Ieri dimineata m-am trezit dintr-un vis frumos in care eram cu amandoua surorile mele.Calatoream impreuna intr-un tren, toate trei, dar eu urma sa cobor intr-o statie si sa mai merg cu un alt mijloc de transport 7 statii...Unde urma sa merg eu? Incotro mergeau ele? M-am apropiat de usa trenului si am zis:
-"Bine e a locui fratii impreuna!"Ce fericita sunt ca locuiesc cu voi impreuna!
S-au implinit, in noaptea cu visul, doi ani de la moartea Georgianei! Au trecut deja doi ani de la plecarea ei, plecare care ne-a rupt sufletele, cum eu nu ma gandeam ca se va intampla! Credem ca suntem pregatiti pentru moarte, dar nu suntem pregatiti, sau cel putin eu nu sunt! Un frate, o sora chiar daca nu e geamanul tau ca timp al nasterii tale, este geamanul tau ca parte a sufletului tau! Si orice despartire este o durere chiar daca el /ea pleaca la Paris! Eu asa simt si desi nu vreau sa mai iubesc pe nimeni special, ci pe toti egal, e clar ca iubesc partinic...Sufar pentru fiecare despartire prin moarte si chiar daca pe omul acela nu l-am vazut de mult timp, simt o tristete pentru plecarea lui si o durere ca se va duce la Judecata. Dar ar trebui sa fie Judecata un prilej de teama, de intristare?Cum au primit sfintii plecarea lor? Sfantul Sofronie cand a primit raspuns ca in doua saptamani va fi gata cripta in care urma sa-l puna, a zis"Si doua ore inseamna mult" si sfantul Iosif Isihastru plangea ca nu vine Maica Domnului sa-i insoteasca sufletul...dar sfintii prin truda lor castigasera despatimirea, noi insa, eu simt pentru altii si pentru mine, teama pentru pacatele mele, desi declar ca astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa vie!
Ieri,pe 2iulie este praznuit si sfantul Iona Maximovici.In cartea Predici şi îndrumări duhovniceşti, sfantul spune:"Aşadar, fiecare dintre noi, dorind să-şi arate dragostea faţă de cei adormiţi şi să le ofere un real ajutor, poate face cel mai bine acest lucru rugându-se pentru ei şi, cu deosebire, prin pomenirea lor la Sfânta Liturghie, când părticelele scoase pentru vii şi pentru morţi se cufundă în Sângele Domnului, cu cuvintele: „Ridică, Doamne, păcatele celor pomeniţi aici, cu cinstitul Tău Sânge şi prin rugăciunile sfinţilor Tăi”. Nimic mai bun şi nimic mai mult nu putem face pentru cei adormiţi decât să ne rugăm pentru ei, dându-i să fie pomeniţi la Liturghie. Ei au nevoie întotdeauna de aceasta".
Nu am reusit sa fac acest lucru ieri, eram in biserica in care se desfasura liturghia si stiam ca deja proscomidia s-a terminat si pomelnicul meu era inca in mana mea, as fi plans dar cui i-ar fi ajutat plansul meu? Aveam sa plang mai tarziu de cateva ori...i-am trecut prin minte pe toti cei care ma pomenesc in liturghie si pe cei vii ai mei si pe cei adormiti si mi-am alinat suferinta prinzandu-ma de gandul ca undeva in lumea aceasta mare, sigur exista o mirida cu numele ei, pentru sufletul ei...altfel inseamna ca am trait degeaba acest timp de dupa moartea ei...Si mi-am adus-o aminte mica si intristata ca luase premiul doi in clasa a treia si nu intelegeam deloc tristetea ei pentru ca si eu luasem tot premiul doi si eram fericita!Dar eu nu aveam sa fiu niciodata, niciodata premianta cu premiul intai si nu aveam sa stiu cum sunt campionii! Ea insa nu numai ca avea sa fie campioana dar si avea sa educe multimi de campioni, doamna invatatoare Stanescu Georgiana!
Am pierdut prin plecarea ei un om caruia puteam sa-i spun toate ale mele, dar cred ca nu golul lasat in viata mea m-a durut cel mai mult, cat casa ei, lucrurile ei risipite in lume sau puse in cutii si sigilate in depozitul lui Andrei...Cat suntem de putin importanti oricum am trai, ca oameni obisnuiti sau chiar campioni sau formatorii de campioni, pe acest pamant... Asa va fi si la mine...vor rascoli lucrurile mele, vor constata ca nimic nu le trebuie, singurul care le va vrea pe toate e Filip,asa cum numai el a zis ca vrea toate amintirile Georgianei si le vor risipi ...dar viata unui om este mai mult decat atat. Simt asta... simt ca ea, sora mea este mai mult decat rochiile ei, decat mobila ei, decat haina de nurca sau cutia cu bijuterii, sora mea este sufletul acela frumos care a ramas in trenul din care eu am coborat sa urc in altul pentru sapte statii...sora mea e dragostea care ne-a insotit pe noi toti in timpul vietii ei, surori, colegi de scoala, elevi, si grija ei de tata si mama... sora mea e amintirea mea luminoasa despre ea in toate etapele vietii ei, dar mai ales in ultima clipa in care am vazut-o in pragul casei ei in ziua in care urma privegherea de sfantul Leontie 2020... Aveam sa gasesc in noaptea aceia, la Closca, biserica plina de flori de floarea soarelui si o noapte intreaga sa ma rog pentru sufletul ei necerand niciun moment vindecarea ei trupeasca, ci invierea sufletului ei, mantuirea, dar simteam atata povara si atat durere incat simteam ca nu pot respira...Si asa am raman...in acelasi gand, in aceiasi durere in zilele legate de moartea ei, a lor... Cand zile acestea trec e mai usor...
Azi am speranta ca ea, sora mea si ei, dragii mei, si-au gasit odihna si traiesc o Duminica Vesnica in care Soarele dreptatii ii lumineaza ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu