii, chiar daca nu au dreptate sau chiar daca stii clar ca prietenul tau a gresit.Altruist, partinitor.asa trebuie sa fie prietenul tau.
Eu asta mi-am dorit si asta imi doresc! Sa tina cu mine chiar cand nu am dreptate, sa ma iubeasca cand sunt suparata, sa "dusmaneasca " pe cei care ma dusmanesc, in sens ca nu pot fi prieteni cu cei care imi fac rau, se pot ruga pentru ei,dar nu e normal sa-si petreaca cu ei timpul, mai ales in fata mea!Incredere, dragoste,sinceritate, permanenta...
Acum un an , intr-o tara straina am cunoscut o familie de romani:mama, tata si doi copii, fata abia la granita copilariei cu adolecenta si baiatul deja adolescent. Ne-am placut fara multe discutii, pur si simplu in sufletele noastre este ceva care rezoneaza la fel, totul plecand de la credinta nostra in Iisus Hristos.Nu am pastrat legatura in modul in care o fac cei foarte apropiati, dar pentru ei blogul meu a fost mai mult decat le-as fi scris saptamanal scrisori.
In vara acesta au vizitat Romania si si-au dorit atat de mult sa ma vada incat au venit aici, in orasul meu, la mine acasa.
Mie nu-mi bate nimeni in usa decat rar. Locuiesc singura, aproape salbaticita, intr-o casa mare , prea mare pentru mine.
Ei, patru au umplut-o cu bunatatea si iubirea lor.Ne-am facut mici daruri,care au aratat insa cat de atenti suntem unii cu altii! Ne-am sezat fiecare unde s-a simtit mai bine,dar sa ne putem privi unii pe altii, nu stiu cum niciunul nu s-a asezat in locul meu favorit... am pus pe masa covrigi si fructe, era zi de post aspru pentru sfantul Ioan Botezatorul si ne-am asezat sa insiram timpul trecut, sa umplem ceea ce nu stiam prea bine unii despre altii...Orele au trecut fara sa stim cum. Telefoanele ne bazaiau din cand in cand, dar nici macar nu le mai priveam, afara se lasase seara... Fetita s-a intins in spatele tatalui ei, pe canapea si a adormit, baiatul asculta tacut si interesat cuvintele noastre... Si intre noi se lega ceva mai puternic decat orice iubire omeneasca, iubirea de chipul lui Dumnezeu pe care fiecare il vedea in celalalt...
Dupa ore lungi s-au ridicat sa plece, inima mea era plina de ei, atat de plina incat abia avea loc in mine...ma bucuram ca inca ii am cu mine fie si pentru inca cateva minute si alungam gandul ca vor pleca... Au iesit pe hol, au cerut voie sa faca fotografii icoanelor mele ...inca ma priveau si eu pe ei... dor despartirile, pe mine ma dor, inca nu am aflat cum sa ma despart fara durere si dintr-odata doamna a zis:
-Nu putem pleca fara dumneavoastra, chiar nu putem! Haideti cu noi! Stam de vorba in masina ... apoi maine mergem impreuna la biserica la biserica noastra...
-Haideti! Haideti!Haideti!
Nu cred ca am un spirit aventurier! Dar mi-am pus intr-o geanta minimul de lucruri care iti trebuie cand pleci de acasa , ei strangeau paharele si farfuriile... si am iesit pe usa, fara sa-mi pese cand ma intorc!
A fost luna noua!
Si luna plina ne-a urmarit tot drumul , fetita adormise iar si noi inca povesteam lucruri care sa ne ajute sa intelegm cum e cu urcusul si coborasul duhovnicesc... Ce alte lucruri ne mai putem dori in afara mantuirii?
Locurile vizitate in acest an si oamenii pe care i-am cunoscut ne urmau si intram prin descrierii fie in Sfantul Mormant , fie la Sihastria Putnei, fie la Schitul Closca, fie la Manastirea Crucea ...
Din cand in cand ne aminteam lucrurile citite ...Sfanta Scriptura ...Vechiul Testament mai putin citit de ei si Noul Testament cuvant cu cuvant ...
Am petrecut impreuna multe ore ...si i-am vazut rugandu-se in casa lor , fiecare dupa canonul pe care il au. Mie mi-au dat o carte de rugaciuni si Canoanele Maicii Domnului...
Tarziu,tarziu am adormit , eu cu fetita in camera ei si nu puteam dormi de bucurie ca o simt cu mine, curata in toata varsta ei pura, rasucindu-se ca un titirez , dar perfect adormita... Avea sa treaca timpul si cand o voi mai imbratisa? Cand ii voi mai saruta manutele mirosind a nuca de cocos?Iubesc copiii, chiar ii iubesc si dau slava lui Dumnezeu ca mi-a implinit menirea de a fi mama si bunica...matusa care adopta oricand un nepot ...
Ne-am trezit dimineata la ora 7 si un pic...
-Hai du-te sa te inchini si sa te rogi-le zicea mama trimitandu-i in camera de zi si ei mergeau grabiti, fara sa comenteze nimic si fara sa ceara hrana lumeasca... Am fost impreuna la sfanta liturghie , ne-am rugat impreuna, eu asezata langa doamna si fetita...amandoua incadrand icoana Maicii Domnului, baiatul ajutand in sfantul altar, iar tatal asezat in partea dreapta a bisericii, langa barbati.
Familie crestina!Familie cum as fi vrut sa stiu sa construiesc si eu... La varsta pe care ei o au , noi bantuiam lumea "civilizata", mancam langa Palatul de justitie in Paris si ne udam in marile lumii. Dumnezeu cu iubire ne implinea toate visele , iar noi nu-i daruiam nimic...O, de-as putea schimba acel timp! O, de-as putea intoarce ceasul!
Dupa sfanta liturghie am mers acasa si am mancat impreuna . Am spus rugaciunea cu totii pentru ca ei asa o fac probabil , ne-am bucurat de fiecare minut, am imbratisat copiii cu multa iubire, pentru o despartire mai lunga si m-au condus la gara...
M-am intors la casa mea pe langa lanuri cu porumb copt... "Este tarziu, se coace in vorbe intelesul " spune un poet intr-un poem frumos... si-n noi se coace intelegerea lucrurilor cu adevarat importante
E greu uneori, e greu sa fii tanar, mai ales daca nu-L ai tovaras pe Cel ce este Calea , Adevarul si Viata! E greu si cand ai viata mea si inca colinzi cautand intelegerea acestora... Dar nadajduim ca nu e tarziu si ca impreuna , tinandu-ne de mana ca la masa de pranz cand am spus Tatal nostru , ne vom ajuta sa ajungem la EL.Cred ca pentru asta Dumnezeu ne trimite prieteni, oameni in acelasi duh, sa ne ajutam unii pe altii si sa ne mantuim mai usor.
Beau acum , din cand in cand, savurand cu iubire, cappucino de la ei cu gust de prietenie frumoasa si sincera , cu grija sa nu se termine repede... e mult pana la anul , pentru ca stiu ca in putine locuri pot gasi prietenie ca al lor...
Va iubesc, dragii mei si va port cu mine pretutindeni!
Eu asta mi-am dorit si asta imi doresc! Sa tina cu mine chiar cand nu am dreptate, sa ma iubeasca cand sunt suparata, sa "dusmaneasca " pe cei care ma dusmanesc, in sens ca nu pot fi prieteni cu cei care imi fac rau, se pot ruga pentru ei,dar nu e normal sa-si petreaca cu ei timpul, mai ales in fata mea!Incredere, dragoste,sinceritate, permanenta...
Acum un an , intr-o tara straina am cunoscut o familie de romani:mama, tata si doi copii, fata abia la granita copilariei cu adolecenta si baiatul deja adolescent. Ne-am placut fara multe discutii, pur si simplu in sufletele noastre este ceva care rezoneaza la fel, totul plecand de la credinta nostra in Iisus Hristos.Nu am pastrat legatura in modul in care o fac cei foarte apropiati, dar pentru ei blogul meu a fost mai mult decat le-as fi scris saptamanal scrisori.
In vara acesta au vizitat Romania si si-au dorit atat de mult sa ma vada incat au venit aici, in orasul meu, la mine acasa.
Mie nu-mi bate nimeni in usa decat rar. Locuiesc singura, aproape salbaticita, intr-o casa mare , prea mare pentru mine.
Ei, patru au umplut-o cu bunatatea si iubirea lor.Ne-am facut mici daruri,care au aratat insa cat de atenti suntem unii cu altii! Ne-am sezat fiecare unde s-a simtit mai bine,dar sa ne putem privi unii pe altii, nu stiu cum niciunul nu s-a asezat in locul meu favorit... am pus pe masa covrigi si fructe, era zi de post aspru pentru sfantul Ioan Botezatorul si ne-am asezat sa insiram timpul trecut, sa umplem ceea ce nu stiam prea bine unii despre altii...Orele au trecut fara sa stim cum. Telefoanele ne bazaiau din cand in cand, dar nici macar nu le mai priveam, afara se lasase seara... Fetita s-a intins in spatele tatalui ei, pe canapea si a adormit, baiatul asculta tacut si interesat cuvintele noastre... Si intre noi se lega ceva mai puternic decat orice iubire omeneasca, iubirea de chipul lui Dumnezeu pe care fiecare il vedea in celalalt...
Dupa ore lungi s-au ridicat sa plece, inima mea era plina de ei, atat de plina incat abia avea loc in mine...ma bucuram ca inca ii am cu mine fie si pentru inca cateva minute si alungam gandul ca vor pleca... Au iesit pe hol, au cerut voie sa faca fotografii icoanelor mele ...inca ma priveau si eu pe ei... dor despartirile, pe mine ma dor, inca nu am aflat cum sa ma despart fara durere si dintr-odata doamna a zis:
-Nu putem pleca fara dumneavoastra, chiar nu putem! Haideti cu noi! Stam de vorba in masina ... apoi maine mergem impreuna la biserica la biserica noastra...
-Haideti! Haideti!Haideti!
Nu cred ca am un spirit aventurier! Dar mi-am pus intr-o geanta minimul de lucruri care iti trebuie cand pleci de acasa , ei strangeau paharele si farfuriile... si am iesit pe usa, fara sa-mi pese cand ma intorc!
A fost luna noua!
Locurile vizitate in acest an si oamenii pe care i-am cunoscut ne urmau si intram prin descrierii fie in Sfantul Mormant , fie la Sihastria Putnei, fie la Schitul Closca, fie la Manastirea Crucea ...
Din cand in cand ne aminteam lucrurile citite ...Sfanta Scriptura ...Vechiul Testament mai putin citit de ei si Noul Testament cuvant cu cuvant ...
Am petrecut impreuna multe ore ...si i-am vazut rugandu-se in casa lor , fiecare dupa canonul pe care il au. Mie mi-au dat o carte de rugaciuni si Canoanele Maicii Domnului...
Tarziu,tarziu am adormit , eu cu fetita in camera ei si nu puteam dormi de bucurie ca o simt cu mine, curata in toata varsta ei pura, rasucindu-se ca un titirez , dar perfect adormita... Avea sa treaca timpul si cand o voi mai imbratisa? Cand ii voi mai saruta manutele mirosind a nuca de cocos?Iubesc copiii, chiar ii iubesc si dau slava lui Dumnezeu ca mi-a implinit menirea de a fi mama si bunica...matusa care adopta oricand un nepot ...
Ne-am trezit dimineata la ora 7 si un pic...
-Hai du-te sa te inchini si sa te rogi-le zicea mama trimitandu-i in camera de zi si ei mergeau grabiti, fara sa comenteze nimic si fara sa ceara hrana lumeasca... Am fost impreuna la sfanta liturghie , ne-am rugat impreuna, eu asezata langa doamna si fetita...amandoua incadrand icoana Maicii Domnului, baiatul ajutand in sfantul altar, iar tatal asezat in partea dreapta a bisericii, langa barbati.
Familie crestina!Familie cum as fi vrut sa stiu sa construiesc si eu... La varsta pe care ei o au , noi bantuiam lumea "civilizata", mancam langa Palatul de justitie in Paris si ne udam in marile lumii. Dumnezeu cu iubire ne implinea toate visele , iar noi nu-i daruiam nimic...O, de-as putea schimba acel timp! O, de-as putea intoarce ceasul!
Dupa sfanta liturghie am mers acasa si am mancat impreuna . Am spus rugaciunea cu totii pentru ca ei asa o fac probabil , ne-am bucurat de fiecare minut, am imbratisat copiii cu multa iubire, pentru o despartire mai lunga si m-au condus la gara...
M-am intors la casa mea pe langa lanuri cu porumb copt... "Este tarziu, se coace in vorbe intelesul " spune un poet intr-un poem frumos... si-n noi se coace intelegerea lucrurilor cu adevarat importante
Va iubesc, dragii mei si va port cu mine pretutindeni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu