Uneori ma simt prizoniera in propriu trup. De catva timp nu ma mai recunosc privindu-mi hainele. Trupul acesta care ma duce pretutindeni e trupul altei femei pe care nu o recunosc. Nici chipul nu este chipul pe care il stiam. Acum o saptamana o doamna a privit o fotografie un pic mai veche de-a mea si a avut un soc. Vorba unui baiat in cimitir" Ce frumoasa ati fost , Doamna!"
Nu cred decat ca era o fotografie un pic lucrata. Dar oricum, daca privesc in urma ma vad in dupa-amiaza in care Grig m-a vazut primadata, pe terasa unui restaurant. Eram subtire ca un lujer de iris, aveam parul pana la umar si chipul masliniu purta toata caldura verii pe care tocmai o incheiam in nisipul fierbinte al marii. Sau ma vad in geamul unui hotel...aveam doua codite impletite si petrecute pe crestet si fata toata eliberata de plete...Si zambetul si increderea acelor 22 de ani imi dadeau atata frumusete a tineretii incat mi-am dorit sa retin pe retina acea imagine.Si inca o am!
Acum insa... daca vreau sa ma vad cu ochii mintii, pentru acum, ma vad in negru, cu sal pe cap si doar un pic de fata la vedere.
Are importanta chipul pe care il purtam?
Desigur! Sa multumim lui Dumnezeu pentru el! Sa multumim lui Dumnezeu pentru auzul nostru, pentru ca acum cand scriu, in biroul de alaturi aud fetele vorbind tare, printre multime de lucruri pe care le fac.
Multumesc lui Dumnezeu pentru ca azi am avut timp si putere si vedere si picioare bune care m-au dus la sfanta liturghie!Azi am inchipuit pe heruvimi!La ora aceia lumea muncea sau abia se trezea, sau poate lumea murea... noi insa, cei putini din biserica , pe heruvimi inchipuiam..." Noi care, care pre Heruvimi, pre Heruvimi, cu taina, cu taina inchipuim, cu taina inchipuim, inchipuim, si facatoarei de viiata Treimi, facatoarei de viata treimi, intreita sfanta cantare aducem, cantare, cantare aducem. Toata grija lumeasca, grija , grija cea lumeasca sa o lepadam, sa o lepadam !
si Ca pre Imparatul tuturor primim, pre Imparatul tuturor sa-L primim, pre Cel nevazut, inconjurat de cetele ingeresti."
Ce dar maret de la Dumnezeu!Sa vezi. Sa auzi. Sa mergi.Sa vorbesti. Sa canti.
Spuneam...ma simt uneori prizoniera in propriu trup! Pentru ca el nu ma mai reprezinta si nu ma mai tine! Azi am ingenunchiat cu inima pe Sfantul Mormant!Eram acolo, in manastirea mea draga , dar inima mea era ingenunchiata acolo, pe Sfantul Mormant.Ii multumesc lui Dumnezeu pentru amintirile mele, chiar daca ele sunt unele dureroase, dar ele, amintirile mele ma duc si ma aduc din toate aceste locuri in care am fost ...
Ii multumesc lui Dumnezeu pentru incercarile pe care le am. Sunt ca sa vad in ele puterea si iubirea Lui.
Ii multumesc pentru prietenii mei!
Ina, prietena mea lupta cu cancerul de 14 ani. Era o femeie foarte frumoasa , un pic plinuta, trupesa cum spunea Camil Petrescu. Acum are greutatea unui fotomodel, ceea ce nu e deloc bine. Cand o prietena comuna a avut o problema de sanatate a zis fara sovaiala
-Termina, draga, ca te aduc la mine, ne adunam aici si ne descurcam noi!
Multumesc lui Dumnezeu pentru toti prietenii mei, dar si pentru cei care m-au dusmanit. Vorba sfantului Nicolae Velimirovici, fara ura lor as mai fi alergat eu la Dumnezeu? "Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic, faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu."
Ce minunata e rugaciunea acesta!Binecuvinteaza-i, Doamne pe prietenii mei severi! Doamne binecuvinteaz-o pe Ana pe care am suparat-o si pe toti cei pe care i-am intristat!
E pranzul! E vineri. E zi de post!
In curand voi merge spre casa .Casa mea goala si mare!
Nu, nu e goala!E plina de sfinti . Fara Laura(multumesc, Doamne, pentru Laura) ea ar fi fost plina de tablouri... Sion...Hreamata...
Nu era un lucru gresit. Iubesc artistii si arta. Iubesc pictura si stiu, chiar daca inchid ochii o multime de picturi minunate... vad Dejun in iarba si privirea fixa atotstiutoare a lui Victorine si cosul cu fructe rasturnat...
Vad Luvru si muzeu Orsay... si Prado...
Dar nu as mai pierde timpul acolo ... Acum as vrea sa vad doar Sfanta treime a lui Sfantului Andrei Rubliov
dar daca nu o voi vede niciodata , voi multumi lui Dumnezeu pentru ca a adus in mainile mele carti care au explicat taina acestei reprezentari si o vad in inima mea...
Multumesc lui Dumnezeu pentru frumusetea bisericilor in care am intrat, pentru sfintii care au vegheat rugaciunile mele...
Multumesc pentru preotii care m-au asteptat in poarta manastirilor, parintele Cleopa si parintele Ambrozie... pentru cei care ingenunchiaza pentru mine si cer mila lui Dumnezeu. Si nu sunt putini! Aceasta ma tine! De aici vine puterea mea , acum , in ceasul acesta in care adun motivele pe care le am pentru a multumi ...
Cred ca o sa lipsesc un pic. Sper sa ma asteptati. Sper sa nu ma uitati. Sper sa ma iertati. Da, imi doresc sa ma intorc si sa scriu iar , pentru ca va iubesc! Nu, nu am sa va las! Ma intorc!Rugati-va lui Dumnezeu pentru mine , sa inteleg care e voia Lui si s-o primesc cu bucurie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu