Unde se duc anii cand se duc?
Pentru mine anii s-au dus in multe amintiri!
Mama imi povestea,in fiecare an al vietii mele, ca in septembrie,intr-un an de demult,intr-o zi de joi,dupa asfintitul soarelui, un cocor a traversat satul de pe malul stang al Oltului in care traiau parintii mei cu cele doua fetite pe care le aveau si a lasat intr-un leagan ca o copaie din lemn, o fetita micuta, rozalie ca un bujor si cuminte cum nu mai vazuse nimeni...
Deasupra cocorului fusese un arhanghel.Peste ani aveam sa-l vad intr-un vis!Frumos ca un inger dintr-o icoana,inalt, cu ochi luminosi si blanzi,cu aripi stranse pe langa corp, purtand in mana o sabie, ma privea patrunzator, dar plin de voiosie, dupa o lupta castigata cu intunericul!Biruitorul meu arhanghel Mihail !
El a stat langa ingerul meu pazitor, veghind copilaria mea frumoasa si tineretea cu lecturile ei, cu multe ore de invatat, cu visele mele pentru care am luptat ani si ani...La 18 ani ma vedeam la maturitate, undeva intr-un tribunal, pe un scaun mare de judecator, purtand roba cu esarfa alba.La 25 de ani, ca si la 15 ani, ma vedeam mama de copii multi, macar 5, daca nu 7...fete si multi baieti.Totdeauna ma inchipuiam ca fiind o sotie eleganta si totusi priceputa la toate treburile casnice. Ma vedeam scriind carti autobiografice in care sa povestesc cum este viata, cum e sa iubesti, cum este sa fii fericit, dar si nefericit uneori! Pentru ca ce este viata decat o succesiune de impliniri si esecuri? Dar imi imaginam ca voi avea putere sa trec peste neimpliniri, ca voi putea dansa pe plaja pana la 70 de ani si voi putea bea sampanie pe varf de munte si la 80 de ani!
Am implinit cateva din cele visate si am depasit multe din visele pe care nu indrazneam sa le am!
Am invatat la o facultate de top intr-o promotie care a dat multi specialisti, ministrii, decani ai facultatilor de Drept,am legat timpuriu prietenii solide cu oameni care mi-au fost sprijin asa cum si eu le-am fost lor, dar desi am lucrat in aceasta profesie, nu am fost judecator pe un scaun inalt.Pentru ca nu mi-am mai dorit! Visul adolescentei mele fusese un vis care nu se potrivise cu firea mea.Ar fi trebuit poate sa lucrez undeva in invatamant sau intr-o redactie la o revista literara...
. Am iubit si nu am fost iubitaAm iubit si am fost iubita.Am iubit si am pierdut iubirea.
Am nascut copii, dar nu am nascut pe toti cei sapte pe care ii doream adolescenta...Dar i-am iubit si ii iubesc cu toata iubirea pe care as fi daruit-o la mii de copii! Am adoptat, de a lungul ultimilor ani cativa tineri si tinere care sunt copiii mei dupa suflet si am depasit numarul pe care il visasem adolescenta.
Am construit cateva case, am avut o pisica, un catel, un acvariu cu cativa pestisori...
Cam astea au fost "realizarile' mele ! Nu mare lucru! Ma vad acum la 65 de ani, o femeie care isi arata perfect varsta, cu genunchii mari, plini de boli, cu gleznele duble, cu inima fragila si tensiune oscilanta!
Pot muri oricand! Ca oricare din cei care cititi acum sau mai tarziu...Nu avem nicio garantie de nicaieri ca vom parcurge si dimineata, daca Dumnezeu a stabilit in cartea vietii noastre ca finalul e aproape!
E tarziu! Repede se face tarziu !Si inca nu stiu prea bine cine sunt eu! Dar nu ma mai intreb decat daca eu, cea de acum, sunt pe placul Creatorului meu si al arhanghelului care m-a pazit si inca ma pazeste...
Cad deseori...Desi nu-s judecator, uneori ma cred judecator si dau sentinte pe care le comunic ...Si stiu ca nu-i bine! Stiu ca trebuie sa-mi vad doar de calea mea, de pacatele mele, de neimplinirile mele...dar pentru ca ma loveste realitatea acestei vietii in care simt ca nu ma mai potrivesc, pentru ca inca am chef de conversatii, vorbesc si vorbesc inca prea mult...
Cand suntem singuri suntem smeriti... lupta cu mandria incepe cand langa noi sta o alta persoana!
Sunt tot mai constienta de acesti doi vectori: timpul si singuratatea!Si cred ca amandoi, daca reusesc sa ma privesc obiectiv, chiar critic, imi pot fi prieteni si ajutor in lupta mea pentru mantuire!
Da, au trecut multi ani ! Desigur inca ma vad fetita cu genunchi juliti, inca simt mirosul sanului mamei, inca am nostalgia balciului, in care ma duceau in acest anotimp parintii, cu surorile mele si verisorii mei, inca imi amintesc anii de scoala si estompat vad chipuri de copii care mi-au fost colegi... Inca imi amintesc caldura zilelor de septembrie in care incepeam cursurile scolare si motaiala din banci, la amiaza...Liceul si pe doamna diriginta Dimache Ludmila,pe Cristina si Adela, frumoasa noastra Fanica cu chipul senin si ochi verzi,pe Violeta si pe Angela, Rodica, Rica si iarasi Rica...Marian si Dorinel ... Inca imi amintesc plaja pe malul Borcei unde mergeam vara!Toamnele in care plecam la facultate...Si dintre toate noptile imi amintesc noaptea de vara in care m-am plimbat pana la ziua pe strazi cu Iulian, frumosul meu vecin, cu care nu am vrut sa ma casatoresc, desi el ma iubea atat de mult! De cativa ani si Iulian si-a incheiat calatoria pamanteasca!
Imi amintesc ... multe imi amintesc... iubiri...lacrimi...impliniri...neimpliniri...sarcinile ...nasterea copiilor si apoi cresterea lor...
Cred ca nu am fost nici un copil bun, nici o iubita buna, nici o sotie buna si nici macar mama buna nu am fost! Dar m-am straduit din toate puterile sa fiu asa cum isi doreau altii sa fiu...Gresit! Am aruncat de-a lungul vietii multe din vise, mult din ceea ce mi-as fi dorit sa fiu, sa am si m-am straduit sa fiu cum altii isi doreau! Si am suferit pentru ca visele lor nu puteau intra in inima mea! Am gresit! Stiu azi la 65 de ani ca am gresit! Si greseala a fost din lipsa rabdarii! Daca as fi avut rabdare sa mai astept putin... sa fi primit la timp cuvenit in viata mea alti oameni care au ajuns, dar au ajuns prea tarziu, nu pentru ca era tarziu, ci pentru ca nu am asteptat...eu am facut sa fie tarziu...
Regret! Desigur regret cateva lucruri! In general am scos din ceea ce am trait, tot ce am putut scoate mai bun! Am fost o fata ambitioasa! Am fost o tanara care a luptat sa nu fie scoasa de pe campul de lupta al vietii.Mi-am amintit la timp de rememorare a aniversarii, anul acesta, cum era in anii nostri de tinerete, cand veneam, spre exemplu, la mare cu doi copii carora imi doream sa le ofer o vacanta frumoasa...Si mi-am amintit sacrificiile pe care le faceam sa putem ajunge la mare, sa stam la hotel in Mamaia, sa mancam la restaurant, sa-i duc in satul de vacanta, la Delfinariu, sa le ofer pe plaja si gogosile si bananele pe care le vindeau unii si pozele pentru care strigau fotografii:
-Nu dati banii pe prostii, faceti poze la copii!
Si desi greu,reuseam sa-i aduc si sa-i bucur si sa ne bucuram si noi cu ei...Marea pe care o iubeam cu totii atat de mult!Dar totdeauna ma simteam ca si cand nu acesta e tot ce trebuia sa fac!
Apoi au urmat alte lucruri mai importante...
Cred ca am stiut cumva din totdeauna ca voi fi mult timp singura, ca imi voi creste singura copiii, ca imi voi asuma toate responsabilitatile de parinte singur ... si asa a fost!
Aveam 51 de ani la moartea lui Grig, Andrei 22 ani si Ruxandra 18!
Nu a fost usor! A trebuit sa accept ca am trait gresit, desigur nu in totalitate, dar esential! Si la 51 de ani, din dragoste pentru un barbat care murise din vina doctorului, din vina lui...din vina mea...am ingenunchiat asteptand ca Dumnezeu sa-mi arate ce trebuie sa fac pentru viitor! Si Dumnezeu nu a intarziat sa-mi spuna! Si eu am ascultat!
