10 Decembrie 2022
In seara acesta cineva drag si de foarte departe ma intreba daca nu cumva sunt 16 ani. Atat numarase de la moartea lui Grig. Nu! Sunt exact 15 ani!
Am uitat multe din cele pe care le-am trait. Pana si iubirile vietii mele le-am uitat!Si toate au fost serioase si adevarate. Tin minte in schimb ziua aceia de iarna ...era asa de frig, pamantul tot era inghetat si prin vazduh nu zbura nicio pasare! Ma vad cu ochii mintii asa cum eram:inca tanara si frumoasa, mirosind a parfum frantuzesc, cu parul coafat si vopsit in blond inchis, aproape castaniu, special sa incadreze obrazul masliniu fara niciun rid...purtam un costum pantalon trei sferturi si sacou in carouri negru cu gri...Nu exista sa merg undeva si sa nu fiu vazuta imediat...in jurul meu se adunau femei de toate varstele si barbati ...puternicii lumii in care eram... Dar pentru mine nu conta decat Grig, aflandu-ne deja in etapa de asezare a vietii noastre ...Visam cu nostalgia pe care nu mi-o intelegeam la o batranete impreuna, la a strabate lumea unul langa altul, la un timp in care sa pot citi si reciti cartile adolescentei noastre...visam ca vom merge la multe spectacole de teatru, la cinematografe, la expozitii de arta si la concerte... visam inclusiv ca ma voi inscrie la emisiunea "Schimb de mame" si voi pleca la o alta familie, sa vad cum ar fi daca eu nu as mai fi eu...
Grig era inca tanar! Fara fir de par alb in cap. Era slab desi nu facea niciun sport si manca tot ce isi dorea, chiar fiind pasionat de bucatarie...Muncea mult si pretuia timpul petrecut impreuna. Deseori ii vedeam umbra aparand inaintea lui , pe culoarul din fata biroului meu si stiam ca e el...venea fara sa spuna un cuvant si ma lua in oras in cate un restaurant mai ascuns, sa mancam impreuna. Pretuia sa fim impreuna!Se stinsese in noi ceva ce avusesem, dar aparuse o tandrete care ma emotiona...
Acestia eram noi acum 15 ani!
Azi eu sunt o femeie total diferita, nu de cea care eram acum 15 ani, ci de cea care as fi fost. Parul meu e aproape alb, e lungut si prins cu elastic in coada sub un batic cel mai adesea negru, sau sub un sal. Imbracamintea mea e ...frumoasa, dar altfel!Fustele lungi pana aproape de pamant si bluze largi ...Uneori ma intalnesc cu oameni care nu m-au vazut de mult si ei nu ma recunosc iar eu evit sa vorbesc realizand ca ar fi dificil si pentru ei si pentru mine...
Cum este Grig acum?
Nu pot patrunde cu mintea lumea lui!Nu stiu daca e mantuit!Si nu voi sti pana cand nu voi trece si eu vamile...
Il vad insa cu inima mea asa cum era! Un om bun si linistit. Un om elegant care nu ar fi jignit si dispretuit pe nimeni.Unul din ultimii cavaleri ai acestei lumi. Unul din ultimii intelectuali autodidact si consecvent in munca lui, in pasiunile lui. Un invingator in tot ce si a propus sa traiasca.Daca acestia 15 ani i-am fi petrecut impreuna ar fi vazut copiii mari, i-ar fi cunoscut pe Lucian si pe Andreea, pe Filip si George ...Dar el a plecat lasand viata lui neterminata si pe mine fara sprijinul lui pe care, sincer, contam!
Acum 15 ani, in noaptea aceasta a murit intr-o clipa, cu mine alaturi, si cu Ruxandra dincolo de usa salonului de la sectia de interne a spitalului judetean. Erau numai cateva luni decand refuzasem sa fiu numita director la acel spital...mult timp m-am intrebat daca nu cumva moartea lui ar fi fost amanata daca eu acceptam.
Strabat de atunci viata ! Am trait tot ce a trebuit social ca sa nu le lipseasca copiilor mei nimic din ceea ce ar fi avut daca el traia! Apoi cand ei au fost deja casatoriti si la casele lor, m-am retras ramanand numai in profesia mea, un pic mai in spate,incercand sa fiu cat mai putin vazuta.
Am inteles ca dupa modelul pestilor care traiesc separati, pe specii, si eu trebuie sa traiesc intre cei care imi seamana, cei care sunt asemenea mie... fericitii acestei lumi
fericitii acestei lumi ...Marturisesc aici si oriunde, ca singurul grup cu care m-am simtit bine in acesti 15 ani au fost fostii mei colegi de facultate. Ne-am intalnit acum cateva luni, la 40 de ani de la terminarea facultatii. Ei toti au reusit mai bine decat mine si profesional si social. Au trait, fata de mine 15 ani in plus! Dar ei au fost singurii care m-au iubit asa cum sunt eu azi si singurii care nu au incercat sa ma traga in invelisul in care am fost...M-au imbratisat si mi-au tinut mainile in mainile lor zicandu-mi blanzi pe numele pe care l-am uitat:
-Doinita!!!
-Sa fie voia lui Dumnezeu !mi-a zis un coleg, fost membru al unui organism suprem al justitiei.
In mod gresit nu m-as fi asteptat ca Dumnezeu sa fie adus in mijlocul nostru de ei si am inteles ca nu se putea ca ei, stralucitii mei colegi de generatie, sa nu fi ajuns la Hristos!
Calea pe care eu am ajuns, a fost si e o cale a crucii!Dar marturisesc cu lacrimi ca eu ridic aceasta cruce cu drag si o trag pe umerii mei ! Din cand in cand, cu rugaciunea lor, parintii ma insotesc in ceea ce ar trebui sa fie urcusul meu pe Golgota, dar la cate caderi am, nu urc deloc, imi zdrobesc picioarele si inima ... dar trag crucea asa cum pot, niciodata nu am refuzat-o oricat de multa suferinta mi-a adus, pentru ca stiu ca e singura mea cale de mantuire.Paharul suferintei se bea tot!
Am facut coliva!
Am pregatit pachetele cu ce voi imparti maine!
Ca in ultimii 12 ani, cu el il pomenesc pe Zaharia, tatal lui! Impreuna: fiu si tata, pentru ca mult s-au iubit si respectat!
E miezul noptii si nu pot dormi...de dor...pomenirile au si rostul acesta,rugaciunea si milostenia fac ca dorul sa se astampere putin, pentru ca prin ele ne intalnim si ne imbratisam trupuri de ceata, asa cum la ora aceasta ceata acopera mormantul lui ...Se apropie Craciunul...se vor auzi atatea cantari...cerul cu pamantul se vor unii in pace prin Nasterea Domnului si cred, cred ca mantuirea este un fapt , un adevar!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu