Pelerinii pleaca devreme la Closca. Eu insa de regula ma bucur de prezenta finilor si merg cu ei, un pic mai tarziu... admiram drumul frumos in orice anotimp, mai vorbim putin, ne mai sfatuim ...si drumul spre Closca e o incantare!
Dar cand am ajuns la Closca era soare si frumos. Am intrat grabiti in biserica si am sarutat evanghelia.
Era inca Utrenia...Am dus la altar pomelnicele.
Astazi cineva ma intreba daca duminica se duc pomelnice pentru cei adormiti. Si m-am gandit sa transcriu din sfaturile parintelui Cleopa...
"- Cand facem pomelnic pentru Sfantul Altar, pe cine sa trecem in primul rand ?
- Cel mai mare neam pe care il avem pe fat a pamantului, nu-i tata si mama, cat veti trai voi. Cel mai mare neam pe care il avem nu-i sotia, nu-i sotul, ci este preotul care ne-a botezat si al doilea este nasuI de botez, si al treilea - pentru care sunteti cununati - este nasuI de cununie. Deci, cand faci un pomelnic, intai si intai la morti sa faci. Si daca preotul care te-a botezat este mort, pe el sa-l pui intai. Apoi sa pui nasul, daca-i mort, pe urma pe ceilalti.
Cand faci pomelnic la vii, tot asa. Daca traieste preotul, pui pe preot intai si apoi pe nasuI de botez, nasuI de cununie si apoi pui pe sot, sotie, mama, sora si alte rudenii."
Deci...ducem pomelnice totdeauna si pentru vii si pentru adormiti, dar, cand faci un pomelnic, intai si intai la morti sa faci!
Ap. Fapte 9, 32-42
În zilele acelea, Petru, trecând pe la toţi, a coborât şi la sfinţii care locuiau în Lida. Şi acolo a găsit pe un om, anume Enea, care de opt ani zăcea în pat, fiindcă era paralitic. Şi Petru i-a zis: Enea, te vindecă Iisus Hristos. Ridică-te şi strânge-ţi patul. Şi îndată s-a ridicat. Şi l-au văzut toţi cei ce locuiau în Lida şi în Saron, care s-au şi întors la Domnul. Iar în Iope era o uceniţă, cu numele Tavita, care, tâlcuindu-se, se zice Căprioară. Aceasta era plină de fapte bune şi de milosteniile pe care le făcea. Şi în zilele acelea ea s-a îmbolnăvit şi a murit. Şi, scăldând-o, au pus-o în camera de sus. Şi, fiind aproape Lida de Iope, ucenicii, auzind că Petru este în Lida, au trimis pe doi bărbaţi la el, rugându-l: Nu pregeta să vii până la noi. Şi Petru, sculându-se, a venit cu ei. Când a sosit, l-au dus în camera de sus şi l-au înconjurat toate văduvele, plângând şi arătând cămăşile şi hainele câte le făcea Căprioara, pe când era cu ele. Şi Petru, scoţând afară pe toţi, a îngenunchiat şi s-a rugat şi, întorcându-se către trup, a zis: Tavita, scoală-te! Iar ea şi-a deschis ochii şi, văzând pe Petru, a şezut. Şi, dându-i mâna, Petru a ridicat-o şi, chemând pe sfinţi şi pe văduve, le-a dat-o vie. Şi s-a făcut cunoscută aceasta în întreaga Iope şi mulţi au crezut în Domnul.
