Izolarea

 Romania a inceput de vreo doua saptamani lupta cu coronavirus.
 Da, teoretic si eu m-am izolat!

 Dupa ce am luat hotararea de a ma retrage in casa,cateva zile am cumparat ceea ce am gandit ca imi va trebui in perioada urmatoare:mancare, apa, fructe, medicamente...Apoi am facut curat singura in casa...am asezat incaltamintea de iarna in cutii, am schimbat  lenjeria de pe pat punand una cu flori, impecabil calcata de doamna Geta.

Am hotarat sa raman in casa, crezand ca toata lumea va face la fel. In Bucuresti, Lucian deja lucra de acasa,Filip si George erau in casa cu Andreea, doar Andrei ramasese sa rezolve problemele firmei lui, ale bolnavilor nostri,iar Ruxandra sa pregateasca licitatia de primavara la elegantul si epuizantul ei loc de munca.

Copiii insistau sa ma retrag in casa,parea ca e tot ce pot face si nici nu parea a fi greu de facut...Catva timp a fost amuzant, mai ales ca am constat ca bucataria mea era aproape goala si pungile cu produse alimentare aproape terminate...

Asa ca am depozitat cumparaturile pe balcon, largul meu balcon care are vedere spre bulevarul Matei Basarab. A fost un timp cand Grig statea foarte mult in balcon. Aveam flori si el le ingrija...zeci de violete  toate culorile... Apoi balconul a devenit o incapere pentru uscat rufele si aerisit. Abia acum, cred ca isi va relua locul lui in viata mea. Loc important!

In masura in care era nevoie, puteam lucra de acasa, sau sa merg dupa orele de program la biroul de peste drum de casa mea.

Gandisem izolarea ca o bariera intre mine si oameni noi. Cu cei vechi urma desigur sa ma vad la biserica. Asa ca, desi izolata, am continuat dimineata sa merg la slujba de la manastire.Apoi ma retrageam dupa cateva cumparaturi, in casa ... ca intr-o vacanta cum nu prea am avut, ca eu in vacanta, plec in pelerinaje.

Apoi am avut o premonitie ca se va termina cu vacanta! Ca nu asta urma sa se intample, nu va fi o mini- vacanta. Curand imi voi lua distanta de oameni dragi pentru ca pot fi un pericol pentru ei, o bomba atomica, sau ei pot purta, restul de viata, regretul de a ma fi omorat.

Ma intorceam de la Daria, fusesem sa o vad de ziua ei, era o seara superba, toti pomii erau infloriti in lumina lunii,iar pe strada mirosind a clor, doi adolescenti se sarutau... Da, viata parea ca se va schimba...mirosul de clor nefiresc mi-a dat cel mai puternic semnal de alarma... In primavara asta atat de ciudata, ceva nefiresc si dureros urma sa fie!

 Dar cum sa stau departe de Sfanta Impartasanie?

Sambata am fost la Closca. Cu Nicu, Mioara, Daria si draga mea Amalia...Ne-am rasfirat pe pajistea din fata bisericii cautand sa sarim peste flori sa nu tulburam pe cei care le-au pus si le-au ingrijit si sa pastram distanta de 2 metri dintre noi. O cuvioasa a glumit spre un domn:

-Pastrati distanta de sotie!

 Chiar a fost frumos! Parintele ne certa dar ne si zambea, cuvioasele nu mai aveau incrancenarea dinainte de duminica iertarii, era o pace  si un inceput de primavara frumos...

Cand am venit acasa, asta era doar acum cateva zile, sambata,21 martie, am inceput sa primesc semnale cu stiri grave, de pe toate grupurile de pe facebook si wathaap pe care sunt, urmau sa se inchida bisericile si slujbele sa le faca doar slujitorii bisericii, cu usile incuiate...Parintele duhovnic mi-a trimis mesaj:

-Veniti sa va spovediti!

22 martie 2020.Am trait o liturghie in lacrimi.Deja se stia ca se vor inchide bisericile si ca nu vom mai putea curand sa ne apropiem de sfantul potir...

Am uitat multe lucruri din viata mea! Dar cred ca nu voi putea uita sentimentul cand ma apropii de Sfantul Potir: si spaima si grija si bucurie...

Cinei Tale celei de taina, astazi fiul lui Dumnezeu, partas ma primeste, ca nu voi spune vrajmasilor Tai taina Ta, nici sarutare iti voi da ca, Iuda. Ci ca talharul pocaindu-ma strig tie : POMENESTE-MA, DOAMNE, CAND VOI VENI INTRU IMPARATIA TA si cantarea dulce  a celor de la strana...„Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi”

Si asta m-a facut in acesti aproape 13 ani un om mai echilibrat, un om mai sanatos. Hristos din Sfantul Potir, Sfanta cuminecatura, pe care parintii bisericii mi-au dat-o dupa dezlegare de pacate...

A fost frig, foarte frig,deci, memorabil, duminica 22 martie 2020. Aceasta urma sa fie ultima liturghie la care eu sa particip, pentru ceva timp... Crivatul sufla lalelele din curtea manastirii unde eram, cat sa le zmulga. Dar noi paream puternici in crivatul nefiresc pentru acest timp al anului. Departati la doi metri, in picioare sau cel mai adesea in genunchi, vreo 30 de oameni intr-o curte mare, plangand ca si parintele care slujea...nu ne stim , sau eu , nu-i cunosc fizic. Le simteam insa durerea si spaima ca poate nu vor putea duce ceea ce urmeaza sa fie, dar si determinarea de a nu se opri din credinta si exercitiu de marturisire. Pentru prima data parintele nu s-ar mai fi despartit de mine. Desi stiam ca ii e frig si e foarte fragil trupeste, ma urma prin curte , spunandu-mi cuvinte de incurajare, mai multe ca oricand...

Si am venit acasa... era mijlocul zilei si am intrat cu adevarat in izolare.

"Du-te, poporul meu, intră în odaia ta şi încuie uşa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia!" - ISAIA 26:20

Am simtit frica. Am simtit tristetea. Am simtit cat de fragili suntem, ca nu putem exista in echilibru decat fiind mai multi, dar asta pentru ca nu-L avem pe Hristos asa cum ar trebui...Dar cine sunt eu sa pot sa-L simt, sa-L am, ca cei retrasi in pustnicie...Eu sunt un om simplu care am nevoie de altul sa-mi arate drumul! Si am simtit ca tocmai asta se vrea: izolarea ca astfel sa ne simtim nesiguri si speriati... La miezul noptii au inceput sa se auda de afara anunturi:

"Stati in casele dumneavoastra.Respectati toate recomandarile autoritatilor.Stati in casa.Nu va deplasati decat la serviciu.Suntem aici pentru protectia dumneavoastra"Ma pregatem de citit Paraclisul Maicii Domnului.Doar ea sa ne aduca pacea!Si am inceput sa plang!De teama si de mila...  adancul pe care il simteam de cateva saptamani imi statea in fata si trebuia sa-l trec!Dar cum sa-l trec? 

Si mi-am amintit toate cuvintele parintilor pe care i-am cunoscut...am luat metania si m-am pravalit in somn ...cu gandul la Dumnezeu...

Luni...

Marti...

Tacere. O casa mirosind a tamaie ...Cele sapte laude...Zeci, sute de icoane ...sfinti veghind... si dorul de slujbe...desi urmaream on line slujba de la Putna.

De ani de zile, de aproape 13 ani, zilele mele incep cu sfanta liturghie" O sa va inchida bisericile si voi o sa va bucurati!" a zis un parinte cu viata sfanta , plangand!

Si am plans si eu dupa toate  stranile in care am stat,dupa mirosul din biserica si intunericul strapuns de lumanari, dupa toate liturghiile la care am fost dar si dupa cele la care nu am fost, dupa privegheri...Vine Bunavestire! Jumatatea Postului Mare! Incotro?

Carantina trebuie tocmai datorita fricii din noi sa ne faca sa intelegem frica celui din fata noastra.

 Azi, Bunavestire. 25 martie 2020.Miercuri dimineata.

M-am imbracat exact ca la Diveevo, unde toata lumea imi spunea "matusca"si ma lasa sa merg in fata, langa maici.Mi-am scris pe coltul biroului declaratia in care spuneam ca merg la serviciu si  dupa cumparaturi, mi-am pus pe gura o masca din panza neagra si am coborat. Doamne, cat mi-a fost de frica! Frica de strada goala. Frica de tacerea orasului. Frica de lipsa miscarii!Aproape am alergat pana la poarta bisericii si am vazut, desi era inchisa, prin crapatura, ca nu este incuiata si am intrat in curte! Curtea care este a mea! Eu sunt Biserica. Si eu sunt Biserica... In prag se vedea o masa cu lumanari, un loc de pus banii, un teanc de foi pentru pomelnice si un dezinfectat...Oare sa intru? Am respectat totdeauna legile pe cat am putut de bine. Eu insami sunt un om al legii!Se auzea la megafon vocea parintelui de la strana ...citea ceva, un psalm dar nu puteam intelege cuvintele de emotie... Din lateral a aparut un tanar cu care ma vedeam zi de zi, din slujitorii bisericii, de ani de zile...La gura purta o masca verzuie.

-Se poate intra?-am intrebat

Si el a clatinat capul ca nu... Nici nu putea sa-mi spuna, pentru ca nu stia cum! Cum sa-mi spuna mie  care am zis de miloane de ori cu el" Doamne miluieste", ca nu se intra? Si vara si iarna... uneori doar eu eram cu ei...din tot orasul acesta cu 60 de mii de locuitori...

-Deschide-mi usa sa vad!-i-am zis in timp ce lacrimile au inceput sa-mi curga pana sub masca neagra  de la gura...

Si el a impins usa bisericii mele, biserica de 400 de ani neinchisa ... si am vazut-o pe Maica Domnului si pe Iisus Hristos... in fata lor era pus un cordon ca sau nu poata ajunge sa o sarute si sa se spuna ca icoana i-a imbolnavit...Usile imparatesti erau deschise, rugaciunea se facea ca in toate zilele,dar eu deja nu mai auzeam cuvintele, exact ca inainte de moartea lui Grig, cand eu nu intelegeam nimic in biserica...

Si am simtit cat de dor mi-a fost si-mi este de parintii slujitori...dor de Ioana, dor de  tanti Ioana si tanti Dumitra, cu care ani de zile am inmultit rugaciunea acolo, de domnul Marin care a disparut primul, de Mioara care plange ca si mine in casa ei... de Elena ...acestia 5-6 oameni care veneam mereu la liturghie... Si mi-a fost dor de Maica Domnului si de Hristos din Sfanta Cuminecatura ...si-am plans cu lacrimi de cumplita durere asezandu-ma ca la raul Babilonului...

Am luat cateva lumanari de pe masa si am aprins la lumanarar...vii si adormiti, fara sa spun niciun nume...Pomeneste-ne,Tu, Doamne, ca doar Tu, asa rastignit cum esti iar,Tu stii numele noastre si inimile noastre...

Si iesind pe poarta plangand, am auzit ca ma striga un om! Era un cersator flamand !