Aproape nu mai stiu ca am intrat intr-un alt an.Si asta pentru ca am pasit zi dupa zi in aceleasi probleme... serviciu, spital...biserici ...
Cu mila lui Dumnezeu in ianuarie am dat o fuga pana in Israel, am pus capul pe mormantul Domnului, am pasit pe urmele pasilor Lui si ale Maicii Sale si cu ochi inlacrimati m-am intors in aceleasi probleme. Doar ca raze blande de iubire cereasca strabateau deja zidul intunecat care ma inconjura. Unul din bolnavi a inceput sa manance! Si celalalt bolnav mai curajos ca oricand si-a privit analize medicale si a zis ca si medicul curant :
- Mergem mai departe!
Viata este o lupta continua. Nu am simtit ca ma opresc din ea, decat cand am inceput sa-L caut pe Dumnezeu.Pana atunci totul a fost un camp de lupta.
Acum, cel mai adesea, strabat timpul acesta cu alta seninatate, desi si eu am propriile lupte cu gandurile. Stiu ca Dumnezeu este bun,si simt iubirea si mila Lui fara asemanare. Si cred si mai mult, astazi decat ieri, ca si noi oamenii, avem capacitatea de a iubi, doar ca ne impartim gresit iubirea, uneori toata unui singur om, fie barbat, femeie, fie copil, fie un parinte agatat de mana noastra...si cred ca din iubirea acesta egoista vin problemele.Toate, inclusiv cele medicale.
Am venit, acum cateva zile, acasa la mine, purtand o imensa tristete.In multimea problemelor familiei mele, m-am trezit singura, intr-o noapte in care incepuse sa ninga si sa vascoleasca si m-am vazut exact cum sunt:un om neinsemnat. Si nu asta ma durea, ci sentimentul esecului. In cateva clipe am facut un parcurs al vietii mele si am stabilit un adevar:povestea vietii mele este povestea unui perpetuu esec.Casnicia mea a fost un esec. Ea s-a terminat brusc dupa 23 de ani, intr-o noapte in care eu am facut greseala de a-l duce la spital pe Grig.Cresterea si educatia copiilor mei, dupa principiile mele, a fost un esec. Ei si-au urmat vietile lor fara sa aibe vreo importanta ceva anume din ceea ce eu credeam ca fac pentru ei.Si sigur nici nu faceam mare lucru! Dar imi imaginam ca sunt o mama mai buna decat fusesera parintii mei cu mine. Adevarul insa este ca nu am putut nici macar sa-mi egalez parintii in truda lor pentru noi! Si slava lui Dumnezeu ca baiatul si fiica mea nu m-au luat si nu ma iau in seama cu mai nimic Se vede ca fara mine le-a fost mai bine. Si atunci unde am reusit eu?In ce am reusit ceva?Nu am inmultit niciunul din talantii primiti in dar de la Dumnezeu. Nu am scris o carte. Nu am publicat un poem. Nu am sadit un pom. Nu am construit un foisor...Am leganat, cand si cand, cate un nepot, dar care creste langa alti bunici...cei adevarati!Relatia cu cei apropiati este cea care ne defineste.
Si veneam asa,spre casa, aproape plangand de durere, spunandu-mi ceea ce si Satre a spus 'Povestea vietii mele este povestea unui esec"( Povestea fiecarei vieti este povestea unui esec)
Si am continuat inca cateva zile sa-mi port tristetea ...
Uratii au inceput sa-mi dea tarcoale amintindu-mi toate relele pe care cei apropiati mi le-au facut .Si desi permanent imi spuneam ca ele sunt firesti, ca le meritam,totusi simteam in inima atat durere, incat abia puteam respira. Ma trezeam din somn cu inima galop, iar la peste 100 de batai pe minut...
Si mi-am amintit ca singura nu pot face nimic in acest razboi!Era sambata noaptea ...eram obosita , atat de obosita ca nu puteam nici dormi...am intrat in baie , pe intuneric , am pus in cap dusul cu apa calduta ...Si am pus in moara gandurilor mele alte ganduri, asa cum in Arizona imi spusese parintele Efrem!
-Spala-ma, Doamne de toata intinaciunea de pe suflet...Elibereaza-mi, Doamne, mintea din legaturile tristetii si amintirile suferintelor! Doamne, Iisuse Hristoase ,miluieste-ma!
"1.Doamne, cât s‑au înmulțit cei ce mă necăjesc! Mulți se scoală asupra mea;
2. Mulți zic sufletului meu: «Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui!».
3. Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu ești, slava mea și Cel ce înalți capul meu".
Si am adormit ...somn odihnitor, dupa multe nopti grele...
Si dimineata am vazut pe hol, pe masuta din fata oglinzii, o masinuta alba...acum jumatate de an Filip urcat in goana in casa mea mi-a lasat-o acolo , spunand:
-Bunica Elena ti-o las tie sa-ti amintesti de mine!
Ca si cand Filip poate fi uitat! Dar cred ca rostul acestui gest este altul: ca eu sa nu uit ca pot fi foarte draga cuiva!Doar iubirea te poate salva. Si pe mine, doar iubirea lui Dumnezeu m-a ridicat...
Ma intorceam de la biserica cu Ioana si ii spuneam cu sinceritate, ca si voua acum:
-Ioana, simt ca am ratat tot ! Ca nimic din ceea ce am trait, nu a fost corect. Ca am esec dupa esec. Ca nimic bun nu am facut! Ca voi da seama pentru toata aceasta risipa! Ce voi face oare la Judecata? Ce se va alege de sufletul meu?Nu am fost nici fiica buna, nici sotie buna, nici mama ...
Si ea , fata aceasta, atat de draga sufletului meu, m-a privit cu toata seninatatea omului care traieste in Hristos si cu Hristos si mi-a spus:
-Doamna Doina, eu stiu ca sunteti un prieten minunat! Chiar daca doar asta ati facut in intrega viata, e bine! Eu va iubesc!
Dar ea ma iubeste pentru ca in sufletul ei incape iubirea...nu-i ingustat ca sufletul meu ..."Largiti si voi sufletele voastre" ...Corinteni doi, cap 6:13...
Si cuvintele ei m-au responsabilizat ... Prietenele care se furisasera de mine pentru a nu ma lua pe drumurile lor au fost iertate... si cele care m-au blocat pe facebook... si cele care m-au vorbit de rau (asa si cum meritam) ...toate au fost retrecute pe pomelnicul inimii mele intre binefacatori!
"4. Cu glasul meu către Domnul am strigat și m‑a auzit din muntele cel sfânt al Lui.
5. Eu m‑am culcat și am adormit; sculatu‑m‑am, că Domnul mă va sprijini.
6. Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară.
7. Scoală, Doamne, mântuiește‑mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe toți cei ce mă vrăjmășesc în deșert; dinții păcătoșilor ai zdrobit.
8. A Domnului este mântuirea și peste poporul Tău, binecuvântarea Ta."
Doamne,trimite-mi mereu la momentul potrivit pe cineva care sa aibe curajul să-mi spună adevărul, dar să o facă cu dragoste!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu