Blog Crestin Ortodox: Botez la Schitul Closca- 26 aprilie 2015

Duminica, Andrei trebuia sa fie nas,in locul mamei sale, la botezul unei fetite si atunci am fost prezenta la Closca , ca sa fiu iarasi cronicar, la un eveniment de mare bucurie: crestinarea unui prunc.

Am impodobit cristelnita impreuna cu mama fetitei...

si dupa utrenie, pana la inceperea sfintei liturghii, a fost botezul.

Intai lepadarile in pronaos...

Fetita avea o problema fie cu cartea parintelui, fie cu mana sfintie sale!

David a tinut cartea, moliftelnicul ...

Pana au inceput rugaciunile parintelui si aici, asa cum deja eram invatati de la alte botezuri,a fost liniste, apoi, la rugaciuni incepe plansul sfasietor al copilului...dar Parintele, ca toti preotii , nu cedeaza!

...............................................................................................................................

Cearta-te pe tine, diavole Domnul, Cel ce a venit in lume si S-a salasluit intre oameni ca sa surpe tirania ta si pe oameni sa-i izbaveasca; Cel ce pe lemn puterile cele potrivnice a biruit, soarele intunecandu-se si pamantul clatinandu-se, mormintele deschizandu-se si trupurile sfintilor sculandu-se; Care a zdrobit cu moartea pe moartesi a surpat pe cel ce avea stapanirea mortii, adica pe tine, diavole. Juru-te cu numele lui Dumnezeu, Care a aratat pomul vietii si a randuit heruvimi si sabie de foc ce se intorcea de-l strajuia: cutremura-te si te departeaza.

Caci te jur cu numele aceluia Care a umblat ca pe uscat pe valurile marii si a certat viforul vanturilor; a Carui cautatura seaca adancurile si groaza Lui topeste muntii; ca Acela si acum iti porunceste prin noi: teme-te, iesi si te departeaza de la zidirea aceasta si sa nu te intorci, nici sa te ascunzi in el, nici sa-l intimpinipe el, nici sa lucrezi impotriva lui, nici noaptea, nici ziua, nici dimineata, nici la amiaza. Ci te du in iadul tau, pana in ziua cea mare gatita judecatii. Teme-te de Dumnezeu, Cel ce sade pe heruvimi si cauta spre adancuri; de Care se cutremura ingerii, arhanghelii, scaunele, domniile, incepatoriile, stapaniite, puterile, heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu cate sase aripi; de Care se cutremura cerul, pamantul, marea si toate cate sunt intr-insa. Iesi si te departeaza de la cel insemnat, noul ales ostas al lui Hristos, Dumnezeul nostru. Ca te jur cu numele Aceluia Care umbla pe aripile vanturilor si face pe ingerii Sai duhuri si pe slugile Sale para de foc. tesisi te departeaza de la zidirea aceasta, cu toata puterea ta si cu toti slujitorii tai. Ca s-a preaslavit numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.

Departeaza de la dansul pe tot vicleanul si necuratul duh, care se ascunde si se incuibeaza in inima lui: duhul inselaciunii, duhul viclesugului, duhul slujirii idolesti si a toata lacomia, duhul minciunii si a toata necuratia, care lucreaza dupa invatatura diavolului. Si-l fa pe el oaie cuvantatoare turmei celei sfinte a Hristosului Tau, madular cinstit al Bisericii Tale, fiu si mostenitor al imparatiei Tale. Ca dupa poruncile Tale vietuind si pazind pecetea nestricata si ferind vesmantul neintinat, sa dobandeasca fericirea sfintilor in imparatia Ta. Cu harul si cu indurarile si cu iubirea de oameni a Unuia-Nascut Fiului Tau, cu Care impreuna esti bine cuvantat, cu Preasfantul si bunul si de viata facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.

In timpul lepadarilor, catehumenul e intors cu fata spre Apus sufland si scuipand intr-acolo de trei ori, deoarece Apusul e nu numai locul de unde vine intunericul, ci si locasul celui rau, al lui satana, care e numit si "stapanitorul intunericului" (Luca 22, 32; Efes. 6, 6, 12; Col. 1, 13). Urmand deci cuvintelor Sfantului Apostol Pavel, care ne indeamna "sa lepadam dar lucrurile intunericului si sa ne imbracam cu armele luminii" (Rom. 13, 12), catehumenul scuipa pe diavol, in semn ca s-a lepadat cu totul de el si de faptele lui, adica de pacate. Si, dimpotriva, atunci cand catehumenul (nasul) marturiseste unirea sa cu Hristos, o face cu fata spre Rasarit, caci intr-acolo era zidit Raiul (Fac. 2,8), din care au fost izgoniti primii oameni in urma pacatului si pe care ni-1 deschide iarasi Botezul si tot de acolo ne rasare nu numai soarele, izvorul luminii, ci ne-a si venit Lumina cea adevarata a sufletelor, Hristos, Care este numit adesea "Soarele dreptatii" sau "Rasaritul cel de sus" (Luca 1, 78, comp. si Zah. 3, 3, 8; 6, 12 si Mal. 4, 2. Vezi si troparul Craciunului. Unirea cu Hristos se face prin credinta, iar dovada se face prin marturisirea credintei crestine, adica prin rostirea Crezului. Cand cel ce se boteaza e prunc, Crezul trebuie sa-1 spuna nasul, in numele pruncului, iar nu altcineva.

"Sufla-l si scuipa-l pe el"... "Astfel, a te lepada de Satana nu inseamna doar a respinge o fiinta mitologica in a carei existenta nici nu se mai crede. inseamna a respinge toata aceasta conceptie despre lume, plina de suficienta si de deznadejde. Desigur, Satan nu va uita aceasta respingere, aceasta sfidare, aceasta lepadare. "Sufla-l si scuipa-l pe el!" Razboiul este declarat. Incepe o lupta a carei miza reala este viata vesnica. Crestinismul acesta este! Si acesta este sensul ultim al optiunii noastre."

Parintele Alexander Schmemann

Crezul!

Apoi sfintirea apei pentru botez, printr-o ectenie si o lunga si frumoasa molitva, in care preotul se roaga pentru sine insusi, ca Dumnezeu sa-i ajute sa savarseasca cu vrednicie Sfanta Taina, pentru cel ce se boteaza si pentru sfintirea apei prin harul si puterea Sfantului Duh.

"Pentru ca să se sfinţească apa aceasta cu puterea, cu lucrarea şi cu venirea Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să se trimită ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să vină peste apa aceasta lucrarea cea curăţitoare a Treimii Celei mai presus de fire, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să ne luminăm noi cu luminarea cunoştinţei şi a dreptei credinţe prin venirea Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să se arate apa aceasta izgonitoare de toată bântuiala vrăjmaşilor celor văzuţi şi a celor nevăzuţi, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca vrednic să se facă de împărăţia cea nestricăcioasă acesta ce se botează într‑însa, Domnului să ne rugăm.

Pentru acesta ce vine acum la sfânta luminare şi pentru mântuirea lui, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să se arate el fiu al luminii şi moştenitor al veşnicelor bunătăţi, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să se facă el împreună sădit şi părtaş morţii şi învierii lui Hristos, Dumnezeul nostru, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să‑şi păzească el haina botezului şi logodirea duhului neîntinată şi fără prihană în ziua cea înfricoşătoare a lui Hristos, Dumnezeul nostru, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să se facă lui apa aceasta baie naşterii de‑a doua, spre iertarea păcatelor şi spre îmbrăcăminte în nestricăciune, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să audă Domnul Dumnezeu glasul rugăciunii noastre, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să fie izbăvit el şi noi de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia, Domnului să ne rugăm.

Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.

Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind‑o.

Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Şi apoi preotul citeşte în taină această

Rugăciune

Îndurate şi Milostive Dumnezeule, Cel ce cercetezi inimile şi rărunchii şi cele ascunse ale oamenilor singur le ştii, căci nu este lucru ascuns înaintea Ta, ci toate sunt goale şi descoperite înaintea ochilor Tăi; Care ştii şi cele ce sunt despre mine, să nu Te scârbeşti de mine, nici să‑Ţi întorci faţa Ta de la mine, ci treci greşealele mele în ceasul acesta, Cel care treci cu vederea păcatele oamenilor când se pocăiesc. Şi‑mi spală necurăţia trupului şi întinăciunea sufletului şi pe mine întreg cu totul mă sfinţeşte, cu puterea Ta cea nevăzută şi cu dreapta cea duhovnicească; ca nu cumva, propovăduind eu altora slobozirea şi făgăduind‑o cu deplină încredinţare în iubirea Ta de oameni cea negrăită, să nu mă arăt eu însumi netrebnic rob al păcatului; nu, Stăpâne, Cel ce singur eşti bun şi iubitor de oameni, să nu mă întorc umilit şi înfruntat, ci‑mi trimite mie putere de sus şi mă întăreşte spre slujba acestei Taine mari şi cereşti. Şi fă să ia chip Hristosul Tău în acesta ce se va naşte din nou prin a mea nevrednicie şi‑l zideşte pe dânsul pe temelia Apostolilor şi a proorocilor Tăi; şi să nu‑l surpi, ci sădeşte‑l pe dânsul sădire a adevărului în sfânta Ta sobornicească şi apostolească Biserică şi să nu‑l smulgi, ca, sporind el în dreapta credinţă, să se slăvească şi printr‑însul preasfânt numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale

Tu însuţi dar, Iubitorule de oameni Împărate, vino şi acum cu pogorârea Sfântului Tău Duh şi sfinţeşte apa aceasta

Şi‑i dă ei harul izbăvirii, binecuvântarea Iordanului. Fă‑o pe ea izvor de nestricăciune, har de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, de puterile cele potrivnice neatinsă, plină de putere îngerească. Să fugă de la ea pizmaşii zidirii Tale, că am chemat, Doamne, numele Tău cel minunat, slăvit şi înfricoşător pentru cei potrivnici.

Şi suflă asupra apei în chipul crucii de trei ori,

zicând rugăciunea aceasta:

Să se zdrobească sub semnul chipului Crucii Tale toate puterile cele potrivnice (de trei ori).

Să se depărteze de la noi toate nălucirile cele din văzduh şi nearătate, şi să nu se ascundă în apa aceasta duhul cel întunecat, rugămu‑ne Ţie, Doamne, nici să se pogoare la acesta ce se botează duh viclean, care aduce întunecare gândurilor şi tulburare cugetului. Ci Tu, Stăpâne a toate, arată apa aceasta, apă de izbăvire, apă de sfinţire, curăţire trupului şi sufletului dezlegare legăturilor, iertare păcatelor, luminare sufletului, baie de‑a doua naştere, înnoire duhului, har de înfiere, îmbrăcăminte de nestricăciune, izvor de viaţă. Că Tu, Doamne, ai zis: spălaţi‑vă şi vă curăţiţi, scoateţi vicleşugurile din sufletele voastre. Tu ne‑ai dăruit nouă de sus a doua naştere prin apă şi prin Duh. Arată‑Te, Doamne, în apa aceasta şi dă acestuia ce se botează să se schimbe prin ea, să lepede pe omul cel vechi, stricat de poftele înşelăciunii, şi să se îmbrace în cel nou, ce este înnoit după chipul Ziditorului său, ca, fiind împreună‑sădit cu asemănarea morţii Tale prin Botez, să se facă părtaş învierii Tale şi păzind darul Sfântului Tău Duh şi sporind aşezământul harului, să ia plata chemării celei de sus şi să se numere cu cei întâi‑născuţi înscrişi în cer, întru Tine, Dumnezeul şi Domnul nostru Iisus Hristos. Că Ţie se cuvine slava, puterea, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi bunul şi de‑viaţă‑făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Apoi ungerea celui ce se boteaza cu untdelemnul bucuriei (Ps. 44, 9 si Evr. 1, 9) pe frunte, piept, la maini si la picioare. Acest untdelemn este binecuvantat atunci de catre preot, printr-o rugaciune deosebita, si din el preotul toarna in apa botezului, de trei ori, crucis. Ungerea inseamna mai multe lucruri:

a) Intai, ca untdelemnul fiind rodul maslinului, ungerea cu el este semnul milei si al bunatatii dumnezeiesti, prin care catehumenul a fost izbavit din noianul pacatelor, asa cum ramura de maslin, adusa de porumbel lui Noe, era semnul impacarii maniei dumnezeiesti si al izbavirii din potop (Fac. 8, 11). Caci apa potopului a fost preinchipuirea Botezului, precum ne invata Sf. Apostol Petru (I Petru 3, 20-21), iar porumbelul preinchipuia pe Duhul Sfant.

b) Al doilea, ne aduce aminte de ungerea cu care erau unsi in Legea veche arhiereii, imparatii si proorocii, cu care a fost uns insusi Mantuitorul, "Unsul Domnului"( IRegi 10,1, 5; Isaia 61, l; Luca 4,18; Fapte 10,10, 38) si la care ne-a facut si pe noi partasi, caci insusi numele de "crestin" vine de la cuvantul grecesc Hristou, care inseamna "uns".

c) Al treilea, ungerea inchipuie aromatele cu care a fost uns trupul Domnului, inainte de ingropare, deoarece catehumenul va inchipui, prin afundarea in apa, ingroparea impreuna cu Hristos si invierea impreuna cu El.

Câţi în Hristos v‑aţi botezat, în Hristos v‑aţi şi‑mbrăcat. Aliluia.

Sfanta liturghie

Ap. Fapte 6, 1-7

În zilele acelea, înmulţindu-se ucenicii, eleniştii (iudei) murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi. Şi chemând cei doisprezece mulţimea ucenicilor, au zis: Nu este drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese. Drept aceea, fraţilor, căutaţi şapte bărbaţi dintre voi cu nume bun, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care noi să-i rânduim la această slujbă. Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului. Şi a plăcut cuvântul înaintea întregii mulţimi, şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi pe Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi pe Parmena, şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia, pe care i-au pus înaintea apostolilor, şi ei, rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei. Şi cuvântul lui Dumnezeu creştea, şi se înmulţea foarte numărul ucenicilor în Ierusalim, încă şi mulţime de preoţi se supuneau credinţei.

Ev. Marcu 15, 43-47; 16, 1-8

În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic cu bun nume, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit aşa curând; şi chemând pe sutaş l-a întrebat dacă a murit de mult; şi aflând de la sutaş, Pilat a dăruit lui Iosif trupul mort. Atunci Iosif, cumpărând giulgiu de in şi pogorând pe Iisus de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria lui Iosie priveau unde L-au pus. Iar după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena şi Maria mama lui Iacob şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să meargă să ungă trupul lui Iisus. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt zicând una către alta: cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată. Şi intrând în mormânt au văzut un tânăr, şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb şi s-au spăimântat. El însă le-a zis: Nu vă spăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul cel răstignit? A înviat; nu este aici; iată locul unde-L puseseră. Ci duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că El merge în Galileea mai înainte de voi. Acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus vouă. Dar ele, ieşind din mormânt, au fugit de acolo, căci erau cuprinse de cutremur şi de spaimă, şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau.

Predica parintelui Leontie

„În zilele acelea… eleniştii murmurau împotriva evreilor”(Fapte 6, 1)

Apostolul din Duminica Mironosițelor este o pericopă din cartea Faptele Apostolilor. În această carte veți vedea istoria primilor creștini. Dar, după cum în soare există pete întunecate, așa și primii creștini, care sunt modele ale virtuții, aveau și ei petele lor, defectele lor. Un astfel de defect ne arată apostolul de astăzi. Ce ne spune?

În timp ce primii creștini trăiau toți în iubire, deodată s-a auzit între ei un protest, o „cârtire” (Fapte 6, 1). De ce? Creștinii din alte țări („eleniștii”) s-au plâns de localnici, că localnicii nu sunt atenți cu străinii... Și s-au aţâţat străinii împotriva localnicilor. „Eleniştii murmurau împotriva evreilor” (Fapte 6, 1).

Apostolii au auzit această cârtire și nu și-au astupat urechile. N-au spus: „Lasă-i să strige! Vor striga, vor striga, dar vor înceta”. Erau aproape de inima poporului. Au dat atenție acestui protest și imediat au luat măsuri, ca să înceteze cârtirea.

Ce măsuri au luat? Le-au spus să aleagă șapte bărbați. Să aleagă singuri, deoarece creștinismul este suprema democrație. N-au ales apostolii după judecata lor, ci au spus: Alegeți voi, fraților, șapte oameni, pe care-i vom pune să supravegheze la cantine, să se îngrijească să primească fiecare porția corespunzătoare. Și Biserica primară a ales șapte bărbați, pe diaconi, dintre care primul era sfântul Ștefan care a devenit și întâiul mucenic. În felul acesta cârtirea a încetat.

Dar dacă a existat cârtire atunci când conduceau apostolii, atunci când exista Duhul Sfânt atat de vizibil viu si lucrator, atunci când oamenii aveau iubire, ei bine acum, în veacul nostru, puteți să vă imaginați ce cârtire se aude? Vă voi prezenta câteva imagini ale cârtirii de astăzi.

Există o cârtire dreaptă și o cârtire nedreaptă, reproșuri drepte și reproșuri nedrepte. O cârtire dreaptă este de pildă ca lucrătorul să muncească toată ziua, să transpire, iar seara să meargă la casieria fabricii, ca să fie plătit și să i se dea aproape nimic ori să i se spună: Treci mâine și poimâine…, sau să nu fie plătit, iar el să nu poată să-și întrețină familia. Cârtește atunci muncitorul. Și cârtirea lui, spune Sfânta Scriptură, ajunge până la urechile lui Dumnezeu, „în urechile Domnului Savaot”, și devine foc care va arde pe patron (vezi Iacov 5, 4).

Așadar există reproșuri drepte. Dar există și reproșuri nedrepte, cârtiri nedrepte. Aceste cârtiri le interzice Evanghelia, nu pe cele drepte. Vă voi menţiona câteva cârtiri nedrepte.

Îl vezi? E sărăcuț, e tată de copii. Lucrează de dimineață până seara. Țigară nu fumează, la tavernă și cinematograf nu se duce. Își iubește copiii. Un om excepțional care se ingrijeste de toate. Şi haina şi încălţămintea şi medicamentele şi orice altceva are nevoie casa, el devine jertfă pentru toţi. Credeţi că copiii lui sunt mulţumiţi? O, anii de demult, în care copiii mergeau desculţi şi mâncau o ceapa cu mamaliga şi sărutau în fiecare seară mâna, care le dădea pe acestea şi spuneau: Tată, îţi mulţumim...! Acum îi hrăneşti cu biscuiţi, ciocolate şi o sumedenie de alte bunătăţi şi cârtesc; şi nu găsesc nimic bun să spună doar te otrăvesc cu cuvinte amare, dacă nu le pui înainte mâncarea preferată sau pe deasupra pot să-ţi spună şi „De ce ne-ai născut?”...

Cârtesc copiii prost crescuţi. Cârtesc încă şi femeile fără minte. Cârtesc împotriva loialilor lor bărbaţi. Bărbatul lor nu este vreun indiferent. Este afectuos, îşi ţine soţia la înălţime, o iubeşte. O priveşte în ochi, gata să-i împlinească dorinţa. Şi, totuşi, dacă vreodată nu-i face o mică voie, atunci ea nu-şi aminteşte cele 999 câte a făcut pentru ea şi-şi aminteşte acea o singură dată şi-i face viaţa o mucenicie. Prin bodogănitul ei nu-l lasă să se liniştească, iar casa-i devine un iad.

După cum, iarăşi, există şi bărbat tiranic, care cârteşte împotriva femeii lui cinstite. Femeia lui nu este din acele gâşte, femei uşoare la minte, care aleargă în dreapta şi în stânga. Îl are înlăuntrul ei pe Hristos. El doarme, iar ea se trezeşte noaptea şi ca un înger se roagă pentru el în genunchi. Şi totuşi, el cârteşte pentru un detaliu infim. Nu consideră nimic rău să-i spună cuvinte aspre şi s-o otrăvească sufleteste. Trebuie să moară această femeie bună, ca să afle acest bărbat ce comoară a pierdut; şi trebuie să moară bărbatul cel bun, ca să înţeleagă femeia depravată ce comoară a pierdut.

Aşadar, nu cârtiţi, copii, împotriva părinţilor voştri afectuoşi. Nu cârtiţi, femeilor, împotriva bărbaţilor voştri afectuoşi. Şi nu cârtiţi, bărbaţilor, împotriva sfintelor voastre femei.

Dar cârtirea începe de la un mic râuleţ şi creşte şi se face un fluviu uriaş. Cârtim de-acum nu împotriva tatălui şi a mamei care ne-a născut, nu împotriva dascălilor noştri care ne-au instruit, nu împotriva preoţilor şi arhiereilor noştri, ci cârtim – împotriva cui? Împotriva lui Dumnezeu! O, neam nemulţumitor... Să cârtesc împotriva tatălui meu, într-un fel e suportabil, pentru că nu este sfânt. Să cârtesc împotriva bunicului meu, împotriva dascălului meu, împotriva ofiţerului meu, împotriva preotului...; oameni sunt. Dar să cârtesc împotriva lui Dumnezeu? O, ajunge! Oamenii vor să le aibă pe toate cu uşurinţă în această viaţă. Dacă în casă apare o boală, nu auzi un „Slavă Ţie, Dumnezeule”. Dacă se va îmbolnăvi copilul, dacă se va întâmpla vreun accident, atunci se aude o mare cârtire. Cârtesc în inima lor, cârtesc şi în afară. Şi-ajung până acolo încât chiar şi pe Dumnezeu îl înjură sau îşi blestemă ziua şi ceasul în care au fost născuţi.

După cum „în zilele acelea... s-a făcut cârtire”, aşa şi în zilele noastre se face o mare cârtire. Nimeni nu este mulţumit. Acum de ce nu suntem mulţumiţi, nu am timp să vă spun. Dar sunteţi destul de inteligenţi şi înţelegeţi de ce.

Un singur lucru vreau să vă subliniez şi închei. Cârtirea nu este un rău mic. Imi este foarte greu sa spovedesc, deoarece nu există pocăinţă. „Nu am nimic, părinţele”, îţi zice şi râde. „N-am omorât, n-am furat. Sunt un om bun”. Dar cârtirea, văicăreala, mârâitul tău nu este un păcat? Şi este un mic păcat? Deschideţi Vechiul Testament, ca să vedeţi ce-au păţit iudeii cârtitori.

Dumnezeu le-a aruncat în pustie mana, a deschis stâncile şi i-a adăpat cu apă răcoritoare şi cu un nor îi acoperea. Şi ei cârteau zi şi noapte. Au cârtit împotriva lui Moise, au cârtit împotriva lui Aaron, au cârtit împotriva căpeteniilor lor (vezi Ieşire 16, 6-7; 17, 3; Numeri 14, 27; 16, 11). Dar citiţi să vedeţi ce s-a întâmplat. În acel ceas în care cârteau s-a deschis pământul şi i-a înghiţit; i-a îngropat în măruntaiele lui (vezi Numeri 16, 32). Acestea le zice Vechiul Testament.

Aşadar, care este concluzia? Nu v-o spun. Dacă veţi căuta în Noul Testament, o veţi găsi. Semnele vremurilor sunt aproape. Şi oamenii – citiţi Scriptura, ca să vedeţi -, în loc să se pocăiască pentru răutăţile care vor veni peste ei, vor cârti împotriva lui Dumnezeu.

Fraţii mei, să ne temem de cârtire, de acest păcat înfricoşător. În loc să cârtim, să-L slăvim pe Dumnezeu pentru nesfârşita Lui milă, ca să ne fie milostiv în ziua aceea.