Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta credință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gândul le-au săvârșit și-i așază pe ei, Doamne, în locuri luminoase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinarea și unde cercetarea feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac. Dăruiește-le lor și nouă împărăția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veșnice și desfătarea vieții Tale celei nesfârșite și fericite.
Că Tu ești învierea și odihna adormiților robilor Tăi , Hristoase, Dumnezeul nostru și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Cu sfinții odihnește Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.
Desi in sapte ani am facut mai multe parastase, decat toate petrecerile organizate de mine sau la care doar am participat in 50 de ani, pe mine parastasele ma seaca de puteri.Prea multa durere...
Acesta a fost un parastas de obste, adica i-am pomenit pe toti cei din neamul meu si al sotului meu, nu numai pe Grig , pe mama, pe tata...
Acum aproape un an, parintele care nu prea este adeptul tavalirii dramatice pe jos, mi-a zis "Poti sa ingenunchezi" si aseara ,ingenunchind, a fost ca si cand i-am vazut pe toti si Doamne, multi mai sunt: el, dragul meu, mama mea draga, tatal meu, socrii mei, nasii, atatia prieteni, Tudor, Elena, Adela...Dan...Mihnea...Dani si Ionut...unchi, matusi, verisori, prieteni din copilarie...
I-am plans pe toti cu frica lumeasca ca cineva ma va certa, ca nu am atata credinta incat sa cant..."Cu sfintii odihneste, Hristose , sufletele adormitilor robilor Tai, unde nu este durere nici intristare nici suspin ci viata fara de sfarsit..." Cred in Inviere! Dar , desi am speranta in mila lui Dumnezeu,inca nu pot sa cant acestea, desi stiu cuvintele apostolului Pavel...
13. Fratilor, despre cei ce au adormit, nu voim sa fiti in nestiinta, ca sa nu va intristati, ca ceilalti, care nu au nadejde,14. Pentru ca de credem ca Iisus a murit si a inviat, tot asa (credem) ca Dumnezeu, pe cei adormiti intru Iisus, ii va aduce impreuna cu El.
15. Caci aceasta va spunem, dupa cuvantul Domnului, ca noi cei vii, care vom fi ramas pana la venirea Domnului, nu vom lua inainte celor adormiti,
16. Pentru ca Insusi Domnul, intru porunca, la glasul arhanghelului si intru trambita lui Dumnezeu, Se va pogori din cer, si cei morti intru Hristos vor invia intai,
17. Dupa aceea, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti, impreuna cu ei, in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh, si asa pururea vom fi cu Domnul.
18. De aceea, mangaiati-va unii pe altii cu aceste cuvinte.(EPISTOLA INTAIA CATRE TESALONICIENI A SFANTULUI APOSTOL PAVEL cap 4)
Azi noapte tarziu, abia intoarsa de la Schitul Closca unde am fost pentru pomenire, am terminat de facut o ciorba de pui intr-o oala imensa ... Simteam ca, durerea de cap cu care m-am luptat vineri, se transforma in altceva... parca si in gat ma durea... M-am trezit foarte de dimineata , putin confuza privind starea mea , dar mi-am pus o cruce pe piept si am terminat restul de mancare.
Azi , am hranit o familie saraca financiar, dar bogata in copii, au sapte si unul care urmeaza sa se nasca!Acum cateva zile, am sunat-o pe mama lor si am anuntat-o ca astazi, eu voi hrani copiii ei. Si am facut-o!
Stiu sigur ca Grig ar fi fost fericit de alegerea mea! Si mama mea care ii plangea pe cei saraci si flamanzi!Si tatal meu ... ne povestea ca atunci cand era copil, bunica il trimitea cu cosul cu mancarea pentru impartit, la cumnatele ei, la rudele apropiate, iar tata ducea cosul la cate o femeie vaduva, la cate un sarac...spre supararea bunicii care era o femeie apriga , dar care il iubea mult si-i accepta argumentele de milostenie ... Da, tata s-ar fi bucurat si ar fi zis ca seman cu el....
Pe mine insa dorul de ei, m-a durut insa atat de mult, incat dupa ce am trimis toata mancarea... oale, cratiti, sacosi peste sacosi...am zacut in pat restul de zi.Abia apoi am putut sa simt, ca chiar sunt foarte racita...Dumnezeu insa , care stia ca nu are cine sa ma ajute, m-a ajutat El sa pot sa duc acesta zi la sfarsit...
Acum am sa le aprind o lumina care sa le arate iar, ca aici, cineva nu i-a uitat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu