Priveghere la Schitul Closca in cinstea sfantului Marcu Evghenicul

Am fost iarasi la Schitul Closca.Vineri seara,cand oamenii se pregateau de week-end,am plecat cu cateva prietene spre Closca.
Noapte, aproape noapte cand am plecat si o ceata din cale afara de laptoasa si "prietenoasa".Pur si simplu nu vedeam soseaua pe care Iuliana mergea cu viteza. Iuliana nu sofeaza de mult, dar e plina de entuziasm sa ajunga la Parinte, indiferent unde este Parintele, asa ca, nimic, nici macar ceata nu o poate impiedica.Alaturi de ea, Paula- copilot spunea:

-Mergeti mai incet!Aveti grije, ati depasit banda... sunteti in tufis...mergeti cu 30 de km la ora, va rog...chiar 20 e bine...
-Oare am depasit Hanul Morii?
Nu se vedea nimic, nimic...Intuneric si ceata!Nici intunericul nu se vedea de ceata! Cand in sfarsit am vazut Hanul Morilor si a trebuit sa faca stanga, la intersectie, Iuliana a vazut tarziu si a intrat in intersectie ...ca la raliu.
Brusc, Maria, alaturi de mine a inceput sa-si faca cruce! 
-Taci, i-am soptit, si zi"Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pentru rugaciunile duhovnicului nostru!" 
Automat am inceput rugaciunea amandoua  in soapta.
-E clar cum merg, doamnele se roaga-a zis razand Iuliana, tragand cu urechea la noi .
Si noi radeam dar... ce puteam face? Cand am ajuns la Closca si am vazut biserica, a fost ca in vis! Credeam sincer ca mai avem de mers, nu vazusem nimic din spatiul care desparte Hanul Morilor de Closca, adica 6-7 km! Dumnezeu ne-a dus , nu noi sau Iuliana!
Am descarcat din masina bagajul...am salutat-o pe maica,pe parinte si fuga in biserica. 
Am constatat a nu stiu cata oara ca Dumnezeu aduce langa Parinte oameni de pretutindeni si biserica se umple. Slujbele pe care Parintele le tine sunt atat de frumoase incat oamenii ar  strabate pamantul sa ajunga acolo. A fost slujba de maslu... inainte sa inceapa, a mai venit un preot si pana la miezul noptii am fost cu totii in biserica. 

Am mers apoi la trapeza cu maica si am aranjat coliva pentru ziua urmatoare. Asa mi-am dorit, ca tatalui meu sa i-se faca pomenirea la 19 ani de la trecerea lui in Imparatia lui Dumnezeu, acolo, la Closca, unde este pomenit zi de zi, cu toti cei dragi mie. Si am luat binecuvantare de la parinte si maica stareta si am pregatit coliva...vinul...prosoapele legate cu funda...iubirea mea si lacrima si rugaciunea pentru cel care m-a iubit asa cum am fost...fetita lui ...Am amestecat graul fiert de acasa cu nuca si esentele...maica a pus pesmetul de biscuiti...tiparul si gandul meu a aparut pe coliva"Vesnica pomenire"...Vesnica pomenire, taicutul meu...din neam in neam... cu neamul nostru tot...

Am dormit doar cateva ore, repede vine ziua la Closca si v-am spus, aici trebuie sa te scoli si sa bati toaca...

  

Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor

Evanghelia zilei:
Deci zicea:Cu ce este asemenea Împărăţia lui Dumnezeu şi cu ce o voi asemăna?Asemenea este grăuntelui de muştar pe care,luându-l,un om l-a aruncat în grădina sa;şi a crescut şi s-a făcut copac,iar păsările cerului s-au sălăşluit în ramurile lui.Şi iarăşi a zis:Cu ce voi asemăna Împărăţia lui Dumnezeu?Asemenea este aluatului pe care,luându-l,femeia l-a ascuns în trei măsuri de făină,până ce s-a dospit totul.Şi mergea El prin cetăţi˛şi prin sate,învăţând şi călătorind spre Ierusalim.Şi I-a zis cineva:Doamne,puţini sunt,oare,cei ce se mântuiesc?Iar El le-a zis:Siliţi-vă să intraţi prin poarta cea strâmtă,că mulţi,zic vouă,vor căuta să intre,şi nu vor putea.După ce se va scula stăpânul casei şi va încuia uşa şi veţi începe să staţi afară şi să bateţi la uşă,zicând:Doamne,deschide-ne!-şi el,răspunzând,vă va zice:Nu vă ştiu de unde sunteţi,atunci voi veţi începe să ziceţi:Am mâncat înaintea ta şi am băut şi în pieţele noastre ai învăţat.Şi el vă va zice:Vă spun:Depărtaţi-vă de la mine,toţi lucrătorii nedreptăţii.Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor,când veţi vedea pe Avraam şi pe Isaac şi pe Iacov şi pe toţi proorocii în Împărăţia lui Dumnezeu,iar pe voi,aruncaţi afară.Şi vor veni alţii de la răsărit şi de la apus,de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la masă în Împărăţia lui Dumnezeu.(Evanghelia după Luca 13,18-29)

Doamne , deschide-ne!Asta spunem de fiecare data cand dam de greu.Il strigam pe Dumnezeu si ni-se pare normal sa-L strigam, ne indreptatim sa-L strigam:nu este Dumnezeu al nostru?Dar, desi bun, milostiv si iertator, uneori Dumnezeu ne spune:"Nu va cunosc pe voi!"Si oare a cui va fi vina?De cate ori fugim de poarta cea stramta si cautam binele lumesc care nu tine cont decat de egoismul nostru!De cate ori murdarim chipul frumos al lui Dumnezeu si nu ne gandim ca ne va spune"Nu va stiu de unde sunteti!"

Pomenirea tatalui meu si intrebarea din evanghelie:Doamne,puţini sunt,oare,cei ce se mântuiesc?

Ma gandesc ca viata tatalui meu a fost o viata de jertfa si sacrificii, dar el nu l-a alungat din inima lui pe Hristos si in purtarea crucii lui a fost atat demnitate incat nadajduiesc... 

Ne-am adunat langa coliva pentru tata si ne-am rugat cu totii...si ma gandesc ca este primadata cand la rugaciunea pentru tata au participat credinciosi care chiar s-au rugat pentru iertarea lui, iesind din formalismul care exista de foarte multe ori...

Slujba s-a terminat tarziu, aproape de ora 13...noi ne-am retras cu maicile la trapeza sa pregatim masa de pranz pentru mesterii care reparau soba, si masa pentru dimineata de duminica...munca multa, aglomeratie , timpul zboara repede...si la patru deja eram la biserica asteptand vecernia.

Iarasi treaba la trapeza pana la ora 21.30 cand epuizata am plecat la chilie pentru 20 de minute, doar 20 de minute , pentru ca la ora 22 incepea Privegherea in cinstea Sfantului Marcu Evghenicul.

Am gasit biserica plina de oameni, prietenii mei din oras...si plina de flori.Coronite, rosii, galbene, albe, trandafiri, jerbera...alaturi de ghioceii maicutelor.Slujba putea sa inceapa. Si Parintele si noi eram deja nerabdatori. In fata noastra ore de rugaciune in comun, ore in care gandurile noastre, trairile noastre urmau sa fie spre slava lui Dumnezeu si spre cinstirea sfintilor Sai.Si in mod deosebit , in noaptea acesta sf Marcu Evghenicul.

Seara şi dimineaţa şi la amiază Te lăudăm, Te 

binecuvântăm, Îţi mulţumim şi ne rugăm Ţie, Stăpâne al 

tuturor, Iubitorule de oameni, Doamne. Îndreptează 

rugăciunea noastră ca tămâia înaintea Ta şi nu pleca inimile 

noastre spre cuvinte sau cugete viclene, ci ne izbăveşte de 

toţi cei ce vânează sufletele noastre. Că spre Tine sunt, 

Doamne, Doamne, ochii noştri, şi întru Tine am nădăjduit;

să nu ne ruşinezi pe noi, Dumnezeul nostru;

Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, Celui fără de 

moarte, a sfântului, fericitului, Iisuse Hristoase! Venind la 

apusul soarelui, lăudăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul 

Duh, Dumnezeu. Vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de 

glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru 

aceasta toată lumea Te măreşte.

Va spuneam,biserica a fost plina, plina...Credinciosii au venit aducandu-si pana si copii.Alina  a fost bineinteles cu noi.Intr-o zi am sa va vorbesc despre Alina si o sa o iubiti si voi.

Sa nu va imaginati ca e usor sa participi la priveghere de noapte ! Deci slujba a inceput la ora 22. La strana alaturi de maica stareta au participat doi psalti tineri dar cu o extraordinara pregatire si evlavie  .

Vecernie cu litie...

Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, cercetează lumea Ta cu milă şi cu îndurări, înalţă fruntea creştinilor ortodocşi şi trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei şi de 

viaţă făcătoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cereştilor netrupeşti Puteri; cu rugăciunile cinstitului, măritului proroc, înaintemergă-torului şi botezătorului Ioan; cu ale sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor apostoli Petru şi Pavel, Andrei, Iacov şi Ioan Teologul, şi ale tuturor sfinţilor apostoli; ale sfintei şi întocmai cu apostolii Maria Magdalena şi a tuturor sfintelor femei mironosiţe; cu ale sfinţilor sfinţiţi mucenici: Ignatie, Irineu, Ciprian şi Haralambie; a celor între sfinţi părinţilor noştri şi mari dascălilumii şi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur;cu ale sfinţilor Atanasie, Chiril şi Ioan cel Milostiv, patriarhiiAlexandriei; cu ale celor între sfinţi părinţilor noştri: Nicolae al Mira-Likiei, Spiridon al Trimitundei şi Nectarie de Éghina – făcătorii deminuni; Fotie şi Nifon ai Constantinopolului, Grigorie Palamá, Marcu al Efésului, Varlaam şi Dosoftei ai Moldovei, Caliníc de la Cernica,Antim Ivireanul şi Grigorie Dascălul, mitropoliţi ai Ţării Româneşti şiale tuturor sfinţilor ierarhi;cu ale sfântului întâiului mucenic şi diacon Ştefan şi ale sfinţilor,mari mucenici: Gheorghe purtătorul-de-biruinţă, Dimitrieizvorâtorul-de-mir, Teodor Tiron, Teodor Stratilat, Mina şi Ioan cel Nou, ale doctori fără de arginţi şi cu ale tuturor sfinţilor bunilor biruitori mucenici; cu ale sfintelor Muceniţe Tecla, Anastasia, Varvara,Ecaterina, Tatiana, Marina, Filofteia şi a tuturor sfintelor muceniţe;cu ale preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor părinţilornoştri: Antonie cel Mare, Pahomie, Macarie, Teodosie, Eftimie, Ioan Casian şi Sava cel Sfinţit – începătorii vieţii de obşte, cu alepreacuvioşilor Efrem şi Isaac din Siria, Maxim Mărturisitorul, IoanDamaschin, Teodor Studitul şi Simeon Noul Teolog; Antonie şiTeodosie de la Kiev, Serghie de la Radonej, Serafim de la Sarov,Nicodim de la Tismana, Paisie de la Neamţ şi Ioan Hozevitul; cu alecuvioşilor părinţi atoniţi: Atanasie, Nicódim şi Siluan; cu ale sfintelorMaria Egipteanca, Parascheva, Teodora de la Sihla şi a tuturorsfintelor cuvioaselor maici;cu ale sfinţilor şi întocmai cu apostolii împăraţi Constantin şimaica sa Elena, a Sfinţilor împăraţi Iustinian, Irina şi Teodora, adreptcredincioşilor stăpânitori: Olga, Vladimir şi Nicolae cu familiasa; ale binecredincioşilor domnitori: Ştefan cel Mare, Neagóe Basarab,Constantin Brâncoveanu cu fii săi şi cu ale tuturor sfinţilor împăraţi,cneji şi domnitori;cu ale sfântului Marcu Evghenicul, a cărui pomenire o săvârşim; cu ale sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana şi cu ale tuturor sfinţilor; rugămu-Te, mult-Milostive Doamne, auzi-ne pe noipăcătoşii, care ne rugăm Ţie şi ne miluieşte pe noi.

Sfântul Marcu, Mitropolitul Efesului, Evghenicul. Se numeşte aşa pentru că este altul decât Sfântul Marcu Evanghelistul. Vom spune câteva cuvinte despre Sfântul Marcu al Efesului.

***

Acest mare sfânt şi mărturisitor al Credinţei noastre Ortodoxe s-a născut în 1392. Unde s-a născut, în ce cetate? O, cetatea care l-a născut! Nu este elin şi nu este creştin ortodox cel care aude numele acestei cetăţi şi nu se emoţionează. S-a născut în cetatea visurilor noastre, în Constantinopol! S-a născut din părinţi binecinstitori şi bogaţi, care şi-au dorit realizarea copilului lor. Inteligent şi studios cum era, a studiat la diferite şcoli şi a audiat mulţi profesori. În felul acesta a dobândit o aleasă educaţie. Îl ştia pe Homer pe de rost! Acum, dacă vei întreba vreun copil de elin, nu ştie nici măcar un vers din Homer. Păcat de banii pe care îi cheltuieşte statul cu şcolile. Englezii îl ştiu pe Homer, germanii îl ştiu pe Homer. Noi? Nimic. O, patrie, unde ai ajuns cu politicienii care se laudă în Parlamentul elinilor că au „îngropat” – ei, groparii – frumoasa limbă elină!…

Aşadar, Marcu Evghenicul a studiat operele antice. Însă înainte de toate citea zi şi noapte şi avea sub perna sa – ce carte? – Sfânta Scriptură. A învăţat foarte bine Scriptura şi a devenit unul din cei mai înţelepţi profesori din Constantinopol. Cu această zestre a devenit apoi monah, diacon şi preot al Bisericii, iar în cele din urmă mitropolit al istoricei cetăţi Efes.

Dar a trăit într-o perioadă foarte dificilă. Într-o perioadă în care Bizanţul era în declin. Bizanţul a fost statul pe care l-a întemeiat Constantin cel Mare cu capitala la Constantinopol. A fost cel mai mare stat al lumii antice, stat care ca un arbore imens şi-a întins ramurile în Răsărit şi în Apus. A fost ce sunt astăzi America şi Anglia; sau, mai bine zis, Anglia şi America nu sunt nimic în comparaţie cu Imperiul Bizantin. Slavă mare. Acolo, biserici strălucitoare (Sfânta Sofia), acolo, părinţi şi dascăli, acolo, flori şi roade ale Bisericii, tot ce are lumea mai frumos. A ţinut Bizanţul – câţi ani? – O mie de ani! Şi a propovăduit Evanghelia în mod misionar în întreaga lume. Dar acum, în epoca Sfântului Marcu, erau deja ultimii ani ai Imperiului Bizantin. Bizanţul „îşi trăgea ultimele răsuflări”, îşi dădea duhul, murea. Pentru că, după cum mor oamenii, mor şi popoarele. Şi au murit popoare şi popoare până acum. Dar mă tem, fraţii mei, ca nu cumva şi poporul nostru să moară, un popor istoric care durează de cinci mii de ani. Există acest pericol, dacă nu ne trezim toţi, mici şi mari, din toate partidele şi taberele, şi nu dobândim o unitate creştină.

Aşadar, atunci, statul îşi trăgea ultimele suflări. Cetatea era ameninţată de un duşman îngrozitor. Era ameninţată de Mahomed, care a pornit din Arabia şi a ajuns până în Constantinopol şi l-a împresurat. Împărat era Ioan Paleologul, fratele lui Constantin Paleologul, ultimul împărat. În această clipă dificilă – ce-a făcut Ioan? Şi-a întors privirile sale nu spre Dumnezeu, Tatăl nostru, ci a căutat o alianţă cu Occidentul. Ca şi noi, care căutăm alianţă când cu Occidentul şi America, când cu Orientul şi cu Rusia, şi niciodată cu Dumnezeu! În timp ce Elada singură, dar cu Dumnezeu, este atotputernică. „Înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi,… căci cu noi este Dumnezeu”! (Isaia 8, 9-10 şi Pavecerniţa Mare).

Aşadar, Ioan Paleologul şi-a întors privirile spre Occident. Dar acolo, stăpânea papa atunci. Avea putere. Ridica şi cobora principi şi împăraţi. Înaintea sa stăteau drepţi guvernatorii Italiei, Franţei, Germaniei şi alţii. Aşadar, Ioan a făcut păcatul de a cere ajutor de la papă împotriva lui Mahomed, care împresurase Constantinopolul. Şi s-a dus în Occident, luând cu el o mare suită. Printre membrii suitei era şi Marcu Evghenicul, ca om educat şi erudit, ce era capabil să întreţină convorbiri cu catolicii.

S-a dus la papa. Slăviţii strănepoţi ai lui Constantin cel Mare s-au prezentat înaintea lui ca nişte cerşetori, tremurând înaintea lui. Şi acesta ce pretenţii avea? Să i se închine şi să-i sărute pantoful! Ce să facă?! S-au închinat şi i-au sărutat pantoful.

Apoi a început dialogul. Este mare istoria, nu este posibil să le povestim pe toate. În cele din urmă, când la Ferrara şi când la Florenţa (1438-1439), a avut loc înţelegerea, un pact dezonorant. Adică: a făcut papa un document şi i-a obligat pe ortodocşi să semneze că acceptă toate rătăcirile şi ereziile lui şi primatul, dictatura şi sistemul totalitar cu care conduce.

Erau mulţi însoţitorii lui Ioan Paleologul. Şi toţi semnau, semnau, semnau… Deodată apare un „nu”. Cineva a spus: „Eu nu semnez”. Unul era. Îl roagă patriarhul, îl roagă ceilalţi episcopi, îl roagă împăratul.

- Nu, zice. Eu nu trec de partea papei, voi rămâne ortodox.În felul acesta s-a semnat pactul de dezonoare. Papa a întrebat:

- Au semnat toţi?

- Toţi, Sanctitate, în afară de unul.

- Cine este acesta?

- Marcu al Efesului.

- A, zice papa, el n-a semnat? Nu am făcut nimic…

Vedeţi?! O singură semnătură a unui singur luptător pentru Ortodoxie are valoare mai mare decât o mulţime de semnături ale oamenilor mici şi lipsiţi de importanţă.

S-au întors în Constantinopol. Poporul, revoltat împotriva acestei înţelegeri trădătoare, a ieşit şi l-a primit cu cinste doar pe Marcu Evghenicul. Deoarece acesta, un singur om, a ţinut Ortodoxia, urmând Sfântului Atanasie cel Mare. După cum Marele Atanasie a ţinut 50 de ani Ortodoxia pe umerii săi, ca un alt Atlas, aşa şi Marcu Evghenicul, a ţinut Credinţa noastră Ortodoxă în acele vremuri grele. De aceea, suntem recunoscători Sfântului Marcu pentru rezistenţa sa eroică.

***

Câţi ani au trecut de atunci? Calculaţi. Aproape 500-600 de ani. Şi iarăşi, acum şi noi suntem ameninţaţi ca neam care i-a succedat Bizanţului. Şi micul nostru neam, şi chiar Biserica noastră sunt în pericol. Duşmanii sunt mulţi! Doar cei nesimţiţi nu-i zăresc, doar aceia al căror gând este doar la bani, la mâncare, la erotisme… Mici şi neimportanţi, oameni cu deprinderi de fiară am ajuns, oameni împietriţi, fără idealuri lăuntrice mari.

Iubiţii mei, Biserica noastră este în pericol:

- Este în pericol de la Răsărit, de la Apus, de la Miazăzi şi de la Miazănoapte, este în pericol din toate părţile.

- Este în pericol din partea ereziilor, a francilor (catolicilor) şi a papei, care e unul şi acelaşi lucru. Toţi câţi se duc în afară, în Australia şi la Toronto, îl văd acolo pe papa care încearcă să distrugă elenismul ortodox.

- Este în pericol din partea protestanţilor.

- Este în pericol din partea iehoviştilor, biciul umanităţii, taifunul sionismului.

- Este în pericol din partea ateilor marxişti, care, deşi nu-L acceptă pe Dumnezeu, promit „paradisuri”, pentru a instaura pe pământ iadul.

- Este în pericol…, este în pericol…, este în pericol…

După cum a spus un sfânt din zilele noastre, dacă nu vom fi atenţi, va veni vremea în Elada, în care unii vor fi catolici, alţii protestanţi, unii iehovişti, alţii penticostali, unii atei, alţii necredincioşi, unii marxişti, alţii… Şi ortodocşi? Nu vor exista!

O, fraţii mei, cui vorbesc? La morţi, la pietre? Vouă vă vorbesc! O simţiţi? Nu vorbesc ca să treacă timpul. Eu simt în adâncul sufletului că Ortodoxia este mama noastră, dulcea noastră mamă. Dacă se stinge Biserica, s-a stins soarele. Mai bine să se stingă soarele decât Ortodoxia. De aceea să repetăm şi noi cuvintele poetului Kristalli:

„O, Ortodoxie! Dulce mamă,

Ce glas frumos trimiţi prin clopot,

Şi cât de mult urneşte inima noastră acest glas!

Acea cruce din clopotniţele noastre, răspândind atât de multe raze de aur,

Varsă în adâncurile noastre, în suflet, atât de multe nădejdi dulci şi de aur!”.

(Omilia Mitropolitului Augustin Kantiotis al Florinei, Prespelor şi Eordeei, în Sfânta Biserică a Sfântului Panteleimon, Florina, duminică, 19.01.1986)

(Traducere din elină, monahul Leontie)

Am sarutat cu totii icoana sfantului Marcu, fara de care nu am fi fost ortodocsi.

Sfanta si dumnezeiasca liturghie:

"Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor"

Întru împărăţia Ta, când vei veni, pomeneşte-ne pe noi, Doamne.

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăţia cerurilor.

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, că aceia se vor sătura.

Fericiţi cei milostivi, că aceia vor fi miluiţi.

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a acelora este împărăţia cerurilor.

Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine.

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.

Evanghelia: Lc 17, 12-19

12 intrând într’un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi care au stat departe.

13 Şi ei şi-au ridicat glasul, zicând: „Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne!“

14 Şi văzându-i, El le-a zis: „Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor“. Şi a fost că’n timp ce ei mergeau, s’au curăţit.

15 Iar unul din ei, văzând că s’a vindecat, s’a întors slăvindu-L cu glas mare pe Dumnezeu.

16 Şi a căzut la picioarele Lui, cu faţa la pământ, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean.

17 Şi răspunzând Iisus, a zis: „Oare nu zece s’au curăţit? Cei nouă unde sunt?

18 Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?

19 Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.

Pe Prea Fericitul Părintele nostru Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi pe Înalt-Prea Sfinţitul Arhi-Episcopul  nostru Teodosie, să-l pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.

Pe  Cârmuitorii ţării noastre,  să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.

Pe fraţii noştri: preoţi, ieromonahi, ierodiaconi, diaconi, monahi şi monahii şi pe toţi cei din clerul bisericesc să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru înpărăţia Sa.

Pe adormiţii întru fericire patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Miron, Nicodim, Justinian şi Iustin, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.

Pe fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori ai sfântului locaşului acestuia şi pe alţi ctitori, miluitori şi făcători de bine, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.

Pe fericiţii întru adormire eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, căzuţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăţia Sa

Pe cei ce au adus aceste daruri şi pe cei pentru care s-au adus, vii şi morţi să-i pomenască Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.

Pe toţi cei adormiţi din neamurile noastre, strămoşi, moşi, părinţi, fraţi, surori şi pe toţi cei dintr-o rudenie cu noi, pe fiecare după numele său, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.

Şi pe voi pe toţi, dreptmăritorilor creştini, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

A fost o noapte lunga si dureroasa pentru mine. M-am asezat intr-un timp cumva aproape de culoarul care se face in biserica si am participat la slujba nu numai ascultand ci si vazand.Si am vazut crucea din sfantul altar, crucea pe care e rastingnit Iisus Hristos.Si am trait durerea de a stiti ca si pentru pacatele mele, El s-a suit pe cruce , ca eu sa am viata vesnica.Iar jertfa Lui nu a fost suficienta pentru indreptarea mea. M-am asemanat si ma aseman leprosilor care  nerecunoscatori isi vad de drumul lor, de viata lor, uitand ca desi vindecat cu  trupul, sufletul plin de nepasare, mandrie, iubire de arginti...ramane in aceiasi lepra si boala mea Il urca iar pe cruce...

M-am cutremurat gandindu-ma la sufletul Parintelui slujind acolo, in sfantul altar , alaturi de sfanta cruce ...Si m-am gandit iar ca sfnata si dumnezeiasca liturghie e dezvaluirea prezentei lui Hristos Cel Intrupat, Rastignit, Inviat si Inaltat. Dar si a Celui ce va sa vina!

Si-am plans si m-am rugat sa ma curatesc nu numai de lepra trupului meu dar si de cea sufleteasca, sa pot multumi curat, sa pot sa ma numar cu oile de-a dreapta , sa pot vedea lumina chipului Sau, impartasindu-ma cu El, spre Slava Lui ! Dar , poate ca mic semn al punerii inceputului  indreptarii mele, in noaptea aceia i-am cerut lui Dumnezeu mai mult decat oricand: sa ne mantuiasca pe toti, sa fiu si Dincolo cu toti cei pe care i-am cunoscut in acesta viata, cu cei care m-au iubit, dar si cu toti cei care au fost indiferenti sau m-au urat.Si nici macar nu intreb: e mult, Doamne? Pentru ca stiu ca in fiecare suflet omenesc este ceva:macar un sambure de iubire si ea, iubirea ne poate mantui!Si mai este ceva ce ne va salva: credinta noastra, fie ea si cat un sambure de mustar, ea va fi cea pentru care, ca in evanghelie Dumnezeu ne va mantui. 
Era ziua cand am plecat din biserica...
 In lume multi oameni ortodocsi, la ora aceia se sculau sa mearga spre bisericile lor.Rugaciunile lor continuau rugaciunea nostra si pentru  lantul acesta care de doua mii de ani nu se opreste,si pentru lantul lacrimilor si iubirii noastre,Dumnezeu tine lumea!

Amintirea tatalui meu

Tatal meu.Am atat de putine fotografii cu tatal meu! Toate imi sunt dragi, dar una din ele ma emotioneaza  deosebit.

 Este un sfert dintr-o fotografie de familie, decupata de mine, eu si tatal meu. Implineam peste putin timp 19 ani, eram inca copil, asa cum copii erau pe vremea aceia cei care aveau 19 ani, eram firava ca un fir de papadie si cu parul lung.Purtam o rochita din voal cu nuante dulci de roz si mov, sandale albe cu toc inalt si ma sprijineam pe trupul puternic al tatei. Si tata ma tinea strans, mana lui inconjurandu-mi spatele... M-am sprijinit pe tatal meu si l-am iubit  mai mult decat pe oricare membru al familiei mele. Pe mine tata m-a nascut si lui ii datorez aceasta viata asa cum a fost ea, cu bune si rele. Mie tata mi-a daruit viata. Pe mine tata m-a luat primadata in brate si el a spus ca sunt un copil minunat, desi eram... o mogaldeata de fata pe care nimeni nu o vroia.

- Cui ii mai trebuie o fata?- a zis mama suparata ca mai avea deja doua si o dezamagisem deja ca nu sunt baiat. 

Am vrut sa fiu baiatul lui, pentru ca mi-s-a spus mereu ca tata si-a dorit baieti ! Am vrut sa nu-i dezamagesc iubirea pe care mi-o purta si am incercat sa fiu un mic baietoi, desi... nu mi-s-a potrivit niciodata asta!Si nici nu mi-a cerut. Tata m-a iubit asa cum am fost: fata slabanoaga, nu prea indemantica la trebuirile casnice, dar mereu cu o carte in mana, cu un caiet, cu un creion...scriind ceva, desenand, pictand...semanandu-i...

Aseara sora mea mai mare, mi-a spus ca anul acesta in ziua de 1 ianuarie, urmarind concertul de la Viena si vazand balerinii a plans cand si-a amintit cum tata nu si-a putut  permite sa suporte scoala mea de balet in Bucuresti si a trebuit sa  taie primele mele aripi: as fi putut sa fiu balerina, talent se parea ca aveam mai mult decat mult, dar...nu s-a putut!

Tatal meu e cel care a muncit pentru mine si mai apoi sotul meu, dar, oricum cand m-am casatorit, eu insumi eram independenta financiar.Deci, doar tatal meu, e cel care a muncit pentru mine!

-Si cat voi trai eu, tu munca fizica nu vei face niciodata!-asa m-a amenintat intr-un moment de emancipare a mea.

Mi-l amintesc intr-o seara privindu-ma bland in camera mea si spunandu-mi:

-Niciodata nu te-am vazut fara o carte in mana!

Si era bucuria iubitorului de carte care vedea in mainile mele cartile cumparate din munca lui.

El m-a incurajat cand am avut esecuri, el m-a sprijinit cand am cazut si cu el am impartit bucuria marilor reusite.Facultatea. Casatoria. Nasterea primului copil, nepotul- baiat pe care eu i-l-am daruit! Nasterea primei si singurei lui nepoate, Ruxandra, cel mai cuminte copil din acest univers...

-Mai, tata, buna este fetita ta!

-De ce spui asta, Tata? l-am intrebat.

Statea de doua zile la mine si imi ceruse sa nu mai duc copilul la bona, sa stea el cu fetita care avea in jur de 3 ani,si-l ascultasem, desi imi doream ca fetita sa nu-l deranjeze cu nimic, stiindu-l deja bolnav.

-Am adormit dimineata pe canapea in timp ce fetita se juca in camera si ea a luat telecomanda televizorului si l-a dat mai incet,sa nu ma trezeasca, apoi a tras cum a putut o patura si se chinuia sa o puna pe mine, sa ma inveleasca!

O urmarea permanent incantat de tot ceea ce facea.

Cand s-a nascut i-a scris o poezie pe care Ruxandra-Maria o pastreaza.

"Marioara, Marioara, Mariuca/scumpa noastra nepotica/noi voiam demult sa vii/ ca sa vada si-a ta mama /cum e cu mai multi copii''

Unii dobandim intelepciunea tarziu.Si ramanem cu regretul ca nu am spus toate acele cuvinte care musteau in noi...

Poate nu i-am spus cat de mult l-am iubit! Poate nu i-am spus cat de mult ii datorez! Poate nu i-am aratat cat de mandra am fost ca sunt fiica lui, cel mai frumos si cel mai destept tata din univers!Nimeni, niciodata nu a cantat asa de frumos ca tatal meu in ziua de Boboteaza pe scarile blocului in care locuiam:"În Iordan botezandu-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; ca glasul Parintelui a marturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, si Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie.''...Si vecinii strigau:

-Parintele, Parintele, a venit cu botezul!

Era modul lui de a sfida ateismul comunism.Mie tatal meu mi-a vorbit despre Dumnezeu, despre Iisus Hristos si Sfanta Treime.

Cel mai inteligent tata!Cel mai curat! Cel mai ordonat!Cel mai pedant!

Oricat de tarziu si obosit ar fi venit acasa, totdeauna pantalonii lui erau pusi"pe dunga", iar pantofii tatei erau ca de lac desi ii purta ani si ani... ii ducea la cizmar si-i pingelea ca sa-i mai poarte inca 2ani-3 ani...si noi sa ne apropiem de terminarea scolilor.Iar camasile tatei, desi impecabile...mama, o excelenta "croitoreasa de nevoie" le desfacea si le  intorcea gulerul, ca sa nu se vada ca erau tocite.

Din iubire pentru noi a preferat ca mama sa nu munceasca niciodata, pentru ca nu si-a dorit ca noi sa crestem cu cheia la gat, nesupravegheate de mama. Pe noi, mama ne-a asteptat totdeauna cand veneam de la scoala cu vesnica intrebare:

-Te-a ascultat la ceva?

Dar rezultatele noastre scolare au fost mandria tatei! Si dupa ce eu m-am nascut, tata chiar nu si-a mai dorit baieti!Desi i-a respectat si iubit pe ginerii lui, in noaptea morti lui, acum 19 ani, ne-a spus ca nu vrea sa-i vada, daca noi suntem alaturi, noi 5: el, mama si noi, trei fete, noi suntem familia lui! 

Si a fost in cuvintele putine ale tatei, ultima si completa lui declaratie de iubire. 

Si plec capul pe umarul lui nevazut in noaptea acesta in care  se vor implini 19 ani de la adormirea lui si-l rog pe Bunul Dumnezeu sa-i daruiasca iertare de pacate si Raiul Sau cel frumos.Ion era numele lui!

SCHITUL CLOSCA -Am fost la manastire(a treia parte)

Era luni dimineata , 6 ianuarie 2014.Sarbatoare mare a crestinatatii, Boboteaza.

Boboteaza mai este cunoscuta si sub numele de Epifanie, Teofanie, Aratarea Domnului, Descoperirea Cuvantului Intrupat .

Evanghelia zilei  de Boboteaza spune:El este acela despre care a zis proorocul Isaia: "Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui". Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste şi miere sălbatică. Atunci a ieşit la el Ierusalimul şi toată Iudeea şi toată împrejurimea Iordanului. Şi erau botezaţi de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Dar văzând Ioan pe mulţi din farisei şi saduchei venind la botez, le-a zis: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi deci roadă, vrednică de pocăinţă, şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. El are lopata în mână şi va curăţa aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins. În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat. Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit". Matei 3, 3-17

Minunata imagine! Ioan avand imbracaminte din par de camila si cingatoare din piele...botezandu-L pe Stapanul  si Creatorul lumii !Si cerurile deschizandu-se si Duhul lui Dumnezeu coborand ca un porumbel si venind peste El, iar glas din ceruri zicand:"Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit"

Orice oboseala dispare la auzul acestor cuvinte!

Am trait alaturi de prietenii mei o slujba deosebit de frumoasa! Parintele are darul acesta, al slujirii cu multa seriozitate, rigurozitate,evlavie si iubire.Biserica s-a umplut iar de lume, desi era luni si era zi de munca, credinciosii gasesc cumva timp si libertate pentru slujbele bisericii. Vremea a tinut cu noi si ne-am adunat iar la aproape 70 de km de orasul nostru, in biserica schitului.

Maica stareta, la strana ca deobicei slujind cu atentie si iubire, este o incantare.

Sfanta liturghie! Mare bucurie si mare dar de la Dumnezeu faptul ca participam la sfanta liturghie, ca parcurgem impreuna cu preotii  viata intrega a Mantuitorului nostru de la Nastere pana la jertfa Sa pe Cruce si Inviere.Spun sfintii parinti ca in timpul sfintei liturghii cerurile se deschid, Insusi Imparatul si Domnul nostru este de fata si sfintii toti si ingerii si cei adormiti ...

Sfanta liturghie e intalnirea noastra de taina cu ei si de aceia trebuie sa ne bucure faptul ca participam la ea...

Dupa terminarea sfintei liturghii, parintele a cheamat  langa iconostas pe trei din copii Brailitei si le-a pus in brate icoanele sfantului Luca al Crimeei, sfantului Nectarie si sfantul Ilie din Makeevka

una din maicute a primit icoana Botezul Domnului,

alta  sora, moastele sfantului Gheorghe...

Parintele a dus Evanghelia...

alta sora , moastele sfantului Ioachim din Itaca, alte persoane sfesnicele de pe Sfanta Masa.Si am plecat in procesiune pentru sfintirea apei.

Si a inceput iar slujba de sfintire a apei...

Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile tale şi nici un cuvânt nu este îndeajuns spre lauda minunilor Tale!"

Tu, Insuti, dar, Iubitorule de oameni Imparate, vino si acum, prin pogorarea Sfantului Tau Duh, care sfinteste toate, si sfinteste apa aceasta.

Si-i da ei harul izbavirii si binecuvantarea Iordanului. Fa-o pe dansa izvor de nestricaciune, dar de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli, diavolilor pieire, indepartare puterilor celor potrivnice, plina de putere ingereasca. Ca toti, cei ce se vor stropi si vor gusta dintr-insa, sa o aiba spre curatirea sufletelor si a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfintirea caselor si spre tot folosul de trebuinta. Caci Tu esti Dumnezeul nostru, Cel ce ai innoit prin apa si prin Duh firea noastra cea invechita de pacat. Tu esti Dumnezeul nostru, Care, pe vremea lui Noe, cu apa ai inecat pacatul. Tu esti Dumnezeul nostru, Care prin mare si prin Moise ai liberat neamul evreiesc din robia lui faraon. Tu esti Dumnezeul nostru, Care ai despicat piatra in pustiu si au curs ape si raurile s-au umplut de apa, si pe poporul Tau cel insetai l-ai adapat. Tu esti Dumnezeul nostru Care, cu apa si cu foc, prin Ilie, ai izbavit pe Israel din ratacirea lui Baal.

Ne-am intors in biserica bucurosi, fericiti ca am fost parte la o slujba purtand in ea una din marile taine ale bisericii noastre...ne-am rugat si noi dupa puterile noastre si ne-am plans pacatele si neputintele...Nadajduim ca apa sfintita aici la Closca sa fie pentru noi" izvor de nestricaciune, dar de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli, diavolilor pieire, indepartare puterilor celor potrivnice, plina de putere ingereasca."Sa ne ajute sa ne curatim de pacate, sa fim sanatosi,sa fim mai buni,  sa avem mai mult chipul lui Dumnezeu rasfrant in inima noastra.

M-am dus langa sfantul Gheorghe!Stiti ca sfantul Gheorghe este speranta mea cea mare pentru Grig si neamul meu tot! Parintele ne stropise voiniceste pe toti.Eram atat de uda incat as fi putut sa storc baticul si haina!Dar eram atat de fericita!Atat de bucuroasa ca am mai trait  o zi sfanta de Boboteaza!

Am mers in fuga si mi-am luat bagajul din chilie si apa sfintita...maicutele mergeau deja  la trapeza sa puna pentru pelerini, mancarea  pregatita de noi in farfurii.Zambeau fericite! Si eu le-am zambit fotografiindu-le in fuga, sa le am in amintire clara pana cand voi reveni la Closca!Curand, maicuta, curand! Cu voia lui Dumnezeu!

PS Dedic aceste postari despre Schitul Closca celor care din diverse pricini nu au putut sa fie acolo, cu noi, in mod deosebit Anei care e atat de departe si totusi in inima noastra, dar si celor care incep sa prinda drag de schitul Closca . Am scris cu drag, cu mare drag...

Schitul Closca.Am fost la manastire 2014 -partea a II a

 E treaba multa intr-o manastire! Trapeza manastirii e mare si foarte primitoare.Maica Mina cheama cu blandete pe toata lumea la masa si cat de putin, fiecare trebuie sa manance ceva! Totdeauna inainte de slujba de dimineata mesele sunt pregatite cu tacamurile puse, doar mancarea urmeaza sa o punem  pe mese. Maicile se miruiesc primele si pleca grabite spre trapeza.Totul in fuga! Si intr-o clipa primii se aseaza la mese. Maica face rugaciunea pentru masa si apoi citeste ceva.Maica are tot timpul o carte pregatita pentru ca cineva sa citeasca un cuvant de folos duhovniceste, dar cel mai adesea,tot maica stareta citeste...

 M-am strecurat in multime la miruit,dupa maicii am luat binecuvantare sa ajut la bucatarie si intr-o clipita am fost la trapeza.Mi-am dezbracat haina si am intrebat cum se spala vasele la manastirea acesta! Si am aflat! Am spalat farfurii cat am spalat in ultimii 6 ani!Mainile mi-se incretisera de apa si detergent.Dar atata iubire era in inima mea incat as fi putut sa stau acolo pentru mult timp, poate chiar pentru totdeauna...Am dus la masa mancare, am vorbit in soapta cu prietenii mei, am glumit, am tacut, am zambit, am inchinat mancarea, am spus Tatal Nostru si Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne!...Minunat timp... Grupuri, grupuri de credinciosi veneau sa se incalzeasca si sa manance ceva inainte sa plece spre case.Si maica ii primea pe toti cu iubire si tot cu iubire ii conducea!

Prietenii mei s-au intors acasa, noaptea se zarea peste gardul inalt al manastirii, ceva ma separa de lume, dar pentru primadata nu mai era spaima in inima mea. Schitul a inceput sa fie casa mea, asa cum ani de zile a fost catedrala din Slobozia. Copii mei departe, serviciile mele doua-trei cat am, responsabilitatile mele sociale le simteam dupa o mare dunga care separa atunci viata mea.Fie ce vrei Tu, Doamne!

Incetul cu incetul credinciosii au plecat spre casele lor.Maicutele, mare parte din ele s-au retras la chilie, eu insa , cu maica stareta si Maria am ramas inca la bucatarie, inca stragand, inca ordonand cate ceva. Si tocmai la ora 17.30 a aparut si Parintele din biserica, aducand cu sfintia sa alti credinciosi si cea mai frumoasa familie pe care am cunoscut-o in ultimul an: pe Brailita cu ...4 din cei 8 copii ai ei! Desi erau aproape 12 ore de cand Parintele era in biserica, fie slujind, fie predicand, fie discutand cu oamenii, era atat de bucuros incat toata lumea zambea! Repede maica i-au incalzit mancarea si i-a pus-o pe masa! Dar Parintele...lumea inca il insotea, inca mai dorea un cuvant de folos, un sfat, sau sa-i mai spuna ceva...Si mancarea s-a racit pana cand Parintele s-a asezat la masa!

Brailita a scos dintr-o geanta, un vas mare in care era o salata foarte frumos ornata.

-Ce e acolo? a intrebat  curios Parintele.

-Ceva de post! O salata! a raspuns cu modestie Brailita.

Mama de 8 copii, din iubire, ii adusese Parintelui, de la sute de kilometri o salata sa-l bucure si sa-l hraneasca.

-Pune-o aici, in fata mea! E a mea! Mie mi-ai adus-o!

Si vasul a inveselit trapeza toata cu iubirea femeii- mama crestina adevarata!Bineinteles ca Parintele nu a mancat decat putin! A  binecuvantat masa pentru noi si a ascultat cuvantul de folos citit de maica.Dar nici noi nu am mancat prea mult! Era ceva, un plin al inimii si al trupului incat, nimic omeneste  nu mai trebuia.

-Mergem la vecerie.Facem vecernia, apoi venim si mancam salata de la Brailita si ne intoarcem si facem Pavecernita mare cu litie!-a spus Parintele.

Si am plecat indata in biserica la slujba Vecerniei .Am fost multi! Nu stiu cum, dar Dumnezeu randuieste si Parintele nu este singur.Si daca ar fi fost doar Brailita si copii ei si maicile ar fi fost destui pana si pentru o biserica de oras. Dar noi am fost multi si...ni-s-au adaugat oameni veniti special din Slobozia pentru vecernie.

Am multumit impreuna lui Dumnezeu pentru ziua frumoasa pe care am trait-o...

Parintele aflandu-se in altar, in fata Sfintei Mese si deschizand perdeaua a inceput slujba cu

  formula obisnuita  "Binecuvantat este Dumnezeul nostru..."

Diaconul care a participat , purtand in mana lumanarea aprinsa a deschis usile imparatesti si dupa ce a intonat intre ele cu fata spre noi indemnul "Sculati-va", invitandu-ne sa ne ridicam a mers in mijlocul naosului. Parintele a inceput in acest timp cadirea altarului, pe care a continuat-o in toata biserica, dia­conul insotindu-l, dupa randuiala, de la cadirea scaunului arhieresc. Ca­direa in tacere si fumul de tamaie, inchipuie astfel momentul de la inceputul creatiei, cand "Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor" (Fac. 1, 2). Cand s-au inapoiat in mijlo­cul naosului, parintele intonand "Doamne, binecuvinteaza..",a continuat cadirea pana in altar, sia  intrat prin usile imparatesti. Ajuns in fata sfintei mese, a dat binecuvantarea pentru inceputul serviciu­lui, prin formula "Slava Sfintei si celei de o fiinta si de viata facatoarei  si nedespartitei Treimi..."

Acesta a fost binecuvantarea de incepere a vecerniei, daca imi amintesc bine!

Apoi, dupa binecuvantarea pentru inceputul vecerniei, Parintele a iesit pe solee, oprindu-se in fata sfintelor usi, care erau inchise. Descoperindu-si capul, Parintele s-a rugat in taina . Se aminteste in acest chip, in primul rand, durata scurta a starii paradisiiace a celor dintai oameni, izgonirea lor din rai in urma caderii in pacat si plansul de po­cainta in fata portilor inchise si pazite ale raiului.

O, daca am intelege tote aceste simboluri si daca nu le-am uita!

Maica stareta  a citit psalmul 103!

Binecuvintează, suflete al meu pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte! Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat. Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui, şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea Lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se suie munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în vai, prin mijlocul munţilor vor trece ape; adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerulul vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarba dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor; ca să scoată pâine din pământ şi vinul veseleşte inima omului; ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib. Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor, stâncile scăpare iepurilor. Făcut-ai luna spre vremi; soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. Toate către Tine aşteapta ca să le dai lor hrană la bună vreme. Dându-le Tu lor, vor aduna; deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi. Dar întorcându-Ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului. Fie slava Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale. Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dunmezeului meu cât voi fi. Plăcute să-i fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătosii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.

Soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!

si psalmul 140...

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!

Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşa de îngrădire, împrejurul buzelor mele.

Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele.

Cu oamenii cei ce fac fărădelege şi nu mă voi însoţi cu aleşii lor.

Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra, iar untul de lemn al păcătoşilor să nu ungă capul meu.

Că încă şi rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor; prăbuşească-se de pe stâncă judecătorii lor.

Auzi-se-vor graiurile mele că s-au îndulcit. Ca o brazda de pământ s-au rupt pe pământ, risipitu-s-au oasele lor lângă iad.

Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu.

Păzeşte-mă de cursa care mi-au pus mie şi de smintelile celor ce fac fărădelege.

Cădea-vor în mreaja lor păcătosii, ferit sunt eu până ce voi trece.

Psalmul 141

Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.

Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.

Când lipsea dintru mine duhul meu, Tu ai cunoscut cărările mele.

În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursa mie.

Luat-am seama de-a dreapta şi am privit şi nu era cine să mă cunoască.

Pierit-a fuga de la mine şi nu este cel ce căuta sufletul meu.

Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am: " Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti în pământul celor vii" .

Ia aminte la rugăciunea mea, că m-am smerit foarte.

Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, că s-au întărit mai mult decât mine.

(Stih. Pe 10):

Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laud numele Tău.

Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie.

Psalmul 129 (stih. pe 8):

Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne! Doamne, auzi glasul meu!

Fie urechile Tale cu luare-aminte la glasul rugăciunii mele.

(Stih. pe 6):

De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi?, că la Tine este milostivirea.

Pentru numele Tău, Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu spre cuvântul Tău, nădăjduit-a sufletul meu în Domnul.

(Stih. pe 4):

Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel spre Domnul.

Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va izbăvi pe Israel din toate fărădelegile lui.

Psalmul 116

Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.

Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.

Slavă... Şi acum...

Si cat de frumos porneste din sufeletele nostre cantarea pe care Eminescu a iubit-o atat de mult:

Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, Celui Sfânt şi Fericit, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel de dai viaţă, pentru aceasta lumea Te slăveşte.

Bine eşti cuvântat, Stăpâne atotţiitorule, Care ai luminat ziua cu lumină de soare şi noaptea ai stralucit-o cu raze de foc; Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei şi a ne apropia de începuturile nopţii; ascultă rugăciunea noastră şi a tot poporul Tău şi ne iartă nouă tuturor păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie. Primeşte rugăciunile noastre cele de seară şi trimite mulţimea milei Tale şi a îndurărilor Tale peste moştenirea Ta. Ocroteşte-ne cu sfinţii Tăi îngeri. Întrarmează-ne cu armele dreptăţii Tale. Îngrădeşte-ne cu adevărul Tău. Păzeşte-ne cu puterea Ta. Mântuieşte-ne de toată primejdia, de tot vicleşugul celui potrivnic şi ne dăruieşte şi această seară cu noaptea ce vine şi toate zilele vieţii noastre desăvârşit, sfântă, cu pace, fără de păcate, fără sminteală şi fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, cară Ţi-au plăcut din veac. Amin.

Dupa vecernie, Parintele ne-a citit o scrisoare a parintelui Selafiil ...Nu imi amintesc ce scrisoare, dar va copiez o scrisoare a parintelui Selafiil care are multa  legatura cu rugaciunea

“… Când un monah se roagă, copile, oricât ar fi de păcătos, rugăciunea lui, dacă e sinceră, degrabă e plinită de îngerii lui Dumnezeu, pe care Domnul i-a rânduit spre slujire aceluia când a îmbrăcat schima. De aceea să preţuim rugăciunea unui monah… Câtă vreme, copile, vor mai exista monahi care se roagă cu lacrimi pentru pocăinţa lor şi pentru lumea toată, Dumnezeu va mai ţine lumea aceasta.

Dar rugăciunea este din ce în ce mai puţină pe pământ, din ce în ce mai puţină, şi răutăţile se înmulţesc, încât Dumnezeu va trebui să scurteze vremurile...

De aceea avem nevoie, dragul bunelului drag, de rugăciune, de cât mai multa rugăciune.Aceasta te va învăţa pe tine multe, te va purta pe cărări luminoase, te va adăpa cu apă rece de izvor, de viaţă veşnică dătător; cu cât o vei înmulţi, cu atât în Duhul vei spori. Hm, iată că buneii plicticoşi ştiu să scrie şi versuri, desigur, nu chiar aşa ca nepoţeii lor, dar tot ştiu puţintel…(şi în rusa rimează, nota traduc.). Parcă te şi vede bunelul, aşa, mergând agale spre locul unde lucrezi, învârtind în mână metania pe care ştiu că o porţi la tine. Metania cu boabe împletite de lână, fie ea mare sau mică, nu contează, îţi aminteşte întruna de prezenţa Preadulcelui Iisus lângă noi. De ce să nu-L poftim aşadar la masa inimii noastre, să ne îndulcim împreună cu El din masa Vieţii celei veşnice?...”Gospodi pomilui”, copile, “Gospodi pomilui”, să-ţi însoţească paşii, să-ţi sfinţească răsuflarea, să-ţi înmiresmeze inima, să-ţi ferească ochii tăi curaţi şi limpezi de orişice întinăciune, să-ţi sfinţească cugetele… Gospodi pomilui, rugăciunea lui Iisus ne schimbă pe deplin viaţa şi ne fereşte de căderi de tot felul, influenţând în bine şi starea celorlalţi de lângă noi…

Rugăciunea lui Iisus o spunea în toată vremea Sfântul Ierarh Luca, pe care l-am avut şi eu “bunel”şi pentru ale cărui rugăciuni am ajuns în mănăstire. Asemenea, o spunea cu lacrimi şi Sfantul Serafim(Serafim din Viriţa, un mare duhovnic şi cuvios canonizat recent de pravoslavnica noastră Biserică, dar de mult recunoscut ca sfânt de popor, ce a trăit în oraşul Viriţa şi a murit în 1949 – n. tr.). Sfântul Serafim ajunsese în sfinţenie pe Sfântul Serafim de la Sarov, adevăr îţi grăiesc, şi dacă Domnul a salvat Rusia în războiul al doilea mondial, a fost şi pentru rugăciunile acestui sfânt.

…

Îmi mai spui că aşa simţi: “Fugi, taci, linişteşte-te…” Cu adevărat, aceasta e calea, şi nu odată ţi-am scris despre ea… Piotr, Piotr, adânceşte-te în pustie, fugi în pustie, lasă toate cele trecute şi înnoieşte-te încet, încet… Bine, dar unde, care pustie?, mă întrebi… Ei, dragul bunelului, fă-ţi inima ta pustie faţă de duhurile deşarte ale lumii: de tot ceea ce ţine de glumele ei deşarte, de ambiţiile ei serbede, de rigorile ei de mucava, de mondenitatea care face toată viaţă cenuşie, cenuşie… Fă-ţi inima ta pustie dinspre acestea, copile, şi, încet-încet, la schituleţul din oaza de apă vie aflată în mijlocul acestei pustii, vor veni şi îţi vor sluji şi te vor veseli îngerii, cu darurile lor dumnezeieşti.

Căci altfel, poţi fi în pustia Afonului cea mai adâncă, în pustia Siberiei cea mai sălbatecă, şi să n-ai linişte, pentru că nu ţi-ai făurit încă pustie în inimă dinspre deşertăciunile lumii. Şi invers, poţi să fii călugăr şi-n mijlocul oraşului, unde şi acolo Domnul te va ajuta cu harul Său să te pustieşti faţă de comodităţile vieţii citadine, copile drag. De aceea totul se făureşte întâi în inimă, şi pustia, şi fuga, şi monahism şi apoi vine vremea dării pe faţă a acestei stări, adică a înfăptuirii a ceea ce ai înlăuntru… Sfântul Arsenie avea deja pustia preadulce în inima sa, situaţia sa era “coaptă”, ca să zic aşa, şi plecarea lui nu a fost decât o consecinţă firească a ceea ce purta de ceva vreme în suflet… Aşa va fi şi cu tine, copile, dar ai răbdare puţintel…Domnul îţi va rândui cele de care sufletul tău însetează, El nu rămâne dator dorurilor noastre… Mai multe, ce să-ţi spun… Desigur că recomand, dragul bunelului, ca cel mai de folos dintru început, celui iubitor de Dumnezeu, să se ducă într-un schituleţ mai departe de plaiurile natale, într-un loc mai liniştit, mai fără gâlcevi şi fără zgomote. Marile oraşe, în general, nu sunt prielnice pentru monahism, dar aceasta nu este o regulă… Cum iconomiseşte Dumnezeu pentru fiecare…

Piotr al meu drag, ţi-am trimis un petec de cer… şi, poate, un petec din inima mea, a bunelului care

te iubeşte,

+Selafiil.”

Am revenit la trapeza,am mancat cu totii salata de la Brailita si ne-am intors in biserica pentru pavecernita mare cu litie in cinstea praznicului Bobotezei .

"...pentru ca milostiv, bland si lesne iertator sa ne fie bunul si iubitorul de oameni Dumnezeul nostru si sa intoarca toata mania care se porneste asupra noastra, sa ne izbaveasca de mustrarea Lui cea dreapta care este asupra noastra si sa ne miluiasca pe noi..."

Clement Alexandrinul in secolul III: "E sfant lucru sa multumim lui Dumnezeu pentru toate, inainte de a merge la culcare, caci ne-am bucurat de bunatatea si iubirea Lui de oamneni, incat sa mergem la somn cu Dumnezeu in suflet”

“Doamne… care ai binecuvantat cele cinci paini, in pustie, si ai saturat cu ele cinci mii de barbati,Insuti binecuvinteaza si painile acestea, vinul, untul de lemn, inmultindu-le in tara acesta si in toata lumea Ta :iar pe credinciosii, robii Tai care vor gusta din ele,ii sfinteste, caci Tu esti Cel ce binecuvintezi si sfintesti toate, Hristoase Dumnezeul nostru si Tie slava inaltam impreuna si Parintelui Tau celui fara de inceput si Prea sfantului si Bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si-n vecii vecilor Amin…”

Bogatii au saracit si au flamanzit,
dar cei ce-L cauta pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele.

Binecuvântarea Domnului peste voi toţi cu al Său har şi cu a Sa
iubire de oameni, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Era ora 22.30 cand am terminat slujba, parintele ne-a dat litie, ne-a miruit si i-a binecuvantat special pe cei care plecau la casele lor la 68 de km de schitul Closca pentru cateva ore de somn. In curand incepea... slujba pentru Boboteaza si ei aveau sa se intoarca!

Eu am revenit la trapeza pentru pregatirea mesei de  pranz a pelerinilor de ziua urmatoare.

-Ce faceti de mancare? ne-a intrebat Parintele.

Si tot parintele a sfatuit-o pe maica stareta ce sa pregatim. Asa incat am ramas tot la bucatarie pana la ora 2! Abia atunci toate au fost terminate:mancarea in vase mari, tacamurile puse pe mese, servetele...tot-tot...baiatul cel mare al Brailitei avea sa fie de mare ajutor!Era aproape de ziua cand am plecat. Si cand am plecat spre chiliile noastre maica stareta mi-a aratat ca la chilia Parintelui lumina era aprinsa, Parintele pregatea predica de a doua zi! Aproape imi era jena ca merg spre somn.Simteam cumva ca lumea inca mai are nevoie de rugaciuni, dar eu sunt prea putin vrednica pentru a ma osteni...

Am mers intr-o chilie cu inca o sora incepatoare.

Am adormit intr-un tarziu intr-o liniste de inceput de lume.Si cand m-am trezit , lumina care se vedea prin perete de la maica stareta arata ca ea era deja treaza, aveam sa aflu  mai tarziu ca deja aprinsese focul la centrala la biserica.Maica stareta se culcase ultima dintre noi si tot sfintia sa se sculase prima.

La 7 si 15 minute am iesit din chilie spre biserica... Afara era rece si totul pustiu, pustiu ca pustiul Dobrogei de inceput de lume...Si am facut fotografii...

Si a inceput slujba...

...dar asta e o alta poveste...

Spre sla va iu birii noastre crestinesti

Am citit o poveste.Povestea lui Nicolae Pavil.Ar putea sa ni-se intample fiecaruia dintre noi. Sa ne trezim lafel ca in fiecare dimineata, poate nici macar mai obositi sau mai confuzi, sau mai veseli... acelasi ritm, aceleasi gesturi de rutina si dintr-odata lumea sa se sfarame in noi si  jurul nostru .

Asa i-s-a intamplat si lui Nicolae! O clipa care a despartit pentru totdeauna viata dinainte, de momentele in care urma sa afle ca  este posibil sa nu mai auda niciodata niciun sunet.Are 19 ani si iubeste muzica! Are 19 ani si planuia sa traiasca din muzica...Ani multi de educatie muzicala!

Si fetita mea a studiat 10 ani pianul. Imi amintesc anii copilariei Ruxandrei cand dimineata la ora 7, inainte sa plece spre scoala o asezam la pian si ea exersa partiturile pe care le avea in studiu: Mozart,Bach...imi amintesc zile lungi de pregatire pentru concursurile la care participa, emotia si truda ei...Asa ca realizez cati ani de studii sunt in spatele acestui moment. Si uite cum dintr-o data,ocum trei luni, Nicolae si-a pierdut cunostinta si in orele uramatoare a aflat la spital ca sufera de neurinom acustico-vestibular stang.I,o tumoare situată între centrul auzului şi creierul mic, care-i va afecta definitiv capacitatea de a percepe sunetele lumii.Si viata lui fara muzica, fara sunete va fi o viata cum niciunul din noi nu poate concepe sa traiasca.Trebuie sa facem ceva !Trebuie sa-l ajutam.Sta in puterea noastra sa o facem, cu ajutorul lui Dumnezeu!

Sansa lui este sa fie operat in afara tarii.Stiti de ce! Pentru ca noi am creat lumea acesta in care specialistii nostrii sunt plecati in alte parti pentru mai multi bani, pentru mai multa siguranta a vietii, pentru liniste.

Dar ca sa plece, Nicolae are nevoie de ajutorul nostru, pentru ca el este la fel de sarac ca si noi si ...de unde sa avem noi 45000 euro, asa peste noapte?Am aflat, din alte situatii similare, ca impreuna ii putem strange! Fiecare 100 de lei! Unii mai mult, altii mai putin...dar impreuna ii putem strange si sa-l ajutam astazi pe Nicolae.Maine pot fi eu sau cineva drag mie, sau poti fi tu.

"Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos", ne spune apostolul Pavel in epistola catre galateni.

Nu, nu este mult.Putem face acest lucru!Stiu ca putem!

Am sa scriu  linkul spre blogul lui    http://nicupavil.blogspot.ro

S-au strans deja o multime de bani.Eu cred, eu stiu, ca impreuna putem reusi si atunci copilul acesta frumos care poate fi al oricaruia dintre noi, fiu, frate, nepot, vecin, prieten sau cunoscut, o sa cante iar si muzica lui va fi spre slava lui Dumnezeu si a  iubirii noastre crestinesti.

Sfantul lui ocrotitor, sfantul Nicolae impreuna cu  sfantul Nectarie sa-l ajute sa-si recapte sanatatea.