Azi

In cateva ore se vor implini doua luni de tacere. Nu credeam ca voi parcurge un drum atat de lung fara sa scriu.Am incercat de cateva ori sa scriu si dupa primele cuvinte, ma opream punand un titlu si inchideam...Sa ma iertati! Nu am trait ceva ce nu putea fi impartit cu voi, chiar si cu cei care sunt numai spioni hotarati sa va vanda daca cineva da un "ban" pe povestile mele. Dar am considerat ca nu e  important nimic din  ceea ce a insemnat si inseamna viata mea... 6 septembrie ultima postare...Oare ce a fost intre timp?
Am  uitat deja multe din cele traite pentru ca sunt zile la fel ...zile in care viata este ca o repetitie, intr-o  rutina ...trezitul devreme...cititul din Scriptura...mersul pe jos pana la manastire,pe aceleasi carari, uneori cred ca talpile imi calca pe aceleasi urme.In unele zile o iau pe aleea de langa blocuri si   ma opresc si adun melcii de pe aleile laturalnice si ii asez in iarba, alteori ma opresc si ating trandafirii din coltul blocului pe langa care trec si numar cu ochii petalele tot mai incretite de frig... Dar de cele mai multe ori o iau prin fata spalatoriei auto din imediata apropiere a manastirii, desi acolo e mereu aglomerat si trotuarul ud, dar am bucuria sa ii salut pe cei care lucreaza acolo sau sa le raspund la salut... Ion este un om care lucreaza acolo, nu stiu ce este, probabil un mecanic auto, asa intre doua varste...Ne-am imprietenit pentru simplu motiv ca eu treceam dimineata de dimineata pe trotuarul din fata spalatoriei auto ...o femeie in negru, cu capul acoperit cu basma sau batic, o umbra grabita...Credeam ca nimeni nu ma vede, nimeni nu ma cunoaste. Dar ei ma stiu...si Ion si seful spalatoriei auto si femeile care sterg masinile de apa...si toti ma urmaresc cu zambet si cu drag cand trec pe langa ei...si ma saluta...
-Sarut mana, doamna!-ma striga Ion daca cumva eu nu-l vad asezat langa  cate o masina si umfland rotile!Va simtiti bine?
Si ma gandesc ca in zilele in care eu ocolesc spalatoria, ei sunt ingrijorati ca nu ma vad!Asa ca macar drumul de intoarcere de la manastire, dupa slujba,e prin fata spalatoriei auto, ca sa-i salut...sa-i vad si ei sa ma vada!
Ce ne leaga oare pe noi oamenii cu adevarat? De ce traim zeci de ani langa oameni carora nu le pasa de noi, vecini de bloc, colegi de serviciu, crestini din biserica straini, ostili sau si mai grav dusmani, desi viata intreaga cu acumularile ei toate, pot spune aproape la final de viata, ca si Eclesiastul,daca nu stii cum este cu adevarat important sa traiesti si pentru ce,viata este vanare de vant?
Si ne incrucisam pasii de multe ori cu oameni care nu stiu despre noi decat cateva lucruri, dar poate singurele esentiale si lor le suntem dragi si ei ne sunt dragi ...si ne pasa unora de altii implinind usor si firesc  porunca cea mai grea din Decalog, porunca iubirii aproapelui...
Lupt cu lucrul acesta! E lupta mea! E neimplinirea mea! E lacrima mea! Ca nu pot iubi desavarsit pe toti si pe toate!Si daca nu pot iubi macar sa nu dusmanesc sau si mai rau sa nu fiu indiferenta la povestea celui de langa mine, la suferinta sau la bucuria  lui...
E seara de ajun de sfantul Nicolae... In seara aceasta se implinesc 15 ani de la ultimul ajun de sf Nicolae petrecut cu Grig si Ruxandra...Andrei era la Bucuresti, dar si lui ii pusesem in ghetele de acasa, daruri...Aveau sa fie ultimile daruri de la Grig!
Ma doare inca amintirea aceasta, asa cum ma doare fiecare zi a acestei saptamani si fiecare zi a acestei luni!
Ma intreb daca am iubit luna decembrie inainte de moartea lui Grig...era luna in care ne-am casatorit... luna de dupa nasterea lui Andrei...luna cu sfantul Nicolae  si cu Craciunul. cu daruri si mese imblesugate, cu plimbari si mai mult rasfat...Da, cred ca am iubit-o, dar pe deplin nu cred ca am apreciat ceea ce aveam, pentru ca asa suntem noi, oamenii, pana nu pierdem ceva, rareori apreciem, crezand ca ni se cuvine sa avem totul...si cred ca rareori i-am multumit sfantului Nicolae pentru ghetutele pline ale copiilor mei...sau poate niciodata nu i-am multumit...Si poate de aceia azi la usa mea nu sunt decat ghetele mele marca Anna Cori, frumoase dar goale ... Copiii sunt, slava lui Dumnezeu, fiecare in casa lui, fiecare cu ghetele curatate si puse la usa, langa ghetele lui Andrei sunt doua perechi de ghetute mici, de baietei...peste noapte generosul sfant Nicolae aduce daruri tuturor si am asa un gand si o speranta ca si eu voi primi maine ceva mai valoros ca orice dar...ceva ce va indulci viata mea in aceste zile, astfel incat sa pot sa traiesc, sa randuiesc si pentru dragul meu ...15 ani de la plecarea lui ...15 ani fara Grig, dar 15 ani in care a fost mai prezent poate decat in cei 23 de ani impreuna...rugaciunea mea ne-a tinut unul langa  celalalt,ca doua suflete intr-un singur invelis...rugaciunea mea aici si probabil rugaciunea lui de departe...Da, ziua de azi e importanta ... fiecare secunda e importanta pentru ca intr-o secunda poti pierde totul!Dar si tot intr-o secunda poti dobandi Lumina!Taine...taine...taine pentru aflarea carora trebuie sa induri suferinta, dar numai cel care cunoaste suferinta, poate sa simta si gustul fericirii! Noapte binecuvantata, dragilor si bine v-am regasit!