Ana avea sa ne anunte de multe ori bonusuri pe care le "ascunsese" pentru a ne bucura si pentru a ne tine atentia treaza.
-Va rog sa ridicati mana cei care aveti evlavie la sfantul Luca al Crimeeii!
Si maini multe s-au ridicat spre "tavanul" microbuzului ! Multi il cunosc si-i cer ajutorul sfantului Luca al Crimeii, doctorul fara de arginti. Cand am plecat in pelerinaj am luat din casa si am pus in gentuta mea cu cartile de rugaciune si o carticica cu viata sfantului, icoana, acatistul si paraclisul. Cum as fi putut pleca fara el!
-Va spun ca bonusul nostru pentru voi este Sfanta Manastire Sagmata-Grecia, locul in care Sf Luca al Crimeii are un Paraclis in care este Mitra Sfantului,o parte din instrumentele cu care opera, manuscrise, picturi, fotografii din timpul operatiilor precum si o parte din Inima Sa...
Drumul a parut lung desi am ajuns repede, in cel mult o ora.
In curtea manastirii aveam s-o reintalnesc pe Maria.
-Elena!
Cat de frumos poate suna un nume daca e spus cu iubire!
Drum spre inima unui sfant pe care il porti parca cel mai mult in inima...
Drum spre inima unui sfant pe care il porti parca cel mai mult in inima...
O camera plina de fotografii din viata sfantului. Ne plimbam fascinati prin micul muzeu... Le vorbesc, nu rezist tacerii si le vorbesc despre sfantul Luca...
Pe 11 iunie, Biserica îl prăznuieşte pe Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei şi Simferopolului, om de ştiinţă valoros şi vestit, profesor de chirurgie, apreciat în lumea medicală pentru descoperirile sale, dar şi un mare propovăduitor şi pătimitor pentru dreapta credinţă în vremea stăpânirii bolşevice din Rusia.
Sfântul Ierarh Luca s-a născut în familia lui Felix Voino-Iaseneţki, în Kesţ, Crimeea răsăriteană, pe 27 aprilie 1877, şi a primit din botez numele Valentin. Credinţa sa a fost înrâurită de apropierea Lavrei Peşterilor (familia se mutase în Kiev), precum şi de o Sfântă Scriptură, primită cu prilejul absolvirii liceului. Avea un mare talent artistic, precum şi dorinţa de a şi-l cultiva, însă asupra acestuia a predominat dorinţa sa de a-i ajuta pe ţăranii săraci din jur, aşa că s-a înscris la cursurile şcolii medicale din Kiev, pe care a absolvit-o în 1903.
În 1904, războiul ruso-japonez l-a adus pe Valentin în Orientul Îndepărtat ca şi chirurg. Acolo îşi va întâlni viitoarea soţie, Anna Vasilievna Lanskaia. S-au căsătorit şi au avut patru copii. În acest răstimp, Valentin s-a specializat în operaţiile chirurgicale oftalmologice, împreună cu anestezia locală şi tratarea infecţiilor piogenice (care au devenit mai târziu pentru el un subiect de studiu). Valentin avea şi o credinţă uriaşă pentru acele vremuri grele – familia sa găzduia lunar o maică de la mănăstirea Fiodorovski, şi mergea regulat la biserică. El refuza să opereze fără să se roage mai înainte în faţa unei icoane a Maicii Domnului din sala de operaţie, şi apoi să-l însemneze pe pacient cu iodină, în semnul crucii. La un moment dat, oficialităţile comuniste au dat jos icoana; atunci, Valentin a refuzat să mai opereze până ce icoana nu va fi aşezată la locul ei. După puţină vreme, soţia unui oficial al Partidului a avut nevoie de operaţie, şi l-a cerut în mod anume pe Valentin. El însă s-a ţinut neclintit de hotărârea sa. Atunci, autorităţile s-a supus cererii sale, au aşezat la loc icoana, iar el a intrat în sala de operaţie.
Soţia lui Valentin s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi a murit prematur. Deşi Valentin şi-a plâns mult soţia, a izbutit totuşi să vadă mâna Domnului ce-l călăuzea chiar şi-n aceste clipe grele – Dumnezeu i-a trimis o infirmieră care să-l ajute cu creşterea copiilor, şi l-a chemat la preoţie. Făcând ascultare de Arhiepiscopul Innochentie, Valentin a răspuns degrabă acestei dumnezeieşti chemări, fiind hirotonit diacon pe 26 ianuarie şi preot pe 2 februarie 1921. Apoi, fiindcă în acele vremuri de prigoană Biserica ducea lipsă de păstori, părintele Valentin s-a supus chemării norodului şi a intrat în monahism (a luat numele Luca, după Sfântul Evanghelist pe care-l urma în lucrarea apostolească şi de tămăduitor al trupurilor şi sufletelor), fiind hirotonit episcop.
Era o perioadă foarte grea pentru Biserica Rusă, care era atacată şi de-a dreapta, de zeloţi şi fanatici, precum şi de-a stânga, de guvernarea atee şi „biserica vie” pe care o odrăslise. Din pricina mărturisirii credinţei sale, în ciuda uriaşelor sale realizări medicale şi ştiinţifice, Sfântul Luca a fost aruncat în temniţe, chinuit şi surghiunit vreme de 11 ani, prin Siberia şi alte locuri cumplite.
Virtuţile, luptele şi realizările Sfântului Luca sunt copleşitoare. Acest arhiereu plin de har a izbutit să redeschidă multe biserici închise de comunişti, a dat naştere unor lucrări teologice de mare profunzime, i-a întărit pe credincioşi şi a adus pe mulţi alţii la Ortodoxie. Pe lângă toate acestea, dragostea, iscusinţa şi dăruirea sa pentru pacienţi au salvat mii de vieţi (îndeosebi ale soldaţilor răniţi în război), iar tehnicile sale medicale au câştigat multe premii ştiinţifice, fiind preţuite de colegii săi chirurgi decenii la rând. După o viaţă de realizări medicale şi lupte duhovniceşti în mărturisirea dreptei credinţe, Sfântul Luca a trecut la Domnul pe când se afla în scaunul de Arhiepiscop al Simferopolului, pe 11 iunie 1961.
Uimitoarele virtuţi ale Sfântului Luca, precum şi nemărginita sa dragoste pentru Domnul şi aproapele au întărit din preaplin turma credincioşilor în acele vremuri grele, ale statului ateu. După moartea sa, Partidul Comunist s-a folosit de propagandă şi de intimidare pentru a zădărnici izbânzile sfântului arhiepiscop, dar dragostea şi dăruirea copleşitoare ale credincioşilor au năruit aceste uneltiri. Deşi s-a vrut ca procesiunea de îngropare să ţină doar câteva minute, fără cinstiri şi cântări bisericeşti, ea s-a sfârşit după ore bune, căci credincioşii s-au aşezat în jurul dricului şi l-au împiedicat să gonească spre cimitir. Un stol uriaş de porumbei a urmat în chip minunat cortegiul, de la biserică până la cimitir.
Pe 17 martie 1996, osemintele Sfântului Luca au fost dezgropate, în prezenţa a aproape 40.000 de oameni. Moaştele sale răspândeau o mireasmă negrăită, iar inima sa rămăsese nestricată, ca o mărturie a marii iubiri pe care a avut-o pentru Hristos şi aproapele său. După trei zile, pe 20 martie, moaştele sale au fost mutate în Biserica Sfintei Treimi. În noiembrie 1995, Biserica Ucraineană l-a canonizat ca sfânt, hotărâre încuviinţată de întreg sinodul Patriarhiei Ruse la 25 mai 1996. Semnele sfinţeniei sale s-au arătat şi prin darul facerii de minuni, cu care Dumnezeu l-a proslăvit pe sfântul Său.
„Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curăţeşte sufletul!”, îi scria Sfântul Luca fiului său.Prigoanele, calomnierile, suferinţele, păţaniile de necrezut, anchetele istovitoare, întemniţările, torturile, deportările, exilările – chipul lui sfinţit şi viaţa mucenicească – au multe de oferit creştinului zilelor noastre. Ca mulţi dintre noi, el s-a aflat în faţa dilemei de a-L alege pe Hristos şi a urma căii Sale pătimitoare sau de a urma duhului acestui veac, căldicel, care fuge de suferinţă, de jertfă, de mărturisire – şi, în cele din urmă, de dragoste. Însă „Dumnezeu dragoste este, şi cel ce rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru dânsul” (I Ioan 4:16); fiindcă a ales acel „singur lucru care trebuieşte” (Luca 10:42), Domnul l-a numărat în ceata sfinţilor pe Sfântul Ierarh Luca, a cărui pildă să ne învrednicim toţi a o urma, pentru rugăciunile sale.
Troparul Sf. Ierarh Luca, glasul al 3-lea
„Nou sfânt al Mângâietorului te-a arătat pe tine, Luca, harul, în vremuri de necazuri şi prigoană, că bolile ca un doctor le-ai tămăduit şi sufletele ca un păstor le-ai călăuzit, Părinte cinstite, pildă călugărilor şi mirenilor, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.”
„Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curăţeşte sufletul!”
***
„Cuvinte ale vieţii veşnice” rostite de Sfântul Luca:
„Cel ce şi-a închinat viaţa Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumină la fel cu cea de pe Tabor”.
„De pe Crucea lui Hristos se revarsă nemăsuratul şuvoi al dragostei dumnezeieşti, dragoste minunată, ce nimiceşte în chip tainic răutatea şi vrăjmăşia, ce vindecă durerea şi tulburarea inimii, ce întăreşte puterile noastre trupeşti şi sufleteşti…”
„Niciodată nu vor afla mângâiere în necazuri cei ce n-o caută unde trebuie. Unde să căutăm mângâiere în necazuri? Despre aceasta Sfântul Proroc David spune: «De la Domnul e mântuirea mea» (Ps. 61:1). Fericiţi cei ce află mângâiere adâncă în rugăciunea fierbinte, care ţâşneşte din inimă, în împărtăşirea duhovnicească cu Dumnezeu!”
Cele din urmă cuvinte ale Sfântului Luca:
„Copiii mei, cu mare stăruinţă vă îndemn, înarmaţi-vă cu pavăza dată de la Dumnezeu, ca să vă puteţi păzi de uneltirile diavolului. Nici nu vă închipuiţi ce viclean este. Nu trebuie să luptăm cu oamenii, ci cu stăpâniile şi puterile, adică duhurile rele. Aveţi grijă! Diavolului nu-i este de folos să gândească şi să simtă cineva că îi stă aproape. Un vrăjmaş ascuns şi necunoscut e mai primejdios decât unul văzut.O, cât de mare şi de groaznică e oastea dracilor! Fără de număr este hoarda lor întunecată! Neschimbată, neobosită, zi şi noapte căutând a ne face să cădem pe noi, toţi cei ce credem în numele lui Hristos, să ne ademenească pe calea necredinţei, a vicleniei şi a necuviinţei. Aceşti vrăjmaşi nevăzuţi ai lui Dumnezeu au ca singur rost, zi şi noapte, nimicirea noastră. Însă nu vă temeţi, luaţi putere din numele lui Iisus!”
Grupaj realizat de Radu Hagiu
-Cum te cheama?
-Elena!
Mi-am dorit ca anul acesta sa ajung in Crimeeia si sa ma inchin sfantului acolo, pe acel pamant binecuvantat de Dumnezeu. Dar timpul nu ajunge pentru tot ce imi doresc, sau poate asa a randuit Dumnezeu, ca drumul meu sa treaca prin frumoasa Grecie si aici sa ma inchin sfantului Luca, aratandu-mi iar cat de prezenti sunt sfintii peste tot si cat de usor poti sa-i ai alaturi... doar sa-i strigi! Ma plec nevrednica si inlacrimata pe racla cu parte din inima lui si ii dau inima mea sa mi-o incalzeasca, sa o curete de patimi, sa o faca vrednica de imbratisarea Lui, a Mantuitorului. Nu asta sunt sfintii? Cavaleri de onoare ai Mirelui!
Am cumparat icoana sfantului Luca si i-am daruit-o fetitei, ca sfantul sa ne lege pentru tot restul vietii in rugaciune si ea, micuta sa fie tovarasa mea de rugaciune catre sfant!
Plecam spre cuviosul Porfirie.Am cateva luni de cand lecturile mele se invart in jurul cuviosului parinte Porfirie. Maria de la Lisabona imi vorbeste mereu de parintele ei duhovnic si mi-l aseamana cu parintele Porfirie... Poate suficient ca si curiozitatea mea sa fie rascolita.Am cumparat cateva carti si inainte de plecare asta am tot facut! Am citit despre Parinte, ca sa-l cunosc...Simplitatea parintelui, iubirea pe care o avea pentru toata lumea, toleranta si judecata simpla dar in spiritul credintei noastre crestine m-au bucurat si mi-au fost model in incercari...
Scrisoarea Batranului Porfirie catre fiii sai duhovnicesti
Iubitii mei fii duhovnicesti, acum, cand mintea-mi este inca intreaga, vreau sa va dau cateva sfaturi. De mic copil ma aflam tot in pacate. Cand m-a trimis maica mea sa pazesc vitele pe munte - caci tatal meu, fiind saraci, plecase in America sa lucreze la canalul Panama pentru noi, copii sai -, pe cand pasteam vitele, citeam silabisind viata Sfantului Ioan Kalivitul. Si l-am indragit foarte mult pe Sfantul Ioan si ma rugam indelung, ca un copil ce eram de doisprezece-cincisprezece ani, nu-mi mai amintesc prea bine.
Si vrand sa-l imit, cu foarte multa lupta am plecat de la parintii mei pe ascuns si am ajuns la Kafsokalivia, in Muntele Athos si am intrat in ascultare la doi Batrani ce erau frati buni, Pantelimon si Ioanichie. S-a intamplat sa fie foarte evlaviosi si plini de virtuti, asa ca i-am indragit foarte si, de aceea, cu rugaciunile lor, faceam deplina ascultare. Acest lucru m-a ajutat foarte mult; simteam o mare iubire pentru Dumnezeu si petreceam foarte bine. Insa, cu ingaduinta lui Dumnezeu, pentru pacatele mele, m-am imbolnavit foarte rau. Atunci Batranii mei m-au povatuit sa ma duc la parintii mei, in satul meu, la Sfantul Ioan din Evia.
Si, desi de mic copil facusem pacate multe, cand m-am intors in lume am continuat a face pacate care, pana astazi, s-au inmultit foarte mult. Lumea insa m-a socotit bun si acum toti spun ca sunt sfant. Eu insa, simt ca sunt cel mai pacatos om din lume. Cate mi le-am amintit, desigur le-am marturisit si stiu ca Dumnezeu mi le-a iertat pe cele spovedite, insa acum simt ca si pacatele mele sufletesti sunt foarte multe, asa ca va rog pe voi, cei care m-ati cunoscut, sa va rugati pentru mine, fiindca si eu, cat am trait, m-am rugat cu multa smerenie pentru voi.
Iar acum, ca ma indrept spre cer, cred ca Dumnezeu ma va intreba: "Ce cauti tu aici?". Iar eu Ii voi spune: "Nu sunt vrednic, Doamne, de acest loc, ci, ceea ce iubirea Ta va voi, sa mi se faca mie". Mai departe nu stiu ce va fi. Imi doresc insa sa lucreze iubirea lui Dumnezeu.
Si intotdeauna ma rog ca fiii mei duhovnicesti sa-L iubeasca pe Dumnezeu, Care este totul, ca sa ne invredniceasca sa intram in nezidita Sa Biserica de pe pamant. Fiindca de aici trebuie sa purcedem. Eu intotdeauna m-am straduit sa citesc imnele Bisericii, Sfanta Scriptura si Vietile Sfintilor nostri si ma rog ca si voi sa faceti acelasi lucru. Eu m-am straduit, cu darul lui Dumnezeu, sa ma apropii de Dumnezeu si ma rog ca si voi sa faceti acelasi lucru. Va rog pe toti sa ma iertati pentru toata supararea ce v-am pricinuit. (Ieromonah Porfirie, Kafsokalivia, 4/17 iunie 1991)
Am patruns in chilia parintelui...Nu merit acest lucru! Era prima data cand am intrat intr-un loc in care a trait un sfant! Nicaieri, dar nicaieri, desi bat drumuri lungi an de an in cautarea sfintilor, dar nicaieri nu am fost atat de constienta de sfintenia unui loc in care a locuit cineva... Cu totii eram tacuti si emotionati... Unul cate unul am intrat in camera, fiecare cateva momente... Mi-am pus capul peste epitrahilul sfantului intins pe patul ingust pe care Parintele si-a dus suferinta imensa a ultimilor ani.
-Siplifica-ti viata!
Asa simplu a trait parintele, inconjurata de iocoane simple reprezentandu-L pe Iisus Hristos si Maica Domnului.
Nimic in plus, nimic de prisos...
Parintele ne-a primit pe toti pelerinii si ne-a odihnit!
O veste din tara primita la telefon ma aduce in biserica cea noua. Merg la icoane si ma rog...Vorbesc cu baietii din grup... sunt atat de tineri si atat de bucurosi de tot ce afla, de tot ce vad... Le explic cate ceva despre icoanele pe care le vad...atat cat stiu...dar iubesc atat de mult icoanele ca as vorbi mereu despre ele.Si pentru ca imi amintesc o intrebare pe care mi-au pus-o privind simbolul discului pe care il tine in mana arhanghelul Gavriil, vreau sa le spun ca m-am documentat si m-am lamurit ca intr-adevar in unele icoane, mîna stîngă susţine în jurul pieptului, într-un disc, chipul Mîntuitorului sau monograma Sa, care desemnează faptul că el este slujitorul Lui. Cu privire la forma circulară a discului cu monograma X sau cu Cruce, Sfîntul Simeon al Tesalonicului spune că această formă este un simbol teologic care ne arată că, deşi Hristos S-a întrupat, ca Dumnezeu El nu are nici început, nici sfîrşit în timp.
Am stat cateva ore pe vapor, bucuranu-ne de pescarusi si mai ales de discutia cu cel mai mic membru al grupului nostru, un tanar adolescent...Am facut poze...
Si am ajuns la Eghina... Putea atat sa fie din Grecia, drumul la sfantul Nectarie si as fi considerat ca sunt binecuvantata...
Cu totii am fost cutremurati de intalnirea cu sfantul... Timpul s-a oprit in loc pentru acel timp al apropierii noastre de racla sfantului... Momente pe care le pastrez in jurnalul meu personal, care nu pot fi povestire cat traiesc, dar pot spune ca intr-adevar sfantul iti raspunde la intrebari, trebuie doar sa taci , sa te opresti din rugaciune si sa astepti... Nimanui , sfantul Nectarie nu ramane dator...
Am vizitat apoi chilia sfantului... dar despre asta maine...Acum pun doar fotografii sa vedeti cat mai repede simplitatea si frumusetea acestui loc...
Seara tarziu, cand grupul meu deja inota sub luna in marea linistita si calda... eu imi faceam bilantul acelei zile si imi notam in agenda"Stiam Doamne ca imi vei vorbi si acum, da acum aud ceea ce imi spui...Luna luminand marea...E tarziu, Doamne si mi-e somn. E tarziu, pentru mine e deja tarziu..."
