Stiu exact cand am ajuns acolo prima data .
Era o zi de sfarsit de vara, 2013...am parcurs, impreuna cu familia Munteanu, un drum lung care lega deja Baraganul nostru de Dobrogea strabuna, am trecut Dunarea, vorbeam putin ca sa nu deranjam rugaciunea Parintelui si-l priveam citind teancuri de pomelnice, cu curiozitate si bucurie... atat de aproape de noi ...Duhovnicul nostru de patru ani,preotul sub epitrahilul caruia ingenunchiasem fiecare dintre noi, de sute de ori, dar necunoscut noua, asa cum si trebuie sa fie...
Si am ajuns la Hanul Morilor un loc pe care il stiam din anii in care mergeam la mare cu copiii si Grig, dar pe care acum il vedeam in paragina si acolo, am luat-o pe un drum spre Tulcea, tot mai departe de orasul nostru...am parcurs inca 7-8 kilometri strabatand un sat mic si apoi un camp cu iarba arsa de soare...pustiu si frumos, desi nici macar o buruiana inflorita nu vedeam...cerul insa senin, plin de nori albi si pufosi, cerul ne-a dus peste camp, tot mai departe, undeva langa case aproape daramate, un cal alb pastea o iarba uscata...si noi ajunsesem... langa un zid alb, usor scorojit, dincolo de care se vedea o biserica alba,ca o pasare cu gat lung spre cerul acela atat de dumnezeieste de frumos...
Si am intrat in biserica la ceas de vecernie... Doua maicute citeau la strana, s-au inclinat, ca salut si binecuvantare, parintelui ...Si privind in jur, parintele a ajuns cu privirea la mine si m-a intrebat din ochi daca si eu vad, cat este de minunat in simplitatea lui, acest loc...Vedeam...simteam la fel...
Am iubit Closca la prima vedere!
Am iubit si iubesc Closca indiferent de anoptimp si de ceas al zilei sau noptii... la sarbatori mari, dar si la sarbatori mici ...luni sau duminica, aceiasi iubire... ceas de vecernie, miezonoptica sau liturghie, aceiasi iubire...
La Closca am stat pentru prima data la o manastire, ducandu-mi bagajul pentru un timp...un ragaz de viata, nu un pelerinaj...
La Closca am aprins prima candela intr-o biserica... am sters stranile...au tinut cadelnita...am citit la strana sau in mijlocul bisericii dupa cum era tipicul... Postul Pastelui...Florii cu salcii si tei...Izvorul Tamaduirii... Postul Sfintei Marii ... Acoperamantul Maicii Domnului si iar Postul Nasterii Domnului, sfintirea apei la Boboteaza si zborul porumbeilor albi ...praznice mari si luminoase, dar si zile obisnuite in care omul doar se inchina si trece prin dreptul bisericii mai departe...pentru mine toate au fost la fel de dragi si de frumoase...de ziditoare de suflet...
Uneori ramaneam la schit si asteptam pelerinii asa cum asteapta socrii invitatii la nunta si as fi mers in intampinarea lor sa-i vad mai repede sosind...alteori as fi alergat din biserica ca femeia samarineanca si as fi strigat " Veniti de vedeti un om" ...
Am iubit Closca dorindu-mi ca acesta sa fie locul meu de sfarsit de viata si de ingropare ...
Dar prin lucrarea lui Dumnezeu, minunata lucrare a lui Dumnezeu cu mine,dupa ani, Closca a devenit un loc in care eu poposesc rar ... de aproape un an nici macar nu am mai dormit in satul acela ... a fost ceva ce am trait mai mult tainic, dar am inteles ca timpul meu de trait la Closca, pentru aceasta etapa a vietii, s-a terminat si am plecat mai departe...
Si a urmat Rusia... Diveevo si odihna de la sfantul Serafim...O, cat m-a iubit si m-a ocrotit sfantul Serafim de Sarov... cat pentru mii de closti... apoi a urmat America si parintele Efrem cu merele lui rosii purtand in ele dulceata Raiului si California cu alt sfant Serafim ...sub aripile lor mi-am oblojit inima si m-am vindecat... sub mana ferma si epitrahilul ponosit al parintelui meu, am invatat sa-mi asum si sa sper... sa sper Raiul...nu pentru ca l-as merita pentru vreo virtute inexistenta sau pentru darul lui Dumnezeu cu mine, ci pentru ca sunt fiica rascumparata, fiica prin mostenire...
Si cand am putut,in toamna, am revenit la Closca... cu inima zambind toata si am vazut ca am lipsit! Nu a fost ca si cand Closca nu a stiut ca eu nu-s! Si parintele m-a primit inchinandu-ma incet, dar ferm pe frunte...pe umeri si pecetluita cu crucea sa, crucea lui Hristos Domnul, mi-am reluat locul pe care niciodata nimeni nu mi l- a putut lua... pentru ca Closca isi cunoaste toti puii, pe toti ii plange...pe toti ii vrea hraniti si mantuiti...
Si acum cateva saptamani la Closca ...aripi din schit... aripi din Closca au luat foc... uratorul de oameni a pus foc uneia dintre constructiile de acolo...chilia in care candva stateam eu in neodihna/odihna ...chilia pe fereastra careia vedeam biserica noaptea ...a ars prima ... si am vazut cu ochii umezi,fereastra neagra si acoperisul mistuit de flacari...sub umezeala iernii, in frigul ei de Siberie, aripile Closcai au ramas ciuntite... insangerate...
O, schitul meu!
...
...
O, schitul meu la care nu am renuntata niciodata, desi multe intamplari au spulberat gandul meu... dar cand iubesti ceva, iubesti pana la moarte ... si eu iubesc pietrele ciolturoase ale aleii pe care spuneam cu Maricica " Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-te ..." si crucea din marmura alba de sub dudul lui Zaheu unde parintele slujea Aghiasma mare ... pe sfanta Parascheva si pe sfantul Gheorghe si pe Maica Domnului in cinci icoane facatoare de minuni,biserica svelta si trapeza si chiliile simple, austere ale schitului... totul este Un Intreg, sfant si sfintitor...
Si orice as face, gandul meu se muta acolo in frigul siberian in care monahi tineri, asceti, duc rugaciunea pana la Dumnezeu, rugaciune pentru lume, nu pentru ei... Si acum ei "dorm", stau in neodihna, in rulota imprumutata prin mila altor credinciosi si aduna, din cenusa acoperisului, lucrurile cazute ...Si au trait sarbatorile acestui sfarsit de an, purtand bratele arse ale schitului in locul bratelor lor si au privit cerul de deasupra, prin ramasite de acoperis...
Dar in toata rana lor este bucuria ca au reusit sa continuie rugaciunea si asta fac dincolo de toate greutatile...
Si in frigul acesta si-n lipsurile care acum se vad mai bine, ei isi continua viata celor care s-au lepadat de lume, ca iubind lumea cu totii sa-L iubim pe Hristos...
Si-n mana intinsa, nu pentru nevoile lor, ci pentru ale noastre, cei putini, cei saraci, cei nevoiasi, pensionari,vaduve si orfani, picura cate un banut, cu dorinta ca Dumnezeu sa primeasca jertfa si sa renasca chilii...un paraclis...ca rugaciunea pentru iertarea pacatelor noastre si slava lui Dumnezeu sa nu se opreasca ...
Nu ne oprim...numaram anii de cand am pasit aici pe pamant apostolic si asa cum atat de frumos scria cineva in poezia de pe pagina parintelui staret, parcurgem povestea pana la capat...si capatul stim ca este Hristos!
"DOR DE SCHIT
Ti-am văzut, schitule, genunchii însângerati printre bandajele iernii, însemnând drumul iubirii;
și chiar am zărit
lacrima de frate,
lacrima de sora,
pe obrajii prinși în palmele verii,
dar n-am îndrăznit sa le strâng.
Am privegheat împreună cu ochii la icoane pana
am simțit în suflet mireasma de sfânt
și pământul indepartandu-se.
Schitule,
nu vreau sa pierd nici un rand din povestea ta.
Tu crești ca o mlădiță cu altoi de Cer.
La mulți ani, schitule!"
Denumire: SCHITUL SF. MARE MUCENIC GHEORGHE;
Cod de identificare fiscală: 278 99 325;
Cont bancar (IBAN): RO 59 BRD E140 SV 303 703 11400.
COD SWIFT: BRDEROBUXXX
Telefon: 0721045424
Stareț: Protos. Leontie
E-mail: teostirict@yahoo.com
Facebook:Leontie Fusa
Se pare ca s-a inchis un cerc si se revine la un punct de plecare...
RăspundețiȘtergere