Vitrina cu amintiri

De mult timp stiam ca o sa fie  un moment in care trebuie sa eliberez peretii camerei de zi...Pe ei...pe peretele cel mare, trebuie sa stea asezati frumos, apostolii si  cei 12 proroci.

Dar pentru asta trebuia ca mobila sa  fie mutata pe alt perete... canapeaua nu mai avea loc ...nici fotoliile...Si presata de iconarul care picta pentru bucuria mea, am inceput in august sa mut mobila, sa daruiesc canapeaua si fotoliile... sa daruiesc altora din continutul dulapurilor... sa rascolesc sertarele... sa imprastii amintiri in toate colturile inimii mele.

Am desfacut bucataria. Dulapurile verzi si negre,scaunele, au fost daruite.Si multe lucruri din dulapuri.Unde au incaput atatea lucruri?

Cartile ...multe dintre ele le-am pus in cutii, pe unele le-a luat Victor, un baiat iubitor de carte veche, altele o vor insoti pe Ruxandra in casa ei...unele sunt pentru Filip...

Am desfacut, ca la divort, lucrurile si recunosc ca am dat mai mult din lucrurile mele. Pe ale lui Grig le oblojesc inca, pentru ca...pentru ca, pe el il iubesc. Pe mine...nu! Nu,nu ma iubesc niciun pic... ma lepad de mine ca de o greutate  care imi atarna de piciorul bolnav.Si am asa o dorinta, ca dupa moartea mea,sa nu gaseasca prea multe lucruri care sa vorbeasca de mine...Ma surpinde acest gand, dupa ce, copil fiind, visam sa ajung scriitoare si macar ulita copilariei mele sa poarte  numele unei carti scrise de mine... spre exemplu  ulita copilariei... era vremea in care visam ca ma numesc Monica ca fata din La Medeleni sau ca sunt scriitoare si scriu romane ca Ionel Teodoreanu...
Ganduri de mandrie, dar nu acea mandrie otravita care te face sa urasti, sa inlaturi pe altul , ci mandria , ambitia care a facut progresul omenirii. Doar ca eu nu am fost un astfel de om. Nu am dus nimic la sfarsit. Rup acum caietele cu insemnari din tinerete, arunc la gunoi cartile incepute la 20 de ani...
Acum nu pot sa mai scriu nici pe blog. Gandul ca cei care citesc se tulbura ma doare atat de mult incat sufletul meu curge ca un stilou spart... cerneala...cerneala...tus negru...
S-a scris atat de mult de cand omul a inventat scrisul... S-a scris tot ce trebuia sa se scrie.Nu fac decat sa repet durerea unora, sa transcriu in modul meu, tot ce s-a scris despre durere, bucurii, despartiri si reintalniri. 
Azi un meserias solid si fiul lui la fel de solid si priceput la treburi in bucataria mea, a navalit cu bormasina, boloboc si o geanta uriasa de scule... Jumate de zi au spart, inlocuit, lipit... Praful tot s-a dus  in celelalte camere. Tot inchideam usa si ei o deschideau grabiti sa mai aduca ceva de pe hol...
Obosita am abandonat lupta lasand ca praful fin sa se aseze peste tot... abia la finalul lucrului lor, am inceput sa-l sterg  deschizand vitrinele... Si amintirile a doua generatii au venit peste mine... Lucruri care nu au folosit niciodata la nimic, dar lucruri pe care le-am avut totdeauna... fetita din portelan pe care mi-a cumparat-o mama cand m-am mutat in prima mea casa,si mi-a daruit-o spunandu-mi ca asa nu o fiu singura,,, caprioarele mici din vitrina ei... piatra de la Ina cu icoana Maicii Domnului...icoana de la Raluca de dupa botezul ei... farfurioara suflata cu aur din Cordoba...fotografia din croaziera de pe Neva 2016...

cescuta de tuica fiarta de la ma-marea Rada, mama tatalui meu, bomboniera din cobalt niciodata folosita, plina cu banuti scosi din uz...

fiecare inseamna ceva pentru mine. Cand eu nu voi mai fi ele nu vor insemna nimic pentru altul... grabiti le vor arunca intr-o cutie de carton si o vor duce la tomberon gandind ca poate le va lua cineva...

Amintiri...

Cred ca bunicii mei au baut tuica din canuta din portelan fin... si au privit pe geam cum afara zapada troienea drumurile... cred ca erau fericiti in casa lor mica, cu prispa lipita din lut si bulumaci din lemn  baltuit...

Cred ca mama a fost fericita cand mi-a daruit papusa din portelan si chiar a crezut ca eu nu voi fi singura avand-o pe ea...Doar ca am uitat-o ... si am trait ...35 de ani avand-o in casa mea... 35 de ani  din care s-au scurs 10 ani de cand Grig a plecat sa cutreiere Imparatia lui Dumnezeu.

Doar ca eu...l-am bagat in  inima mea  si l-am tinut viu, pulsand cu inima mea, privind prin ochii mei, imbratisand prin trupul si mainile mele ... si nu pentru ca mi-a fost teama de singuratate, ci pentru ca de cand l-am cunoscut, nu am mai fost singura ... totdeauna cu el, cu copiii lui-copiii nostri... si-n anii din urma permanent cu Hristos...

Amintirea fericirii  lor mie imi aduce fericire ... sterg praful... asez cu grija cescuta ...protejez papusa ...doar  amintirea durerii inseamna mai multa durere...