Candela si Boboteaza/ 6 ianuarie 2019

Iubesc candela...lumina ei aurie care imbraca sufletul meu in mierea gandului ...

Abia la moartea lui Grig am inceput sa o aprind... de fapt nici nu aveam candela! Aprindeam lumanari parfumate, iar de sarbatori duceam prin casa cate o lumanare de ceara aprinsa la biserica... Nu stiu de ce ...Nu vazusem... imi era teama de foc...naluciri rele de la cei rai...
Astazi insa ard doua candele in casa mea, una in bucatarie langa icoana Maicii Domnului de la mama mea si icoana Ingerului pazitor

 si una si mai frumoasa asezata pe pian intre multimi de icoane, dar bineinteles intre Sfanta Treime si Maica Domnului...

Am grija sa nu se stinga si chiar daca se mai intampla,le aprind inainte de a face orice...

Noaptea umblu prin casa doar la lumina lor si este ca si cand cerul intreg e coborat in casa mea...

Iubesc lumina lor!

Privegheaţi că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului" (Mt. 25, 13).

Nu priveghez in sensul pe care il stie lumea...viata mea nu este o rugaciune dupa tipic, dar viata mea este o intalnire permanenta cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu sfintii...

De aceia mi-am si asezat casa  in jurul icoanelor. E ca si cand,ele, icoanele au facut intai casa mea si apoi peretii au facut conturul final . 

Iubesc candela si lumina ei...lumina ei imi arata ca nu-s singura, cu mine sunt toti ai mei, cei pentru care ma rog,cei bolnavi aflati in suferinta, cei adormiti... cu mine e ingerul meu,si niciodata nu lipseste Dumnezeu...

Am realizat la moartea lui Grig prezenta lui Dumnezeu si niciodata nu m-am indoit de aceasta, iar dupa ultima incercare a postului trecut, cea in care imi era greu sa ma rog pentru "pacatosii" evidenti, am realizat cata noblete are Dumnezeu, cum El nu s-a scarbit de mine niciodata cat sa ma lase sa fiu pierduta...

Candela... o, de as fi si eu o candela! Sa arda in mine iubirea si jertfa pentru altul...  sa arda in mine iubirea pentri sfinti si pentru Maica Domnului, sa  lumineze in mine Hristos Domnul!

Am trait cateva zile pe drumuri, sub dusurile neiubirii si  neindurarii... Vizitasem pe cineva, un om care imi este drag, desi de ani de zile suntem despartiti si eu credeam ca doar spatial... Plecasem la drum cu bucurie ca o sa ne vedem,stiam ca nu vom vorbi mai nimic, pentru ca e un timp doar al trairii, dar plecasem la drum, ca o mama, ca in poezia aceia..." din sătucu-i de departe,Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi “domn cu multă carte”!"Purtam in geanta mea ceva sa-i dau... dar si in inima ii ascunsesem ceva valoros, ceva ce atat de greu gasim, intr-o lume care mai mult ne sfasie, decat ne ingramadeste daruri si bucuria mea era mare, dar poate nu suficient de mare, pentru ca ceva tremura in inima mea, fara sa inteleg de ce si ce este. Aveam sa fiu primita cum rar mi s-a intamplat ...sub turturi de gheata ... Si a mai fost ceva ...Cand vezi pe cineva undeva unde nu te astepti si acel om iti e drag, te bucuri spontan, iti vine sa imbratisezi lumea in care te afli, dar cand acel om iti displace, se vede pe chipul tau ca nici nu poate fi vorba de bucurie, ci de surpriza neplacuta.Si eu asta am vazut!Reactia pe care a avut-o a fost violenta si insotita de cuvinte urate,dar nici nu as fi auzit cuvintele, daca ridicand capul, in privirea acestuia nu vedeam ceea ce era adanc in sufletul acelui om...si am vazut o genune in care nu inflorea decat dispretul,scarba,iritarea ca  am indraznit neinvitata sa vin...

Mi-a trebuit multa diplomatie si mult efort sa traversez niste clipe neplacute pentru toti cei care ne insoteau...Sunt un om educat de familie si apoi de societatea in care am trait! Sunt crescuta de doi parinti fermi si foarte decenti. Mama mi-ar fi zis ca nu aveam ce cauta acolo, tata nu mi-ar mai fi vorbit mult si bine dupa ce m-as fi pus singura intr-o astfel de situatie... asa ca am zambit si m-am comportata normal, ca si cand nu am vazut, nu am simtit nimic...dar, ca sa nu mor atunci, acolo, m-am retras cu trupul si sufletul...Pentru ca poti fi omorat de privirea unui om, poti fi strivit de vorba lui si poti niciodata sa nu-ti mai revii...Vai, si vom da seama pentru cati am ucis in gandul nostru sau cu privirile noastre!

Si m-am gandit ca daca aici, in lume, inconjurat totusi de oameni care te iubesc, carora le pasa de tine, te poti simti cazut in fundul iadului, trantit de o privire sau cateva vorbe bine punctate, si poti trai dureri cumplite, durerea de a te ineca in ura si dispretul altuia, in lipsa lui de mila fata de tine, daca vazand acestea, poti suferi atat, apoi cand Iisus Hristos iti spune la Intalnirea cu El"Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui".(Evanghelia dupa Matei cap 25) si vom realiza cat pierdem ,cat de cumplit vom trai iadul!!!

Desigur , teologii imi pot scrie ca doar din pricina mandriei noastre suferim cand suntem umiliti ... dar citesc acum o carte " Talcuiri la canoanele monahale ale  sfantiilor Antonie, Augustin si Macarie"  si Parintele arhimandrit Emilianos Simonopetritul  spune altfel...'Dumnezeu nu ne compromite niciodata, nici nu ne vadeste . Sa nu-i vadim nici noi pe fratii nostri, sa nu-i facem de rusine,nici in fata ingerilor, nici in fata oamenilor. Daca nu luam aminte la acest lucru Dumnezeu ne va umili. Greseala pe care a facut-o fratele nostru n-o vom spune nimanui, nici macar lui insusi.Ne vom purta cu el firesc , asa incat sa se simta ca un imparat, sa se bucure de nobletea firii omenesti.Omul care nu are subtirime si noblete, chiar daca si-ar varsa sangele, tot nu va intra in rai.Omul care se impotriveste fratelui sau, care il vadeste, care nu-l cinsteste, acela nu-i va cinsti nici pe sfinti, nici pe Dumnezeu. Scaderile pe care le avem aici pe pamant, le vom lua cu noi '' pag 97... Deci, duhovniceste este ca niciodata sa nu umilim pe nimeni...in fiecare sa vedem chipul lui Dumnezeu. 

"Nimeni nu va datoreaza nimic, dumneavoastra le datorati totul celorlalti",spune dragul meu Parinte,cel pe chipul caruia brazdez urme adanci cu toate durerile mele...dar si durerile mele sunt tot mai mici pentru ceea ce primesc de la altii si mai mari pentru ceea ce le fac eu altora...

Si am ajuns la manastire de Boboteaza...in pustia in care in rugaciune neintrerupta Parintele ma  ridica la Hristos...Ningea ... adunasem doi prieteni, un barbat, coleg de scoala cu Grig si o femeie credincioasa din bisericile unde merg...noi trei ca in pateric, strabatand campia inghetata a Baraganului ... si am participat la o slujba frumoasa, manastireasca, doi monahi cantau la strana cu mare hotarare, biserica toata era tacuta, dar intr-o singura respiratie ... si apoi am mers afara  la  sfintirea mare a apei...

Eram sub crengile unui brad,chiar in spatele parintilor, ningea ca in povestile de Craciun, daca s-ar fi auzit o sanie cu zurgalai nu ne-ar fi surprins...parintii cantau fericiti Troparul bobotezei...În Iordan botezandu-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; ca glasul Parintelui a marturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, si Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie

Duhul sfant sfintise apa care ne va fi ajutor de tamaduire a sufletului ...Si toata lumea, fara exceptie zambea, radea...

"Glasul Domnului peste ape"...Domnul se coborase smerindu-se iar peste apele sufletelor noastre..." Veseleste-te pustie insetata ", spune una din prorociile Teofaniei, aceasta pustie insetata talcuieste parintele arhimandrit Emilianos Simonopetritul, e viata noastra saraca in fapte bune, existenta noastra de cele mai multe ori cenusie in care ne zbatem, sufletele noastre uneori vesele si pline  de vise desarte, alteori de mahniri ... si-n ele, dintr-o data a intrat Hristos dupa cererea '' Locuieste, Tu, insuti in sufletele noastre, Iubitorule de oameni ...''

Si ca sa locuiasca in noi, fie si numai o clipa, ne-a sfintit ca si pe ape...si am plecat zambind...am inteles iar ca e usor sa ierti cand esti cu Hristos Domnul  ...si iertand, in mine se conturase icoana Botezul Dumnului si inima toata canta colindul Botezului Domnului

Aghiosul, aghios

Trecu Naşterea lui Hristos
Hai cu toți să alergăm,
La Iordan să ne-nchinăm,

La Iordanul cel frumos
Că acolo vine Hristos,
Duhul Sfânt din cer pogoară
Și pe pământ se coboară.

Astăzi Hristos în Iordan
Se botează de Ioan
Astăzi şi Sfântul Ioan
Vine către Iordan

Şi dacă s-apropia
Domnul Hristos îi grăia:
„Vino, Ioane, mă botează
Și legea o îndreptează.”

„Doamne, cum voi cuteza
Pe Tine-a Te boteza?
Eu sunt iarbă şi ţărână
Şi-mi tremură a mea mână.

Tu eşti foc ce mistuieşti
Tu şi munţii îi topeşti
De Tine de m-oi atinge
Mă voi arde și m-oi frige.

Prorocul cuteză,
Mâna lui și-o ridică
În Iordan o afundă
Pe Domnul Îl boteză.

Atunci cerul s-a deschis
Și cu glas așa a zis:
Tu ești Fiul Meu iubit,
În Care bine am voit.

Frumos praznic a trecut
În care Te-ai născut,
Acesta-i mai luminat
În care Te-ai botezat.

Și de-acum până-n vecie,
Mila Domnului să fie,
Și Botezul lui Hristos,
Să ne fie de folos.

Aghiosul, aghios
Trecu Naşterea lui Hristos
Hai cu toți să alergăm,
La Iordan să ne-nchinăm.