Pomenire

In zile de pomenire a celor adormiti, sunt in mine, adanc infipte, in gandurile si faptele mele, in visele mele dar si in gesturi, femeile neamului meu asa cum mi le descria mama... Nu fac prescuri, dar adun si impart zile intregi! Oricat imi propun sa fac mai putin, nu reusesc.

Anul acesta pentru ca nu am putere sa gatesc, am apelat la ajutor profesionist si la ora aceasta deja ceea ce voi imparti maine  e  deja ambalat, iar pe raftul de jos al frigiderului coliva asteapta numai sa primeasca maine in zori, impodobirea de final, ca in toti anii...

Ieri dimineata in drumul meu spre un spital am trecut pe langa cimitirul in care trupul lui Grig asteapta  Invierea si am vazut ca acolo rasarea soarele...O lumina frumoasa, un pic rosiatica, un pic trandafirie lumina cerul. Si mi-a placut mult! Ajung rar la cimitir! Imi e tot mai greu sa urc podul si inca nu am deprinderea de a merge cu taxi, asa ca altcineva simuleaza ca ingrijeste mormantul si eu am regretul si vina ca nu fac lucrul acesta. Poate de aceia Dumnezeu ii da bucuria de a vedea el primul rasaritul! Grig era un om care iubea cerul,iubea florile si copacii, iubea marea si toate apele pe langa care treceam... un pic singuratic...un pic stingher intr-o lume care ia oferit greu ceea ce merita, dar un om integru si elegant ca tinuta nu numai a trupului, ci si a sufletului...Chiarnu cred ca l-am meritat!Port sentimentul vinovatiei ca poate nu am fost femeia pe care o cauta si prea putin sprijin i-am adus. Port mult regret pentru lucruri care nu pot fi reparate desi am renuntat la a face sau a nu face acele lucruri. Recunosc,regret,repar, renunt! Cei patru R despre care vorbeste dr Virgil Stroescu.Inca sangerez launtric, mai ales ca nu pot face decat aceste lucruri pe care aproape constant le fac...pomeniri... foarte multe pomeniri,in diverse moduri, dar ceea ce ma salveaza, este faptul ca inca am entuziasmul de a le face! Nu am obosit, pentru ca eu cred in mila lui Dumnezeu care primeste jertfa femeilor care fac colaci,coliva, impart mancare, lumanari si prosoape  pentru cei adormiti.Si mai ales cred ca Dumnezeu te ajuta sa poti face atatea, ceea ce intr-o alta situatie nu ai putea face!

 Cred in rugaciunile preotilor pentru ei...

Cred in puterea rugaciunilor femeilor si a oricarui suflet indurerat 'Pomeneste,Doamne, pe cei ce in nadejdea Invierii si a vietii celei ce va sa fie, au adormit"...

 Cred in mila lui Dumnezeu si cred ca Maica Domnului plange cand noi plangem...

Astept insa ziua in care si sufletul meu sa simta ca este destul, dar cred ca aceasta nu va fi decat cand ma  voi reintalni cu ei, cu draga mea mama, cu tatal meu, cu iubita mea sora, Georgiana si blandul ei sot, George,cu socrii mei,nasii mei,cu prietenii mei si cu cel mai iubit dintre pamanteni,si-i voi vedea mantuiti, altfel si in iad de-as fi(fereasca Dumnezeu!)ma voi ruga pentru ei ...

Este tarziu si inca nu ma pot desprinde de cele pregatite...Citesc ceva spus de parintele Paisie Aghioritul.“Cei adormiți au mai multă nevoie de rugăciune de­cât cei vii, deoarece pentru cei vii există nădejdea po­căinței. Iar Dumnezeu vrea să existe oameni care să-L roage să-i ajute pe cei adormiți, de vreme ce încă nu s-a făcut Judecata din urmă”Si ma gandesc ca poate acesta e rostul  acestei franturi din viata mea...iar dupa mine copiii acestia mici acum ai neamului meu, Filip si George, vor continua rugaciunea pentru neamul nostru. Acum, in zilele in care ei participa la pomenirile dragilor nostri adormiti, ii invat cu seninatate sa ridice coliva, sa imparta cu mine,sa vada cum se tamaiaza mormantul si se aprind lumanarile...Ruxandra rade de cum mananca coliva si colacii langa morminte, iar eu ii vreau senini in astfel de momente,pentru ca este o mare binecuvantare sa faci toate aceste lucruri. (Fotografie cu Filip langa mormantul bunicului Grig)

  Astept cu nerabdare ziua de maine, liturghia si pomenirea celor adormiti.Plec capul  si inalt inima, citind poate cea mai frumoasa rugaciune: 

"Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite.

Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi , Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!"