Dorit-am

Nu vreau sa treaca acest timp fara sa scriu. De atatea ori lucruri importante in viata mea au trecut ca adierea de vant primavara scuturand flori si ravasind iarba pe care o cresteam  cu teama ca o vor paste caprele ... Asa ca scriu... scriu sa ramana, scriu sa-mi amintesc mai usor, nu numai cum m-am simtit si ma simt, ci si ceea ce m-a facut sa fiu astazi omul care sunt...

Si nu pentru ca e ceva de capul meu, ci tocmai pentru ca nu-i nimic de capul meu...Doar de inima mea poate este ceva! Din ea se revarsa toate aceste cuvinte ...

Credeam ca nu voi mai reusi sa rad curand. Si uite ca rad! Rad ..Rad...Rad...

Eram in biserica  si am simtit telefonul bazaind.Un numar necunoscut! Pentru ca astept un colet tocmai din Republica Moldova, am iesit sa vad cine ma cauta...

-Sarut mana! Sunt G.I-mi-a spus domnul de la telefonul lui de deaparte

Si eu taceam...

-Cine sunteti?

-Sunt G.I...

Barbatul acela se astepta ca eu sa stiu cine este, dar eu chiar nu-mi aminteam nimic...

-Ma iertati , dar puteti sa ma ajutati? Eu chiar nu-mi amintesc cine sunteti...

Imi venea sa completez :La ce inmormantare ne-am cunoscut. Sau in ce pelerinaj?

Am aflat ca era un om de teatru cunoscut...Si credea ca stiu cine este. Numai ca eu nu mai stiu decat o parte din actorii generatiei mele si aceia cu mare efort sa stabilesc daca mai traiesc...

Lumea mea a suferit o schimbare imensa...si de ceva timp traiesc in umbra mortii.Dar nu este un lucru rau, chiar dimpotriva. Intre chin si amin cum spune si titlul unui film pe care ar fi trebuit sa-l vad... Dar Chinul e doar maruntisul cu care platesc vamile...

Am avut o mare incercare duhovnceasca. De fapt o continuare a unei povesti duhovnicesti si am traversat greu, incercarea. Am scris despre asta in ultima postare, cea in care ma vedeam Gretel ratacita intr-o Siberie inghetata ...Si dupa socul initial am primit gandul cel rau: ca nu ma voi mantui! Si am plans pentru ca, desi stiu ca nu merit Raiul, eu vreau sa fiu cu Hristos! Am continuat viata in aceleasi mod !  "Puţin a fost de nu m-am sfârşit pe pământ, dar eu n-am părăsit poruncile Tale."(psalmul 118)

Stiu ca timpul vietii mele este scurs mult, aproape tot ...dar mai stiu si ca, si o respiratie de "Doamne, Iisuse Hristose, miluieste-ma" poate fi destul ca sa ma mantuiasca Domnul! Dar fiecare viata este, ceea ce stiu din profesie, o alta "speta", iar speta vietii mele era ca, pentru rugaciunile unor drepti, Dumnezeu ma poate lasa in fundul iadului...

Si am zacut cateva zile doar cu gandul la acest lucru si...intr-o zi, nu stiu daca era noapte sau zi, am gandit ca,da,in iad ma voi duce, dar si de acolo, Dumnezeu ma va scoate la a doua venire a Mantuitorului!Pentru ca Maica Domnului nu ma va lasa si nici toti acesti sfinti la care imi plec capul de aproape 15 ani... 

Si am simtit cum plamanii mei capata aer si respiratia devine normala, o respiratie ca o rugaciune..."Doamne, Iisuse Hristose, miluieste-ma"...

 Desi sufleteste eram senina, trupul m-a lasat!Am trait zile cu stare de boala fizica...tensiune mare  si ... puls 50, 52, 54...

Si ma culcam seara zicandu-mi ca poate pana la ziua voi pleca, dar nici teama nu mai simteam , nici spaima, nici urat!

Vineri m-am spovedit. Sambata m-a impartasit un parinte in biserica manastirii unde merg zi de zi... 

Dar inima mea, asa batand lent, era un altar pe care scriam doar un nume...Si am primit apoi un cuvant "Daca nu deznadajduiesti, Dumnezeu chiar si fundul iadului il poate transforma in rai" 

Si am continuat viata si o voi continua asa cum este data de Dumnezeu,rugandu-ma  sa nu deznadajduiesc niciodata in mila lui Dumnezeu,chiar daca nu merit, chiar daca nu-i drept ... 

"Dorit-am mântuirea Ta, Doamne, şi legea Ta cugetarea mea este.Viu va fi sufletul meu şi Te va lăuda şi judecăţile Tale îmi vor ajuta mie.Rătăcit-am ca o oaie pierdută; caută pe robul Tău, că poruncile Tale nu le-am uitat."