A patra zi de pelerinaj in Egipt...
Eram deja de seara in Alexandria, cazati la hotel Hilton,hotel ingramadit insa intr-o zona care nu parea a fi chiar centrala, intre cladiri obisnuite...
Abia plecati dimineata de acolo, dupa un mic dejun copios, am vazut ca Alexandria este un oras frumos, dar ca tot Egiptul , plin de contraste...
am oprit desigur la locul bibliotecii din Alexandria si apoi intr-un punct de unde am vazut locul celebrului Far
dar am continuat rapid drumul spre Catedrala sfantului evanghelist Marcu...
Am vazut in Alexandria, o catedrala frumoasa, foarte mare , cu icoane in mozaic ...era liturghie, in biserica erau foarte multi credinciosi si "cineva" ma privea plangand... o fetita!Nu stiu ce a vazut ea la mine, stiu doar ce am simtit eu cand ea ma imbratisa plangand...Maica Domnului sa aline si sa tamaduiasca Dumnezeu toate ranile lumii acesteia...
Am mers cu ghidul nostru alaturi de altar si ne-am inchinat sfantului Marcu
Din pacate ghidul nu ne-a dus in subsolul catedralei unde era un paraclis si nici intr-o biserica ortodoxa , desi exista in Alexandria.
Am continuat insa drumul spre sfantul Mina, sfant pe care poporul roman il iubeste tare mult. Cine, stiindu-l pe sfantul Mina, nu l-a strigat cand a pierdut sau ratacit un lucru? Si pe cine nu a ajutat sfantul Mina?
Despre Sf Mina se stie ca s-a nascut in anul 285 in Egipt, in familie crestina, parintii sai numindu-se Eudixius si Eufemia.
Parintii sai nu au avut multa vreme copii. In timpul unei sarbatori inchinate Maicii Domnului, Eufemia s-a rugat cu lacrimi Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu sa ii daruiasca un copil, iar la sfarsitul rugaciunii sale, dinspre icoana s-a auzit rostit "Amin". Cateva luni mai tarziu, avea sa se nasca biunecuvantatul copil Mina. Tatal sau a murit pe cand el avea 11 ani, iar mama sa pe cand avea 14 ani; la 15 ani el s-a inrolat in armata romana, unde I s-a dat un rang inalt, datorita numelui tatalui sau.A slujit in Algeria, timp de 3 ani, ca ostas. Aceasta se intampla pe vremea imparatilor romani pagani Diocletian si Maximilian, care au dat porunca sa fie chinuiti si ucisi toti crestinii care nu se vor inchina la idoli. Scarbit si mahnit de privelistea crestinilor obligati a se inchina la idoli, a plecat in pustiu, timp de 5 ani ducand viata de anahoret, in post si rugaciuni catre adevaratul Dumnezeu.
In al cincilea an de pustnicie, Mina a avut o revelatie, in care a vazut un inger care incununa martirii cu coronite, iar in timp ce se gandea la viziunea sa, a auzit un glas care a spus: " Fii binecuvantat Mina, cel care ai fost chemat la viata pioasa inca din copilaria ta. Tu vei fi incununat cu trei cununi: una pentru puritatea / celibatul tau, a doua pentru viata ascetica, iar a treia pentru mucenicie".
"Si intarindu-se de ajuns si aprinzandu-i-se sufletul cu dumnezeiescul dor catre Hristos, s-a pogorat din munte si, stand in mijlocul inchinatorilor la idoli, a propovaduit pe Hristos. Pentru aceea a fost dat la chinuri: i s-a frecat trupul cu tarsini si a fost ars de foc si tarat fara mila peste ciulini, de i-a spart trupul, in urma carora si-a primit sfarsitul prin sabie" (Sinaxar). A fost martirizat in anul 309, in Frigia.
Se spune ca soldatii care l-au ucis pe Mina au aruncat trupul sau in foc, dar timp de 3 zile nu a ars, astfel incat corpul sau a putut fi luat de catre sora sa, care impreuna cu niste soldati l-au dus la Alexandria pentru a fi pus intr-o biserica. Atunci cand persecutia contra crestinilor a incetat, se spune ca un inger i-a aparut Papei Atanasie al Alexandriei, spunandu-i sa ia trupul Sf Mina, sa-l puna pe o camila si sa-l duca in Desertul de Vest. Intr-un anume loc, nu departe de Alexandria, la marginea Lacului Mariut, camila nu au mai vrut sa se miste, oricat au incercat crestinii sa o faca sa mearga mai departe. Au inteles astfel ca este un semn de la Dumnezeu si in acel loc au ingropat trupul Sf Mina.
Timp de cateva secole, nu s-a mai stiut nimic de Mina, ostasul mucenic, pana cand intr-un anume loc din desert, oile bolnave ale unui pastor au inceput sa se vindece miraculos si chiar pastorul insusi s-a tamaduit. Vestea s-a dus repede, bolnavii au inceput sa vina, fara sa stie care este de fapt cauza acestor vindecari. Locul devenise atat de cunoscut, incat chiar fiica Imparatului de la Constantinopole ( Constantin cel Mare sau Zeno), bolnava de lepra,a fost trimisa acolo spre tamaduire. Stand noaptea pe malul apei, in locul in care se faceau minuni, Sf Mare Mucenic Mina i s-a aratat in vis, descoperind ca acolo se afla sfintele sale moaste si poruncind sa se cladeasca o biserica in cinstea sa. Dimineata, fata era vindecata si a spus insotitorilor sai visul.
Pe acel loc, la 45 km sud-vest de Alexandria, imparatul de la Constantinopole a ordonat ridicarea nu doar a unei catedrale, ci un intreg oras a fost construit pe acel loc, cuprinzand strazi, cladiri, biserici si baptisteriu, o cladire cu doua aripi pentru bolnavi ( de o parte barbati, de alta parte femei si copii), magazine. Orasul Sf Mina a devenit unul dintre cele mai vestite locuri de pelerinaj si tamaduire ale lumii crestine, sticlute de ulei sau apa sfintita pe care era gravat numele Sf Mina fiind descoperite in siteuri arhelologice din diverse tari apartinand spatiului mediteraneean, ca de exemplu: in Heidelberg - Germania, Milano - Italia, Dalmatia - Croatia, Marsilia - Franta, Dongola - Sudan si in Jerusalim. La mijlocul sec al VII-lea, orasul a fost distrus de catre musulmani. Primele excavari pentru punerea in valoare a siteului arheologic Abu Mena au inceput intre anii 1905 - 1907.
In prezent, la aproximativ 1 km distanta de orasul Sf Mina, Papa Chiril VI al Alexandriei( papa intre anii 1959 - 1971) a costruit una dintre cele mai impresionante si faimoase manastiri ale Egiptului, in care se afla spre inchinare moastele Sf Mina si ale papei. Aici vietuiesc acum 101 calugari, care slujesc Sfanta Liturghie de 3 ori pe zi ( de la orele 6, de la 8 si de la 10).
Din anul 1979 siteul arheologic Abu Mena - orasul de marmura al Sf Mina - este inclus in Lista UNESCO a Siteurilor din Patrimoniul Universal, pentru ca din anul 2001 sa intre pe lista UNESCO a locurilor din patrimoniul mondial aflate in pericol de distrugere.
Noi, romanii il praznuim pe sfantul Mina pe 11 noiembrie , dar Biserica Copta il pomeneste in data de 24 noiembrie.
"O, preafericite Mucenice Mina, asculta rugaciunea noastra ce-ti aducem din toata inima, ca sa ne izbavesti pre noi de boale si de primejdii, spre a cinsti pomenirea ta si a marturisi minunile, pe care cu puterea darului Sfantului Duh le faci noua celor ce cu credinta cantam: Aliluia !"
Am observat reprezentarea egipteana a Sf Mina, ca tanar ostas, cu ambele brate ridicate pentru inchinare si cu doua camile aflate de o parte si de alta a sa.
Doar doi sfinti egipteni sunt astfel reprezentati - Sf Mina si Sf Pavel - primul eremit ( a carui loc de vietuire s-a aflat aproape de cel al Sf Antonie cel Mare, mult mai cunoscut decat Sf Pavel); iar camilele fac referinta la episodul din viata sfantului Mina in care animalele au refuzat sa duca mai departe trupul mucenicului, aratand astfel voia Domnului si fixand definitiv locul de tamaduire si inchinare. Aici, in desert.
Am petrecut momente inaltatoare in aceasta manastire:parintii si maicile au cantat acatistul sfantului Mina , apoi parintele Luca ne-a miruit cu ulei din candela
credinciosii s-au strans langa noi si parintele Luca a miruit sute de oamenii...
Staretul manastirii, sau preotul slujitor din acea zi, s-a fotografia cu noi in biserica, chemand credinciosii sa ni se alature si ei au facut-o cu mare bucurie.
Am iesit in final afara ...
si lumea a continuat sa se fotografieze cu noi, si sa ne imbratiseze. Am cunoscut un popor cald, primitor, iubitor de straini si deloc aplecat spre judecarea credintei noastre ...faptul ca noi avem evlavie la sfintii lor, a fost suficient ca ei sa ne iubeasca...
si ne-am continuat pelerinajul spre Cairo si hotelul in care statusem in primele zile...
se insera iar...pe strazi parca aceiasi oameni stateau asteptand ceva...nu stiu ce...poate mila lui Dumnezeu pentru ei, ridicarea prin minune dumnezeiasca dintr-o stare de saracie si primitivism
Noi am intrat in confortul hotelului de patru stele...
Doar pentru putin timp de odihna, pentru ca urma croaziera pe Nil
Nilul (în arabă النيل, transliterat: an-nīl) este un mare fluviu din nord-estul Africii. Acesta izvorăște din munții Rwandei și Burundi și se varsă în Marea Mediterană traversând statele Sudan, Sudanul de Sud, Burundi, Rwanda, Tanzania, Uganda, Etiopia și Egipt. Cu lungimea de 6.690 km, fluviul Nil este primul fluviu ca lungime din lume, urmat de Amazon cu 6.440 km. Unele măsurători ale Amazonului de la izvoare sugerează însă o mai mare lungime a acestuia.La vǎrsarea în mare formeazǎ o deltǎ întinsǎ cu o suprafațǎ de 24.000 km², în care locuiește 85% din populația Egiptului.
Fluviile din toată lumea, de obicei, când se revarsă, provoacă inundații și mari pagube. Dar nu toate. Un bun exemplu este Fluviul Galben din China, care, când se revarsă face multe pagube, dar lasă în urmă un sol rar, foarte fertil, numit loess, care ajută la agricultură.
Un singur fluviu nu produce pagube când se revarsă: Nilul
Fără Nil, Egiptul probabil că nu ar fi devenit niciodată una dintre cele mai importante civilizaţii din istorie. În cultura egipteană antică, fluviul Nil a fost o prezenţă mai mult decât fizică – ci chiar una spirituală.
Valorificarea Nilului
În Antichitate, măreţia Egiptului s-a bazat pe bogăţia sa agricolă – prin urmare, pe Nil. Agricultura nu a fost, iniţial, baza subzistenţei, dar a evoluat, odată cu pământul arabil, în mileniile ce au urmat ultimei Ere Glaciare, care s-a încheiat în jurul anului 10.000 î.Hr., şi s-a dezvoltat mult începând cu anul 4.500 î.Hr.
În 3100 î.Hr., Valea şi Delta Nilului s-au coagulat într-o singură entitate, care a fost unul dintre primele mari state-naţiune din lume. Mai mult decât să ofere regiunii potenţial material, Nilul şi alte caracteristici geografice au influenţat şi evoluţiile politice şi au fost importante în dezvoltarea gândirii egiptenilor.
Pâmântul a continuat să se dezvolte şi populaţia sa a continuat să crească pâmă în vremea romanilor. Factori importanţi pentru acest proces au fost unitatea, stabilitatea politică şi expansiunea terenurilor arabile cultivate. Valorificarea Nilului a fost esenţială dezvoltării.
Nu este clar cât de devreme şi cât de mult a fost reglată inundarea. În perioada Regatului Mijlociu (c. 1975-1640 î.Hr.). bazinul de irigare, în care porţiuni mare ale luncii erau administrate ca unităţi unice, era deja bine stabilit, dar nu este probabil să fi fost practicat în Vechiul Regat (c. 2575-2150 î.Hr.), când au fost construite marile piramide. Singura zonă unde au fost realizate lucrări de irigaţie mari înaintea erei greo-romane a fost Faiyum, o oază la vest de Nil. Aici, faraonii Regatului Mijlociu au recuperat teren prin controlarea debitului de apă de-a lungul unui canal de râu, direcţionând-o spre irigarea unor alte terenuri, în vreme ce nivelul de apă din lac a fost redus. Dar sistemul lor nu a durat.
Inundarea
Textele egiptene spun puţine despre tehnica irigării şi despre proviziile de apă. Excepţie fac biografiile liderilor locali ai Primei Perioade Intermediare (c. 2125-1975 î.Hr.), care susţin că au construit canale şi şi-au aprovizionat cu apă oamenii, pe când alţii nu aveau deloc. În perioade mai prospere, astfel de chestiuni ar fi fost luate ca atare şi nu ar fi fost menţionate în texte publice.
Inundarea anuală a Nilului era o tehnică relativ sigură, iar lunca şi delta erau terenuri foarte fertile, făcând agricultura egipteană una dintre cele mai sigure şi productive din Orientul Apropiat. Atunci când condiţiile erau stabile, alimentele puteau fi înmagazinate pentru zile negre. Dar situaţia nu era întotdeauna favorabilă. Viiturile puteau distruge totul;iar altădată culturile erau distruse de din cauza inundaţiilor sărace. În plus, se creştea numai o singură cultură principală pe an.
Culturile puteau fi plantate după inundaţie, care acoperea valea şi delta în august şi septembrie;aveau nevoie de o irigare minimă şi ajungeau la maturitate în martie-mai. O bună administrare a sistemului de inundaţii pentru o mai bună acoperire a pământurilor şi pentru reglarea perioade de inundare, a crescut randamentul, în timp ce sistemul de scurgere şi acumulare a aluviunilor a lărgit spaţiile agricole. Legumele crescute pe parcele mici aveau nevoie de irigare pe tot timpul anului, apă ce trebuia cărată cu mâna, în vase – abia în 1500 î.Hr. au fost construite dispozitive artificiale de transport al apei.
Oamenii Nilului
Principalele culturi erau de cereale – grâu pentru pâine şi orz pentru bere – care erau uşor de depozitat. Alte plante esenţiale pentru egipteni erau inul (produs pentru confecţionarea hainelor şi frânghiilor, produse care erau şi exportate) şi papirusul. Rădăcina de papirus era comestibilă, iar tulpina era folosită pentru confecţionarea diverselor lucruri necesare egiptenilor – de la bărci şi rogojini la celebrele materiale de scris. Egiptenii erau preocupaţi şi de fructe;dar animalele domestice jucau un rol minor în dieta lor – păsările erau vânate în mlaştini, iar Nilul oferea o sumedenie de peşti.
Aceste informaţii sunt cunoscute prin intermediul textelor vechi şi a urmelor de plante şi animale. Dar egiptenii îşi slăveau lumea în care trăiau şi prin decorarea mormintelor. Aici apar numeroase imagini în legătură cu agricultura şi creşterea animalelor, însă Nilul în sine este absent. În schimb, „scenele acvatice” sunt reprezentate de mlaştini unde se vâna sau mici cursuri de apă care erau traversate de ţărani şi păstori. Picturile despre marile festivaluri şi expediţii comerciale care foloseau nave mari domină templele, acestea fiind şi cele mai explicite reprezentări ale fluviului. Scenele totuşi îl elogiază pe faraon, care comanda astfel de expediţii.
sursa
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/povestea-nilului-fluviul-care-a-creat-o-civilizatie
Cea mai importantă particularitate a Nilului este umflarea şi ieşirea lui din matcă în fiecare an, adică inundaţiile pe care le produce. Primăvara şi prima parte a verii, ploile şi topirea zăpezii din porţiunile muntoase ale Etiopiei şi a părţii de S a Sudanului transformă Nilul Superior - mai precis Nilul Albastru - într-un şuvoi imens care aduce cu el la şes pământ sub forma unor părticele roşiatice care sunt depozitate pe şesul de pe ambele maluri, atât în Egipt cât şi în Nubia. Aşadar, până când în secolul trecut la Aswan şi în alte locuri a fost construit un sistem de baraje pentru irigaţii, zonele din valea Nilului şi din delta lui care erau afectate de inundaţii primeau în fiecare an un strat subţire de nămol proaspăt şi fertil. Apele nămoloase care inundau erau reţinute în nişte rezervoare formate din diguri de pământ şi i se dădea drumul când Nilul se retrăgea. În Egipt, Nilul înregistrează cel mai scăzut nivel în luna mai - el începe să se umfle în iunie şi principalele inundaţii încep în iulie/august, ajung la nivelul cel mai ridicat în septembrie, iar după aceea încep să scadă. Dacă nu ar fi Nilul şi inundaţiile sale anuale, Egiptul ar fi tot atât de arid ca şi pustiul - oriunde ajung apele Nilului, vegetaţia poate creşte şi există viaţă. Trecerea de la zona inundată la deşert este atât de bruscă, încât poţi sta cu un picior în porţiunea fertilă şi cu celălalt în deşert. Agricultura Egiptului a depins întru totul de inundaţii, nivelul cărora a fost măsurat cu nişte instrumente de verificare numite nilometre. Inundaţiile mari produceau recolte bogate care făceau ca agricultura Egiptului să fie proverbială. Nivelul scăzut al Nilului era ca şi seceta din alte ţări şi însemna foamete; la fel, inundaţiile prea mari care măturau din calea lor barajele de irigaţii şi care lăsau dezastru în urma lor nu erau cu nimic mai folositoare decât seceta. Ritmul în care Nilul se revărsa era cunoscut de către evrei (Isaia 23:10; Amos 8:8; 9:5) şi în acelaşi fel ei ştiau că depind de cultivatorii şi de pescarii egipteni şi de mlaştinile pe care le forma Nilul (Isaia 19:5-8; 23:3). Mai mulţi proroci au vestit că Egiptul va fi pedepsit prin secarea Nilului (Ezechiel 30:12; cf. 29:10; Zaharia 10:11), în acelaşi fel în care alte ţări au fost pedepsite prin faptul că nu a căzut ploaie (vezi, *FOAMETE). Ieremia (46:7-9) compară înaintarea armatei egiptene cu ridicarea talazurilor Nilului. Cu privire la inundaţiile Nilului, vezi G. Hort, ZAW 69, 1957, p. 88-95; J. Ball, Contributions to the Geography of Egypt, 1939, passim; D. Bonneau, La crue du Nil, 1964.
IV. Alte aspecte
Pe lângă faptul că Nilul era factorul determinant în agricultura egipteană, el a mai determinat şi forma calendarului, împărţindu-l în trei anotimpuri (fiecare de câte patru luni de câte 30 de zile fiecare, plus alte cinci zile), anotimpuri ce se numeau ’Akhet, „Inundaţia", Peret, „Ieşirea" (pământului de sub apele care scădeau); şi Shomu, „Uscat(?)", sau anotimpul de vară. Pe lângă faptul că apele Nilului au făcut posibilă agricultura, ele au format de asemenea mlaştini pentru păscut (vezi Geneza 41:1-3, 17:18) şi pentru creşterea papirusului (*PAPIRUSUL), şi erau bogate în peşte care era prins atât cu undiţa cât şi cu năvodul (Isaia 19:8), cf. R.A. Caminos, Late-Egyptian Miscellanies, 1954, p. 74, 200 şi G. Posener, at al., Dictionnaire de la Civilisation Egyptienne, 1959, figurile de la paginile 214-215. Cu privire la urgiile prefacerii a pelor Nilului în sânge, a peştilor morţi şi a broaştelor, etc., vezi *PLĂGILE EGIPTULUI. Pentru Naum 3:8, *TEBA. Lauda asirienilor că vor seca apele Egiptului (2 Împăraţi 19:24 = Isaia 37:25) este posibil să se refere la şanţurile cu apă care înconjurau cetăţile şi la alte sisteme de apărare similare care foloseau apa Nilului. Pentru informaţii cu privire la Moise în sicriaşul dintre papura de pe malul Nilului, vezi *MOISE. Nilul a fost, de asemenea, principala arteră de transporturi; bărcile se puteau îndrepta spre N prin simplul fapt că se lăsau în voia curentului de apă şi se puteau îndrepta tot atât de bine spre S cu ajutorul vântului rece care sufla din N, dinspre Mediteraniană. Conform superstiţiilor religioase ale egiptenilor, spiritul inundaţiilor Nilului era zeul Ha’pi, zeul fertilităţii şi a belşugului.
Am parcurs croaziera pe Nil... seara ...desigur nu puteam sa nu mergem . Pentru mine Nilul este mai mult decat un fluviu, este locul din care strig deseori ca si israeliteanu spre ajutorul Maicii Domnului:
" Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Sufletul meu cel întunecat prin desfătările vieţii şi tulburat de grijile lumeşti, luminează-l cu strălucirea ta, Maica lui Dumnezeu.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Maica lui Dumnezeu, deschisu-s-au Uşile Cereşti, prin naşterea ta, prin care dă şi sufletului meu intrare, ca o Milostivă şi către Dumnezeu mă povăţuieşte.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Sufletul meu cel săgetat cu săgeata celui viclean şi rănit prin vicleşugurile şi meşteşugirile aceluia, cu mila ta vindecă-l, Fecioară.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Nădejdea celor deznădăjduiţi, Îndreptarea celor căzuţi, Ceea ce ai născut Lumina Cea Dumnezeiască, luminează sufletul meu, cel ce este în întuneric."
Si ne-am trezit dimineata tot in Cairo, desi un pic obositi, parca mai obisnuiti cu efortul pe care il cere un pelerinaj intr-o parte a lumii in care primul inconvenient este caldura.
De aceia am si plecat iarasi devreme, tragand dupa noi tot bagajul , spre noile puncte din programul nostru.
unul din putinele semafoare...
Si drum lung spre Manastirea sfantului Antonie Cel Mare
Atata emotie sa fim aici...am fi alergat sa-i spunem:
-Sfinte Antonie, suntem aici!
Dar Sfantul stia si ne-a primit asa cum doar un sfant monah poate primi: cu multe daruri si toate din iubire desavarsita
Parintele Antonie ne-a insotit peste tot...
El ne-a aratat toate locurile din care puteam privi pana departe desertul
Ne-a arata trapeza veche...
Ne-a asezat la masa ...
si ne-a aprins lumina... colegii-pelerini stiu cum!
Apoi am mers in biserica in care, in sfantul altar, sunt sfintele moaste ale sfantului Antonie Cel Mare
Pe mana sfintita a unui alt monah care a strabatul doua continente pentru a se inchina acestor sfinti intemeietori ai monahismului, a fost desenat chipul sfantului Antonie!
Momente de notat in inima , pentru ca ele nu sunt intamplatoare, ele sunt daruri de la sfinti!
O rugaciune si un sarut pe usa care ma despartea de sfantul Antonie... sa mijloceasca , stie sfantul ce este voia lui Dumnezeu.
Sfantul Antonie cel Mare a trait in secolul al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. Este socotit a fi intemeietorul vietii monahale, si este probabil cel mai reprezentativ ascet pentru duhul vietii calugaresti. Nascut in satul Coma din Egiptul de Mijloc in anul 251, acest mare luminator al credintei a fost fiul unor tarani crestini instariti. In acest mediu a deprins calea credintei. Pe cand Antonie avea 20 de ani, dupa moartea parintilor sai, intrebandu-se despre drumul sau in viata, fericitul a auzit in biserica cuvintele lui Hristos: “Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Mi” (Matei 19, 21). Antonie, punand aceste cuvinte in inima sa, si-a impartit averea la saraci, si-a incredintat sora unei comunitati de fecioare si s-a retras in singuratate.
sursa https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-antonie-mare-98788.html
Zis-a avva Antonie: „Am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: «Oare cine poate să le treacă pe acestea?». Şi am auzit glas zicându-mi: «Smerenia!»“.
S-au dus nişte fraţi la avva Antonie şi i-au zis: „Spune-ne nouă cuvânt: cum să ne mântuim?“ Zis-a lor bătrânul: „Aţi auzit Scriptura? Îndeajuns vă este“. Iar ei i-au zis: „Voim să auzim şi de la tine, părinte“. Atunci le-a zis bătrânul: „Evanghelia zice: «de te loveşte cineva peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt» (Mt. 5, 39). Zis-au lui: „Nu putem face aceasta“. Zis-a lor bătrânul: „De nu puteţi întoarce şi pe celălalt, măcar pe aceea una să o suferiţi (răbdaţi)“. Zis-au lui: „Nici aceasta nu putem“. Zis-a bătrânul: „Dacă nici aceasta nu puteţi, nu daţi în locul celei primite“. Şi au zis ei: „Nici aceasta nu putem“. Atunci a zis bătrânul către ucenicul său: „Fă-le lor puţină fiertură, că sunt neputincioşi“. Iar către ei a zis: „Dacă aceasta nu puteţi şi aceea nu vreţi, ce să vă fac vouă? De rugăciuni este trebuinţă“.
Pentru totdeauna imi vor ramane in amintire aceste clipe ...pomenirea celor adormiti la usa uneia dintre biserici, cand grup tot statea la pangar...intalnirea cu un grup din Rusia insotiti de un episcop, dar mai ales starea inimii mele in acest loc...amintirea caldurii si bucuriei...desi primisem din tara o veste a unei mari suferinte...
si am plecat iarasi la drum prin desert... spre manastirea sfantului Pavel
sfantul Pavel Tebeul
Izvorul si locul in care am vazut cum ne urasc diavolii si ne invrajbesc pana si cand nu-s motive, cand ne iubim, cand ne pretuim...
Sfantul Pavel Tebeul a fost un barbat cuvios care a trait in cadrul secolelor III-IV, in vremea Sfantului Antonie cel Mare, pe care l-a si intalnit, mai inainte de a trece la cele vesnice, la varsta de 115 ani. Ceea ce stim despre viata Sfantului Pavel Tebeul se datoreaza intalnirii sale cu Sfantul Antonie cel Mare.
In istoria monahismului, acest Cuvios este considerat drept primul ascet care s-a retras in "cele mai dinauntru ale pustiei", adica primul pustnic. Biserica Ortodoxa il praznuieste pe Sfantul Pavel Tebeul in ziua de 15 ianuarie.
"Locuitor pustiului si inger in trup si de minuni facator te-ai aratat, purtatorule de Dumnezeu, parintele nostru Pavel. Si, cu postul, cu privegherea, cu rugaciunea, ceresti daruri luand, vindeci pe cei bolnavi si sufletele celor ce alearga la tine cu credinta. Slava Celui ce ti-a dat tie putere, slava Celui ce te-a incununat pe tine, slava Celui ce lucreaza prin tine tuturor tamaduiri."
Sfantul Pavel Tebeul
Sfantul Cuvios Pavel Tebeul s-a nascut in anul 227, intr-un sat din regiunea Tebaida, din Egipt. Parintii sai, avand o situatie materiala deosebit de buna, i-au oferit acestuia atat o crestere crestineasca, cat si o educatie lumeasca aleasa.
Ramanand orfan, la varsta de 15 ani, tanarul a fost luat in grija de catre barbatul surorii sale (cumnatul sau), care era idolatru. Acesta din urma nu-l iubea pe copil, insa dorea sa puna mana si pe partea lui de mostenire. Deoarece, dupa o vreme, imparatul pagan Deciu (249-253) a inceput o cruda persecutie impotriva crestinilor, cumnatul cel avar a inceput sa-l urmareasca pe Cuviosul Pavel, spre a-l da in mainile prigonitorilor.
In anul 250, cunoscand desertaciunea celor lumesti si a patimilor, Sfantul Pavel a lasat toata mostenirea parinteasca in mana celor care o doreau si s-a retras in pustie, intr-o pestera sapata in munte. In pustie va petrece Cuviosul vreme de 90 de ani, pana ce va ajunge, din mila lui Dumnezeu, la varsta de 115 ani. In tot acest timp, el a trait cu cate o jumatate de paine, adusa periodic de catre un corb.
Pentru a nu ramane tainuit sfantul Sau, Dumnezeu a randuit ca acesta sa fie aflat de catre Sfantul Antonie cel Mare. Dupa cinci ani de petrecere in rugaciune, Dumnezeu ii descopera Sfantului Antonie ca, in pustia din apropiere, se afla un barbat ce traieste mai inalt decat el.
Cand batranul Antonie a aflat pesterea batranului Pavel Tebeul, cei doi s-au smerit, unul inaintea celuilalt, printr-un salut deosebit. Antonie l-a salutat pe Pavel, zicand: "Bucura-te Pavele, vasul alegerii si stalpul cel de foc, locuitorule al pustiei." La randul sau, Pavel i-a spus lui Antonie: "Bine ai venit soare, care luminezi toata lumea, povatuitorule al celor ce se mantuiesc, gura lui Dumnezeu, care din pustie ai facut cetati si pe diavolul l-ai gonit dintr-insa."
In aceasta zi mare, corbul i-a adus batranului Pavel o paine intreaga, spre deosebire de celelalte dati, cand ii aducea doar o jumatate de paine. Cei doi sfinti au petrecut impreuna pana a doua zi, istorisindu-si viata si ostenelile cele spre mantuire, precum si darurile cu care au fost mangaiati de Dumnezeu. Spre ziua, Cuviosul Pavel a spus lui Antonie: "De mult te-a aratat Dumnezeu mie, frate, ca salasluiesti in partile acestea, si voiam sa te am cu mine si impreuna sa slujim Stapanului nostru. Dar, fiindca vremea adormirii mele a venit, Domnul te-a trimis la mine ca sa ingropi smeritul meu trup."
Zicand acestea, Pavel Tebeul l-a rugat pe Sfantul Antonie sa-i aduca mantia episcopului Atanasie, pe care o avea in manastirea sa, ca sa ii inveleasca trupul, spre ingropare. Cand s-a intors batranul, Cuviosul Pavel se mutase deja la Domnul. Atunci, el a sapat o groapa, iar doi lei salbatici au venit si au adancit groapa, sapand cu unghiile lor.
Despre masura sfinteniei Cuviosului Pavel Tebeul ne da marturie Sfantul Antonie cel Mare, care a vazut cu ochii lui cum il slujeau fiarele campului si pasarile cerului. Intors in manastirea sa, Sfantul Antonie a spus celorlalti frati intru Hristos: "Vai mie, copiilor! Monah pacatos si mincinos ce sunt, monah doar cu numele! Caci, iata, eu in Pavel l-am vazut pe Ilie, l-am vazut si pe Ioan in pustie, l-am vazut si pe Pavel in rai!"
Sfantul Cuvios Pavel Tebeul a trecut la cele vesnice in anul 342, la varsta de 115 ani. Haina de care s-a folosit Sfantul Pavel Tebeul era una impletita cu frunze de finic. Pe aceasta a luat-o cu sine Sfantul Antonie, dupa ingroparea prietenului sau. Atat de mult cinstea Antonie acea haina, incat numai de doua ori pe an se imbraca cu ea: la praznicul Sfintelor Pasti si in ziua Cincizecimii.
Moastele Sfantului Pavel Tebeul au fost aduse intr-o manastire din Constantinopol, in vremea imparatului Manuel Comnenul (1146-1180). Mai apoi, in anul 1240, acestea au fost mutate intr-o biserica din Venetia. Astazi, capul Sfantului Pavel Tebeul se afla la Roma.
Mormantul Sfantului Pavel Tebeul
Manastirea Sfantul Pavel Tebeul, avand o obste de monahi ortodocsi copti, se afla la aproximativ 155 de kilometri distanta de Cairo, in muntii din apropiere Marii Rosii, in Egiptul de Sus. Aceasta manastire mai este cunoscuta si sub denumirea de "Manastirea Tigrilor". Aceasta denumire provine, cel mai probabil, de la asprimea locului si de la "adancul pustiei", in care a fost intemeiata aceasta manastire.
Manastirea Sfantul Pavel Tebeul dateaza inca din secolul al V-lea. Manastirea a fost intemeiata chiar deasupra pesterii in care a trait sfantul Pavel.
trapeza
Cu inima un pic grea de incercarile pe care le avem, dar cu bucuria ca Dumnezeu a ingaduit sa raspund chemarii sfintilor, am parcurs restul de drum...
Cu Elena, cu Aura si Ionut, cu Bianca si Violeta, cu Anca si mama ei...deja apropiati, desi erau doar cateva zile de cand ne cunoasteam...
Zi de duminica pe drumuri...duminica minorositelor...
Fascinantul Egipt si inlocuirea liturghiei cu rugaciunea pe care aici, pe aceste pamanturi, au spus-o inflorind, sfintii!
la ceas de vecernie eram in Sinai...
Vecernie la Sfanta Ecaterina, loc atat de drag , atat de Acasa...
Rugul
muzeul
curtea in care parca am crescut...
fantana lui Moise, dragul meu sfant Moise...
pestera cu sfinte moaste... aceasta ar trebui sa privim macar din cand in cand...
Si cimitirul doar cu cateva morminte, la sapte ani se scot si se pun alaturi ...
si drumul frumos mancand inghetata ieftina...1 euro /bucata, pret promotional zicea razand un monah...
Atat de frumos, atat de acasa acolo unde esti mereu asteptat...
Luni, a saptea zi de pelerinaj
Am dormit la un hotel aproape, relativ aproape de manastirea sfanta Ecaterina... si am ales sa mergem ziua urmatoare la liturghie, noi, un grup mic , restul pelerinilor alegand sa mearga pe muntele Sinai.
Sincer, nu ma intelegeam nici eu macar: luasem din Romania tot ce imi trebuia pentru a urca Sinaiul. Caram chiar si adidasi si inca o pereche de pantofi comozi ... si fusta potrivita sa nu ma impiedic... Totusi am ales sa nu urc...
Aveam sa inteleg dintr-o intamplare care m-a intors la hotel dimineata, ca era scris in ceruri ca eu sa vad rasaritul soarelui jos, dupa ce aveam sa trec un examen al punerii celuilalt inaintea ta, examenul de a trece Nilul fara sa stii sa inoti ,pentru a darui ...taine...amintiri care se vor pierde... Dar nu voi pierde nicicand gustul lui Hristos din lingurita primita langa sfanta Ecaterina ...
Am primit , fara sa cer , ramuri din rugul lui Moise...
si dupa intalnirea cu grupul, am continuat drumul in Egipt...
si undeva am oprit la mare...
am facut o croaziera pe marea Rosie . Fundul vasului era transparent si... asa am vazut pestii, si restul creatiei lui Dumnezeu aflata pe fundul marii...
corali...
Momente de un pic de relaxare ...ca sa putem aduna amintiri ale celor care au fost, ale celor primite...
Urma iesirea din Egipt, dar inca mai aveam o noapte... si un pic din dimineata...
Am asezat pe tava mamei, un vas frumos pentru prietena mea si cateva bomboane... desigur nu asta e tot ce ii voi imparti...Dar am dorit ca din ceea ce eu aveam in cutiile mele cu lucruri frumoase, sa aleg ceva si sa-i daruiesc astazi prietenei mele, cescuta si farfurioare din portelan fin, pentru mama mea cu neamul ei de femei ... stiu ca mama s-ar fi bucurat sa o cunoasca si i-ar fi recunoascatoare pentru iubirea si prietenia pe care mi-o poarta, pentru ca ma viziteaza si imi aduce flori si mai ales pentru ca ma iarta cand ii gresesc ...