Ev. Ioan 5, 1-15
În vremea aceea, fiind sărbătoare, s-a suit Iisus în Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreieşte Vitezda şi care avea cinci pridvoare. În aceste pridvoare zăceau mulţime multă de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei, căci un înger al Domnului se pogora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa; şi cel care intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos, orice de ce boală era cuprins. Atunci era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Pe acesta, văzându-l zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, l-a întrebat Iisus: voieşti să te faci sănătos? Răspuns-a Lui Bolnavul: Doamne, nu am pe nimeni ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa; aşa că până când merg eu, altul se pogoară înaintea mea. Iisus a zis către el: scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi în clipa aceea s-a făcut omul sănătos şi şi-a luat patul său şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: este zi de sâmbătă şi nu-ţi este iertat să iei patul. El le-a răspuns: Cel care m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: ia-ţi patul tău şi umblă. Ei l-au întrebat: cine este omul care ţi-a zis: ia-ţi patul tău şi umblă? Dar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceea Iisus l-a găsit în templu şi i-a zis: iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple şi mai rău. Atunci omul s-a dus şi a spus iudeilor că Iisus este cel care l-a făcut pe el sănătos.
Predica parintelui Leontie
Acum, iubiţii mei, când se apropie încheierea anului şcolar şi elevii şi elevele se pregătesc pentru examene şi au palpitaţii, şi împreună cu ei se neliniştesc părinţii, se aude Apostolul de astăzi, un Apostol actual, care vorbeşte despre o anume uceniţă sau elevă, care a primit nota zece, calificativul „excepțional”, la cea mai grea lecţie. Pentru că ce folos să ia cineva „excepțional” la toate materiile, iar îngerul să-i pună zero la o altă materie despre care vorbeşte astăzi apostolul?
Dar oare elevi/ucenici şi eleve/uceniţe sunt doar copiii? Greşit. Școala nu se termină în bănci. Omul, din ceasul în care se naşte până când va închide ochii, este întotdeauna ucenic/elev, iar această lume este o şcoală nesfârşită; aveau dreptate filosofii antici când spuneau „îmbătrâneşte, pururea învăţând” (Solon), că în fiecare zi omul învaţă şi viaţa oferă diferite lecţii, uneori bune şi omul progresează în bine, iar alteori rele şi omul se cufundă în decadenţă morală şi distrugere.
Trăim într-o lume care însetează după cunoaştere.
In vremurile noastre predomina ştiinţele, dar trăim şi într-o lume a stricăciunii. Diavolul, alături de atâtea şcoli – de atâta cunoaştere, a reuşit să deschidă şi propriile lui „şcoli”, iar dacă nu se vor lua măsuri, ca să fie închise, lumea se va distruge. Și şcolile diavolului, care scot zi de zi şarlatani şi criminali cu diplome, sunt multe si le stiti…
Dar eu, fraţii mei, nu vreau să vă vorbesc despre şcolile de la Hollywood, pe care le-a deschis propaganda evreiască, ca să ne distrugă; vreau să vă vorbesc despre o altă şcoală.
Să-I mulţumim Domnului, deoarece în acest întuneric există o şcoală, pe care v-o recomand din toată inima mea. Este o şcoală cerească. Predă cele mai înalte cursuri, care se referă nu doar la viaţa noastră pământească, ci şi la cea cerească. Această şcoală îşi are deschise porţile tuturor, împăratului şi soldatului, bogatului şi săracului. Îl ia pe agramat şi-l face înţelept, îl ia pe cel stricat şi-l face onest. Școala aceasta este Sfânta noastră Biserică. Este o adevărată şcoală; e un alt subiect modul în care o percep oamenii astăzi.
În primii ani ai creştinătăţii membrii Bisericii se numeau „ucenici” şi „uceniţe”. Toate erau simple… Dac-aş avea dreptul, i-aş întreba pe psalţi, pe preoţi, pe voi: ce-nţelegeţi în Biserică? În binecuvântaţii ani de demult ai apostolilor şi ai marilor Părinţi ai Bisericii lucrurile nu erau aşa. Cultul era simplu, cu puţine imne, fara protopsalti si lambadari, dar aceste imne erau intonate cu lacrimi. Dar atunci era Biserica cu adevărat şcoala lui Hristos!
Da, şcoală este Biserica. Și în această şcoală, precum în orice altă şcoală, observi trei lucruri: dascăli, cărţi, elevi.
În Biserică există dascăli. Care este dascălul acestei şcoli? Nu este înţeleptul X sau Y, care ştie limbi străine şi şi-a transformat capul în dicţionar enciclopedic; Dascăl mai presus decât toţi dascălii este Iisus Hristos. Ce să spunem noi despre El? A spus El Însuşi şi am auzit în Marea Marţi: Voi să nu vă numiţi învăţători şi profesori, deoarece Unul este învăţătorul şi profesorul, Hristos (vezi Matei 23, 8, 10). Învăţător de asemenea în această şcoală este Duhul Sfânt, Care i-a luminat nu numai pe pescarii Galileii, pe care i-a arătat preaînţelepţi, ci „luminează şi pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9).
În școala aceasta cerească, precum în orice școală, există o carte. Înaintea acesteia luați toate cărțile din lume și ardeți-le, pentru că puțină substanță și folos au. Care este cartea din care învață Biserica noastră? Este împărăteasa cărților, Sfânta Scriptură, Evanghelia. Cartea aceasta este și pentru copil și pentru cel mare și pentru înțelept și pentru omul de știință și pentru cel necăjit și îndurerat și pentru orfan și pentru văduvă și mai ales pentru păcătosul care caută să se mântuiască. Această carte nu s-a învechit. Vor trece anii și secolele, lumea se va întoarce cu susul în jos, dar aceasta va rămâne veșnică, deoarece a spus-o Hristos: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35).
Școală este Biserica; v-am arătat dascălul, v-am arătat și cartea, acum rămâne să vi-i mai arăt pe elevi. Cine sunt elevii? Pentru a se înscrie cineva nu e nevoie de examene ca în lume. La școala lui Hristos primii elevi/ucenici au fost pescarii Galileii, cei doisprezece și cei șaptezeci de apostoli, care au stat lângă El trei ani, i-a luminat Duhul Sfânt și au devenit mai înțelepți decât Socrate, Platon și Aristotel, dascăli ai lumii. Și eleve/ucenițe? Femeile mironosițe („Pentru ce miruri din milostivire cu lacrimi amestecați, o ucenițelor?...” - Binecuvântările Învierii). Ucenici/elevi ai lui Hristos au fost și tâlharul, sutașul care și-a aruncat la pământ săbiile și a spus: „Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu era Acesta” (Matei 27, 54) și alții nenumărați.
Din mulțimea tuturor acestora aleg acum o femeie, o fată, despre care apostolul de astăzi spune: „În Iope era o uceniță pe nume Tavita” (Fapte 9, 36). Trăia în Iope sau Iaffa - un port al Ierusalimului, adică în actualul Tel Aviv, care este capitala statului Israel. Acolo locuia acest crin. Numele ei evreiesc era Tavita, iar în traducere - Căprioara. Nu semăna cu fetele de astăzi; în inima ei ardea focul cerului. Credincioasă uceniță/elevă a Domnului nostru Iisus Hristos, asculta toate cursurile Lui. Și sunt importante toate cursurile lui Hristos. Dar cea mai frumoasă lecție pe care a învățat-o Tavita este „Să vă iubiți unii pe alții”(Ioan 13, 34; 15, 12, 17).
A simțit aceste cuvinte în profunzime; nu ca pe niște cuvinte înșelătoare și ca pe un sentiment trecător, ci ca pe o trăire. S-a dăruit iubirii lui Hristos. Această fată săracă, care știa arta croitoriei, și-a transformat căsuța în atelier și cosea cămăși și mantale pentru orfani și văduve; o mulțime de oameni fusese îmbrăcată de mâinile ei.
A venit însă ceasul ca ea să moară. Și a plecat ca un înger. În jurul trupului ei, la patul de moarte, s-au adunat toți. Copii trupești nu avea, dar era și ea mamă cu o mulțime de copii duhovnicești. Plângere și jale se auzea. Toată cetatea plângea. Atunci „ucenicii” - iarăși avem aici cuvântul „ucenici” (Fapte 9, 38) -, trimit în Lida, la cincisprezece kilometri depărtare, și-l înștiințează pe apostolul Petru, iar acela vine în Iope. Îl suie în foișor și se află înaintea sicriului.
Ce inimă nu s-a-nmuiat, ce ochi n-au lăcrimat!? Și apostolul Petru ce-a făcut? Să nu creadă necredincioșii, e dreptul lor; noi credem că acestea pe care le zice Evanghelia sunt adevărate. Zice: Când a văzut jalea, i-a scos pe toți afară, a îngenuncheat înaintea sicriului, și-a înălțat ochii la cer și s-a rugat precum altădată Învățătorul său. Și întorcându-se către trup a spus:„Tavita, scoală-te!” (Fapte 9, 40). Și aceea și-a deschis ochii! Trupul ei s-a electrizat și a înviat. Cutremur și uimire i-a cuprins pe toți.
Acestea ni le zice apostolul.
Şi acum, fraţii mei, o întrebare şi puneţi-vă mâna pe inimă. Mă întreb pe mine însumi…, întreb pe toţi cei care am trecut prin cristelniţă: suntem ucenici/elevi ai lui Hristos? Sau nu cumva se întâmplă şi cu noi ceea ce am auzit în Vinerea Mare: „Astăzi Iuda lasă pe Învăţătorul şi primeste pe diavolul…”? (Utrenia Vinerii celei Mari, Antifonul 4).
Dacă eram ucenici ai lui Hristos, am fi venit regulat la biserică; elevul bun nu lipseşte de la şcoală. Dacă eram ucenici/elevi ai lui Hristos, în fiecare zi citeam textele sfinte. Dacă eram ucenici ai Domnului Hristos – voi spune acest cuvânt – n-ar fi existat în ţara noastră bordeluri şi alte centre ale decadenţei. Dacă eram ucenici/elevi ai lui Hristos, am fi împlinit şi lucrul cel mai greu – lecţia cerească, pe care a împlinit-o Sfânta Tavita; şi cea mai dificilă lecţie este constituită din cele două cuvinte, „iubiţi-vă întreolaltă”. Şi numai prin dragostea lui Hristos am fi creat o nouă civilizaţie, o nouă patrie, o patrie cu adevărat creştină, în care am fi trăit fericiţi, cântând „Aliluia” în vecii vecilor. Amin.
Manastirea Neamt, acest Ierusalim al Ortodoxiei din spatiul romanesc, este plin de comori, unele stiute, altele nestiute si multe altele, de buna seama, care se vor descoperi de aici inainte. Intre comorile cele nestiute pana in urma cu 25 de ani se numara de-acum si sfintele moaste ale celui care a intrat in traditia recenta a manastirii sub numele de „Sfantul necunoscut” de la Neamt, caci fara drept de tagada avem de a face cu un sfant al carui nume doar bunul Dumnezeu va face sa fie descoperit, la fel cum a facut ca sfantul sa ni se arate noua, acum, dupa ce multi ani, poate secole, a stat si a asteptat in pamantul acesta binecuvantat de Dumnezeu...
Povestea descoperirii acestei minuni dumnezeiesti s-a petrecut pe la fine de florar, anul 1986, cand cei prezenti atunci in acel loc, la Manastirea Neamt adica, au observat cum se ridica pamantul cu pavajul gros, pietruit, chiar pe aleea ce leaga turnul clopotnita si biserica manastirii, un fapt la inceput pus pe seama unor explicatii lumesti dar caruia, dupa circa doua zille, i s-a dat interpretarea si importanta cuvenita vazandu-se ca pamantul s-a ridicat de vreo doua palme bune de la locul lui pe o cuprindere ce semana cu un mormant. Socotind ca nu-i lucru de lasat asa la voia intamplarii, staretul de atunci al manastirii, vrednicul de pomenire Arhim. Efrem Chiscariu, a mobilizat cativa calugari din obstea manastirii si cativa seminaristi de la Seminarul Teologic Ortodox de la Neamt impreuna cu care au sapat la o adancime de circa 1,5 metri sub pavajul aleii de unde au scos la lumina osemintele unui calugar, dupa toate supozitiile, oseminte galbene si binemirositoare, care, astfel, prezentau toate conditiile cerute moastelor prin canoanele Bisericii Ortodoxe.
Multe au fost peripetiile prin care au trecut aceste sfinte moaste, dupa descoperirea lor din luna mai a anului 1986, acestea fiind astazi asezate cum se cuvine, spre inchinare, in incinta bisericii Manastirii Neamtului. Despre numele celui care s-a nevoit in lume cu atata evlavie incat s-a aratat noua, acum, in chip de sfant, sunt, deocamdata, doar supozitii, mai cu seama ca este cunoscuta sfintenia vietii calugarilor nemteni inca de la intemeierea acestei obsti, prima inchegare de viata monahala organizata in vatra Manastirii Neamt fiind cunoscuta si consemnata inca de pe la inceputul secolului al XIV-lea, intaiul egumen al lavrei al carui nume se cunoaste fiind ieroschimonahul Gherman (1320 – 1362).
sursa http://www.crestinortodox.ro/religie/sfantul-necunoscut-de-la-manastirea-neamt-125064.html
ne-a vorbit despre sarbatoare Injumatatirii praznicului Sfintei Invieri si ne-a indemnat ca miercuri sa mergem la biserica oriunde am fi si sa participam la sfanta liturghie...Apoi ne-a invitat la masa la trapeza...
Am ramas pana spre seara la schitul Closca, bucurandu-ma de intalnirea cu prietenii nostrii care vin din Constanta, cu Daniela si Stefan... am stat pe bancute la soare si ne-am povestit fiecare despre ale noastre si ale schitului...
Alaturi sora Raisa se bucura de puisori...Minuca, Narcisa si Lucretica se tavaleau in iarba tot mai mare, tot mai stralucitoare...Vara e aproape, doar putin ne desparte de ea...doar cateva duminici...
Si pana la anul puiul acesta va creste, cu mila si iubirea lui Dumnezeu si poate vom manca oua facute de el...si sigur ne vom bucura de rodul muncii Raisei si al Valeriei si al Macrinei si al Ioanei si al celor care se nevoiesc acolo si fac ca schitul s a fie un loc de sporire duhovniceasca a tuturora.
Spre seara prietenii mei s-au intors si am parcurs drumul inapoi spre casa mea, spre orasul nostru...
si norii se plimbau blanzi pe cerul senin... Nu a plouat! A fost sfanta liturghie si ingerii au fost ocupati sa cante "Sfant Sfant Domnul Savaot.Plin e cerul si pamantul de slava Ta..." Zambesc, acuma stiu ... este un fragment din Biblie din Cartea Isaia...Slava Tie Doamne, pentru oameni pe care mi i-ai adus in cale, indiferent de canoanele pe care mi le-au aplicat, slava Tie...
-Daria , eu ti-am daruit acesta icoana cand ai implinit un an! E Maica Domnului cand era micuta, asa ca tine!Ti-am adus-o din Ucraina si iubesc tare mult acesta icoana!Sa te rogi la ea!
Si fetita s-a pravalit in genunchi la icoana si a zis:
-Ajuta-ma, Maica Domnului, sa fiu credincioasa, sa fiu buna, sa nu o supar pe mami, pe tati si pe nana!
Iar eu, emotionata, am imortalizat momentul pentru noi! Doar pentru noi! Dumnezeu si Maica Domnului il stie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu