Sunt un om binecuvantat de Dumnezeu!
El m-a ales prunc abia zamislit in pantecele mamei mele si tot El, din iubire, a zis ca eu, sa fiu femeie...Mama zicea ca eu sunt copilul ei, adus de cocori...
Am crescut usor, fara convulsiile varstelor parcurse, aproape nestiuta intre surori mai mari si frumoase... un pui de cocor uratel... cu fulgi incretiti de zbenguiala si picioarele mereu julite ...
Nu, nu m-au iubit!
Se vor supara iar pe mine si surorile si copiii mei... dar acesta e adevarul, ca nu m-au iubit! Pentru ca aveau atatea de facut si atatea de iubit... anii grei ai comunismului in care ei, saracii pierdeau pamantul din strabuni, utilaje cu care il lucrau, paduri, luciu de apa... aurul strans de bunici .Dreptul de a lucra conform scolilor facute era anulat de neinregimentarea in comunism si tot ce le ramanea, era demnitatea pe care oricate arestari indura tata si oricate demersuri disperate facea mama sa-l scoata din temnita, nimeni nu reusea sa le-o infranga: demnitatea de a fi oameni nerobiti demonului comunist...
Si atunci... cine sa mangaie o frunte de copil negricios si slabanog...aiurit... pierdut intr-o copilariei in care cartile erau primul prieten si apoi, strada toata ...
Si am crescut asa, stiind ca eu nu-s ca ele, surorile mai mari, nici atat de frumoasa, nici atat de desteapta...si desi nu se spuneau cuvinte mari in familia noastra, iubirea si dragostea fiind cuvinte interzise, am stiut, am simtit ca nu ma iubesc...
Doamne, de ce ma gandesc tot la iubire? Grig e mort de 11 ani...mort... mort... mort pentru acesta lume ...Inviat in cealalta... si oricat de greu mi-ar fi, trebuie sa inteleg ceea ce imi spunea parintele duhovnic, ca nimeni nu are nicio obligatie in ceea ce ma priveste...Ca singura trebuie sa-mi duc acesta cruce a vaduviei, a singuratatii in care nimeni nu stie de tine, ce faci, unde esti decat daca scrii pe blog!
11 ani de la moartea lui Grig!
Zilele trecute, parintele pustnic a privit razant o fotografie a mea din acele zile ale plecarii lui Grig si a zis:
-Nu, nu v-am cunoscut asa!
Bucuros ca nu a facut-o! Si eu sunt bucuroasa ca femeia aceia a murit!
De mii de ori prefer acesta singuratate lumeasca pentru ca ea este pasul acela care lipsea catre Dumnezeu...
Si ma gandesc iar...la cateva ore pana la alta pomenire pentru Grig, la aceasta cruce a neiubirii,ca ea este un dar de la Dumnezeu, ca astfel sa simt mai complet, mai adevarat, ca Cel care e totdeauna alaturi, Cel care ma aduna, Singurul care nu ma paraseste, este Dumnezeu-Cel care m-a ales din pantecele mamei, desi eram un pui de cocor uratel , cu penele zburlite...
Si stiind aceasta, am putere sa zbor...
Azi noapte am avut iarasi un moment dificil ca sanatate...de cateva saptamani ma chinui sa gasesc un medic specialist...un ragaz sa-l consult, adica el sa ma consulte pe mine, intre timp ma simt bine/ma simt rau... este o alternanta care ma zapaceste si incurca...nu am dormit mai deloc...azi am fost pe traseul obisnuit al zilei de vineri la care am adaugat iar cumparaturi...cumparaturi pentru parastasul lui Grig si cand credeam ca am o zi jumate sa pregatesc parastasul, am aflat ca am doar jumate de zi... defapt o parte de seara ...nu aveam masina cu care sa ma duc maine la schit,nimeni nu era alaturi sa ma ajute la ceva ... singura...singura...singura... acum e deja dimineata, nu stiu cum am reusit... eu doar ziceam" Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma" si mai plangeam putin amestecand in cate o oala, nu stiu ce gust au, ar trebui sa fie sarate de lacrimi, dar cred ca sunt binecuvantate asa cum or fi!
Acum totul e impachetat si coliva cu rodii e pe hol...poate voi dormi un pic...Dar cui ii trebuie somn? Intr-o zi si eu voi adormi si" Fericiti sunt cei pe care i-ai ales si i-ai primit Doamne..."Fericit e cel care are pe cineva sa-l planga si cred ca fericit ar trebui sa fie cel care plange, poate aceasta e fericirea pe care o cautam la Diveevo, nu stiu...inca nu stiu ...
Stiu doar ca atat de dor imi e, ca as zbura ca un cocor adevarat sa ma intind un pic pe placa lui de mormant ...s-o incalzesc ... sa ma incalzesc...
Doamne, de ce ma gandesc tot la iubire? Grig e mort de 11 ani...mort... mort... mort pentru acesta lume ...Inviat in cealalta... si oricat de greu mi-ar fi, trebuie sa inteleg ceea ce imi spunea parintele duhovnic, ca nimeni nu are nicio obligatie in ceea ce ma priveste...Ca singura trebuie sa-mi duc acesta cruce a vaduviei, a singuratatii in care nimeni nu stie de tine, ce faci, unde esti decat daca scrii pe blog!
11 ani de la moartea lui Grig!
Zilele trecute, parintele pustnic a privit razant o fotografie a mea din acele zile ale plecarii lui Grig si a zis:
-Nu, nu v-am cunoscut asa!
Bucuros ca nu a facut-o! Si eu sunt bucuroasa ca femeia aceia a murit!
De mii de ori prefer acesta singuratate lumeasca pentru ca ea este pasul acela care lipsea catre Dumnezeu...
Si ma gandesc iar...la cateva ore pana la alta pomenire pentru Grig, la aceasta cruce a neiubirii,ca ea este un dar de la Dumnezeu, ca astfel sa simt mai complet, mai adevarat, ca Cel care e totdeauna alaturi, Cel care ma aduna, Singurul care nu ma paraseste, este Dumnezeu-Cel care m-a ales din pantecele mamei, desi eram un pui de cocor uratel , cu penele zburlite...
Si stiind aceasta, am putere sa zbor...
Azi noapte am avut iarasi un moment dificil ca sanatate...de cateva saptamani ma chinui sa gasesc un medic specialist...un ragaz sa-l consult, adica el sa ma consulte pe mine, intre timp ma simt bine/ma simt rau... este o alternanta care ma zapaceste si incurca...nu am dormit mai deloc...azi am fost pe traseul obisnuit al zilei de vineri la care am adaugat iar cumparaturi...cumparaturi pentru parastasul lui Grig si cand credeam ca am o zi jumate sa pregatesc parastasul, am aflat ca am doar jumate de zi... defapt o parte de seara ...nu aveam masina cu care sa ma duc maine la schit,nimeni nu era alaturi sa ma ajute la ceva ... singura...singura...singura... acum e deja dimineata, nu stiu cum am reusit... eu doar ziceam" Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma" si mai plangeam putin amestecand in cate o oala, nu stiu ce gust au, ar trebui sa fie sarate de lacrimi, dar cred ca sunt binecuvantate asa cum or fi!
Acum totul e impachetat si coliva cu rodii e pe hol...poate voi dormi un pic...Dar cui ii trebuie somn? Intr-o zi si eu voi adormi si" Fericiti sunt cei pe care i-ai ales si i-ai primit Doamne..."Fericit e cel care are pe cineva sa-l planga si cred ca fericit ar trebui sa fie cel care plange, poate aceasta e fericirea pe care o cautam la Diveevo, nu stiu...inca nu stiu ...
Stiu doar ca atat de dor imi e, ca as zbura ca un cocor adevarat sa ma intind un pic pe placa lui de mormant ...s-o incalzesc ... sa ma incalzesc...
...Dar tu zbori deja,pui drag!Nu te opri!Și nici nu privi în urmă!
RăspundețiȘtergereNici nu stiu, v-ati intors, inca mai sunteti plecata?
RăspundețiȘtergereM-am intors , George ! Dar e ca si cand inca nu am facut-o!
RăspundețiȘtergere