Fiul meu

Privind in urma, de la multimea acestor ani de acum, pot spune ca eram o copila cand l-am nascut  pe fiul meu. Aveam  28 de ani, dar fusesem atat de preocupata de scoala, de lecturile mele, de ceea ce credeam ca e cariera mea, incat in mod clar  eram  nestiutoare in ceea ce avea sa vina, desi studiasem 9 luni cartea "Mama si copilul"si credeam ca stiu totul!

    Fotografiile acelui timp ma arata slaba si cu parul tuns mai jos de lobul urechii si cu breton, eleganta si trista, epuizata!Ce ma obosise atat de mult? Vor ramane pentru totdeauna tainele vietii mele...

Dar am iubit viata care era la adapostul trupului meu! Chiar mi-a fost greu sa-l nasc...poate nestiutoare in frumusetile vietii, mi-am spus ca el este la singurul adapost sigur, in trupul meu si ca odata nascut niciodata nu vom mai fi cu adevarat singuri, noi doi...

Si asa a fost!

L-am impartit cu familia mea, cu surorile si parintii mei. A fost primul nepot intr-un colt de familie, baiatul meu  pe care mama l-a invatat la 14 ani sa spuna in satul ei, cand era intrebat cine este:

-Sunt Andrei, al lui Doina, a lui Tanti, a lui Iancu Dinu!

Si satul, in memoria bunicului Iancu Dinu,care botezase tot satul, il saluta:

-Sa traiesti, nasule!

L-am dat prietenilor nostri in brate si toti l-au iubit pentru istetimea si frumusetea lui!

A crescut atat de repede!Ieri era copilul pe care il purtam in brate si uite-l azi, barbatul tanar care poarta de grija altora,serios in iubirea lui, sot si tata, fiu si frate, nas si prieten al multora ...

Sunt mandra de fiul meu! 

Si rareori ii spun ceea ce nu mi se pare ca e bine in ceea ce face! Pentru ca ii respect alegerile si vreau sa-si traiasca viata lui, nu pe a mea si nici pe a tatalui lui...Noi l-am primit in dar, ce dar minunat, un copil nascut intr-o zi a arhanghelilor! Nu ne-a apartinut niciodata decat pentru a-l ajuta sa fie Omul care ii este dat sa fie...L-am ajutat sa-si inmulteasca talantii primiti  si sa fie fericit fiind un om bun si drept !Astept de la el un singur lucru: o viata in Lumina cu speranta ca nimic nu ne va desparti  in vesnicie!

Maternitatea(Rabindranath Tagore)

De unde am
venit
Unde m-ai gasit
Îl întreba pe copil mama lui.
Și ea plângea și râdea în același timp și ținându-l la sân i-a răspuns:
ai fost ascuns în inima mea copilul meu,
ai fost dorința Lui.
Ai fost în păpușile copilăriei mele,
în toate speranțele mele,
în toate iubirile mele, în viața mea,
în viața mamei mele,
ai trăit.
Duhul nemuritor care prezidează casa noastră
te-a legănat în sânul Său în orice moment,
iar în timp ce îți contemplu fața, valul de taină mă copleșește
pentru că tu, care aparții tuturor,
mi-ai fost dat.
Și de teamă să nu fugi,
te strâng strâns în inima mea.
Ce magie a încredințat atunci comoara
lumii în brațele mele zvelte!