Craciun 2019-casa bunicii.

”S-a născut, pe Pământ, și ne-a izbăvit, Te cântăm, Te slăvim, Iisus, bine ai venit!”

Craciun altfel.

Era mai 2019...eram in Egipt cand Andrei mi-a scris un mesaj.Simplu, fara niciun artificiu, mi-a comunicat ca un membru al familiei noastre a fost depistat bolnav , foarte bolnav...si foarte aproape de moarte.

Si am vazut ca nu sunt un om curajos. Am plans cateva zile pana cand datorita stersului ochilor cu maini murdare , m-am trezit cu ochii rosi, plini de sange , avand conjunctivita.

-Plangi ca necredinciosii !-mi-a spus Parintele

Dar nu avea dreptate, de data aceasta, nu avea... Nu ca necredinciosii, ci ca cei care se despart greu de toate, ca cei cu sufletele lipite de oamenii din viata lor, de case, de bunuri, de tot ce le face lor placere...
In ziua a 6 a Dumnezeu a facut omul , barbat si femeie si le-a zis:

"Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!"

29. Apoi a zis Dumnezeu: "Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră.

30. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viată, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a fost aşa.

31. Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte."(Facerea, cap 1)

Din iubirea lui Dumnezeu si din Facerea lumii este gandul cel bun de inmultire si de iubire...De acolo este iubirea de frati, surori, de neam...de lume...

Nici nu as vrea sa nu ma doara! As considera ca am trait degeaba neimplinind nici macar 1 la suta porunca iubirii...

Ma doare , desigur ma doare suferinta celor dragi mie. Pe toti ne doare.In toata lumea ortodoxa se inalta rugaciuni pentru usurarea suferintei lor si pentru tamaduire...Pe toate canalele mele de comunicare primesc zilnic cateva mesaje cu cei bolnavi:unii sunt operati, altii  sunt in suferinta mare trupeasca, sufleteasca... rar cineva e nepasator si fereasca Dumnezeu de impietrirea sufletului. Eu am trait asa mare durere la moartea fetitei-ingeras incat, fara mila lui Dumnezeu si ajutorul sfantului Spiridon, nu stiu cum as fi rezistat cu sufletul acela pustiu!

Asa ca...inapoi in suferinta si rugaciune!

Nu exista timp si loc de odihna.

 Astazi m-am trezit la ora 5.

La ora 10 m-am asezat iar in pat, obosita de viata traita 60 de ani.

Dar am coborat pentru ca nu-mi pot permite luxul de a zace. Daca o voi face, inseamna ca nu ma voi mai scula inca cateva saptamani si...nu-mi pot permite sa pierd atat timp. Ranita, lovita, obosita, oricum as fi, trebuie sa continui...Pana cand poarta cerului se va inchide in urma mea...

A fost Craciunul...

O noapte de priveghere la Closca si o transpunere in Betleem...Timpul a trecut repede in slubele de la Closca, in cantari de ingeri, pastori si magi... 

Apoi am petrecut ziua cu prieteni dragi, in casele lor

si m-am incalzit la caldura bradului lor si mai ales a dragostei lor...

Apoi am revenit la Closca...

 Liturghia, cerul pe pamant...

 Mi-am dus darul la Maica Domnului ... o caciulita roz pe care Maica  s-o puna pe crestetul fetitei ingeras...

 Am privit Cerul inalt in care sunt toti cei plecati ai mei ... am pus un gand rugaciune catre ei si mi-am continuat zilele...

Copiii mei, toti sase, au petrecut Craciunul in Tenerife, asa cum stiu ei, la anii lor...Eu insa i-am asteptat in casa mea populata la jucarii... un inorog, un submarin, carti cu micul print...

Minunat miroase casa mamei si a  bunicii in asteptarea nepotilor... 

 Si ei au venit ca o furtuna de primavara...au rascolit colturile...au cerut cadourile:
-Bunica Elena, cumva submarinul meu galben este la tine!
 ...au plimbat degetele pe clapele pianului .

 chiar au cantat spre bucuria tatalui lor...

 sub ochii iubitori ai sfantului Filip....

 am hranit si iubit...Minunatii mei copii, rodul vietii mele...

 am alintat...

 si am citit despre micul print... Eu insami mi-am pus o rochie plina de stele si comete...

 i-am privit sarutandu-se plini de dragoste, frati adevarati...

 cu o mama atenta si foarte iubitoare...

 si ne-am odihnit in patul bunicii, printre carti minunate...

 baietii au cantat iarasi la pian, la patru maini

Frumos este cand toti canta cantec de iubire si bucurie...chiar si spectatorii...  A cânta este cu adevărat un alt fel de a spune ca iubesti, ca esti viu...muzica nu minte... casa mea , casa bunicii a fost vie in duminica aceia in care baietii au cantat iar, dupa 12 ani de tacere a pianului...Grig ar fi fost fericit sa-i auda ...

Cred ca el i-a si auzit... de undeva din inalt, o fetita care s-ar fi numit Elena, i-a acompaniat pe fratii ei si a aplaudat in final...Lumea toata e plina de muzica, atat doar ca fiecare aude altceva...Noi insa sa auzim acordurile blande,potrivite cu dragostea noastra, dragostea care nu doare! 

Seara de ajun

Nu se aude niciun clinchet de clopotei... Nu cade niciun fulg de zapada.

Putin mai devreme se auzea ploaia rascolind aerul primavaratic al Baraganului ...

Si totusi e Ajunul Craciunului!

Au mai fost ani in viata mea cand iernile erau fara zapada... dar fiind tanara duceam mai usor  lipsa albului... Il aveam pe Grig, leganam copilasi pufosi si mofturosi... rasuceam in maini delicate  sarmale, planuiam  venirea unui mos care sa aduca daruri...si toate acestea faceau ca  vremea sa  nu conteze asa mult...

Asa si copiii mei. Anul acesta au ales ca destinatie pentru aceste zile de sarbatoare, tocmai... Tenerife! Desigur e altceva decat am trait. Un ajun de Craciun in care sunt singura... singura si obosita dupa un drum greoi la Bucuresti ...Dar nu despre asta vreau sa scriu.

Ajunul Craciunului trebuie sa fie despre Pruncul Sfant. Doar despre El.

 De ce m-as plange eu de ceva anume in acest ceas?

Acum doua mii de ani, Dumnezeu se coborase sa se faca om si nimeni nu L-a primit sa se nasca...Maica Sa L-a pus in locul acela micut , in iezle, ca magarusul si oile sa sufle peste El si sa-L incalzeasca...

 Cerul a fost primul care L-a cunoscut! Steaua a vestit nasterea... cat de frumos a fost cand mii de culori s-au aprins pe bolta inalta a Betlemului...Casa Painii primind Painea cea Adevarata...

Si magii venind sa se inchine in tacere si sa aduca daruri profetice: aur, tamaie si mir...unui Imparat-Preot si Mantuitor, vestind primii moartea Sa!

Cand ma gandesc la acestea totul e mai usor de primit...Tacerea casei mele este exact ce trebuia sa fie in anul acesta! 

Stiu ca Dumnezeu nu ma va lasa saraca ! Stiu ca Dumnezeu imi pregateste Darul cel mai de pret pentru acesta viata. Si stiu, nu pentru ca vad in stele... Stiu pentru ca niciodata nu m-a lasat singura din zilele acelui decembrie 2007. Si nu mi-a cerut nimic deosebit sau greu... Doar Sa-L strig !Atat! Si sa tac ca sa-L pot auzi!

Si in tacerea casei mele, in tacerea bisericii in care voi intra in curand , daca imi destup urechile , pot auzi cantari ca acum 2000 de ani...vestind Nasterea Pruncului...sa ne bucuram ni S-a nascut Mantuitor! 

Iertarea si iubirea-ganduri de decembrie

Am scris de cateva ori despre iertare, dar tot simt ca nu am scris tot si nu am trait tot ce poate fi legat de un subiect atat de important.

Si asta pentru ca si eu lupt permanent cu a implini porunca iubirii si nu cred, nu simt ca exista iertare daca nu exista iubire...

In curand se va sfarsi luna decembrie, si cu aceasta si anul...Si, desi am multimi de motive de multumire , nu pot sa ma bucur deplin...

Pasesc incet prin casa mea: e cald, e curat, e o tihna care vine din prezenta atator icoane...

Rareori  mi -s-a intamplat sa reusesc sa termin curatenia de Craciun cu atatea zile  inainte de aceasta. Toata lucrurile sunt spalate...toata calcate...pana si aproape toate sertarele sunt asezate in ordine... doar rafturile frigiderului sunt goale si prea putine cadouri sunt puse in pungi  spre a fi daruite...

 Si desi nu am un merit mare in curatarea casei mele,simt ca nu pot face mai mult de atat!

Am avut un vis frumos: eram intr-o camera alba si doi oameni cunoscuti,oameni  cu  viata sfanta, trageau perdele albe peste superbe ferestre albe, pregatind camera lor  pentru somnul meu si imi spuneau:

-Odihneste-te. Odihneste-te. Odihneste-te.

Desigur ma voi odihni... candva...in loc de  odihna de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea...Ma rog sa fie asa!Dar pana la odihna este viata care ma pune in situatii in care nu ma vedeam pana mai ieri... Ca o arama ma vrea Domnul! Si daca voi reusi sa ard pana la disparitia tuturor spinilor mei,daca voi reusi sa scap din cuptor ... ca arama pot iesi din cenusa mea...Dar departe sunt...
Asa ca in asteptarea rezolvarii acestor toate probleme, strabat viata asa cum pot...tragand dupa mine un picior bolnav, schiopatand... tinand cu mana un abdomen revoltat...apasandu-mi tamplele care uneori zvagnesc... Dar e bine...
Am fost pana departe ...

Anul acesta, am fost pana departe...nu am trecut Atlanticul, dar am stat la marginea lui, asa cum apoi am stat pe tarmul marii Egee, cautand pana departe in mine ...

Pentru ca in mine este furtuna, in mine este nelinistea... Oceanele ca si marile isi vad de zbaterea lor fireasca dupa cum taratoarele fara numar misuna...si ele, apele  dau hrana pestilor dupa cum Dumnezeu randuieste si da...Nu suntem decat receptori, vase mici, creuzete in care Dumnezeu pune miresme...In noi sta insa libertataea de a mirosi frumos sau urat...
Am cunoscut anul acesta oameni minunati... Undeva intr-o manastire mare,  vietuiesc multe maici... si acolo am cunoscut un ieromonah. Dar de la Dumnezeu a fost sa cunosc un om, un monah in care sa vad cum suferinta mea se oglindeste pe chipul lui, dovada ca poate exista Iubirea, in forma in care Dumnezeu ne spune ca este! Am plecat de acolo. Cu trupul! Doar atat ...pentru ca sufletul meu a ramas in rugaciunea Parintelui acela...Si la sfanta Parascheva am un dar... un alt monah smerit care ma stie ca fiind parte a sufletului sau si nu pentru ca eu as fi altfel, ci pentru ca sfintia sa, dupa modelulul duhovnicului care l-a nascut, ne face, pe fiecare  om intalnit,parte a sufletului sau...
Am cunoscut un parinte care nu ma lasa in spovedanie pana cand nu plangeam pentru pacatele mele si apoi imi stergea lacrimile cu mainile sale si cu epitrahilul ...
Am cunoscut maici! Chiar si maici starete...Infratita, inrudita ma simt cu ele..
Am cunoscut mireni cu viata sporita, care nici macar nu stiu ca sunt asa...
Chipurile lor sunt ca niste efigii si sufletele lor sunt creuzetele fine, din portelan, in care au ars pana cand ei au devenit arama de acum...
Si dau slava lui Dumnezeu ca mi-a aratat ca se poate. Exista. Poti fi! Si poti fi pentru ca lui Dumnezeu ii pasa de tine si sta alaturi si te ajuta...
Trebuie sa te  stii, sa te cunosti asa cum cu adevarat ai coborat in adancul pacatului tau, in mocirla vietii tale,sa -i ierti pe toti cei care ti-au fost piedica intr-un moment al vietii tale, ispita si piatra de poticnire, intelegand ca ... adevarat este :vrajmasii iti sunt prieteni adevarati, fara ei nu ai fi alergat spre Dumnezeu si nu te-ai fi prins cu mainile de El si de poala Maicii Domnului... sa-i iubesti pentru asta, cu mila ca au putut fi asa... sa spui cu adevarat, din inima" Doamne, miluieste-ma, ca sunt mai rau decat acesta" si daca poti, oh, daca poti... vei dobandi Iubirea pentru ca asta e dovada ca,adevarat  ai Iertat!