Am avut totdeauna frica de aniversari, de momentele in care trebuia ca eu sa fiu mai in centrul atentiei decat in alte zile. Poate parea ciudat, pentru un om care si-a ales ca meserie, tocmai aceasta de "ritor mult vorbitor" sau mai tarziu sa activeze in politica, sa vorbeasca mult, sa convinga prin dezinvoltura si prin asumarea sustinerilor...
Dar asa este... niciodata nu mi-au placut aniversarile, si dupa moartea lui Grig, am incetat sa ma mai prefac...
Iubesc insa amandoua sarbatorile legate de viata mea: Sfintii Imparati Constantin si mama lui, Elena si Minunea din Colose a arhanghelului Mihail...
De cand Filip a aparut in familia noastra, am petrecut inceputul de toamna impreuna: eu si toti copiii mei...exceptie a facut anul trecut cand eu eram inca in Rusia si George inca nu se nascuse...
Anul acesta, Ruxandra m-a anuntat din timp ca ma roaga sa fiu fara program la inceput de septembrie pentru ca au o surpriza...
Iubesc si am iubit Viena din momentul primului pas in ea...
Anul acesta copiii au planuit sa revin si nu singura, ci cu ei toti...
In dimineata plecarii, eram la Bucuresti in casa fiului meu si cand strangeam bagajele, Filip a venit cu cartea de rugaciuni in mana spunandu-mi:
-BunicaElena, citeste o rugaciune de...multumire!
Cuvantul copilului a fost ca un semnal...Oare multumesc destul de des lui Dumnezeu pentru atatea daruri? Cred ca nu multumesc nici 1% din cat ar trebui!
In dimineata plecarii, eram la Bucuresti in casa fiului meu si cand strangeam bagajele, Filip a venit cu cartea de rugaciuni in mana spunandu-mi:
-BunicaElena, citeste o rugaciune de...multumire!
Cuvantul copilului a fost ca un semnal...Oare multumesc destul de des lui Dumnezeu pentru atatea daruri? Cred ca nu multumesc nici 1% din cat ar trebui!
Frumos e momentul cand tragi de bagaje deja spre aeroport sau tren, sau masina care urmeaza sa te duca in locul care va fi oaza ta de bucurie, fie si numai pentru trei-patru zile... Doi copii inca mici, dar extrem de prezenti... George in bratele tatalui lui...Andrei deja barbat cu multe responsabilitati...
Un aeroport maricel dar in care nu incapea toata bucuria... si balonul verde care avea sa ramana cazut sub un scaun, spre regretul lui Filip:
-Nu am avut grija de el si l-am pierdut! avea sa spuna mai tarziu asumandu-si si regretul, dar si vina.
si au urmat doua ore de privit norii si pus intrebari...Filip incepe toate intrebarile cu " Oare de ce..."
Si in plina noapte am aterizat intr-o Viena in care se auzea muzica lui Strauss...''Oare de ce doar la ei?"
un tren care vine la 16 minute...si apoi un metrou 
Ne-am reunit peste noapte... O noapte inainte de trecerea mea in al 63 an al unei vieti lungi ...pot spune ca am trait enorm...am iubit mult...am suferit mult...dar si mai mult, am zambit, am inteles si am acceptat ca daca lasi de la tine, poti fi in pace...
Am dormit bine, in camera din centru apartamentului, stiindu-i pe toti alaturi...Fara nicio grija, doar in bucurie deplina...Si m-am trezit in zori stiind exact unde sunt si spunand in minte rugaciunile diminetii... Apoi s-au adaugat unul cate unul, intai copilasii, Filip pe picioarele lui si George in bratele mamei ...Si au inceput darurile de aniversare !
Am dormit bine, in camera din centru apartamentului, stiindu-i pe toti alaturi...Fara nicio grija, doar in bucurie deplina...Si m-am trezit in zori stiind exact unde sunt si spunand in minte rugaciunile diminetii... Apoi s-au adaugat unul cate unul, intai copilasii, Filip pe picioarele lui si George in bratele mamei ...Si au inceput darurile de aniversare !
Pe 6 septembrie 2019, l-am primit in dar pe George, in brate, de ziua mea!
George anul trecut, de ziua mea, nu era decat un bebelus ascuns in burta mamei sale...
Andreea asa a procedat si cu Filip, mi l-a dat dar in ziua mea de nastere in primul lui an de viata.Avea doar o luna si jumatate ...Pe undeva am poza aceia si dincolo de poza,am amintirea lui Filip mic si-n pantalonasi din denim pus in bratele mele ca-n inima mea...uite fotografiile din 6 septembrie 2015!
Asa l-am primit anul acesta pe George... morfaind un covrigel si mirosind a laptic...
Am mancat impreuna si am baut cafeaua preparata de fiica mea... Rasfata. fara multe cuvinte si apoi am plecat in oras.
Dimineata am petrecut-o in Prater...
Cat de bucuroasa am fost vazandu-i alergand printr-o "casa cu surprize"...intai cu Andrei si apoi cu Ruxandra...acelasi pas, acelasi zambet, acelasi sange, sangele meu si al lui Grig...aceiasi inima , doar ca mai tanara...
Pana si eu m-am urcat cu Ruxandra intr-o roata si am privit Viena pana departe... si nu atat pentru placerea de a privi Viena, cat pentru prilejul de a fi cu fiica mea undeva fie si la inaltime, singure cum de cativa ani nu mai suntem...
Am coborat si am reluat mersul printr-un parc urias...cu pasi de uriasi...
Si apoi copii au plecat la somn iar noi trei: Ruxandra , Lucian si eu, am ramas pentru intalnirea cea mare... centrul orasului, Stephansdom ... si Maica Domnului... 
Palatul Hofburg - Timp de mai bine de 600 de ani, palatul Hofburg a fost resedinta suveranilor austrieci. De-a lungul timpului a fost dezvoltat, ajungand unul dintre cele mai importante centre din istoria europeana. Initial o fortareata din secolul al XIII-lea, Hofburg a fost extins de fiecare imparat. Complexul se intinde pe o suprafata de 240.000 metri patrati si este impartit in 18 aripi, 19 curti interioare si 2.600 de camere.
Am stat la terasa si am baut cafea si am mancat prajituri delicate cu mere...
Am strabatut cateva ore "Mahü" (Mariahilfer Straße), cum o poreclesc localnicii, zona de shopping . Vestita zonă de shopping găzduieşte de-o parte şi de alta magazinele superbe ale unor designer şi mărci de renume,obiecte de decor interior, accesorii de birou, cărţi. Iar printre renumitele magazine se strecoară timide şi superbele buticuri care ascund comori unice. Cafenelele şic şi foarte primitoare unde am lua o pauză de la cumpărături pentru a savura atmosfera unică vieneză.
Ne-am reunit toti sapte...am mancat de seara intr-un restaurant pe Mariahilfer Straße
Si cand aproape o incheiam , Filip chemat in camera lui sa doarma, a spus:
-Mai stau putin cu bunica Elena sa ma relaxez...
Asa mare dar de iubire...sa fii relaxarea unui copil de numai 4 ani...
Sambata deja 7 septembrie...
-Toata noaptea a plouat ! ne-a spus Andreea dimineata. Prin geamurile larg deschise de Andrei, un aer rece si curat anunta o zi minunata!
Si am inceput-o cu ei in bratele mele...Puiutii mei dragi...
Transportul de calatori in Viena este ceva extrem de civilizat...si noi l-am preferat pentru fiecare deplasare mai mare...
Ploua cu picaturi mici de ploaie,iar Filip mergea in fata mea tinand mana caus sa stranga ploaia...Ador sa-l vad...
Ador ploaia la Viena, dar mai mult o ador pe fiica mea... cea mai minunata fata din univers...
Pana si ploaia a fost cu bun simt de dragul nostru...de bucuria noastra.
Ne leaga Viena cu legaturi care trec prin dragoste, dar si mai mult prin moarte...Zece ani de la ultima noastra intalnire cu Gloriette... aceasta din poza cu lumina...
Si uita-ne acum... cu parul acoperit cu batic ...mai linistita , mai asezata in pacea vietii mele de azi si Ruxandra o tanara doamna 
Aproape in tacere, zambind, doar am mancat prajituri cu nume -simboluri vieneze si am ascultat o tanara cantand la harpa chiar langa masa noastra...De zece ani mi-am dorit sa revin acolo, cu Ruxandra... si acum imi doresc sa revin tinand in brate o fetita...
Eu nu mai port tristetea celor ce ar fi putut sa fie si niciodata nu vor fi... Am invatat ca uneori lucrurile se termina, dar acesta nu e un motiv ca tu sa nu continui drumul tau... Chiar nu te poti sustrage din viata , nu e corect, nu e placut lui Dumnezeu... trebuie sa mergi pana la capat!Prezentul e tot ce ne apartine, aceasta clipa moare, trece chiar acum, asa incat sa intelegem ca cel mai bine e sa o traim: sa ne bucuram , sa spunem ca iubim, ca iertam , ca multumim...
"E bine că timpul care se scurge să nu ne macine şi să ne piardă asemenea unui grăunte de nisip, ci să ne împlineasacă, e bine ca timpul să fie o construcţie" spuneAntoine de Saint Exupery
Am revenit in centrul orasului pentru masa de pranz sub o imensa umbrela , incalzita electric...
Iar apoi cat ei au vizitat Albertina...
-''Salutati iepurele lui Durer" -ne spusese Ruxandra cand am trecut prin preajma si noi fluturasem mana spre ziduri!
eu am stat la Maica Domnului...in catedrala...
Clipe atat de placute prin firescul lor, prin banal si rutina...
Seara de inceput de toamna cand luminile se aprind in blocuri si lumea se strange in familie... Familia pe care eu, desi o am risipita in Bucuresti, cu darul lui Dumnezeu, o am aproape...Nu am mare merit! Fiecare dintre noi il are in felul lui:Ruxandra pentru ca ne aduna de fiecare data cu cele mai bune planuri, Andrei pentru ca nu se impotriveste, Andreea si Lucian pentru ca vin cu noi, in mod firesc, asumandu-si fiecare rolul lui...Stiu nu e usor. Pot fi un om dificil! Nu vreau sa supar, dar o fac... Este in tacerea mea uneori o negatie pe care ei o simt si nu-i deloc placuta...poate alteori vorbesc prea mult...poate nu-mi plac aceleasi lucruri care le plac lor... dar peste toate este Iubirea pe care pe acest pamant doar eu le-o port deplin...complet...nemuritor...
Ne-am intors duminica refacand cumva acelasi drum...
Ii privesc si vad in chipurile lor :trecutul, prezentul, dar si o parte din viitor...Familia este un dar de la Dumnezeu!Iar o familie fericita este ca un mic rai...Spre asta nadajduim... si pentru aceasta ma rog...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu