Ziua de azi, ziua iubirii...

Am venit de la Bucuresti pe ploaie...ploaie torentiala! Din autogara am luat un taxi cu un sofer aproape mut:

-In parcare la Ialomita i-am spus si el doar a dat din cap si a pornit.

 -O, ce bine, nu are chef de vorba! mi-am spus, bucuroasa ca pot sa-mi continui gandurile.
 Numai ca el a luat-o pe bulevardul principal si cand mai era un pic pana la destinatie, m-a intrebat:

-Pot sa va las in strada ,cumva lateral?

Era clar ca nu avea niciun chef si am acceptat, desi eram nemultumita ...sa raman in ploaie, sa traversez strada dupa schimbarea semaforului, sa merg fara umbrela si fara gluga, tragand si bagajul nu era chiar visul meu de iarna, dar era atat de morocanos incat am confirmat, am platit lasand ciubucul cu care deja suntem obisnuiti, abia atunci, a prins viata si multumindu-mi, mi-a zis:

-O seara placuta!

Imi venea sa-i zic:

-Cum poti sa-mi urezi asta cand tu ma lasi in ploaie?Ii poti povesti mamei tale, sotiei tale, iubitei tale, fiicei tale ca pe banii mei , asa intelegi tu sa te comporti?
Dar am strans nemultumirea in mine si am pornit pe jos, prin ploaie, spre magazin... spre casa...   

 Acasa era frig si am vazut ca centrala termica de apartament era in avarie.L-am sunat pe patronul firmei care a instalat-o...da, stiu, era duminica seara, dar atat timp cat ei imi fac service-ul si nu au nicio persoana sa raspunda de asta, mi s-a parut normal sa-l intreb ce sa fac...m-a ajutat, chiar m-a ajutat sa o resetez si centrala a pornit, doar ca presiunea arata mai mare, mult mai mare si temperatura apei la fel. Si am luat geanta cu actele si am pus-o la usa, daca sare in aer casa si raman in viata,  sa pot sa iau actele...Si am dormit prost!

Nu vreau sa scriu cum a fost intalnirea de la sediul lor dimineata si cum se uita la mine un meserias cand i-am spus ce temeri am avut! Presiunea putea inca creste si oricat ar fi fost, centrala nu ar fi facut decat sa dea apa afara din ea si gata!

Faptul ca nu stiam asta era dovada, dupa el, de prostie! Si m-a privit exact asa!

Si am plecat iar capul!

Astazi am fost la o banca, la sediul lor central  si functionara de acolo, o tanara foarte frumoasa si foarte frumos imbracata, mi-a spus ca bancomatul nu mai are banii si inca nu au venit sa-l alimenteze, dar o vor face in cursul zilei!

-Frumos va sade!-i-am zis spontan!

Am regretat ca am suparat-o, mi-am cerut scuze apoi, i-am spus ca remarca era pentru marii ei patroni austrieci, dar ...raul fusese facut! Si pe mine m-a durut cel mai tare !

Pentru ca m-a durut pentru tara aceasta !Tara aceasta de care sunt iremediabil indragostita ...

Am strabatut o mare parte din lume si am vazut atatia oameni frumosi si atatea peisaje minunate , dar nicaieri privind in jur  nu mi s-a taiat ca aici respiratia... nici macar la Marele Canion!

Stiu niste versuri scrise de un mare poet, Adrian Paunescu, exact pentru noi, exact pentru acum!Pentru aceasta stare pe care o traiesc...

Eu n-am să mă fac bine niciodată
Mereu voi suferi de-o boală grea,
Simțindu-mi conștiința vinovată,
Că nu e totul bine-n țara mea.
..................................................
Mi-am investit și nervi și timp și viața,
În drumul care m-a ademenit
Și-am acceptat să dorm pe copci de gheață
Și să trăiesc pe muche de cuțit.

Puteam să-mi fac în alte părți avere,
Puteam să fiu un bun european,
Puteam să mă înscriu la mamifere,
Ins metabolic de la an la an.

Puteam să am un os, cum au toți servii,
Să-l rod meschin și fără de idei
Dar epocii eu i-am cedat toți nervii
Și ea nu-mi dă nici drogurile ei.

Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Tară,
Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Neam,
Nu e-năuntru hiba, ci afară,
Trăiam un veac, abil dacă eram.

...............................................

Și n-am să pot să-ngadui niciodată,
Acest trup nelegiuit, al meu,
Să-nvețe nebunia blestemată
De-ai fi ușor când țării îi e greu.

Ca fluturele părăsind omida,
Când vine peste toți o clipă grea,
Sunt un atlant murind cu Atlantida,
Deși puteam zbura, dacă voia.

N-aveți la dumneavoastră-n farmacie,
Medicamente, boala să-mi luați,
Un singur leac îmi trebuiește mie:
Să-i pot vedea pe ceilalți vindecați.

Durerea de a privi cum lumea pare a se distruge...Valori tot mai putin aratate ca sa fie reper... Durerea de a fi  alaturi de oameni carora nu le pasa de Dumnezeu ...si cred ca le pasa...dar dumnezeu lor inseamna trupul lor, cariera lor, elefantii pe care si-i atarna in dormitoare , "energia " pe care o cauta cu sete , cu febra ...

Si totul e atat de simplu! Totul e minunat de simplu... totul este o iesle in care in curand o Fecioara naste un Pruncut Sfant!An de an praznuim acest moment petrecut acum mai mult de 2000 de ani! 

Ce minunat trebuie sa fi fost acolo... o tanara curata ... femei venind in graba cu bucuria mamelor care stiu, care au trait si vor mai trai... o stea aparuta deasupra,un ceas inainte de aparitia luceafarului si o taina...un timp oprit in loc in aerul mirosind a tamaie si smirna...in cantari de ingeri ...si-n ieslea mica a animalelor intre ele, la caldura lor El...Imparatul...El, Dumnezeu Cel vechi de zile privind o lume pe care o dorea scapata de pacat...intoarsa in Rai...

200 de ani a plans Adam la poarta raiului...Si prin nasterea lui Dumnezeu ni s-a deschis Raiul ... Dar nu L-am vrut!Nici acum nu-L vrem! Multi dintre noi...prea multi... mult prea multi...

Si ce putem face?

Intrebam azi parintele duhovnic si  sfintia sa,  bolnav si impovarat mi-a spus"metanoia", intoarcerea de pe un drum gresit cu nadejdea mantuirii, a revenirii la demnitatea lui Adam... mai mult decat Fiul Risipitor...dar nu vom gasi aceasta nadejde, decat cand vom fi constienti cat am coborat in cele mai de jos ale existentei, cand vom plange pentru pacate si plangand vom si castiga nadejdea mantuirii, pentru ca ...Dumnezeu, Cel care ma iubeste smintitor de mult si mereu iertator, nu ma poate lasa fara iertare... si pe Adam l-a iertat si l-a primit in Rai... si pentru el s-a nascut in pestera, ca astfel sa-l readuca in Raiul pentru care l-a creat...

E complicat... Desigur e complicat...

Am avut un post in care principala mea lupta a fost cu lumea. Asta am vazut! Asta a ingaduit Dumnezeu, sa-mi arate Satana. Si lupta a fost cumplita...pentru ca toate cele urate mi-au fost dezvaluite...Am avut un timp in care nici macar nu am putut, vazandu-i in pacatele lor, sa ma mai rog pentru oamenii pe care credeam ca-i iubesc...Apoi am inteles ca nu-i al meu sa ma mahnesc atat de mult pentru caderile lor! Ca ei sunt ai lui Dumnezeu si-n grija Lui ...ca asa cum pe mine cazuta si mai mult decat cazuta,m-a adunat si ma aduna mereu si m-a iertat si m-a iubit, asa e si iubirea pentru ei...

Si cand am inteles asta, am transformat ziua intr-o zi a  iubirii atat cat omeneste poate fi... si am plecat pe drumul meu...singura lumeste, ca si pana acum, doar ca in spatele meu, bolnav, suferind si arzand ca o lumanare in palpairii dumnezeiesti, un monah vegheaza ca eu ...eu sa ajung la iesle, sa ingenunchez si cu suflet curatit prin iertarea lui Dumnezeu, Sa-L primesc si primindu-L sa degust Raiul ...ca o pregustare a unei Vietii  adevarate...

Voi pleca curand la Closca,la privegherea pentru Nasterea Domnului...

Imi imaginez nu Diveevo, pentru ca acolo inca nu-i aceasta sarbatoare, ci Arizona si Platina mea draga... o sa inceapa privegherile... prin mila lui Dumnezeu ma vor pomeni si pe mine si pe multi dintre voi, cei dragi mie  si pomenirea ma muta acolo, cu ei, cu voi toti, cei care Il iubiti de Iisus Hristos ... in Ieslea in care intre animale, Sfant, Sfant, Sfant ... cu ochi luminosi si intelegatori ne priveste, iubindu-ne asa cum nimeni, niciodata nu ne va iubi!