Rugaciunea de vineri

Am de cateva zile o stare aparte...Lectura cartii parintelui Damascene-Christensen-Viata-si-opera-parintelui-Serafim-Rose trezeste in mine atat durere si atat tristete incat aproape ma scurg prin timpul acestor zile.

Si ca sa fie totul intreg, noptile imi sunt zbuciumate de vise in care multimi de oameni se aduna pentru rugaciune...

Aseara am luat in maini cartea parintelui Serafim Rose "Sufletul dupa moarte", cred ca e una din primele carti cumparate dupa moartea lui Grig. Eram convinsa ca sufletul lui nu s-a pierdut, ca este undeva si cautam sa aflu nebuneste  nu unde este, ci cum este acea lume... Acum nu ma mai intreb cum este. Nu ispitesc, poate si pentru ca deja Dumnezeu a asezat in viata mea lucruri care m-au intarit in credinta. Dumnezeu! 

Vroiam insa ca prin lectura catorva pagini sa ma apropii si mai mult de parintele Serafim. Cat as fi vrut ca in viata mea, in tineretea mea, sa fi fost alaturi astfel de oameni!Dar, poate oricum nu i-as fi ascultat, considerandu-i exalatati si nebuni , asa cum si eu li-se pare unora ca sunt.

Am cunoscut mai apoi, preoti calugari si simplii calugari, nevoitori si tematori de Dumnezeu si cuvintele lor au rodit in inima mea radacini de care prind acum rugaciuni  catre   Dumnezeu.

Dar nu numai calugari si preoti  la marimea sfinteniei am cunoscut!Ci si oameni simpli, unii extrem de simplii. 

Ieri, citisem la calculator cateva ore cartea despre viata parintelui Serafim, aproape nu ma desprinsesem de ultimile cuvinte, inca le "rontaiam" incercand sa le gust adevarul, paralel mintea mergea spre Adriana, o tanara adormita ieri intru Domnul,si dintr-odata am simtit langa umarul meu pe cineva:

-Mi-am spus eu ca precis e doamna Doina-Elena! Doamne ajuta!

Era un barbat pe care il stiu din biserica, ca si mine a mers ani multi la manastirea Sfintii Voievozi, apoi la catedrala, iar dupa plecarea parintelui merge la Closca si uneori in aceiasi manastire a inceputurilor. Om simplu, nu cu multa scoala, meserias pe undeva in industria grea. 

-Doamne ajuta! -i-am raspuns eu si l-am intrebat politicoasa. dar formal:

-Ce faceti?

-Incerc sa nu-l supar pe Dumnezeu!

Raspunsul acelui barbat a venit din firescul vietii lui.Nimic, absolut nimic nu era prefacatorie sau minciuna! El isi raporteaza viata intrega, cu fiecare minut, cu fiecare secunda lui Dumnezeu si voii Sale. Poate uneori greseste, dar chiar daca o face, raportarea acesta la voia lui Dumnezeu si la iubirea Sa il ajuta, sigur sa se corecteze, sa se indrepte.

Niciodata, dar niciodata nu am auzit un raspuns mai frumos decat acesta! Cat imi doresc sa fi fost in stare si eu sa dau  un astfel de raspuns!

Si m-am gandit la ce au folosit atatia ani de citit daca ceea ce am citit nu mi-L-a adus pe Dumnezeu si linistea . Atat de aproape erai Doamne si eu te goneam cu indoielile mele...

„Odată ce te-ai ridicat la înălţimea îndoielilor, ţi se deschid înainte două căi: 

calea întrebărilor, a îndoielilor, a încercării de a înţelege şi asta până când vei sfârşi în a 

te îndoi de toate cele, fiind sfâşiat de îndoieli, ori dând crezare vreunei ştiinţe greşite,

care ‘explică’ – adică, lămureşte paradoxul de neîmpăcat al existenţei noastre; ori calea 

acceptării şi a rugăciunii, a acceptării până şi a îndoielii (fără să născoceşti mai mult 

decât îţi dă dreptul experienţa să te îndoieşti), rugându-te să ţi se dea încă şi mai multe

încercări de trecut, cerând cu strigăt viaţă mai lungă, ca să primeşti încă şi mai multe,

pentru care să plângi, răbdând şi rugându-te în vârtejul îndoielilor, ştiind că poteca 

îndoielilor are tot atât de multe capcane ca şi calea acceptării.... Damascene-Christensen-Viata-si-opera-parintelui-Serafim-Rose-pag 60!

Dar cat mi-a luat sa inteleg asta, cat amar de suferinta, cata coborare in iadul meu personal!

Nu, sigur inca nu stau bine! Moartea fetitei care,dupa cum spune parintele,in Imparatia lui Dumnezeu imi poarta numele, m-a adus iar intr-un con de umbre. Iisus Hristos ma scoate uneori din umbre, dar tot El ma lasa si acolo, pentru ca intunericul are si parti bune: nimeni nu te vede si astfel singur, tu cu lumea ta, poti striga atat de tare dupa Dumnezeu incat poti sparge zidul gros al despartirii.

Si uite-ma acum, in acesta zi de vineri, zi lunga pentru mine  strigand  spre Dumnezeu rugaciunea de vineri:

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sânt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe. Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta. Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vîrtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti. Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa: Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea! Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului. Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.

Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului. O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia! Si fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sânt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.