Fisherman’s Wharf este o mare zonă turistică, aflată de-a lungul portului și cuprinde mai multe pier-uri, dintre care se remarcă faimosul Pier 39. Ce găsești aici? Pe scurt: o mulțime de restaurante, fast-food-uri, carusele, un acvariu, suveniruri, vată pe băț colorată, magazine pline cu șosete amuzante, magazine dedicate oamenilor stângaci, o scară cu trepte care simulează sunetele clapelor de pian atunci când pășești pe ele, înghețată, concerte în aer liber și oameni veseli.
Eu nu am mers...am preferat obosita sa ma odihnesc pe o banca...Uneori imi simt oboseala trupului...
si apoi...cel mai frumos pod din America!Podul Golden Gate, valurile Pacificului și un apus minunat
papadii ca toate papadiile
aceiasi iarba
doar podul... podul face diferenta! Scriu si rad! E doar o gluma... Podul este spectaculos, cu adevarat!
Podul Golden Gate (în engleză în original Golden Gate Bridge), situat în partea de vest a Statelor Unite în statul California, a fost inugurat la 27 mai 1937. În prima zi a dării în folosință podul a fost deschis numai pietonilor, în acea zi, numită „Ziua Pietonilor”, fiind traversat de 200.000 de persoane. Cu o deschidere de 1.280 m, Podul Golden Gate leagă orașul San Francisco de orașul Sausalito, fiind situat peste strâmtoarea Golden Gate ce face legătura între Oceanul Pacific (la vest) și Golful San Francisco (la est).
Podul, care are o lungime totală de 2.737 m, a devenit celebru prin faptul că a fost prima construcție uriașă suspendată la peste 150 m deasupra nivelului apei, fiind în același timp un exemplu strălucit al stilului arhitectural „Art Deco” târziu din Statele Unite. A devenit repede un simbol marcant al orașului San Francisco, fiind adesea identificat cu spiritul liberal al acestui influent oraș californian.
Primele planuri de a lega printr-un pod cele două maluri a strâmtorii Golden Gate datează din anul 1871, mulți specialiști având îndoieli cu privire la posibilitatea finanțării acestui proiect. În anul 1920 s-au reînoit pregătirile de realizare a proiectului, cu toate obiecțiile și acțiunile de boicotare ale proprietarilor de vapoare ale căror vase traversau strâmtoarea. Perioada de construcție a podului a durat între data de 5 ianuarie 1933 până la data de 27 mai 1937 sub conducerea inginerului șef Joseph B. Strauss, avându-i ca asistenți pe Charles Ellis și Leon Moiseff. Este interesant câ acest pod controversat a necesitat: "200 de milioane de cuvinte pentru a convinge populația de necesitatea existenței sale și numai patru ani și 35 milioane de dolari pentru construirea lui".
În timpul construcției podului s-au produs 14 accidente mortale. Construirea podului a necesitat realizări tehnice deosebite, fiind pentru o bună perioadă de timp podul suspendat cel mai lung din lume, partea suspendată măsurând 2.332 m. Stâlpul de susținere cel mai înalt are 227 m, iar grosimea cablurilor principale (înmănunchiate) este de 92 cm. Podul cântărește 887.000 de tone și a necesitat 600.000 de nituri. A fost în întregime construit din donații într-o perioadă de timp când Statele Unite se găsea după „Marea Recesiune Economică”, și când economia SUA se confrunta cu problema unui șomaj ridicat.Podul Golden Gate servește ca legătură de transport vitală pentru Autostrada 101, care face legătura între orașul San Francisco și districtul Marin County. Dispune de șase benzi de circulație cu lungimea de 2.736 m. Din motive de siguranță, viteza maximă admisă este de 73 km/h. Podul dispune de un sistem de monitorizare în timp real al traficului, ceea ce permite reconfigurarea benzilor de circulație în funcție de numărul și direcția de deplasare a mașinilor. Astfel, dimineața sunt activate patru benzi spre sud (San Francisco) și două spre nord (Sausalito); iar după-amiaza și în zilele libere, sunt câte trei pe fiecare sens. Traficul pietonilor și bicicliștilor este permis numai pe trotuare și numai pe timpul zilei. Accesul câinilor este permis dacă aceștia sunt însoțiți de stăpâni și sunt în lesă.
imi voi aminti mereu frumusetea serii, in care m-am odihnit sus, pe pietre, in timp ce baietii alergau intr-un picior in valurile cuminti ale oceanului Pacific...frumoasa e tineretea, dar si varsta asezarii pe piatra!Slava Tie, Doamne !
Seara la vecernie am fost la catedrala...Pentru noi era vecernia pentru sfantul Dimitrie... pentru ei insa era o alta vecernie ... diferenta de calendar...
Oricum ar fi fost, toti sfintii s-ar fi bucurat ca noi sa ingenunchem la sfantul Ioan si sa plangem durerile noastre...si noi asta am facut...
si Vladica iar ne-a bucurat si oblojit ranile...noi, favoritii sfantului!
Clipe de taine...
Si intr-un fel aici, la racla sfantului Ioan s-a terminat pelerinajul in America. A mai fost o vecernie...
aici, intre romani...vecernie mare cu litie...ziua urmatoare era praznuit sfantul Dimitrie...
si am plecat spre Los Angeles...
Griffith Observatory
Observatorul Griffith este una dintre cele mai mari atracții culturale din L.A., dar și un loc de întâlnire preferat de vizitatori și de localnici, oferind vederi spectaculoase la Oceanul Pacific, centrul orașului, faimosul semn Hollywood și parcul Griffith.
o noapte iar scurta... si gandul mereu in urma...Arizona...Platina... Sfantul Ioan...oamenii pe care i-am cunoscut...
...si dimineata devreme la drum...Ultima zi in America, daca vom reusi sa plecam spre casa...
Hollywood Walk of Fame, un bulevard cu peste 2600 de stele pavate în trotuar, este, fără îndoială, una dintre cele mai de succes idei de marketing produse vreodată, ce atrage peste 10 milioane de turiști anual.
Omul de la care a pornit ideea de a crea un bulevard al celebrităţilor, este E.M. Stuart, care în 1953 a propus Walk Of Fame ca mijloc de a menține gloria unei comunități al cărei nume înseamnă strălucire și entuziasm în cele patru colțuri ale lumii.
De unde a venit ideea originală, nu se știe sigur; cu toate acestea, se știe că plafonul restaurantului hotelului Hollywood a avut odată stele imprimate pe tavan cu nume de celebrități și care ar fi putut fi un precursor al ideii de a plasa stele în trotuare.
Pe 15 august 1958, au fost dezvăluite opt stele de pe Hollywood Bulevard, la intersecția cu LA Highland Avenue, pentru a crea emoție și pentru a demonstra cum va arăta Walk of Fame.
Astăzi, Camera de Comerț din Hollywood continua să adauge stele la Walk of Fame ca reprezentant al orașului Los Angeles. O medie de două stele sunt adăugate lunar. Fiecare stea reprezintă un tribut adus tuturor celor care au muncit atât de mult pentru a dezvolta conceptul și pentru a menține această atracție turistică de clasă mondială.
dimineata senina de sambata ...
case ale oamenilor bogati semanand cu cele din Romania...desi aici e Beverly Hills.
Nu se poate să ajungi în Los Angeles fără să faci o plimbare în celebrul Beverly Hills, la fel de celebru ca și starurile ce locuiesc acolo. Într-adevăr este ca în filme, bogăţia se simte în aer și se vede peste tot, mai ales în grandoarea vilelor ce răsar dincolo de garduri...
Deschis în 1909, Santa Monica Pier este o destinaţie populară, ce găzduiește parcul de distracţii Pacific Park, acvariul Heal the Bay și un carusel din 1922.
baietii joaca volei pe plaja ca in vremea adolescentei mele
si undeva in drum...ne-am despartit... "unii" urmau sa plece spre Arizona in cateva zile,iarasi la parintele Efrem, ducandu-ne si pe noi in rugaciunea lor ," altii"...spre Romania, si ei cu rugaciunea lor ...nedespartiti , speram , pentru vesnicie!
Si am pornit pe acelasi drum de la venire....drum prin aer... drum lung...spre Acasa!
"Pelerinajul este o mărturie a înaintării noastre duhovnicești spre Împărăția Cerurilor;
Uniți cu Hristos, prin rugăciune, cântare și pelerinaj, devenim și noi părtași ai biruinței lui Hristos asupra păcatului și asupra morții;
Pelerinajul este o mărturisire a credinței în învierea de obște care va avea loc la sfârșitul veacurilor;
Când omul se află în pelerinaj, de fapt, el se întâlnește cu Dumnezeu Care l-a chemat în pelerinaj, încât pelerinajul lui este răspuns la chemarea tainică a lui Dumnezeu;
Pelerinajul este căutarea sfințeniei care nu are izvorul în lumea aceasta, ci-n Dumnezeu și Unul Sfânt;
Când omul se decide să meargă să se întâlnească cu sfinții lui, să sărute icoana și moaștele lui, el deja a fost chemat tainic de Dumnezeu, iar când se pune în mișcare și merge spre locurile în care au viețuit sfinții sau unde se află moaștele lor se întâlnește cu Dumnezeu;
Pelerinajul este o călătorie sfântă;
Oamenii vin în pelerinaj spre a cunoaște, spre a vedea locurile sfinte, a întâlni pe alți pelerini care doresc să-și înduhovnicească viața. Dar mulți oameni vin în pelerinaj și pentru că așteaptă ajutorul lui Dumnezeu;
Într-un loc de pelerinaj găsim nu numai ceea ce oferă locul: sfânta biserică, sfintele moaşte şi sfintele slujbe, ci şi ceea ce aduc cu ei pelerinii, fiecare în parte şi toţi laolaltă, adică evlavia, pacea, răbdarea, cuminţenia, bunătatea lor, deci felul lor de a fi şi de a se întâlni cu Dumnezeu şi cu oamenii în Biserica lui Hristos şi a Sfinţilor Lui;
Pelerinajul preface o cheltuială materială într-un câştig spiritual şi o iniţiativă particulară într-o bucurie comunitară;
Pelerinii sunt ca nişte prieteni ai Mântuitorului Iisus Hristos care, de-a lungul veacurilor, iubesc şi mărturisesc pe cel Unul Sfânt;
Prin pelerinaj mulțumim Domnului Iisus Hristos Care S-a jertfit pentru întreaga omenire;
Pelerinajul poartă în el căutarea sfinţeniei şi fiorul rugăciunii;
În mod minunat, pelerinul învaţă că orice faptă, orice clipă a vieţii poate fi oferită lui Dumnezeu Care sfinţeşte darurile noastre;
Pelerinajul este o şcoală a credinţei." Parintele Patriarh Daniel!