Suna ciudat,2020...
Cand eram abia copilandra, a trai in anul 2000 mi-se parea atat de departe si de matusalemic incat nici nu as fi vrut...iar acum , dau slava lui Dumnezeu pentru diminetile vietii mele.
Va scriu, dragilor, voua celor care deschideti acest blog,( va vad, sa stiti ca va vad) in speranta unui gand, a unei vorbe pe care sa v-o spun si nu v-o spun pentru ca sunt mai inteleapta ca voi, sau pentru ca va iubesc mai mult decat puteti voi iubi, ci v-o spun pentru ca traiesc o singuratate in care imi pasa... imi pasa...
Responsabila ma simt pentru iubirea voastra...
Cineva, o femeie cu care nici nu am vorbit niciodata, zilele trecute mi-a scris vorbe grele motivate de faptul ca am dezamagit-o. Cred ca avea dreptate, dar vina nu-mi apartine...Uneori ii punem pe altii mai sus decat sunt, sau nici nu-i intelegem in profunzimea sufletului lor. Si cand ei nu mai seamana cu ceea ce credeam voi, repede ii alungam ca pe un gunoi.Si asta in temeiul unei judecati care nu-i dupa Dumnezeu" A mea este judecata!"
Nu vreau sa credeti despre mine ca sunt un superom, o femeie asezata pe care voi sa o aveti de model... am propriile lupte, am propriile incercari si nu le trec nici eu din prima. Dar trebuie sa credeti ca nu am viclesug in inima mea, ca nu ma prezint voua altfel decat sunt... nu ma intereseaza lumea. Nu ma intereseaza cum arat. Nu vreau sa par tanara si nici nu sunt . Si nu caut pe nimeni sa-mi umple viata.Si asta pentru ca desi singura nu-s instrainata in lume...
Am familia mea, am copiii mei, am mortii mei ...am prietenii mei... este destul, Lume!
Nu vreau decat sa petrec restul acesta de viata in pace si armonie ...Vreau sa va iubesc si mai mult decat o faceti... Vreau sa-mi pun capul pe perna mea impacata cu toate, pentru ca eu stiu ca timpul vietii mele nu mai este mult...
Nu ma mai judecati asezandu-ma voi pe patul lui Procust!
Va scriu de cativa ani... Multi dintre voi ati avut rabdarea sa parcurgeti tot blogul, marturisesc ca si eu acum doua nopti am citit postarile din jumatate de an 2018. Purtati , prin harul lui Dumnezeu, voi acestia , inima mea in piepturile voastre. Bucurati-va. Si eu o fac ! Da, ma bucur ca Dumnezeu cu Harul Sau, m-a ajutat sa scriu... Poate plangeam. Poate ma durea ceva foarte tare...inima , ficatul, genunchii, poate pulsul meu era la 120 batai pe minut...Si eu va scriam...Voi erati legatura mea cu Lumea pe care atat de mult o iubesc... Dar mi-am ascuns lacrima si am scris... Candva blogul acesta va fi al nepotilor mei, cei dupa trup sau cei de suflet, sau o sa fie o carte...Oricum este al vostru mai mult decat al meu...V-am dus cu mine in lumea intreaga. Am impartasit cu voi atat de multe!
Iertati-ma si iubiti-ma pentru ca...merita sa iubiti! Chiar merita!
Va spun cu putina intelepciune a varstei mele. Dar cand eu spun "iubire" , nu va ganditi la iubire "comuna" si trupeasca. Inaltati-va sufletul si ...iubiti!Cu adevarat! Fara alt scop decat sa va asemanati lui Dumnezeu!Plangeti pentru cei bolnavi. Plangeti pentru cei saraci. Nu va spun sa va dati painea voastra ca poate nu puteti, nici eu nu pot mereu. Dar dati lacrima si compasiunea voastra. Dati inima care va creste si se va inmulti si mai mult in iubire... Dati zambetul vostru unei femei frumoase, unui copil vesel, unui batran care trece strada, greoi, ca mine...Si...dati-mi si mie... bucurati-ma... asa cum o faceti deschizand paginile acestea, asteptand sa ma vedeti... Poate anul acesta, cu voia lui Dumnezeu, mai mult!
Un an frumos, dragilor... un an cu iubire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu