Surprizele...

Am catva timp, dinainte de Nasterea Domnului, de cand diverse  suferinte fizice, ma tin captiva in casa mea...

Am mers strict la slujbele mari ...Slobozia, Closca, si inca un loc, in rest, am refuzat sa plec mai departe... Nu Rusia...nu Putna...nici macar Bucuresti!

Asta m-a facut sa citesc mai mult, sa  ma intreb si mai mult, cat de pregatita sunt eu pentru a raspunde la Judecata. Si mereu mi-am spus ca stiu ce ar trebui sa stiu, dar fac prea putin din acestea. Am plans si am regretat ...am privit in jur la basmalele negre si groase de pe capetele unor femei mereu prezente la schit, la fustele lor lungi si foarte negre si drept urmare ...mi-am comandat niste haine noi!

Au inceput reducerile la branduri-le pe care le tot vizualizez si mi-am comandat online "cate ceva": paltoane ... pardesie... fuste... dar "cate ceva" tot mai multe!

Am simtit nevoia sa fiu altfel decat oricare din aceste modele. Ca si cand nimic nu se potriveste cu mine. Ca si cand, nu ma regasesc in acesta carcasa in care umblu si ca sufletul meu sa se potriveasca, trebuie sa schimb ceva din invelis.

Ruxandra venita acasa mi-a laudat o rochie  pe care o purtam si privindu-ma atent , mi-a zis:

-Nu esti deloc batrana, dar trebuie sa faci ceva cu parul tau. Nu te mai tunzi?

-Nu! 

-Si nici nu-l mai vopsesti?

-Nuuuuuuuuuuu!

-Trebuie atunci sa gasesti un mod de a-l strange. Uite, strange-l asa!

Si parul meu a fost adunat intr-un coc strans si  capul meu eliberat de par a parut dintr-odata altfel!

Si parca am inceput sa ma potrivesc cu mine...cu ceea ce era inauntru: bunica lui Filip

Si totusi ma intreb tot mai des: cine mai sunt eu?Cum sa traiesc cu mine insumi,m-am asezat sau nu pe calea corecta, cum sa traiesc cu altii, ce sa fac  cu mintea mea, cu inima mea, ce sa fac pentru ceilalti si cu ei....unde sa-i asez in acest drum al mantuirii mele, ce sa fac cu mine?

Vreau sa ma impac cu mine si nu stiu de unde sa pornesc...cine sunt eu, femeia prinsa intre alb si negru...

Ganduri , multe ganduri, multe intrebari fara raspuns..."câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul."(Epistola catre Filipeni cap 4)

Ieri dimineata, dupa o noapte nu prea de odihna, am zabovit in casa dincolo de ora la care este sfanta liturghie la manastirea la care merg. Am hotarat ca nu sunt in stare, fizic vorbind, sa merg decat la serviciu pentru problemele strict de acolo.Am citit...apoi am pornit Trinitas-ul pe telefon, pentru ca nu mai am televizor si am ascultat sfanta liturghie pana cand am ajuns la usa. Ajunsa la usa, am avut indoieli: sa opresc sau nu telefonul?Sa cobor tinandu-l in mana ca sa aud sfanta liturghie, dar asta insemnand sa ma auda toti vecinii,  sau sa-l opresc? Am ales sa-l opresc.Si coborand un etaj,  am gasit-o pe scari pe noua noastra femeie de serviciu: o femeie simpla, grasa , imbracat modest si avand matura in mana si... casti in urechi:

-Buna dimineata sau...buna ziua ca e deja zi! am salutat-o eu razand 

-Buna ziua-mi-a raspuns ea zambindu-mi larg si oprindu-se din maturat.

-Ce asculti ?-am intrebat-o nici eu nu stiu de ce

-Sfanta Liturghie la Patriarhie,pe Trinitas-mi-a raspuns ea scotandu-si casca dintr-o ureche. 

Am amutit!

-Asta fac cat muncesc. De ce sa aud ce e in casa omului?Petrec cu Domnul!

 Si mi-a aratat cu mana larg spre usile vecinilor si nu intamplator eram langa usa unor vecini de unde se aude mereu o mama tipand isteric.Intelectuali tineri...tipul de oameni care nu-si impartasesc copiii de frica microbilor de pe lingurita... 

-Cum te cheama? Mi-ai mai spus, dar am uitat-i-am zis eu

-Marinela! a venit intr-un nou zambet numele ei...

-Bravo, Marinela !

Si am plecat asa fericita de parca eu ascultam in locul ei.

Oameni care ne sfintesc casele maturandu-ne gunoiul. Oameni pentru care Dumnezeu ne rabda.

Azi dimineata , dupa ce am citit ceea ce este canonul meu minim de dimineata, am rasfoit cartea si am citit mustrandu-ma ca abia acum o fac Paraclisul Sfantului Ioan Botezatoru. Doar cateva cantari pentru ca era tarziu...dar era inainte de liturghie.

Si azi am intalnit-o iar pe scari. Cu castile albe in urechi.Cu matura in mana.Spalase cu un detergent frumos mirositor scarile etajului meu si acum continua ...

-Buna dimineata, Marinela-am salutat-o eu vesela ca o vad. Astazi e marti ! Sfantul Ioan Botezatorul !-i-am spus eu desteapta

-Stiu, asta si ascult! Acatistul sfantului Ioan Botezatorul. Uitati! mi-a zis scotandu-si iarasi casca.

-Sa ai binecuvantarea sfantului Ioan ! i-am zis eu , desi ea ar fi fost cea indreptatita sa-mi spuna.

Si am plecat pe drumul meu , insotita de chipul ei luminos  si zambetul fara viclenie.

Si m-am gandit toata ziua la ea, ca nu intamplator, Domnul o trimite in calea mea.

Am pierdut capacitatea de a privi dincolo de invelisul omului, si privim mai mult fusta sau basmaua din capul alteia si luati de duhul acestei lumi, nu putem patrunde in adanc, de aceia Hristos ne spune: „Nu judecaţi după înfăţişare” (Ioan 7, 24).

Exista oameni deja pe calea cea bun,simpli ,dar academicieni ai credintei ortodoxe , spunand simplu ca apostolul Pavel  " Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte."  purtandu-si matura cu demnitate si bucurie sfanta, pentru ca ii insoteste Hristos, stiind inaintea altora, real, palpabil, prin experienta proprie, ca  acesta este  secretul .

Si altii, ca mine, prinsi intre alb si negru...cautand...impartasind cu altii necazul...dar risipiti...