Ninsoare sfanta

« Pourquoi j’ecris ? De peur d’oublier la vie. » « De ce scriu ? De teamă să nu uit viaţa » spunea Martha Bibescu.
Ninge  de zile intregi, de nopti intregi, ninge...
Pe mine m-a surpins ninsoarea aceasta. Chiar nu o mai asteptam. A trecut Sfantul Nicolae, a trecut Craciunul, a trecut Boboteaza, pentru mine acesta e calendarul meu si atunci, de ce ar mai fi nins?Mi-am scos din dulap o hainuta mai usoara, mi-am pus in picioare ghetute si am plecat la Bucuresti la spital cu sora mea. Fara caciula, fara fular, fara manusi.Recunosc, trei zile a fost perfect! Dar vineri spre seara, mama mea- general a inceput sa anunte schimbarea vremii si cataclisme planetare!

-O sa ninga! Vin ninsori mari! Asa a fost si acum 64 de ani cand am nascut-o pe Marinela.

Dar cine isi crede mama? Eu, in mod sigur nu am crezut-o. Si in dimineata de sambata m-am trezit in plina iarna. Afara zapada se asternea ordonat pe stradutele de langa casa Ruxandrei.Apoi vantul a inceput sa o arunce pana la etajul doi al casei ei.Dar in casa era cald , centrala mergea fara oprire, dupa amiaza urma sa mergem sa o sarbatorim pe sora cea mare, cea nascuta in urma cu 64 de ani, pe viscolul pe care si-l amintea mama, asa ca, am privit nepasatoare pe geam si am continuat vacanta.M-am asezat la masa de scris si i-am scris o scrisoare sarbatoritei...mi-am pus botinele elegante, un costum dintr-o stofa satinata si o bluza doar cu dungi negre(ca sa nu-mi supar surorile ca umblu mereu imbracata  in negru)  si am plecat la aniversare. Inca se circula. Bucurestiul inca mai spera parca sa scape de viscol.Iar mie era ca si cand nu-mi pasa.Fie ce-o fi!Fie  Doamne voia TA  in toate!Si am petrecut o dupa-amiaza foarte frumoasa!Depanand amintiri, razand, bucurandu-ne de viata...Trei surori sarbatorind insasi viata si sanatatea!Alaturi, copii nostrii  ne priveau si ne fotografiau poate si ei dorindu-si ca amintirea zilei sa ramana si pentru cei care inca nu sunt .

Si a continuat sa ninga"si cada zapada ne-ingroape"
Masa mare din sufrageria ei se umplea de bucate si se golea una-doua... 

Te uită cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.

E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.
Am plecat noaptea tarziu spre casa Ruxandrei, fara sa facem planuri de plecare din Bucuresti.

Dimineata cand am plecat la biserica zapada depasea cu mult marginea ghetutelor mele, dar... m-am incapatanat sa merg.Am mers la biserica sfantul Stefan de le Calea Calarasi.

Biserica voievodală, de cult ortodox, cu hramul "Sfântul Ştefan" (27 decembrie) şi "Înălţarea Domnului", a fost înălţată pe 25 septembrie 1768, cum stă scris în pisania de piatră de la intrare.Deci, anul acesta vom sarbatori 250 de ani de la inaltarea sa!

 Inauntu , la loc de cinste,racla cu Sfinte Moaşte. În biserica Sfântul Ştefan - Călăraşi - Bucureşti se află  părticele din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur (sau Zlătarul) (13 noiembrie şi 30 ianuarie), Sfântului Haralambie (10 februarie) şi Sfântului Grigorie Teologul (25 ianuarie şi 30 ianuarie). Acestea au fost aşezate cu mare cinste şi închinare, într-o nouă raclă, în data de 20 iulie 2013. 

Tot aici se află şi icoana Sfântului Ioan Botezătorul care a aparţinut Mareşalului Ioan Antonescu şi care a fost purtată în fruntea oştirii Române la trecerea Prutului, până la Odessa.

Biserica desi mica este deosebit de frumoasa. 

Am fost prima persoana in acea dimineata, desi sunt ani de cand nu mai merg asa tarziu la biserica.In Bucuresti toaca bate mai tarziu.

Ningea, dar credinciosii au umplut biserica. Cum am fi putut sa lipsim in ziua in care biserica vorbeste despre mine! Eu sunt Zaheu! Desigur, tot eu sunt si unul dintre cei noua leprosi, dar parca mai mult ma regasesc in Zaheu. Ca si la  Zaheu intalnirea mea cu Iisus Hristos  a zguduit intreg universul meu personal.Eram asemenea lui Zaheu, mai mare peste vamesi, avid de putere si marire.Poate napastuiam pe altii. Poate inselam, sigur o faceam , nu cred ca e indoliala in asta.Intr-un mod sau altul faceam acest lucru. Si poate si in inima mea era regretul lui Zaheu ca fac asta.Si eu cautam ca si Zaheu sa-mi linistesc constiinta spunandu-mi ca altii stau mai rau decat mine, ca este timp de indreptare, timp de privit spre Dumnezeu adevarat.

Si cred ca tocmai aceste ganduri  de indreptare ale lui Zaheu, acea constiinta strivita sub patimi,acel regret ca nu suntem altfel, a vazut Dumnezeu in ochii nostrii, cand urcati in sicomorul patimilor noastre am privit spre El.Ce adancimi erau in sufletele noastre!Cat abis! 

Dar a fost deajuns atat, o secunda in care am realizat ca toate aceste lucruri dobandite intr-o viata care numara 5 decenii nu valoreaza nimic, ca topoganul iadului s-a deschis pentru Grig si ca el tocmai pierduse totul .

Zaheu ca si mine a realizat lepra alba a pacatelor lui abia cand privindu-L pe Iisus Hristos s-a vazut asa cum era cu adevarat.Eu  am vazut aceste lucruri abia la moartea lui Grig si tot atunci am vazut ca asemeneaa mie nici el nu facuse multe din acele lucruri care iti aduc mantuirea.Si din iubire, si din regret, din pocainta si lacrimi, am avut curajul sa ma privesc in oglinda lui Iisus Hristos.
Asa trebuie sa fi facut si Zaheu!O privire a fost de ajuns ! Intr-o parte Iubirea,, Adevarul si Viata.In alta parte abisul, pustiirea, mocirla.
Am ales pentru ca ne-a fost teama.Eu am ales Lumina de teama!Cred ca Zaheu a ales din iubire, iubirea pe care eu abia  acum o traiesc cand privesc ninsoarea de afara si o stiu sfanta pentru ca El ne-o da.Si multumesc pentru frumusetea ei, pentru folosul ei lumesc, pentru bucuria copiilor care zburda pe sanii, pentru ca  ghioceii firavi pot, in sfarsit scoate capetele spre  zambetul nostru ... Prind in mana mea fulgii si ei se topesc fericiti cum fericit e sufletul meu ca L-am gasit.Si  nadajduiesc sa aud   ca si Zaheu "Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, caci si acesta este fiu al lui Avraam". Aceste cuvinte ne  aduc cu adevarat inaltarea. Zaheu cel plecat de acasa a murit si in locul lui s-a ridicat un alt Zaheu, o faptura noua dupa cum spune Apostolul: "Deci, daca este cineva in Hristos, este faptura noua" (II Cor. 5, 17).
Si vreau sa cred ca si eu am pus inceput unei alte vietii, ca omul cel nou din sufletul meu, femeia cu broboada pe cap este schimbata nu numai exterior, ca desi port urmele pacatelor mele vechi si dobandesc si altele noi in fiecare zi, Hristos  oricat de pacatoasa as fi , oricand vrea sa intre si sa ramana in mine pentru ca  "Fiul Omului a venit sa caute, sa mantuiasca pe cel pierdut" (Matei 18, 1-11).
Si vreau sa spun ca incheiere, ca desi a nins spectaculos in toata Romania, eu si sora mea atat de bolnava, am ajuns fiecare la casele ei fara nicio problema. Botinele mele nici macar nu s-au udat de zapada, desi stratul de zapada era de cel putin 40 de cm cand am ajuns la blocul meu. Si e in asta, tot purtarea de grija a lui Dumnezeu pentru fii Lui.