Doar ca tot ce am inceput sa fac, sa traiesc, am aflat cu mari zgomote ca nu e ceea ce se asteptau altii sa fac. Cred ca singura care nu a incercat niciun moment sa ma scoata de pe calea mea buna, a fost Ruxandra, desi ea era cea mai tanara! Dar pentru prima data in viata nu mi-a mai pasat! Am pus pe trupul meu inca tanar, inca frumos, un voal negru,din cap pana la podea, am dat din picioare pantofii cu tocuri,am daruit cartile pe care le citisem si-am strans la piept Sfanta Scriptura si cartea de rugaciuni daruite de parintele Albu!Am trait toti acesti ani asa cum am putut! In multe lacrimi, in rugaciune, in biserici si schituri...in calea sfintilor si a lui Dumnezeu... Si am curajul sa spun ca in acesti ani, am fost si fericita! Atatea bucurii mi-a dat Dumnezeu cat nu am trait in toti ceilalti ani!Am gasit linistea pe care o doream...Am asezat in mine apele care curgeau navalnic inainte...s-au limpezit marile... Am inteles ca limanul adevarat este Dincolo, dar ca sa pot sa-l gasesc trebuie sa incep sa-l caut de aici!
Privesc acum asfintitul!
Am fost la mare cu Ruxandra si sotul ei, Lucian!
Am petrecut cateva zile cu ei pe locurile copilariei lor si a tineretii noastre! M-au cazat cu ei intr-un apartament mare in Constanta cea eleganta.
Din pat vedeam marea si soarele asfintind si rasarind! M-au dus la cele mai frumoase si bune restaurante ,pe tarmul marii si in Mamaia de nord in complexul Fratelli... Seara, pe malul marii langa un pian alb am mancat fructe de mare si am ascultat Chopin...
Am mers cu gondola peste Mamaia pe care acum treizeci de ani o strabateam cu picioarele goale! 
Am mers cu barca in largul marii cautand delfinii...
Nu a fost lucru pe care sa ni-l dorim si sa nu ni-l oferim...
Acolo, pe tarmul marii, copiii acestia frumosi si destepti, adevarate repere pentru generatia lor, mi-au zis ca ei asteapta de la mine o carte!
- S-a scris atat de mult! Ce as putea eu sa mai scriu nou ?Nimic nu este noua sub soare!-le-am spus eu.
Dar ei mi-au spus ca tocmai ei au nevoie ca cineva sa le spuna pe intelesul lor simplu ca Iisus Hristos ii iubeste asa cum sunt! Si cu zambetul lor larg dar putin jenat, recunosteau ca se asteapta ca Hristos sa-i gaseasca acolo unde sunt: la birourile lor cu cate doua laptopuri deschise zi si noapte si nu in bisericile pline de granit si cu cupole aurite in care ei intra rar...
I-am bucurat cu adevarul acesta! Da, Hristos vine mereu dupa noi oriunde am fi, atata timp cat noi nu-L gonim si ...cu o lacrima cred ca Hristos merge dupa ei/dupa noi si cand Il gonim... si ne asteapta si zeci de ani, pana la sfarsitul vietii noastre pamantesti ...
Ii spuneam Georgianei/Georgeta sora mea draga, adormita acum aproape trei luni,ca la capatul drumului nostru totdeauna este Hristos! Trebuia doar sa-L recunoastem si sa-l iubim... Dar cine Il iubeste Il si bucura...
Asa ca foarte important este, ca intr-o relatie de iubire, sa ne gandim si ce ar trebui sa -I dam si lui Dumnezeu! Si, da, asa cum imi scrie parintele pustnic "Frumusetea vietii nu e un afront credintei. E un firesc!"
Si iar privesc un asfintit ...pana departe si pana aproape... Mi-e inca foarte greu fara sora mea, fara familia ei...ma pregatesc de un alt parastas... 7 ani mama, trei luni sora mea! Ma simt cumva coplesita de tristetea despartirilor lumesti...Si Ina va implini curand sase ani de la moarte...Dorm putin, foarte putin, poate pentru ca stiu ca timpul pamantesc se scurge repede si clepsidra mea e plina, foarte plina la un capat, noptile sunt o panda la luna, luna pe care acum o iubesc mai mult ca in tinerete... stelele se vad bine in intuneric...Sunt trista , foarte trista pentru atatea lucruri facute prost, sunt si mai trista pentru cele nefacute ... Dar peste toate, cu ajutorul lui Dumnezeu zambesc, multumesc pentru inca un asfintit si ... ca bilant,imi spun ca si la tarmul marii, acum doua saptamani, ca pana acum,lumeste am reusit! Dar reusita mea este doar in aceasta a doua parte a vietii mele, cea in care ajutorul meu a fost si e de la Domnul, Cel ce a facut cerul si pamantul!Si singura mea lauda, dupa cuvantul dumnezeiescului Pavel,este in Hristos care ma sprijina! Urmeaza ...
Cu rabdare, acum stiu cat de important e sa ai rabdare ... raman pe cale!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu