Moartea ca o binecuvantare

Am trecut peste  inca o despartire. O femeie tanara, inca tanara, a plecat la Domnul, desi se parea ca isi gasise scopul vietii, in ceea ce traia.A murit tanara, stiind ca moare spre Inviere!

Mereu ne despartim! Viata mea este  marcata de multe despartiri ...unul cate unul,prin alegere proprie sau prin moarte,au plecat de langa mine prieteni,colegi,membrii ai familiei, cunoscuti...Ma inspaimanta despartirile, cand oamenii aleg sa se desparta in aceasta viata! Despartirile sunt pentru mine ca o moarte care nu este spre Inviere!

Si cu toate acestea si eu am parasit in viata mea destul de mult!Desi am tras de toate "relatiile" facandu-ma ca nu vad nimic in neregula sau cand vedeam, gaseam scuze, motive pentru rautate si neiubire, din dorinta ca lucrurile sa continuie. Pentru ca nu-mi plac despartirile. Mi-e greu sa duc durerea sfarsitului! Si de aceia trag, trag ca lucrurile sa mearga cumva...Poate nu numai de teama durerii, ci si pentru ca ma stiu, ca de cele mai multe ori, atunci cand plec, nu ma mai intorc! Desi mi-e dor! Dar si dorul, cand sunt inecata de dezamagiri, trece!Cand beau paharul durerii pana la capat, vine uitarea! Da,mie Dumnezeu imi trimite uitarea si nu-mi mai este dor, pentru ca uit! Dar pana la uitare...pana la uitare, totdeauna am trecut prin iadul despartirilor!

Zile trecute povesteam cuiva despre barbatul care m-a parasit la 20 si ceva de ani!Si am constatat ca, desi imi aminteam cate ceva din povestea aceia,lucrurile frumoase nu mi le aminteam decat estompat...in schimb imi aminteam cum omul acela m-a facut sa ma simt! Ingrozitor de trist! Iar peste ani avea sa spuna ca nimic in viata lui nu a contat cat mine! Si atunci... de ce oare ne place sa ne ranim, sa ne pedepsim pentru ca celalalt nu este  asa cum ne avantajeaza  pe noi? Nu am reusit sa inteleg!

Am strabatut lumea si am ramas cu multe din aceasta lume! Sunt amintiri pe care nimeni nu mi le poate lua, nici macar cei care locuiesc aceasta lume si acum imi refuza accesul la ea! Amintirile nu vor muri nici macar odata cu mine, nu vor muri in mine toate cantarile, toata bucuria pe care am trait-o acolo, nici macar  durerea nu va muri, iar rugaciunea pe care candva am spus-o, ma va insoti ...

Lumea...oamenii... fiecare cu neputintele lui si eu cu ale mele...

Vom muri intr-o zi ! Cu totii vom muri si eu poate prima dintre toti! Si ce vom lua cu noi? Ce voi lua eu cu mine? Cu ce ma voi prezenta la Judecata? Doar dragostea! Doar iubirea pe care o am pentru toti, fie ca m-au bucurat si m-au iubit, fie ca m-au ranit si m-au urat! Am bucuria aceasta ca acum, in acest timp al vietii mele, nimic nu ma desparte sufleteste de nimeni, chiar daca unii se despart de mine! Si le respect hotararea!Daca as putea si eu as face-o!M-as desparti de mine! M-as lasa un pic departe, pana as invata ca viata e mai mult decat a darui bucati din viata ta, bucati din inima ta, crezand ca dand, oamenii te vor accepta!Unor oameni poti sa le dai tot ce ai: inima ta, viata ta   ! Poti sa dai oricat si nu poti obtine nimic,doar un rastimp pana cand oamenii aceia te vor arunca!Un an sau doi sau noua, sau doisprezece... dar te vor arunca!Dar asta nu inseamna ca ai justificare ca tu sa nu iubesti chiar si pe acela sau pe altul si sa nu-l respecti. Iubirea  adevarata a aproapelui tau incepe cand nu mai astepti nimic! 

Darurile de la Dumnezeu sunt multe, trebuie insa sa ai rabdare sa le intelegi...

Grig m-a iubit inainte ca eu sa-l iubesc...Atat cat a putut inima lui! Nici un gram mai mult sau mai putin! Ma scula din somn sa-mi arate luna, pentru ca a iubit luna mai mult decat pe mine! Luna pe care se odihneste asteptand ca eu sa ma alatur lui...

Eu l-am iubit total abia cand l-am pierdut,cand el nu-mi mai putea da nimic! Si iubirea aceasta m-a ajutat sa traiesc asa cum am facut-o si o fac! Intr-un univers in care eu am fost si sunt fara niciun machiaj, un om simplu care nu mai are asteptari de la altii!

Trecem prin ispite si suparari, prin despartiri si goniri ca sa ne lepadam de noi insine si sa ne punem nadejdea doar in Dumnezeu. Golindu-ne de iubirile pamantesti, lumesti, vremelnice, ne umplem de prezenta lui Dumnezeu si a celor pe care cu adevarat ii iubim, tocmai pentru ca nu asteptam nimic de la ei!

Privesc cerul acestei zile! Si pentru prima data in viata mea, de la fereastra biroului meu, cerul este asemenea cu toate cerurile pe care le-am privit vreodata! Si nu-mi mai este dor nici de Arizona, nici de Diveevo si nici de Closca. Nici macar de cerul copilariei mele sub care, mama la soba de tara, incalzea laptele pe care il mancam cu paine din farfurie adanca!Lumea toata pe care am strabatut-o este in mine si toate aceste ceruri se oglindesc in ochii mei cu dragoste, fara lacrimi si fara regret!

Da,daca suntem pregatiti sa Inviem, moartea este o binecuvantare! Dar cata durere si cat de greu sa parcurgi acest drum la capatul caruia este atata splendoare...Sub pasii tot mai greoi, glod si pietris, calcaiele imi sunt lovite de urzici... e frig si e tarziu...pe drum e o singura umbra, a mea... Dar stiu ca Cineva in ciuda acestor blesteme, ma iarta pentru ca sunt vinovata fara vina...Si mai stiu ca Dumnezeu nu e om!

 

    

Spune-mi ceva

 "Mi-e dor de ei ca nimanui/ca unui vechi nomad de drumul lui...  "

Mi-e tare dor si exact cum spune poetul, port rani adanci in ochi si-n trup...

Deseori vad in drumurile mele oameni care le seamana... Uite, o doamna eleganta, usor rubiconda, purtand palarie! Si mersul frumos, cu pasi marunti, dar trupul ferm, cu umeri drepti, a cate unei femei mi-o aduce in minte, ca pe un fulger, pe Ina...Sau camasa alba a unui barbat mi-l aminteste pe Grig, asa cum o batista cu marginea din dantela crosetata, mi-o pune in fata ochilor pe mama...Rani sunt amintirile mele! Si Tudor ...Tudor de la moartea caruia se implinesc curand 7 ani si...altii  si altii...  

Mi-e dor de o femeie pe care nu am cunoscut-o, dar ea era sora mea si o chema exact ca pe mine, Elena...jumatate din numele meu, sau pentru ca ea era mai mare,  jumatate din numele meu este numele ei...! Si de un prunc care avea abia 5 luni cand a plecat sa fie inger pentru neamul nostru ...fratele meu pe care il chema George...Cumva totul imi pare ciclic...eu/ei...altii mai buni, mai frumosi decat noi, dar poate nu atat de romantici cum am fost noi.

E firesc dorul... e normal, e omeneste, e dovada iubirilor mele, a coplesitoarelor mele iubiri!Asa stiu eu sa iubesc ...pana dincolo de moarte ...iertand ceea ce nu ne-a iesit, asa cum am sperat sa fi fost!

A fost duminica iubirii vrajmasilor! Si ma gandesc ca, slava lui Dumnezeu, nu am vrajmasi!Nu pot sa cred ca cineva m-ar putea ura! Si asta pentru ca nu cred ca mai sunt un om pe care cineva sa merite sa piarda timpul vietii lui judecandu-l si dusmanindu-l...Nu am nimic ce poate fi invidiat! Sunt un om singur,fara averi, fara valori si fara valoare!Nu fac nici bine nimanui, dar  nici rau...ma straduiesc sa traiesc cenusiu pentru lume, bucurandu-ma uneori,putin si  tainic ... O, da ! Cata bucurie sa te trezesti dimineata si sa stii ca poti iesi din casa privind cerul, copacii pe care nu tu i-ai pus, dar care te umbresc si te bucura, oamenii cu care te intersectezi...uneori doamna Marinela cu catelusul ...alteori o tanara eleganta, alteori o eleva grabita spre scoala, sau un maturator  plictisit de matura lui si gunoaiele orasului...Dar pe mine ma bucura toate , ma fac sa nu ma simt singura, ci parte a unui scenariu pe care Dumnezeu il urmareste cu mare atentie...

Nu, nu urasc pe nimeni!Nu am timp de pierdut...simt ca timpul e tot mai scurt si tot mai greu e sa rascumpar ceea ce am pierdut deja...

Va rog, nu va pierdeti timpul cu mine! Nu merita! Nu merita sa pierdeti timpul in a judeca pe altul, in a-l ura...Vom da seama pentru fiecare sentiment de nepasare, dar pentru ura! 

Primiti in viata voastra totul ca pe un dar...stie Dumnezeu de ce il aduce la voi! Cred ca ceea ce le facem celorlalti, noua ne ajuta, nu numai lor! ,,Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Luca 6, 31)Acesta sa fie deviza vietii noastre!Si largirea inimilor noastre, pentru ca doar iubind vom reusi!

Uneori,in unele zile,si astazi este o astfel de zi, simt puternic si clar ca sunt singura pe pamant!Despartita de toti cei care au fost importanti in viata mea...unii adormiti....altii atat de departe prin ingaduinta lui Dumnezeu,

Si traiesc despartirile acestea ca intr-o noapte de toamna zgribulita, in ploi, in vant care rascoleste tot...Si desi nimic din inima mea nu ma desparte de nimeni, totusi traiesc o  prelungita noapte pustie, despartita de lume, ca un refuz al oamenilor de a ma primi mai aproape de inima lor...Si am doar o bucurie ca cei care m-au iubit sau ar fi putut sa ma iubeasca, nu vor trai  prin mine sentimentul singuratatii!Si bate un vant de toamna ... si de multi ani toamna imi canta Tatiana Stepa pe versuri de Adrian Paunescu rascolind amintiri, regrete nu pentru ce a fost ci pentru ce ar fi putut fi... Dumnezeu sa-i odihneasca cu dreptii in Raiul pe care si eu mi-l doresc, poate si pentru ca prea mult iad si neiubire am trait... Ascult vantul suierand pe langa geam...nu-i nimeni... doar vantul, doar toamna...In lumina candelei mele  se vede doar Hristos, Cel care stiu sigur ca ma asteapta la capatul drumului. Singura constanta a vietii mele.

"Da-mi macar un semn
Fie si-un blestem
Din partea ta
Totusi nu stiu cum
Pentru-atata drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva...
Spune-mi ceva...

Si de atata viscol vestitor
Nu ochii mei ci ochii tai ma dor
Ce tineri am intrat si cu ce rost
Si ce batrani iesim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot
E numai despartire peste tot
Si se aude ca va fi mai greu

Decat vom fi departe tu si eu."

Un nou anotimp

 Traiesc un nou anotimp.Un anotimp al nehotararii! Asa simt!Asa ma zbat intre Aici si Acolo si mai ales ca nu-mi este clar unde este Acolo...

Astazi este 1 octombrie, o zi sub acoperamantul Maicii Domnului, o zi sub ploaie de amintiri...Azi Grig a implinit 63 de ani...in mod neinteles el s-a oprit la 50 de ani  si inca il vad  tanar, frumos cum nu am cunoscut un alt barbat,imbracat impecabil, zambind, tinand intre degete tigara  arzand... desi a murit acum 13 ani...Da, azi il vad zambind!Zambind si asteptandu-ma ca si cand impreuna trebuie sa plecam spre...undeva!Omul cu care am pornit la drum in urma cu 36 de ani crezand ca el imi va supravietui, ca vom fi batrani cand vom muri unul dupa altul...unul dupa altul...Nu stiu cum vedea el batranetea, atat de preocupat era de timpul prezent pe care il traia. Dar nu am reusit sa patrund niciodata in mintea lui. Abia ma furisasem in inima care intr-o zi si-a sectionat aorta si a ramas sa bata doar in vesnicie...

-Tati ne-a iubit si a fost mandru de noi!-avea sa spuna Andrei dupa inmormantare, unele din putinele cuvinte rostite de singurul lui baiat...

Si noi l-am iubit si am fost mandri de el...Am ramas insa in urma lui, sa parcurgem anotimpuri peste anotimpuri, sa traim viata care este si a lui...Si el in acesti 13 ani a dobandit o fiica, pe Andreea si un fiu, pe Lucian.A trait admiterea la facultate a Ruxandrei si aruncarea jobenelor la absolvire de catre copii...apoi nuntile lor...apoi nasterea acestor doi copii minunati care ii seamana atat de mult incat par a fi ai lui si ai mei...Ii si incurc in vis, ii strig cu numele lui Andrei, ii vad in bratele lui si-i crestem din rugaciunea noastra, ingerasi plini de candoare si sfintenie ...

Am ramas sa pieptan,fara sa privesc oglinda, parul alb lung...prea lung...In fuste lungi si negre, purtand, peste par, basmale negre ...Stiu exact cum ar fi fost sa fi trait acest timp...Si stiu ca ar fi fost total diferit si  nu ar fi fost bine!Asa ca ma invesmantez in fiecare zi  in Acoperamantul Maicii Domnului, plec genunchii sub cel mai ponosit epitrahil din acest loc al lumii, cu singura dorinta ca rugaciunea mea sa fie curata si auzita de Dumnezeu.. Si stiu  ca el ma va astepta intr-un loc ales de Dumnezeu pentru noi si acolo, intr-un alt anotimp, vom continua povestea noastra inceputa intr-o alta toamna aurie si blanda, toamna cum nu a mai fost niciodata in vietiile noastre, toamna a inceputului dragostei noastre...