Prietenul din strada

Nu stiu de cand il cunosc. A aparut candva, acum vreun an, undeva, la poalele manastirii la care merg, adica mai departe de poarta, ca sa nu fie alungat . Un barbat slab, imbracat cu multe haine, unele peste altele, purtand mereu in mana o sacosa ...

Il cheama Traian.Vorbeste greu pentru ca nu mai are decat doi dinti in gura si aceia molari...dar mereu cere, insistand,sa-i dai ceva.Mai ales cand e ametit de aburii alcoolului. Deh! Neputintele lui!

-Da-mi, da-mi... da-mi ceva! Da-mi un leu...

Uneori ii dau cativa lei, alteori bomboane din buzunare... alteori , daca nu am nimic pregatit , doar vorbesc cu el  si imi urmez drumul.

Nu stiu  de ce  imi spune "maicuta".

Intr-o zi, in fata unui centru comercial mi-a spus ca il doare capul foarte tare si vrea niste medicamente. Am mers in farmaciei si i-am cumparat.

In alta zi, in fata aceluiasi centru comercial, imi cerea iar:
-Da-mi, da-mi un leu, pentru numele Domnului, Maicuta!

-Ce sa faci cu un leu?

-Sa-mi iau ceva de mancare-mi-a raspuns

-Vad ca ai o caserola cu mancare !

-Nu am paine-mi-a raspuns

-Vrei sa-ti dau paine? Uite, am in sacose -i-am spus

-Da-mi! a incuviintat Traian, urmarindu-mi gesturile.

Si cand m-a vazut cu mana in punga, tragand din feliile de paine , mi-a zis:

-Nu-mi da tot! Sa-ti mai ramana si tie!

Am uitat multe cuvinte primite in viata mea. Cuvintele cersatorului Traian, nu cred ca   le voi uita .

Memorabile. Aratand cum grija lui Dumnezeu fata de tine poate imbraca cele mai  diferite forme... grija unui flamand ca sa nu fii si tu flamand...oricand, fiecare din noi, poate fi, nu cel care  miluieste, ci cel flamand,insetat,gol,in temnita, bolnav sau strain. Si mi-a mai aratat ca oricat de sarac ai fi, pana si cersetor de esti,trebuie si poti implini Evanghelia aceasta!Si el a facut-o cu mine in acel moment!

Azi l-am intalnit iar, in acelasi loc.

-Traian! Ce faci?-l-am intrebat cautand un ban, in buzunar, sa-i dau.

-Nu, nu-mi da nimic, stai de vorba cu mine, Maicuta, pentru numele Domnului! mi-a spus ferm.

M-am oprit in drum... eu femeia imbracat cu palton de la Nissa ... el un barbat imbracat cu multime de haine murdare...nicaieri nu era o banca sa ne asezam...am ramas in picioare privindu-ne...

-Ce mai faci, Traiane? -am repetat intrebarea pe un alt ton, cu adevarat asteptand un raspuns 

-Sunt bolnav, ma doare in gat.Cine mi-a cumparat mie medicamente intr-o zi? a intrebat retoric...

Si mi-a povestit dezlanat, atat cat isi mai amintea, ca cineva l-a batut... ca a fost la spital... ca era multa lume bolnava, acolo...

Am stat in drum, vorbind despre suferinta... lumea trecea ca un fluviu involburat pe langa noi  ... doi ciudati... doi oameni diferiti , dar atat de asemanatori in esenta: doua suflete  triste,acelasi chip al lui Dumnezeu,doi straini pe acest pamant, doi cersetori la usa mare a Domnului..."Păzește‑mă, Doamne, ca pe lumina ochilor; cu acoperământul aripilor Tale acoperă‑mă"(Psalmul  16)