Craciun 2022

Peste putin timp voi pleca spre Closca.Cu o putine exceptii in ultimii 9 ani aceasta seara inainte de Nasterea Domnului am petrecut-o la Closca la priveghere de noapte. E ca si cand, precum magii, urmand steaua mergem la Betheem sa-L primim pe Iisus, Mantuitorul!Inainte de luceafar se naste! Port in inima mea o scurta discutie cu sora E. Eram in Grecia la sfantul Spiridon dar noi discutam de Maica Domnului pe care amandoua o iubim mult. Si  sora E zice:

-Ma gandesc cum a fost  ca Maica Domnului, un copil sa primeasca in bratele ei un astfel de Copil!

Si de atunci mintea mea s-a mutat la Betheem, in Casa Painii si orice as face, oriunde ma duc tot asta gandesc...cum Ea, Fecioara Maria, aproape copila, a primit in bratele ei un Prunc Sfant stiind ca El este Mesia...Si L-a primit...si L-a hranit... si L-a ocrotit plecand cu El pe un drum pe care si eu l-am parcurs si am vazut cat e de greu chiar si acum cand drumurile sunt asfaltate, cum s-au ascuns de talhari, cum au ajuns in Egipt unde nu toti i-au primit cu dragoste, pentru ca fiind Dumnezeu in apropierea Lui statuile zeilor  lor cadeau  si se stricau ...cum au suferit omeneste de foame si sete... cum L-a crescut ca orice mama invatandu-L tot ce stia "si El le era supus"...cum stia ca asa cum dreptul Simeon a zis ca prin inima ei va trece sabie ...si a trecut...Cum  a fost de fata la multe  minuni si la Cina cea de taina...si a stiut plansul si rugaciunea din Ghetimani ...spectator al Rastignirii...si desi stia ca va Invia, cum a stat in orele coborarii  Domnului in iad si cat o fi suferit pana la Inviere, desi stia, desi credea...dar inima de mama si inca mama de Dumnezeu este o altfel de inima!

Ma gandesc la toate acestea stiind ca ele nu sunt povesti, ele sunt istorie a mantuirii noastre si sunt cel mai mai minunat lucru daruit noua de Dumnezeu dupa caderea lui Adam...

Am fost de multe ori la Betheem... am sarutat locul marcat cu stea al nasterii lui Iisus Hristos si am stat la locul ieslei...cate emotii si cata bucurie poti simti acolo...si aproape de fiecare data, iesind din biserica am primit in bratele mele un copil al Betheemului...niciodata un crestin! Dar i-am imbratisat cu atat dragoste, egala cu dragostea pe care o port micutilor mei Filip si George!

Este, da este o Lumina in viata mea si Lumina este acest Prunc!Nu vreau sa spun ca Petru cuvinte mari , dar este o certitudine ca fara El eu in seara acesta nu as porni  nicaieri...

Am fost dimineata la liturghie , apoi la cimitir ...era atat de umed afara desi nu plouase si rece...stiam ca voi pierde cel putin doua ore jumate din timpul zilei in care mai aveam cate ceva de facut, dar pentru ca imi stiu inima si ca nu as fi fost multumita sa nu merg la tamaiat si sa-i aprind candela, am parcurs pe jos distanta pana la cimitir, deloc scurta! Si bine am facut! Pentru ca m-am bucurat sa vad ca pomisorii lui Grig au inflorit si chiar si trandafirul era imbobocit sub gheata... si am stat un pic cu Grig , clipe de taina...apoi am plecat spre mormantul Inei singura pe care am decis sa o vizitez ...si pe drum m-am intalnit cu fiica ei cea mare...Impreuna am tamaiat, am aprins candela, ea i-a agatat coronita cu globuri si ne-am intors in mai putin de o ora in oras...Cine m-a ajutat pe mine azi? Nu Domnul? Ba da, El, Cel care imi va fi si Judecator! Mult milostiv ...Si Maica Domnului, ocrotitoarea vietii mele...

Lor le daruiesc acest timp si acesta mica truda de a pleca acum noaptea pe drumuri lungi...urmand o stea care de doua milenii ne spune ca aici suntem doar calatori, casa noastra este Acolo ...numai sa fim plini de dragoste dupa modelul Maicii Domnului si a lui Dumnezeu si sa avem pocainta!

Gata inchei... ma pregatesc sa plec, dragilor, aveti grija de sufletele voastre, pretuiti timpul si traiti aceasta bucurie! Prin mare taina, Iisus Hristos,se naste in toate sufletele care se deschid sa-L primeasca si se asaza in ieslea sufletelor  noastre...Cred ca nu ne trebuie decat dragoste si pocainta !Sarbatoare mult luminata!

10 Decembrie 2022

 10 Decembrie 2022

In seara acesta cineva drag si de foarte departe ma intreba daca nu cumva sunt 16 ani. Atat numarase de la moartea lui Grig. Nu! Sunt exact 15 ani!

Am uitat multe din cele pe care le-am trait. Pana si iubirile vietii mele le-am uitat!Si toate au fost serioase si adevarate. Tin minte in schimb ziua aceia de iarna ...era asa de frig, pamantul tot era inghetat si prin vazduh nu zbura nicio pasare! Ma vad cu ochii mintii asa cum eram:inca tanara si frumoasa, mirosind a parfum frantuzesc, cu parul coafat si vopsit in blond inchis, aproape castaniu, special sa incadreze  obrazul masliniu fara niciun rid...purtam un costum pantalon trei sferturi si sacou  in carouri negru cu gri...Nu exista sa merg undeva si sa nu fiu vazuta imediat...in jurul meu se adunau femei de toate varstele si barbati ...puternicii lumii in care eram... Dar pentru mine nu conta decat Grig,  aflandu-ne deja in etapa de asezare a vietii noastre ...Visam cu nostalgia pe care nu mi-o intelegeam la o batranete impreuna, la a strabate lumea unul langa altul, la un timp in care sa pot citi si reciti cartile adolescentei noastre...visam ca vom merge la multe spectacole de teatru, la cinematografe, la expozitii de arta si la concerte... visam inclusiv ca ma voi inscrie la emisiunea "Schimb de mame" si voi pleca la o alta familie, sa vad cum ar fi daca eu nu as mai fi eu...

Grig era inca tanar! Fara fir de par alb in cap. Era slab desi nu facea niciun sport si manca tot ce isi dorea, chiar fiind pasionat de bucatarie...Muncea mult si pretuia timpul petrecut impreuna. Deseori ii vedeam umbra aparand inaintea lui , pe culoarul din fata biroului meu si stiam ca e el...venea fara sa spuna un cuvant si ma lua in oras in cate un restaurant mai ascuns, sa mancam impreuna. Pretuia sa fim impreuna!Se stinsese in noi ceva ce avusesem, dar aparuse o tandrete care ma emotiona...

Acestia eram noi acum 15 ani!

Azi eu sunt o femeie total diferita, nu de cea care eram acum 15 ani, ci de cea care as fi fost. Parul meu e aproape alb, e lungut si prins cu elastic in coada sub un batic cel mai adesea negru, sau sub un sal. Imbracamintea mea e ...frumoasa, dar altfel!Fustele lungi pana aproape de pamant si bluze largi ...Uneori ma intalnesc cu oameni care nu m-au vazut de mult si ei nu ma recunosc iar eu evit sa vorbesc realizand ca ar fi dificil si pentru ei si pentru mine...

Cum este Grig acum?

Nu pot patrunde cu mintea lumea lui!Nu stiu daca e mantuit!Si nu voi sti pana cand nu voi trece si eu vamile...

Il vad insa cu inima mea asa cum era! Un om bun si linistit. Un om elegant care nu ar fi jignit si dispretuit pe nimeni.Unul din ultimii cavaleri ai acestei lumi. Unul din ultimii intelectuali autodidact si consecvent in munca lui, in pasiunile lui. Un invingator in tot ce si a propus sa traiasca.Daca acestia 15 ani i-am fi petrecut impreuna ar fi vazut copiii mari, i-ar fi cunoscut pe Lucian si pe Andreea, pe Filip si George ...Dar el a plecat lasand viata lui neterminata si pe mine fara sprijinul lui pe care, sincer, contam!

Acum 15 ani, in noaptea aceasta a murit intr-o clipa, cu mine alaturi, si cu Ruxandra dincolo de usa salonului de la sectia de interne a spitalului judetean. Erau numai cateva luni decand refuzasem sa fiu numita director la acel spital...mult timp m-am intrebat daca nu cumva moartea lui ar fi fost amanata daca eu acceptam.

Strabat de atunci viata ! Am trait tot ce a trebuit social ca sa nu le lipseasca copiilor mei nimic din ceea ce ar fi avut daca el traia! Apoi cand ei au fost deja casatoriti si la casele lor, m-am retras ramanand numai in profesia mea, un pic mai in spate,incercand sa fiu cat mai putin vazuta.

Am inteles ca dupa modelul pestilor care traiesc separati, pe specii, si eu trebuie sa traiesc intre cei care imi seamana, cei care sunt asemenea mie... fericitii acestei lumi 

	Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.
	Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
	Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
	Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
	Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
	Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.

  fericitii acestei lumi ...Marturisesc aici si oriunde, ca singurul grup cu care m-am simtit bine in acesti 15 ani au fost fostii mei colegi de facultate. Ne-am intalnit acum cateva luni, la 40 de ani de la terminarea facultatii. Ei toti au reusit mai bine decat mine si profesional si social. Au trait, fata de mine 15 ani in plus! Dar ei au fost singurii care m-au iubit asa cum sunt eu azi si singurii care nu au incercat sa ma traga in invelisul in care am fost...M-au imbratisat si mi-au tinut mainile in mainile lor zicandu-mi blanzi pe numele pe care l-am uitat:
-Doinita!!! 

-Sa fie voia lui Dumnezeu !mi-a zis un coleg, fost membru al unui organism suprem al justitiei.

In mod gresit nu m-as fi asteptat ca Dumnezeu sa fie adus in mijlocul nostru de ei si am inteles ca nu se putea ca ei, stralucitii mei colegi de generatie, sa nu fi ajuns la Hristos!

Calea pe care eu am ajuns, a fost si e o cale a crucii!Dar marturisesc cu lacrimi ca eu ridic aceasta cruce cu drag si o trag pe umerii mei ! Din cand in cand, cu rugaciunea lor, parintii ma insotesc in ceea ce ar trebui sa fie urcusul meu pe Golgota, dar la cate caderi am, nu urc deloc, imi zdrobesc picioarele si inima  ... dar trag crucea asa cum pot, niciodata nu am refuzat-o oricat de multa suferinta mi-a adus, pentru ca stiu ca e singura mea cale de mantuire.Paharul suferintei se bea tot!

Am facut coliva!

Am pregatit pachetele cu ce voi imparti maine!

Ca in ultimii 12 ani, cu el il pomenesc pe Zaharia, tatal lui! Impreuna: fiu si tata, pentru ca mult s-au iubit si respectat!

E miezul noptii si nu pot dormi...de dor...pomenirile au si rostul acesta,rugaciunea si milostenia fac ca dorul sa se astampere putin, pentru ca prin ele ne intalnim  si ne imbratisam trupuri de ceata, asa cum la ora aceasta ceata acopera mormantul lui ...Se apropie Craciunul...se vor auzi atatea cantari...cerul cu pamantul se vor unii in pace prin Nasterea Domnului si cred, cred ca mantuirea  este un fapt , un adevar! 

Azi

In cateva ore se vor implini doua luni de tacere. Nu credeam ca voi parcurge un drum atat de lung fara sa scriu.Am incercat de cateva ori sa scriu si dupa primele cuvinte, ma opream punand un titlu si inchideam...Sa ma iertati! Nu am trait ceva ce nu putea fi impartit cu voi, chiar si cu cei care sunt numai spioni hotarati sa va vanda daca cineva da un "ban" pe povestile mele. Dar am considerat ca nu e  important nimic din  ceea ce a insemnat si inseamna viata mea... 6 septembrie ultima postare...Oare ce a fost intre timp?
Am  uitat deja multe din cele traite pentru ca sunt zile la fel ...zile in care viata este ca o repetitie, intr-o  rutina ...trezitul devreme...cititul din Scriptura...mersul pe jos pana la manastire,pe aceleasi carari, uneori cred ca talpile imi calca pe aceleasi urme.In unele zile o iau pe aleea de langa blocuri si   ma opresc si adun melcii de pe aleile laturalnice si ii asez in iarba, alteori ma opresc si ating trandafirii din coltul blocului pe langa care trec si numar cu ochii petalele tot mai incretite de frig... Dar de cele mai multe ori o iau prin fata spalatoriei auto din imediata apropiere a manastirii, desi acolo e mereu aglomerat si trotuarul ud, dar am bucuria sa ii salut pe cei care lucreaza acolo sau sa le raspund la salut... Ion este un om care lucreaza acolo, nu stiu ce este, probabil un mecanic auto, asa intre doua varste...Ne-am imprietenit pentru simplu motiv ca eu treceam dimineata de dimineata pe trotuarul din fata spalatoriei auto ...o femeie in negru, cu capul acoperit cu basma sau batic, o umbra grabita...Credeam ca nimeni nu ma vede, nimeni nu ma cunoaste. Dar ei ma stiu...si Ion si seful spalatoriei auto si femeile care sterg masinile de apa...si toti ma urmaresc cu zambet si cu drag cand trec pe langa ei...si ma saluta...
-Sarut mana, doamna!-ma striga Ion daca cumva eu nu-l vad asezat langa  cate o masina si umfland rotile!Va simtiti bine?
Si ma gandesc ca in zilele in care eu ocolesc spalatoria, ei sunt ingrijorati ca nu ma vad!Asa ca macar drumul de intoarcere de la manastire, dupa slujba,e prin fata spalatoriei auto, ca sa-i salut...sa-i vad si ei sa ma vada!
Ce ne leaga oare pe noi oamenii cu adevarat? De ce traim zeci de ani langa oameni carora nu le pasa de noi, vecini de bloc, colegi de serviciu, crestini din biserica straini, ostili sau si mai grav dusmani, desi viata intreaga cu acumularile ei toate, pot spune aproape la final de viata, ca si Eclesiastul,daca nu stii cum este cu adevarat important sa traiesti si pentru ce,viata este vanare de vant?
Si ne incrucisam pasii de multe ori cu oameni care nu stiu despre noi decat cateva lucruri, dar poate singurele esentiale si lor le suntem dragi si ei ne sunt dragi ...si ne pasa unora de altii implinind usor si firesc  porunca cea mai grea din Decalog, porunca iubirii aproapelui...
Lupt cu lucrul acesta! E lupta mea! E neimplinirea mea! E lacrima mea! Ca nu pot iubi desavarsit pe toti si pe toate!Si daca nu pot iubi macar sa nu dusmanesc sau si mai rau sa nu fiu indiferenta la povestea celui de langa mine, la suferinta sau la bucuria  lui...
E seara de ajun de sfantul Nicolae... In seara aceasta se implinesc 15 ani de la ultimul ajun de sf Nicolae petrecut cu Grig si Ruxandra...Andrei era la Bucuresti, dar si lui ii pusesem in ghetele de acasa, daruri...Aveau sa fie ultimile daruri de la Grig!
Ma doare inca amintirea aceasta, asa cum ma doare fiecare zi a acestei saptamani si fiecare zi a acestei luni!
Ma intreb daca am iubit luna decembrie inainte de moartea lui Grig...era luna in care ne-am casatorit... luna de dupa nasterea lui Andrei...luna cu sfantul Nicolae  si cu Craciunul. cu daruri si mese imblesugate, cu plimbari si mai mult rasfat...Da, cred ca am iubit-o, dar pe deplin nu cred ca am apreciat ceea ce aveam, pentru ca asa suntem noi, oamenii, pana nu pierdem ceva, rareori apreciem, crezand ca ni se cuvine sa avem totul...si cred ca rareori i-am multumit sfantului Nicolae pentru ghetutele pline ale copiilor mei...sau poate niciodata nu i-am multumit...Si poate de aceia azi la usa mea nu sunt decat ghetele mele marca Anna Cori, frumoase dar goale ... Copiii sunt, slava lui Dumnezeu, fiecare in casa lui, fiecare cu ghetele curatate si puse la usa, langa ghetele lui Andrei sunt doua perechi de ghetute mici, de baietei...peste noapte generosul sfant Nicolae aduce daruri tuturor si am asa un gand si o speranta ca si eu voi primi maine ceva mai valoros ca orice dar...ceva ce va indulci viata mea in aceste zile, astfel incat sa pot sa traiesc, sa randuiesc si pentru dragul meu ...15 ani de la plecarea lui ...15 ani fara Grig, dar 15 ani in care a fost mai prezent poate decat in cei 23 de ani impreuna...rugaciunea mea ne-a tinut unul langa  celalalt,ca doua suflete intr-un singur invelis...rugaciunea mea aici si probabil rugaciunea lui de departe...Da, ziua de azi e importanta ... fiecare secunda e importanta pentru ca intr-o secunda poti pierde totul!Dar si tot intr-o secunda poti dobandi Lumina!Taine...taine...taine pentru aflarea carora trebuie sa induri suferinta, dar numai cel care cunoaste suferinta, poate sa simta si gustul fericirii! Noapte binecuvantata, dragilor si bine v-am regasit!