Este un timp lung de cand nici macar nu deschid blogul.Ma simt datoare sa scriu, dar zabovesc parca nedorind sa impart viata mea cu lumea intreaga. Nu ma intelegeti gresit! Imi sunteti dragi si as vrea sa va spun despre mine totul, exact ca la spovedanie...uneori as vrea sa construiesc un alt blog si sa va mut acolo, cu parola, ca doar voi sa cititi. Pentru ca un ochi care ma priveste iscoditoar si critic, cu ura si invidie a patruns aici si totul mi se pare intinat... Apoi imi spun ca este normala starea aceasta a lumii, pentru ca si eu, deschid uneori link-uri care duc in vietile unor oameni cu care nu rezonez si e normal sa platesc cu a -mi lasa usile vietii mele larg deschise, desi curentul rautatii nu-mi face deloc bine.
As vrea sa va povestesc despre lumea in care am fost...Despre Israelul in care ma simt ca in a doua mea casa...despre strazile cu pavaj vechi si lucios ale Ierusalimului pe care nu-mi aluneca picioarele pentru ca si pietrele ma cunosc...Despre marea Tiberiada in care imi privesc chipul, marea atata de albastra ca pana si inima mea are culoarea cerului care se rasfrange in ea ... Despre noptile lungi in care imi lipesc palmele de piatra Sfantului Mormant si sunt Acasa, pentru ca Acasa esti acolo unde te asteapta cineva si pe mine in anii acestia din urma, Cineva m-a adus si m-a odihnit Acolo ... Am sa va spun ceva: mi-a facut un set lung de analize si ele mi-au aratat ca intr-un timp pe care nu-l stiu a-l localiza in intamplarile vietii mele, am fost infectata cu virusul hepatic B, probabil urmare a unei transfuzii de sange la una din interventiile chirurgicale. Si nu am stiut! M-am simtit rau, erau zile in care daca ma urcam in pat nu mai puteam sa ma cobor si seri in care imi era greu sa-mi rup in doua o tableta a unui medicament. Si nu stiam de ce, dar nici la medic nu am fost. Nu am tinut regim alimentar. Nu am luat nici macar o vitamina...Mi-am vazut de viata mea tarandu-ma ca un vierme prin toata gloata acestei vieti...Si Domnul m-a vindecat! Suferinta a trecut si astazi gasim in sangele meu semne a bolii care a fost si anticorpi multi, tare multi...Si rad si privesc sagalnic spre Domnul! Doamne, Tu, toate le stii!
As vrea sa va povestesc despre oamenii pe care i-am cunoscut in lunile din urma...despre frumusetea lor sufleteasca si despre cum m-au invatat sa ma dau de o parte din iuruselul vietii si sa nu ma mai amestec cu cei care nu-mi seamana, sa stau cu cei ca mine...mai simpli, mai batrani, mai asa cum sunt eu.
As vrea sa va povestesc despre diminetile devreme in care in curtea Sfantului Mormant oamenii acestia isi uneau vocile dupa liturghie si timpul se transforma in timp al Invierii, al Pastelui celebrat o singura data pe an, dar ce altceva este liturghia, decat Pastele cel Mic?
As vrea sa va povestesc despre cartile pe care le citesc. Despre parintele Petre Semen si talcuirile la Psalmi, despre predicile la pericopele evanghelice si despre cum am invata sa caut in mine greseli dar si modul de a indrepta raul facut poate in primul rand sufletului meu.
As vrea sa va povestesc despre micutii mei nepoti si cum ne iubim noi desi ne vedem rar, dar clipele noastre sunt clipe de mare bucurie!Si despre bucuria revederii cu ei, dar si despre cum plange George si cum tace Filip cand plec!
As vrea sa va povestesc despre durerea de a fi despartita de copiii mei, Ruxandra si Lucian sunt departe de mine si nici telefoanele nu suna prea des, pentru ca nu vreau sa strivesc viata nimanui si nici sa fiu povara, dar in durere am si bucuria de a sti ca lor le este bine si distanta dintre noi este de numai 5 ore cu masina si 40 de minute cu avionul.
As vrea sa va povestesc despre serile mele, toate atat de asemenea, in casa mea mic burgheza plina de icoane si carti , despre cum cade lumina lustrei de cristal pe paginile cartilor pe care uneori citesc ca intr-un abecedar...nimic nu stiu...nimic sunt...dar sunt, asa cum zice Regele David, o faptura atat de minunata, pentru ca Il simt pe Dumnezeu in tot ce ma inconjoara si inchid uneori ochii pentru ca nu-s vrednica sa-L simt...un rug aprins as vrea sa fiu si sunt numai un brat de frunze uscate... anii mei gramada de gunoi.
Simt ca viata s-a scurs, ca totul e o clepsidra cu nisip auriu intr-o sticla albastra, pusa pe raftul cu carti. Cine o va intoarce si cand? Da, voi muri intr-o zi...dar cum spune Inaltul Bartolomeu Anania , cata splendoare va fi cand voi trece Dincolo de usi. Scot uneori din dulap carpa cumparata cu parintele L din manastirea de la Iordan pe care mi-o vor pune pe ochii inchisi si o privesc cu drag...Ea ma va imbratisa ultima data ...Da si viata si moartea sunt etape ale devenirii noastre in ceea ce Domnul asteapta sa fim. Am numai teama ca nu am reusit sa pun decat un vag inceput si pana si ziua aceasta a trecut... Privesc cerul de iarna al acestui colt de lume si este cer inalt, cer indepartat...Cred ca mai este...mai este timp de povesti...si cred ca mai am a va povesti cate ceva!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu