Am scris de cateva ori despre iertare, dar tot simt ca nu am scris tot si nu am trait tot ce poate fi legat de un subiect atat de important.
Si asta pentru ca si eu lupt permanent cu a implini porunca iubirii si nu cred, nu simt ca exista iertare daca nu exista iubire...
In curand se va sfarsi luna decembrie, si cu aceasta si anul...Si, desi am multimi de motive de multumire , nu pot sa ma bucur deplin...
Pasesc incet prin casa mea: e cald, e curat, e o tihna care vine din prezenta atator icoane...
Rareori mi -s-a intamplat sa reusesc sa termin curatenia de Craciun cu atatea zile inainte de aceasta. Toata lucrurile sunt spalate...toata calcate...pana si aproape toate sertarele sunt asezate in ordine... doar rafturile frigiderului sunt goale si prea putine cadouri sunt puse in pungi spre a fi daruite...
Si desi nu am un merit mare in curatarea casei mele,simt ca nu pot face mai mult de atat!
Am avut un vis frumos: eram intr-o camera alba si doi oameni cunoscuti,oameni cu viata sfanta, trageau perdele albe peste superbe ferestre albe, pregatind camera lor pentru somnul meu si imi spuneau:
-Odihneste-te. Odihneste-te. Odihneste-te.
Desigur ma voi odihni... candva...in loc de odihna de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea...Ma rog sa fie asa!Dar pana la odihna este viata care ma pune in situatii in care nu ma vedeam pana mai ieri... Ca o arama ma vrea Domnul! Si daca voi reusi sa ard pana la disparitia tuturor spinilor mei,daca voi reusi sa scap din cuptor ... ca arama pot iesi din cenusa mea...Dar departe sunt...
Asa ca in asteptarea rezolvarii acestor toate probleme, strabat viata asa cum pot...tragand dupa mine un picior bolnav, schiopatand... tinand cu mana un abdomen revoltat...apasandu-mi tamplele care uneori zvagnesc... Dar e bine...
Am fost pana departe ...
Anul acesta, am fost pana departe...nu am trecut Atlanticul, dar am stat la marginea lui, asa cum apoi am stat pe tarmul marii Egee, cautand pana departe in mine ...
Pentru ca in mine este furtuna, in mine este nelinistea... Oceanele ca si marile isi vad de zbaterea lor fireasca dupa cum taratoarele fara numar misuna...si ele, apele dau hrana pestilor dupa cum Dumnezeu randuieste si da...Nu suntem decat receptori, vase mici, creuzete in care Dumnezeu pune miresme...In noi sta insa libertataea de a mirosi frumos sau urat...
Am cunoscut anul acesta oameni minunati... Undeva intr-o manastire mare, vietuiesc multe maici... si acolo am cunoscut un ieromonah. Dar de la Dumnezeu a fost sa cunosc un om, un monah in care sa vad cum suferinta mea se oglindeste pe chipul lui, dovada ca poate exista Iubirea, in forma in care Dumnezeu ne spune ca este! Am plecat de acolo. Cu trupul! Doar atat ...pentru ca sufletul meu a ramas in rugaciunea Parintelui acela...Si la sfanta Parascheva am un dar... un alt monah smerit care ma stie ca fiind parte a sufletului sau si nu pentru ca eu as fi altfel, ci pentru ca sfintia sa, dupa modelulul duhovnicului care l-a nascut, ne face, pe fiecare om intalnit,parte a sufletului sau...
Am cunoscut un parinte care nu ma lasa in spovedanie pana cand nu plangeam pentru pacatele mele si apoi imi stergea lacrimile cu mainile sale si cu epitrahilul ...
Am cunoscut maici! Chiar si maici starete...Infratita, inrudita ma simt cu ele..
Am cunoscut mireni cu viata sporita, care nici macar nu stiu ca sunt asa...
Chipurile lor sunt ca niste efigii si sufletele lor sunt creuzetele fine, din portelan, in care au ars pana cand ei au devenit arama de acum...
Si dau slava lui Dumnezeu ca mi-a aratat ca se poate. Exista. Poti fi! Si poti fi pentru ca lui Dumnezeu ii pasa de tine si sta alaturi si te ajuta...
Trebuie sa te stii, sa te cunosti asa cum cu adevarat ai coborat in adancul pacatului tau, in mocirla vietii tale,sa -i ierti pe toti cei care ti-au fost piedica intr-un moment al vietii tale, ispita si piatra de poticnire, intelegand ca ... adevarat este :vrajmasii iti sunt prieteni adevarati, fara ei nu ai fi alergat spre Dumnezeu si nu te-ai fi prins cu mainile de El si de poala Maicii Domnului... sa-i iubesti pentru asta, cu mila ca au putut fi asa... sa spui cu adevarat, din inima" Doamne, miluieste-ma, ca sunt mai rau decat acesta" si daca poti, oh, daca poti... vei dobandi Iubirea pentru ca asta e dovada ca,adevarat ai Iertat!
Asa ca in asteptarea rezolvarii acestor toate probleme, strabat viata asa cum pot...tragand dupa mine un picior bolnav, schiopatand... tinand cu mana un abdomen revoltat...apasandu-mi tamplele care uneori zvagnesc... Dar e bine...
Am fost pana departe ...
Anul acesta, am fost pana departe...nu am trecut Atlanticul, dar am stat la marginea lui, asa cum apoi am stat pe tarmul marii Egee, cautand pana departe in mine ...
Am cunoscut anul acesta oameni minunati... Undeva intr-o manastire mare, vietuiesc multe maici... si acolo am cunoscut un ieromonah. Dar de la Dumnezeu a fost sa cunosc un om, un monah in care sa vad cum suferinta mea se oglindeste pe chipul lui, dovada ca poate exista Iubirea, in forma in care Dumnezeu ne spune ca este! Am plecat de acolo. Cu trupul! Doar atat ...pentru ca sufletul meu a ramas in rugaciunea Parintelui acela...Si la sfanta Parascheva am un dar... un alt monah smerit care ma stie ca fiind parte a sufletului sau si nu pentru ca eu as fi altfel, ci pentru ca sfintia sa, dupa modelulul duhovnicului care l-a nascut, ne face, pe fiecare om intalnit,parte a sufletului sau...
Am cunoscut un parinte care nu ma lasa in spovedanie pana cand nu plangeam pentru pacatele mele si apoi imi stergea lacrimile cu mainile sale si cu epitrahilul ...
Am cunoscut maici! Chiar si maici starete...Infratita, inrudita ma simt cu ele..
Am cunoscut mireni cu viata sporita, care nici macar nu stiu ca sunt asa...
Chipurile lor sunt ca niste efigii si sufletele lor sunt creuzetele fine, din portelan, in care au ars pana cand ei au devenit arama de acum...
Si dau slava lui Dumnezeu ca mi-a aratat ca se poate. Exista. Poti fi! Si poti fi pentru ca lui Dumnezeu ii pasa de tine si sta alaturi si te ajuta...
Trebuie sa te stii, sa te cunosti asa cum cu adevarat ai coborat in adancul pacatului tau, in mocirla vietii tale,sa -i ierti pe toti cei care ti-au fost piedica intr-un moment al vietii tale, ispita si piatra de poticnire, intelegand ca ... adevarat este :vrajmasii iti sunt prieteni adevarati, fara ei nu ai fi alergat spre Dumnezeu si nu te-ai fi prins cu mainile de El si de poala Maicii Domnului... sa-i iubesti pentru asta, cu mila ca au putut fi asa... sa spui cu adevarat, din inima" Doamne, miluieste-ma, ca sunt mai rau decat acesta" si daca poti, oh, daca poti... vei dobandi Iubirea pentru ca asta e dovada ca,adevarat ai Iertat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu