Mi-as dori sa fi invatat, pentru ca mi s-ar fi predat temeinic, cum sa-i pomenesc pe cei dragi adormiti ! Sa fi privit la o bunica cum insira pe masa ei invelita cu musama inflorata, strachini de lut aburind cu sarmale si linguri de lemn noi, purtand caldura pomului din care au fost cioplite...Mi-as fi dorit sa leg cu fire de ata alba codite de cirese pe coada ulcelelor...
Dar...dezradacinata de comunisti de satul bunilor si strabunilor mei, am trait inchisa in bloc comunist, cenusiu, departe de biserica ...apoi cand mama a inceput sa imparta si ea pentru cei adormiti ai ei, eu eram deja in Bucuresti si traiam in biblioteci sambetele de Mosi cu cirese...
Asa ca am invatat abia dupa moartea lui Grig,cu durere, cu ochi in lacrimi, cu spaima in suflet :daca nu o sa fie primit de Dumnezeu ?
O, Dumnezeu este atat de bun si iertator si ingaduitor...Pot imbatrani pentru toti! O doamna imi striga acum catava timp pe fb ca sunt batrana ! Si fiul meu ma vede tot asa! Si eu ma vad cu chipul mamei de la batranete! Doar Dumnezeu ma vede copilul Lui mereu obosit, temator, mereu patimas in a face, neobosit in a cara in casa zeci de sacosi cu merinde si a imparti fiecaruia dupa felul lui!
Mosii de vara...mosii de ciresi... mosii cu vase si furculite sau linguri ...cu cani legate la toarta cu flori de gradina ... Iubesc Mosii acestia!
Ei aduna tot neamul meu! E ca o strigare sa se adune! Sa vina toti! Niciunul sa nu lipseasca pentru ca m-ar intrista si truda mea ar fi in van...
Azi coliva a avut o floare in plus pentru ca exact acum doua saptamani, cumnatul meu George a plecat la Domnul! Si e prima coliva care il cuprinde si pe el! Astazi coliva mea a avut-o si pe invatatoarea mea, Constanta ...Nu lipsesc de pe pomelnic niciunul din parintii copiilor mei de suflet! Stiu tineretea lor si desi copiii mei de suflet sunt mai prezenti in biserica decat copiii mei dupa trup, simt ca nu pot lasa toata povara pe umerii lor tineri ... si-i insiruiesc pe parintii lor cu adormitii mei!Si cativa tineri morti arsi la Colectiv... si alti tineri ai unor oameni dragi...Iustinian, Daria, Aurelian, Daniela si Ionut, Daniela si Florina adormite in paturi de spital la Fundeni... si altii si altii...Ca nu este vorba sa le ajunga merindele pe care le imparti, ci e vorba de dragostea cu care ii plangi pentru viata traita nu totdeauna dupa cuvantul Domnului...dragostea care ne tine legati cu lanturi mai puternice decat cele ale podurilor care trec peste rauri mari...
Si-am risipit cu mintea un pumn de cirese peste un desert de durere...si din bucuria celor care vor gusta, sa apara pomi cu flori dulci, flori de iertare, de racorire, de bucurie... ca nu i-am uitat...ca ii imbratisez cu atata dor, cu atata iubire ... singurii pe care ii pot imbratisa in vremuri de pandemie ...
Doamne, implineste cuvantul acesta"fericiti sunt cei pe care I-ai ales", iarta-i si odihneste-i!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu