Decembrie in albastru

 Am vrut sa denumesc postarea ''decembrie dureros" dar astazi, Filip a schimbat ziua  cu totul! A completat golurile din inima mea,a colorat ziua, a aprins luminitele care ar trebui sa straluceasca pana dincolo de Craciun! Cum e posibil ca un copil, un baietel de numai 6 ani sa faca asta?

Este posibil!!! Este posibil pentru ca Dumnezeu care cunoaste toate tainele, stia ca totul in mine era ca un arc mult prea intins si orice bataie de vant m-ar fi rupt in mii de tandari! Si atunci Dumnezeu a trimis un copil!Si pe cine putea sa trimita Domnul daca nu pe copilul sufletului meu?Pe micul Filip!Stia de cateva zile ca astazi vor veni la mine si de atunci se tot pregateste...a adunat masinute pe care sa mi le aduca, a adunat toate fisele lui de la scoala,s-a trezit de cu noapte sa fie gata de plecare...si plecand de acasa a vazut ninsoarea!!!

La 120 de kilometri si eu faceam acelasi lucru! Priveam ninsoarea venita din senin si ma bucuram de ea, gandind ca eu sunt cu adevarat un om nebun: mie imi place orice anotimp, orice zi,ca e de primavara sau iarna, ca e toamna sau vara, ca e dimineata sau seara, ca e soare sau ceata, eu ma bucur de cum este acel moment in care privesc lumea! Si ma adaptez cu imbracaminte si incaltaminte! Asa si Filip... se oprise pe strada sa vada cum ninge:

-Hai, mai repede, ce stai nemiscat in mijlocul drumului? tipa nemultumit Andrei la el

-Stai sa vad cum ninge! Uite, un fulg mi s-a sezat pe o geana si unul pe cealalta geana!

-Si eu am gandit-spunea mama lui, ca acest copil chiar e al dumneavoastra! Parca v-am vazut in el! Sunteti singurele persoane care fac lucrurile acestea: privesc fascinati fulgii de nea, florile, copacii, oamenii...

Asa am facut si eu, probabil in acelasi ceas...cu coliva in cosul de rafie intr-o mana si punga cu restul lucrurilor in alta mana, priveam fascinata dansul deloc efemer al ninsorii...spre bucuria noastra ...Coliva lui impodobita anul acesta, fara sa premeditez cumva, cu albastru, desi pe masa am scos de seara multime de pungi cu ornamente... Am luat seama, totdeuna coliva lui Grig, cu ajutorul Maicii Domnului, are crucea perfecta! Si nu se strica nici dupa pomenirea din biserica.

Am ajuns devreme la biserica si m-am asezat in locul in care se face zilnic pomenirea celor adormiti.Dar mereu priveam spre usa pe care stiam ca vor intra ca totdeauna, intai Ruxandra cu Lucian, apoi  Andrei cu mica lui familiei.L-am vazut pe Filip de la primul pas in biserica si el a mers cu privirea exact unde eram si a venit alergand spre mine!

Am stat cu el si cu Ruxandra langa coliva lui Grig, dar cu el am schimbat lumanarile, cu el am supravegheat arderea lor.

Si-a  scos din buzunar o masinuta rosie si a pus-o langa coliva, apoi a constat ca e prea rosie si a scos din alt buzunar o mica motocicleta albastra si a asezat-o langa coliva.

-Uite, Filip, sunt 14 ani de la moartea bunicului tau, Grig, Am pus pe coliva lui pe margine, aici, 14 bombonele ca fulgii de nea! Tu cand imi vei face mie coliva sa-mi pui floricele!

-Si eu iti voi pune tie tot fulgi de nea, albastri,ca tie iti place albastru!-a zis cunoscator al tainelor mele...

         Albastru, asa de mult albastru este in mine...Cred ca daca le-as aduna in pumni si le-as privi, pana si lacrimile mele ar fi albastre...In transparenta lor, lumina suferintei mele ar dat lacrimilor mele culoarea albastra...Si Filip stie acest lucru, il simte cu acea inima mica in care bate inima mea...Dar iubesc albastru acesta ...

Am impartit  cu Filip si am ridicat coliva lui Grig impreuna...

-Vesnica lui pomenire!

Si pentru prima data in 14 ani nu mai m-a durut atat de mult. A fost ca si cand povara Ruxandrei, prin copilul acesta se va usura, pentru ca pomenirea noastra din neam in neam, inseamna ca cineva din neamul tau  sa te pomeneasca! Si Filip este din neamul meu!

Astazi pentru prima data copiii cei mici, Filip si George au mers la mormantul lui Grig. Era frig, frig... dar asa a fost la toate parastasele lui de an...Si foarte murdar! Un caine umblase peste tot pe marmura alba,peste noapte plouase, ninsese...noroiul cimitirului se mutase parca tot pe placa lui de mormant...Filip a pus varful bocancului pe placa  si a intrebat scurt:

-Aici este?

Exact acolo unde stiu sigur ca este capul lui...frumosul lui cap...

-Citeste-mi ce scrie pe cruce!

Si i-am citit uitand sa-i citesc si inscriptia de mai jos...Andrei si George erau deja in masina, doar noi inca mai zaboveam in crivatul cainesc al zilei acestea minunate a pomenirii lui Grig si a tatalui lui...Si am plecat cu sentimentul ca ceva ne insoteste ...La ora aceasta Filip este la el acasa, probabil doarme ca orice baietel de sase ani ...Inainte de plecare m-a privit prelung in ochi si mi-a spus: 

-Sa ne imaginam ca deja este Craciunul! Iti las deja o masinuta albastra!

Si masinuta lui albastra a ramas  cu alte doua masinute, pe hol si stiu ca, primul lucru pe care il va lua in manuta cand va reveni, va fi masinuta aceasta!Primul meu cadou de Craciun de anul acesta! Primit din dragostea unui baietel, un baietel in care sta asezat un  Mic Print...Nu-mi mai doresc nimic pamantesc...sa creasca mare, sa fie sanatos, sa sporeasca in credinta si fapte bune...sa daruiasca mereu  bucurie altora si astfel si sufletul lui sa se hraneasca cu bucurie...