E vara? E primavara?
Uneori zilele sunt reci si atunci pun peste bluze pulovere subtiri , dar totusi pulovere... Alterori e cald si toropeala zilei iti aminteste de mare ...
E vara? Cand infloresc macii? Poate vara... Au inflorit macii si campurile sunt pline de flori...Si totul imi aminteste acest psalm:
PSAMUL 103
Un psalm al lui David
1. Binecuvanteaza, suflete al meu pe Domnul ! Doamne, Dumnezeul meu, maritu-Te-ai foarte !
2. Intru stralucire si in mare podoaba Te-ai imbracat. Cel ce Te imbraci cu lumina ca si cu o haina;
3. Cel ce intinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;
4. Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vanturilor;
5. Cel ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc ;
6. Cel ce ai intemeiat pamantul pe intarirea lui, si nu se va clatina in veacul veacului.
7. Adancul ca o haina este imbracamintea Lui; peste munti vor sta ape.
8. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tau se vor infricosa.
9. Se suie munti si se coboara vai, in locul in care le-ai intemeiat pe ele.
10. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece si nici nu se vor intoarce sa acopere pamantul.
11. Cel ce trimiti izvoare in vai, prin mijlocul muntilor vor trece ape;
12. Adapa-se-vor toate fiarele campulul, asinii salbatici setea isi vor potoli.
13. Peste acelea pasarile cerulul vor locui; din mijlocul stancilor vor da glas.
14. Cel ce adapi muntii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va satura pamantul.
15. Cel ce rasari iarba dobitoacelor si verdeata spre slujba oamenilor;
16. Ca sa scoata paine din pamant si vinul veseleste inima omului;
17. Ca sa veseleasca fata cu untdelemn si painea inima omului o intareste.
18. Satura-se-vor copacii campului, cedrii Libanului pe care i-ai sadit; acolo pasarile isi vor face cuib.
19. Locasul cocostarcului in chiparosi. Muntii. cel inalti adapost cerbilor, stancile scapare iepurilor.
20. Facut-ai luna spre vremi; soarele si-a cunoscut apusul sau.
21. Pus-ai intuneric si s-a facut noapte, cand vor iesi toate fiarele padurii;
22. Puii leilor mugesc ca sa apuce si sa ceara de la Dumnezeu mancarea lor.
23. Rasarit-a soarele si s-au adunat si in culcusurile lor se vor culca.
24. Iesi-va omul la lucrul sau si la lucrarea sa pana seara.
25. Cat s-au marit lucrurile Tale, Doamne, toate cu intelepciune le-ai facut ! Umplutu-s-a pamantul de zidirea Ta.
26. Marea aceasta este mare si larga; acolo se gasesc taratoare, carora nu este numar, vietati mici si mari.
27. Acolo corabiile umbla; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca sa se joace in ea.
28. Toate catre Tine asteapta ca sa le dai lor hrana la buna vreme.
29. Dandu-le Tu lor, vor aduna; deschizand Tu mana Ta, toate se vor umple de bunatati.
30. Dar intorcandu-Ti Tu fata Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor si se vor sfarsi si in tarana se vor intoarce.
31. Trimite-vei duhul Tau si se vor zidi si vei innoi fata pamantului.
32. Fie slava Domnului in veac ! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale.
33. Cel ce cauta spre pamant si-l face pe el de se cutremura; Cel ce se atinge de munti si fumega.
34. Canta-voi Domnului in viata mea, canta-voi Dunmezeului meu cat voi fi.
35. Placute sa-i fie Lui cuvintele mele, iar eu ma voi veseli de Domnul.
36. Piara pacatosii de pe pamant si cei fara de lege, ca sa nu mai fie. Binecuvinteaza, suflete al meu, pe Domnul.
Parintele purta vesminte alb-auriu...suntem inca in sarbatoarea Invierii si suntem in sfanta duminica
Cred ca evanghelia utreniei a fost acesta:
Evanghelia dupa Ioan Capitolul 21
1. După acestea, Iisus S-a arătat iarăşi ucenicilor la Marea Tiberiadei, şi S-a arătat aşa:
2. Erau împreună Simon-Petru şi Toma, cel numit Geamănul, şi Natanael, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zevedeu şi alţi doi din ucenicii Lui.
3. Simon-Petru le-a zis: Mă duc să pescuiesc. Şi i-au zis ei: Mergem şi noi cu tine. Şi au ieşit şi s-au suit în corabie, şi în noaptea aceea n-au prins nimic.
4. Iar făcându-se dimineaţă, Iisus a stat la ţărm; dar ucenicii n-au ştiut că este Iisus.
5. Deci le-a zis Iisus: Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare? Ei I-au răspuns: Nu.
6. Iar El le-a zis: Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla. Deci au aruncat-o şi nu mai puteau s-o tragă de mulţimea peştilor.
7. Şi a zis lui Petru ucenicul acela pe care-l iubea Iisus: Domnul este! Deci Simon-Petru, auzind că este Domnul, şi-a încins haina, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în apă.
8. Şi ceilalţi ucenici au venit cu corabia, căci nu erau departe de ţărm, ci la două sute de coţi, trăgând mreaja cu peşti.
9. Deci, când au ieşit la ţărm, au văzut jar pus jos şi peşte pus deasupra, şi pâine.
10. Iisus le-a zis: Aduceţi din peştele pe care l-aţi prins acum.
11. Simon-Petru s-a suit în corabie şi a tras mreaja la ţărm, plină de peşti mari: o sută cincizeci şi trei, şi, deşi erau atâţia, nu s-a rupt mreaja.
12. Iisus le-a zis: Veniţi de prânziţi. Şi nici unul din ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: Cine eşti Tu?, ştiind că este Domnul.
13. Deci a venit Iisus şi a luat pâinea şi le-a dat lor, şi de asemenea şi peştele.
APOSTOLUL. Fapte 20, 16-18; 28-36
În zilele acelea, Pavel hotărâse să treacă pe apă pe lângă Efes, ca să nu i se întâmple să întârzie în Asia, pentru că se grăbea să fie, dacă i-ar fi cu putinţă, la Ierusalim, de ziua Cincizecimii. Şi, trimiţând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoţii Bisericii. Şi când ei au venit la el, le-a zis:
Luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Căci eu ştiu aceasta că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei. Drept aceea, privegheaţi, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat, noaptea şi ziua, să vă îndemn cu lacrimi pe fiecare dintre voi. Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească şi să vă dea moştenire între toţi cei sfinţiţi. Argint, sau aur, sau haină, n-am poftit de la nimeni; voi înşivă ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine. Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua. Şi după ce a spus acestea, plecându-şi genunchii, s-a rugat împreună cu toţi aceştia.
Ev. Ioan 17, 1-13
În vremea aceea, ridicându-şi ochii Săi către cer, Iisus a cuvântat: Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui; iar viaţa veşnică este aceea ca să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ şi am săvârşit lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac. Şi acum Mă preamăreşte Tu, Părinte, la Tine însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Am făcut cunoscut numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume; ai Tăi erau, şi Mi i-ai dat Mie şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor; iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceştia pe care Mi i-ai dat, căci ei sunt ai Tăi, şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele, şi M-am preamărit în ei. Mult nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău; pe cei care Mi i-ai dat, i-am păzit şi nici unul dintre ei n-a pierit, decât numai fiul pierzării, pentru ca să se împlinească Scriptura. Acum însă Eu vin la Tine şi acestea le grăiesc cât sunt în lume, pentru ca bucuria Mea s-o aibă deplin în ei.
"Joia trecută, iubiții mei creștini, am avut praznicul Înălțării. Astăzi avem un alt mare praznic. Este praznicul Sfinților Părinți de la Sinodul Întâi Ecumenic. Ce sunt acești părinți? Ce datorăm noi părinților, dacă suntem copiii lor?
Să ne oprim asupra cuvântului „Πατήρ-Patir” (=tată, părinte).
„Πατήρ-Patir” (= tată, părinte). Este cuvântul care i se potrivește lui Dumnezeu. El este tată. Și El îl învrednicește și pe om să devină tată/părinte. E un lucru deosebit de mare ca omul să devină împreună creator cu Dumnezeu, într-un anume fel un mic dumnezeu pe pământ.
Dar în afară de părinții naturali există și părinții duhovnicești. Amintiți-vă de Alexandru cel Mare, care spunea: «Tatălui meu îi datorez pe „a trăi”, iar dascălului meu (Aristotel) îi datorez pe „a trăi bine”». Astfel de părinți sunt dascălii, profesorii, intelectualii, toți cei care cultivă spiritul în poporul nostru.
Dar există și Sfinți Părinți, Sfinții Părinți, pe care îi prăznuim astăzi. Aceștia n-au avut copii. Se consacraseră în întregime marilor misiuni. Au fost devotați lui Dumnezeu. Prin învățătura lor luminoasă au hrănit duhurile oamenilor, cu ostenelile și truda lor au cultivat poporul, iar prin sângele și jertfele lor au făcut uriaș copacul creștinătății. Aceștia sunt marii Părinți, „părinți cugetători de cele cerești”.
Care este opera Sfinților Părinți? Le lăsăm pe toate celelalte la o parte. Din operele lor există una care este nemuritoare. O aud și-o vor auzi timp de veacuri generație peste generație. Este Simbolul Credinței, „Crezul…”.
Îi prăznuim pe Părinți. Și o opera a Părinților este „Crezul…”. Nu mai există o lucrare de o așa mare anvergură. Nu-mi vorbiți despre Platon, despre Aristotel, despre creaţiile omenești. Luați acest „Crez…” și cântăriți-l. Ce înțelepciune ascunde! Este o capodoperă, un monument nemuritor scris în limba elină. Duhul Sfânt i-a luminat pe Sfinții Părinți, ca să-l alcătuiască.
Care a fost motivul alcătuirii lui? Cum a luat naștere „Crezul…”? Motivul l-a dat un om care se numea Arie.
Arie n-a fost o persoană oarecare. Era educat, cunoștea filosofie. Dar ce-a pățit? S-a mândrit. A crezut că va rezolva tainele Dumnezeirii cu creierul lui mic. Și-a eșuat. Ce-a învățat? Ceea ce învață și iehoviștii (hiliaștii). A spus: Imi scot pălăria înaintea lui Hristos, am tot respectul fata de El; dar a existat o clipă în trecutul infinit în care Hristos n-a existat. Cu alte cuvinte, nega în Hristos pururi-ființarea, veșnicia, și astfel nega Dumnezeirea, temelia creștinătății. Pentru că temelie a Creștinătății este faptul că Hristos este Dumnezeu.
Sărmane Arie! Nu l-ai deschis pe Evanghelistul Ioan? Imediat l-ai fi auzit spunând: Hristoase, Tu ești Dumnezeu; „La început era Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu, și Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan 1, 1). Nu l-ai deschis pe Pavel? L-ai fi auzit spunând că Hristos este „Cel ce este peste toate Dumnezeu binecuvântat în veci” (Romani 9, 5), „Împăratul împăraților și Domnul domnilor” (I Timotei 6, 15)? N-ai deschis Apocalipsa, ca să vezi acolo că Domnul este cel care ține în Lui cele șapte stele, și El este „Alfa și Omega, începutul și sfârșitul”(Apocalipsa 1, 16; 2, 1; 3, 1; 21, 6)?
Dar de ce să mergem la ei? Nu întrebai tu "Arie" pe însuşi Hristos care stătea în banca acuzaţilor? Caiafa I-a adresat întrebarea: „Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu?”. „Iar Iisus tăcea”. L-a întrebat a doua oară. Şi atunci Hristos înaintea tuturor spune: Da, Eu sunt! Si „veţi vedea pe Fiul Omului, şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului” (Matei 26, 62-64). Aşadar, Însuşi Hristos a spus aceasta. Şi când arhiereul a auzit această „blasfemie”, cum credea el, că Hristos S-a numit pe Sine Dumnezeu, şi-a rupt hainele şi toţi au spus: „Este vinovat de moarte” (Matei 26, 65-66). Prin urmare, Însuşi Hristos a mărturisit buna mărturisire şi anume că este Dumnezeu.
Aşadar, Arie a căzut pe dinafară. Şi de aceea s-a tulburat toată lumea. Dobândise ucenici: monahi, preoţi, episcopi. Constantin cel Mare a văzut tulburarea şi a convocat Primul Sinod Ecumenic în cetatea Niceea din Bitinia, în Asia Mică. Acolo s-au adunat Părinţii.
Iată-i că vin! Îi vedeţi? Din Cipru vine Sfântul Spiridon, din Lichia Sfântul Nicolae... Iată marii Părinţi! Printre ei sunt pustnici, care trăiau în pustie, în peşteri; erau mărturisitori ai credinţei, cărora luptătorii împotriva lui Dumnezeu le scoseseră ochii cu furculiţele. Printre ei era şi cel mai mare dintre toţi, steaua Bisericii, Atanasie cel Mare. Pentru că nu doar cerul are stele, ci şi Biserica are stelele ei. N-aţi auzit cântarea, „...Stele mult luminoase ale tăriei celei înţelegătoare”? 318 stele au fost Părinţii Primului Sinod Ecumenic.
Acolo iată-l şi pe Arie. Negru precum o cioara, întunecat precum diavolul, cu filosofia lui, cu cărţile lui, căutând să demonteze Creştinismul. L-au chemat Părinţii, s-au luptat, au deschis un război mare. O zi, două, trei... O lună a durat Sinodul Ecumenic. Au încercat cu binele, cu argumente, cu minuni – pentru că şi o minune a făcut Sfântul Spiridon -, i-au arătat pe Sfânta Treime, deofiinţiimea lui Hristos cu Tatăl. El - nimic! Nu mă convingi, chiar dacă mă convingi!
Aşadar, ei au alcătuit Crezul. L-a scris cu mânuţa lui Atanasie cel Mare: „Cred întru Unul Dumnezeu...”. Ce cuvinte mari! Nu există cântar să le cântăreşti.
Închei, fraţii mei. In crezul acesta, a venit diavolul în generaţia noastră blestemată, a luat radiera şi şterge unul câte unul din articolele lui. Unul spune: Dar există Sfânta Treime? Altul: Dar există Dumnezeu? Altul: Dar este Hristos Dumnezeu adevărat? Altul: Dar unde se spune că Preasfânta Maica Domnului este pururea Fecioară? Sunt adevărate acestea?... Încet-încet, taie, dărâmă. Mare lucru este astăzi dacă dintr-o mie unul semnează şi spune: Cred şi eu precum Sfântul Spiridon, precum Sfântul Nicolae, precum bunica mea. Acest Crez s-a stins. Şi-acum ce credem?
Eu, zice unul, cred în ban, adică în mamona. Eu, zice altul – cred în femeie; nu în femeia bună, ci în femeia rea şi îndrăcită, în amanta fără ruşine. Eu – zice altul, cred în chefuri, în distracţii. Eu, zice altul, cred în turism. Altul, mai departe, crede în ştiinţă. Însă ce să-ţi facă ştiinţa şi bogăţiile, dragul meu, când eşti înaintea durerii, înaintea morţii, când în casa ta ai un sicriu, când plângi deasupra unui mormânt? Cu acestea poţi doar să-ţi cumperi batistă pentru lacrimile tale. Iată în ce te deosebeşti de celălalt. Săracul, când plânge nu are batistă să se şteargă şi lacrimile îi cad pe iarba verde. În timp ce bogatul are duzine de batiste de mătase pentru a-şi şterge lacrimile. Dar lacrimile, fie cad pe iarba verde a pământului, fie cad în batiste de mătase, sunt tot lacrimi, care au aceeaşi durere...
Există, iubiţii mei, mii de crezuri astăzi în lume: Crezuri păcătoase, crezuri satanice. Dar din toate aceste crezuri, alegeţi „Crezul” Părinţilor. Ţineţi-l strâns, eroic. Şi dacă în casa ta şi în societate nu crede nimeni şi dacă vin ani în care vei rămâne singur, tu copilul meu ţine „Crezul” Părinţilor Bisericii noastre. Şi cu „Crezul” pe buze să-ţi pecetluieşti viaţa. Ultimele noastre cuvinte pe acest pământ să fie acestea: „Cred, Doamne” (Ioan 9, 38) şi „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta” (Luca 23, 42). Lui fie slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin."
Dupa ce a terminat slujba ne-a cantat Multi ani traisca celor care poarta numele sfintilor imparati Constantin si Elena, tuturor credinciosilor prezenti la slujba dar si celor de pretutindeni.
A scos icoana sfantului necunoscut de la Neamt, praznuit in data de 24 mai si ne-a vorbit despre sfant...
Binecuvanteaza, suflete al meu pe Domnul ! Doamne, Dumnezeul meu, maritu-Te-ai foarte !
Intru stralucire si in mare podoaba Te-ai imbracat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu