Suflete incatusate/ partea I

Nu ma mai uit de mult la televizor , dar zilele din urma m-am uitat pentru ca ...m-am uitat! Am aflat si eu ca sunt probe clare impotriva celor arestati. Am simtit aceiasi revolta vazand iar luxul si jaful pe care l-au facut cu noi. Simt o durere mare cand ma gandesc la atatia tineri straluciti , care s-au instruit in Romania si acum lucreaza in alte tari, pe alte continente pentru ca noi nu am putut sa le platim munca pe care o fac la nivelul pe care il merita si nu le-am oferit o Romanie care sa le dea macar confort psihic si echilibru ...

Douazeci si cinci de ani de la revolutia pe care am trait-o in teama si lacrimi si in speranta, ca daca vom fi solidari, vom invinge negura de 50 de ani de comunism. 

M-am nascut in plin comunism si nu am stiut ca e posibil sa traiesti altfel, decat din vorbele soptite ale parintilor mei, mereu atenti sa nu fie inregistrati.Dar am tanjit dupa libertate, pentru ca nu atat hrana ne-a lipsit, cat libertatea.

Ne-am castigat libertatea! 

Nu vreau sa fac o analiza a ceea ce s-a intamplat mai apoi.
In anul 1999 , dupa ce mai bine de cinci ani lumea a incercat sa ma convinga sa intru in politica, am facut acest pas.

Din 1999 si pana acum , m-am intersectat cu multi dintre cei care au fost si unii mai sunt, personaje ale vietii noastre politice.

Am vazut oameni care au pornit ca si mine crezand ca educatia lor , instruirea in diverse domenii ii legitimeaza in a fi si oameni politici care sa lucreze in interesul statului de drept si al cetatenilor.

Unii au abandonat in momentul in care au inceput luptele interne, altii cand au constat ca nici intern dar nici extern nu stam bine, in sensul ca unii isi doreau legarea de gard a adversarilor politici , altii dimpotriva aveau cu adversarii politici, legaturi mai stranse decat  cu colegii din partid.
Altii au ramas.

Am vazut cum oameni saraci si bineintentionati, atinsi de aburii puterii s-au transformat in altii oameni, care nu mi-au mai placut... 

Nu m-am putut acomoda cu aroganta unora nici macar cand am lecturat de cateva ori evangheliile si am inteles ca fiecare are neputintele lui. Asta e! Ma lupt cu acest lucru: nu-i iubesc lafel pe toti oamenii si mi-a fost mai usor sa-i iubesc pe cei mai putin atrasi de mirajul puterii,pe cei care ca si mine, au invatat ca valoarea unui om nu este data nici de contul lui in banca , nici de legitimatia de serviciu,  ci de ceea ce are el, in sufletul lui si mai ales de ceea ce face cu sufletele celorlalti. Daca pui ura in suflet, ura vei vedea peste tot!

Am vazut cum catusele luxului, depravarii morale i-a incatusat pe unii atat de mult, incat chiar daca nu erau chemati la DNA , traiau ca si cand zilnic cineva ii interoga, precum regina cea urata, oglinjoara:" Oglinda, oglinjoara, cine-i cea mai bogata din tara?'  si sufereau afland ca altcineva e  si mai bogat!

Am vazut acest lucru si in mediul de afaceri.Stiu pe cineva care avea un salariu de o suta de milioane. Cand a aflat ca alti oameni au si mai mult , si-a facut un salariu de 200 de milioane si a inceput sa se planga ca  altii au si mai mult!Negura invidiei i-a cuprins sufletul incat la fiecare marire de salariu minim pentru salariati, plangea ca iarasi guvernul nu se gandeste la mediul de afaceri!

Si am simtit cat de adanc se infig catusele rautatii in sufletele lor. 

Poate au fost bucurosi ca isi pot permite excursii in locuri exotice si lucruri mai frumoasa si case mai mari si piscine si masini si...Dar teama ca cineva se va sesiza ca au prea mult, a facut sa ascunda bogatia de altii, sa fie mai singuri. Pare neadevarat dar li se potriveste titul acela  "Saraca fata bogata"

Am intalnit insa si oameni care au facut din politica o arta in slujba oamenilor. Si daca e sa scriu un nume, o fac: Mircea Ionescu Qintus. Dansul a fost parte din  modelul meu!Din pacate pentru mine nu am reusit sa fiu decat epigon! 

Am crezut in niste oameni din jurul meu, chiar daca nu mi-au fost colegi de partid. Si inca mai cred.

Am crezut in bunacredinta si in intentia de a face binele social, de a construi, de a zidi in lucruri , in cladiri, in spitale, in sosele dar si in oameni! Am crezut ca le pasa de ceea ce se face cu un buget pe care societatea ti-l da ! Am crezut ca mai exista inca oameni care privesc societatea si pentru acum, dar si in perspectiva sociala, considerandu-se responsabili si pentru Romania de acum dar si pentru Romania nepotilor si stranepotilor dupa modelul voievozilor sfintiti prin jertfa vietii lor...

Si inca mai cred!

Mai cred ca poporul roman are conducatori buni, chiar daca ei sunt poate mici primari in localitati cu o mie de locuitori! Si ma gandesc ca undeva in lume mai este un stejar la umbra caruia Dumnezeu sa spuna«Pentru cei zece(drepti) nu o voi pierde»“. (Facerea 18, 32) , dar este suficienta  iubirea si ingaduinta lui Dumnezeu, Cel care ne da libertatea de a fi cum dorim ? 
 Mai sunt 10 drepti in cetatea aceasta?