26 august 2021. Stiu exact ce zi este astazi! S-au intamplat ceva evenimente care fac ca aceasta zi sa fie memorabila.Dupa o revederea de seara,in viata mea, e prima zi senina dupa cativa ani...dar e ziua in care tatal Ancai si bunicul lui Andrei a fost prohodit... e ziua pensionarii Dorinei, secretara noastra... si mai inainte de acestea,e ziua praznuirii sfintilor,Adrian si Natalia...
Nu uit ce zi a fost, pentru ca "a fost' este corect sa scriu, acum, cand deja este, 28 august 2021
Ce repede trece timpul vietii noastre! Ca ieri eram o adolescenta cu parul lung impletit in codite si astazi nu reusesc sa ma privesc in oglinzi fara sa fiu surpinsa...Un chip schimbat ma priveste si nu ma recunosc in ochii care ma privesc. Sunt eu si nu sunt eu...Dar cine mai sunt oare eu?
Mi-am cumparat in anii din urma multe lucruri de imbracat, evident f f multe, tot negre. Ele pe sit-urile pe care le-am comandat, aratau foarte bine, numai ca punandu-le pe mine am constatat ca pareau a fi alte produse decat cele vazute. Pentru ca...pentru ca eu, nu sunt nici macar fizic, femeia care eram, si nici femeia pe care eu o cred a fi asezata in trupul meu.
Eram acum cateva zile intr-un magazin de bijuterii, cautand un pandant cu Maica Domnului pentru a-l cumpara sa-l daruiesc. Probabil am vorbit ceva mai tare, pentru ca o doamna eleganta, imbracata intr-o rochie eleganta,alba, a venit spre mine privindu-ma fix ...
Si-a dat masca de la gura jos si privindu-ma a inceput sa planga:
-V-am recunoscut dupa voce!
Si m-a plans ca pe ceea ce sunt :un mort! Am luat-o in brate si am leganat-o bland, ca pe un copil, ca pe unul din putinii oamenii care ma vor plange!Dar plansul lor va fi de mila ca eu am iesit din trupul si sufletul in care eram.
Era o doamna pe care am avut-o studenta la primul meu curs de Dreptul muncii/ Resurse umane tinut acum 14 ani, chiar pe vremea aceasta! Inainte de moartea lui Grig.
Desigur m-as fi schimbat si daca Grig ar fi trait, dar sunt sigura ca chipul meu ar fi fost altfel! Am pierdut fericirea! Dar am gasit bucuria!
Bucuria de a-i multumi lui Dumnezeu pentru oamenii din viata mea. Bucuria de a fi aflat ca viata e doar o etapa, ca dupa ea este doar o virgula si totul continua Dincolo.
Bucuria de a spera ca, asa cu mila lui Dumnezeu, intr-o zi ma voi adauga neamului meu adormit si prietenilor mei deja plecati spre Rasaritul cel adevarat!
Bucuria de a parcurge drumul zilnic spre biserica, asteptand intalnirea cu doi oameni! Atat, doi oameni!Cine sunt ei? Tudorica "nebunul frumos" al orasului nostru, omul care locuieste intr-o camaruta la parterul unui bloc langa serviciu meu. El ma asteapta in drum,in fiecare dimineata. Abia trezit din somn, fara sa fi vorbit cu cineva pana la mine, asa cum si eu nu vorbesc cu nimeni pana la el, ne privim zambitori si ne spunem veseli:
-Buna dimineata!
Si ne uram cate ceva ... sa ne fie ziua frumoasa...Si vad in ochii lui bucuria de a ma fi cunoscut si nu pentru ca nu las mana lui intinsa, ci pentru ca imi pasa de mana lui!De foarte multe ori nici nu vrea sa primeasca banul meu, iar uneori imi spune ca unei mame:
-Mi-e sete si mi-e foame.
Cred ca el vede in ochii mei, ceea ce vede micul Georgica,nepotul meu, sau Filip cel frumos, sau Ruxandra cea buna...multa iubire, chiar multa iubire!
Si ma despart de Tudorica care striga in urma mea:
-Sa te rogi si pentru mine!
si imi continui drumul spre manastire, trecand pe langa o spalatorie auto ...imi ridic cu o mana poala fustei lungi si negre sa nu o murdaresc in apa cu care ei spala masinile si totdeauna de langa o roata de masina, un barbat micut, negricios, imi striga:
-Sarut mana!
Nu stiam cine este. Luni de zile m-a salutat zambind...el un muncitor -salahor intr-o spalatorie auto ...eu o femeie cu haine negre si basma pe cap...ca doua punti peste viata. Si intr-o zi m-am oprit si l-am intrebat cum il cheama:
-Ion!Ion, ma cheama, doamna!
Si uite asa incepe ziua mea! Cu doi oameni din lumea in care nu as fi pasit acum 14 ani, decat in campanie electorala!Si, Doamne, cat as fi pierdut!
Imi beam ceaiul dimineata sau cafeaua cu cei asemenea mie:vanzatori de iluzii! Vorbeam despre altii si imparteam lumea intre noi si ei!
Parcurg acum , segmentul acesta de timp asezata in segmentul celor care erau"ei" dar simt cu toata durerea cumplita a inimii mele, ca eu aici imi gasesc odihna...in bucuria de a salutata de cei care nu-mi datoreaza nimic!
Si toate aceste trairi se vad pe chipul meu...deja chipul unei femei care cauta in ea puterea de a se pregati de sfarsit si de inceput...
Nu spun ca e usor! Domnul stie cat e de greu! A fost o vara in care eu am pierdut doi oameni dragi: o sora si un monah de mana caruia ma tineam si sub epitrahilul caruia ingenunchiam... Dumnezeu mi-a cerut totdeauna mult! Dar oare nu mult mi-a daruit? Nu mult imi da?
Incerc sa ridic chipul meu de acum, dar nu pot, sincer nu pot...in inima mea canta cineva de aproape doua luni slujba inmormantarii ... “Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul tău cel lin alergând strig către Tine: Scoate din stricăciune viaţa mea, Multmilostive!"
Gol am intrat in acesta viata si tot asa voi iesi, parasind toate! Voi lasa trupul acesta stricacios si chipul care astazi e al unei femei pe care lumea deja o plange...Frumoasa a fost si este aceasta mare pe care am plutit atatea decenii, dar recunosc ca doar cand carmaciul meu a fost Hristos, doar atunci sufletul meu a gasit liniste fara intristare! Si diminetile mele, in aceasta etapa a vietii mele sunt dimineti linistite...mai creste tensiunea arteriala sau scade prea mult, dar privind cerul care arata deseori ca o mare, nu-mi pot dori decat ca aceasta corabie a vietii mele sa aibe un vant prielnic, dupa voia lui Dumnezeu si dincolo de norii vesniciei, sa ajung la limanul cel lin!
Bucurii si pace sfântă ! ❤
RăspundețiȘtergere