Am regasit cu emotie un text din 1 decembrie 2017. Era scris la finalul unei postari despre un pelerinaj din Serbia facut cu un an in urma... Erau acolo, in final niste concluzii. Toate acele concluzii fusesera luate dupa un an si jumatate de gandire si rugaciune. Ele toate sunt valabile tuturor, pentru ca desi sunt ale mele, nu-mi apartin!
Nu vreau sa se piarda in alte mii de pagini pe care poate rar ajunge cineva, asa ca le voi relua aici, intr-o noua postare...
Am trait liturghii ... am trait bucurii si dezamagiri...m-am vazut la lipsa de masura pe care o am si m-am cutremurat, pentru ca ce iti trebuie mai mult de un moment sa cazi?
L-am cunoscut pe Pantelimon, ghidul nostru ...am vegheat cu el si cateva doamne ...Elena..Ana... Oana, sus , in munte la sfantul Vasile.
Am trait frigul de minus 20 de grade. Am stat o noapte intreaga sub multimi de paturi, pe saltele in aer liber...afara, langa biserica in care era sfantul Vasile, dar sfantul nu a ramas dator, desi nu-mi datora nimic ... si uite asa au aparut Reflectiile pe care le-am scris anul acesta. Reflectii in fata mormantului meu.
Am vazut fata lumii.Nu o mai stiam. Traisem noua ani in biserica, prea putin raportandu-ma la altii.
Acum, ceva m-a silit sa ascult, sa privesc, sa iau hotarari.
Am auzit pe cineva zicand sase cuvinte si acestea aveau sa ma urmeze ca un refren mult timp..."Si iadul e mila lui Dumnezeu" si am cerut lui Dumnezeu ca, atat cat traiesc, in iadul meu sa cobore cu mine cineva, cineva hotarat sa ma ridice spre Rai, nu pentru ca l-as merita, ci pentru ca acolo e Dumnezeu si eu cu El vreau...
Am inteles ca multora nu le pasa de tine, ca au telul lor si daca le stai in cale te vor arunca din drum.Dar am inteles ca totul e cu ingaduinta lui Dumnezeu, ca nu trebuie sa traiesti singur.Am inteles ca fiecare strabate drumul lui spre Emaus si pe acest drum il insoteste Hristos.Am inteles ca mai bine iesi dintr-o prietenie falsa decat sa crezi ca e crestineste sa rabzi. Hristos nu vrea sa-l judeci pe semanul tau, sa-l vorbesti de rau, sa-l moralizezi tu pe altul crezand ca poti sa-l schimbi tu, dar nu vrea nici sa stai acolo, langa el „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”,poate chiar tu esti pentru el, un tovaras rau.
Am invatat ca e mai bine sa pui punct unei stari rele si sa te desparti decat sa ramai in deznadejde.
Am inteles ca dracii nu ma vor lasa niciun moment din "grija" lor...si ca cel mai adesea esti pe cont propriu in lupta cu ei.
Am inteles ca trebuie sa lupt cu inversunare ca sa ma mantuiesc, ca de asta depinde si sufletul lui Grig, dragul meu plecat asa nepregatit si ca nu-mi pot permite sa cad.
Am invatat sa sufar cu speranta, fara sa mor, desi moartea parea izbavire.
Am invatat ca singura constanta a vietii mele e Dumnezeu, singurul care nu m-a parasit.
Am invatat greu, prin experiente dureroase, ca nu frumusetea ornamentelor de Craciun, nici mesele imbelsugate,nici curatenia desavarsita,nici multimea cadourilor dau frumusetea Craciunului. Ci prezenta langa tine a celor care te iarta ca ai gresit, ca esti rau, ca esti ciufut, ca esti "imposibil" si te iubesc in pofida tuturor acestor lucruri.
A lui Dumnezeu este judecata!A mea este doar alegerea de a ma stradui sa fiu bun sau rau.Si pe drumul acesta, pentru ca alegerile sa fie conform evangheliei, suntem obligati sa ne sprijinim unii pe altii,sa ne povatuim cu iubire si daca nu incape povatuirea, suntem obligati sa ne rugam unii pentru altii.Sa ne rugam lui Dumnezeu pentru fiecare faptura pe care El ne-o aduce alaturi,fie bun,fie rau... dupa trebuinta fiecaruia, ca El,Dumnezeu, sa randuiasca fiecaruia dupa folosul lui.
Am invatat din Sfanta Scriptura ca dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu sunt plamadita si este in mine, ca in fiecare faptura omeneasca, scanteia dumnezeirii.
Si cred cu tarie ca daca dupa chipul lui Dumnezeu suntem plamaditi, Dumnezeu a pus in noi demnitate si trebuie sa ne respectam,oricat de jos am cadea, oricat de pacatosi am fi. Talharul pe cruce, talharul mantuit de Domnul, este dovada ca putem, avem in noi tocmai datorita dumnezeirii noastre, aptitudinea mantuirii chiar si in clipa de final! Pentru ca a Domnului Multmilostiv e mantuirea!
Si atunci... atunci inseamna ca nu e al meu sa rup aripile nimanui!Cred ca nu trebuie sa spunem nimanui ca este pierdut in pacatele lui, chiar daca lumeste asa pare a fi.Ci doar sa spunem fiecarui om ca este minunat, ca are in el dumnezeirea si obligatia de a se mantui.
Ca la capatul drumului pe fiecare il asteapta Hristos! Si pregatirea pentru intalnirea cu El trebuie sa fie telul vietii fiecaruia.
Am visat intoarsa din Serbia, mormantul lui Grig, negru, urat, crapat.Stiam ca in acelasi mormant voi fi si eu si imi spuneam ca il voi repara si-l voi placa tot, cu marmura alba ... si aveam o cruce mare pe care ma bucuram ca voi putea scrie..."Nu voi muri, ci voi fi viu si voi povesti lucrurile Domnului" ... si-mi aminteam mormantul modest la patriarhului Pavle pe care scrie " Astept Invierea".
Am invatat ca unii dintre cei cu care ne intersectam in acesta viata, nu ne vor parasi niciodata, pentru ca sunt daruri de iubire de la Dumnezeu si daca stii sa-i pretuiesti, Dumnezeu nu ti-i ia niciodata!
Am invatat ca trebuie sa cred orice neputinta .
Am invatat sa astept ...
Am invatat ca inca nu stiu tot, desi sunt aproape de final...
Am invatat sa continui...
Am castigat un fiu.
A trebuit sa strabat singura,cateva mii de kilometri, sa ajung in Corfu, la sfantul Spiridon, ca sa-mi vindec din rani si sa primesc un inger.
Am primit ingerul.
Si povestea continua...Si la Judecata povestea va fi doar despre mine, despre nimeni altcineva.
(NOTA Am folosit cateva din gandurile din cele cinci postari cu titlu Reflectii)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu