Incet, luna cireselor coapte si a mosilor de vara, se duce spre departarea in care nu exista decat amintiri...
Am fost plecata! Intr-o zi, fara sa anunt pe nimeni, am strans cateva lucruri, cam fara mult discernamant, toate negre si nesifonabile si am plecat in lume...Undeva la capatul drumului meu de cateva sute de kilometri ma asteptau cateva persoane care aveau sa se adauge, in ceea ce numesc dupa Diveevo, lumea mea secreta...familia mea secreta, prietenii si prietenele mele adevarate, oamenii care ma iubesc fara a-mi datora iubirea... Darul lui Dumnezeu pentru mine, pentru ca atunci cand lumea ma dezamageste cu luptele ei in care devin parte invinsa, abandonata, imi amintesc ca exista ei si ei m-ar ridica din orice necaz, ar schimba crucea mea pe umarul lor, ar ingenunchia si ar cere mila lui Dumnezeu pentru mine.Si stiu ca asta fac!
Am petrecut intre ziduri inalte, sub cer cel mai adesea ploios, un timp de respiro si de rugaciune... Nu mi-as fi dorit sa fiu in alta parte indiferent de ce loc mi s-ar fi oferit...Sub ascultarea unei starete pe care am iubit-o din prima privire pe care am pus-o pe chipul ei ...
Am cunoscut acolo maicute care munceau ca niste albine fara zumzet, dar pline de nectar pe buze...
Am cunoscut trei preoti care, fiecare, intr-un mod unic dar in acelasi duh al dragostei in Hristos,mi- au aratat ca in Hristos nu exista straini, toti iti sunt apropiati, toti iti sunt dragi...Inca imi amintesc cum intr-o zi, cand ma impartasea, unul dintre parinti, plin de bucurie, radea cu rasul acela al bucuriei ca esti la potir, ca Il primesti pe Hristos-ul pe care parintele Il cunostea deplin!
Am petrecut zile de odihna duhovniceasca sub umbrela muncii si ascultarii!
Am degustat viata in manastire pe care unii o traiesc la masura patericului...
Si intr-o zi, un monah coborat de la Frasinei a venit si cand m-a vazut mi-a zis inaintea cuvintelor mele:
-Du-te inapoi in lume. Este nevoie de tine acolo!...
Si a pus epitrahilul pe capul meu, mi-a spus rugaciunea de dezlegare de pacate ...
Si am plecat! Pe drumul de intoarcere, am aflat ca boala surorii mele avansase mult si doctorii ei curanti, cu cruzimea tineretii lor, ii spusesera ca mai are de trait pe acest pamant doua-trei luni...
Trebuia sa ma intorc, pentru ca trebuia sa trag voalul despartirii peste inca un chip drag, al ei!
Dumnezeu s-o odihnească în loc de verdeață și flori!
RăspundețiȘtergere