Secventa

Scriu rar, chiar prea rar...blogul a devenit, prin  lucrarea vrajmasului, un loc in care poposesc rar.Stiu ca multi asteapta un cuvant, stiu ca multi inca il deschid mai des decat mine, uneori scriu dar pun in arhiva articolele, pentru ca ele sunt sincere si nu corespund cu invataturile pe care le primesc: a iubi pe altul mai mult decat pe tine si pacea e mai mare decat dreptatea.

Si ma intreb :oare cat de sincer trebuie sa fie un ortodox?

Eu... cel care luptam pana in panzele albe pentru adevar!

Am devenit un om "slab". Un om care a intors de atatea ori obrazul, incat e permanent cu capul ca morisca:stanga- dreapta...

In vara, intr-o anumita conjunctura, am raspuns corect la o intrebare care se adresa tuturor si pentru ca lumea tacea nestiind raspunsul, m-am trezit  elev si student silitor si am raspuns la intrebare. Nu asa am invatat de la mama  si tata, de la invatatori si profesori? 

Desi raspunsul era corect, mi-am incasat lectia care m-a lamurit ca trebuie sa nu stii niciodata nimic.

Il ascultam in seara acesta pe dragul parinte Arsenie Papacioc explicand exact acest lucru : ca trebuie sa renunti la adevar, sa nu-ti pese de dreptate ,pacea fiind mai mare decat toate .Sa nu-ti pese pana la Adevar!  

In rest??? Abandonati-ma ca pe un pui de sarpe aproape mort!

Incetul cu incetul asta s-a intamplat...Alti oameni calca cararile mele si e ca si cand niciodata nu am existat.

Si ca sa pastrez in mine viorile care canta, am inchis ferestrele ziua si le-am deschis noptile! Sa privesc doar stelele! Si cant seara de seara cantecelul lui Filip:Twinkle, Twinkle, Little Star...

Parintele pustnic are dreptate. Nu-s pregatita de moarte!

Inca numar stelele in noptile in care se vad si inca le astept, in noptile in care ele raman ascunse.

"A muri inseamna a te muta pe o stea" Octavian Paler... Si pe stele sunt ei ,dragii mei...

Am in mine de cateva saptamani un plans sfasietor: un plans pentru pacatele care ne-au despartit de Dumnezeu. Si imi este ciuda, ca noi, noi doi, eu si Grig, copii destepti si curati la suflet, nu am fost capabili sa-L intelegem pe Dumnezeu in timpul vietii noastre. Si am pierdut timpul pe care nu-l putem rascumpara.

Dezamagita de cat de gresit au iesit multe din ceea ce am facut in acest 10 ani de la moartea lui, am ales sa ma retrag din lume.  Sa nu mai tin de nicio relatie care nu-i in regula , doar pentru ca asa sunt "prieteniile". Nu am timp, dragilor! Am implinit mai mult de 60 de ani. La varsta asta, oameni mor. Poate, dupa aceste putine ore care ma despart de dimineata ,nu ma mai trezesc. Si nu vreau sa mai risc, ca risipindu-ma sa pierd. Am vazut: eu, eu, Doina- Elena, nu am reusit sa fac nimic in acesta viata. Decat doi copii ! Dar care isi traiesc propria lor viata dupa planurile si dorintele lor. Cu sau fara mine, pentru toti cei care vor prinde dimineata, soarele va rasari la fel.

 Dar eu, eu, singura voi sta la judecata. Nimeni nu o sa vina sa-mi stea alaturi.Si judecata o sa fie despre mine,doar despre mine!

Ceva mai mult ...incatusata cu catusele de fier ale pacatelor mele, ma zbat sa ies din cusca in care traiesc ca si Manase.

Dar eu ... spre deosebire de Manase Il stiu pe Hristos !Iar ingerul meu, el singur nu ma paraseste , e strecurat in cusca mea si  deschide din cand in cand, ferestruica spre zari... si canta incetisor, cu glas de copil curat si frumos...Twinkle, Twinkle, Little Star...Si uneori stelele stralucesc atat de puternic, incat lumina  lor ma umple de speranta. Exista viata pe stele!Exista Lumina, exista un singur Adevar.

Intalnirea

Am fost la Filip!

Am plecat aproape pe nepregatite, pe negandite... doua telefoane, Andrei:

-Vino si tu sa-l mai jumulesti pe Filip !

 si vocea sigura a fiicei mele:

-Vino , mami!

Si am ajuns!Ma asteptau cu totii. Filip vorbise toata ziua la gradinita despre "buica" care urma sa vina la el si cand l-au adus in vestibul, unde il asteptam, primul cuvant spus lui Andrei, a fost o intrebare:

-Buica?

Si cand m-a vazut s-a aruncat in bratele mele...

Am petrecut cu el timp pretios. Pentru orice lucru m-a preferat...

-Cu mine sau cu bunica?-il intreba Andreea 

Si el raspundea:

-Buica e!

Ne-am imbratisat... am dormit impreuna, am mancat impreuna, am baut ceaiuri impreuna, am aliniat masinutele si cifrele ... am privit impreuna aceleasi desene animate ...

Vineri jumatate de zi, sambata zi intreaga si duminica...

Am fost impreuna la biserica si impreuna am sarutat Evanghelia ...impreuna am auzit binecuvantarea de inceput a sfintei liturghii si impreuna am strabatut raiul...

Era asezat pe genunchii mamei lui alaturi de mine, asteptand sfanta impartasanie si apoi in genunchii a ascultat strana cantand 

'Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.' ******************************************************************************************************* Era fericit! Fericit!  Si cand a iesit parintele din sfantul altar sa-l impartaseasca, s-a ridicat repede in picioare si a luat-o la fuga spre solee...sa nu piarda Intalnirea cu Hristos! Abia l-am prins sa-l ridic la inaltimea parintelui, ca sa primeasca sfanta cuminecatura. Filip mi-a predat o lectie  de ravna pentru Hristos. Nu am vazut niciodata, dar niciodata, pe cineva alergand sa-L intampine. Am citit ca  Imparatia lui Dumnezeu se ia cu asalt.  "Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea."Evanghelia dupa Matei ... Exact asa era fuga lui Filip. Dumnezeu il ajuta pe om, dar nu-i plac lenesi si fricosii."In lume necazuri veti avea;dar indrazniti.Eu am biruit lumea"Evanghelia dupa Ioan cap 16 /23-33 Modelul suprem de curaj este Iisus Hristos, cel care a invins totdeauna  prin cuvantul Sau, prin faptele Sale, prin viata Sa, prin moartea Sa si prin Inviere. De atatea ori am dezarmat! Pana si acum inca am momente cand oscilez in hotararile mele, cand de frica esecului as pasi inapoi inca un pas... si poate inca unul, pe carari batatorite si pline de rugi, doar pentru ca aceste carari le stiu. Dar vine cuvantul acesta "Indrazniti!Alergati spre mine, parasiti cararile voastre pline de aceleasi pacate, lipeste-te de Mine , scoala-te odata cu Mine..." Si indraznesc sa visez un timp al trairii in Hristos , aici, dar si Dincolo. Am in manastirea in care merg zi de zi la liturghie, doua femei aproape nevazute, stalpi ai bisericii si rugaciunii:tanti Ioana si Tanti Dumitra.Ieri cand ne-am apropiat mainile de vasul cu anafura, i-am zis uneia dintre ele: -Tanti Ioana, daca cumva vei adormi inaintea mea, sa-mi tii alaturi un loc in Rai. Sa-i spui lui Dumnezeu cu curaj ca ma astepti si vreau locul meu alaturi . -Doamne, dar stim noi ca ne vom mantui?-mi-a raspuns batrinica zambind trist -Cum nu stim? Nadajduim. Cerem.Nu pot gandi ca nu ma mantuiesc.Imi doresc sa fim cu Hristos, cu Maica Domnului, cu sfintii, in Imparatia lui Dumnezeu.  Ne straduim, cerem, dar mila si mantuirea tot a Domnului este! -Da, doar mila lui Dumnezeu este... mi-a raspuns tanti Ioana Si am plecat prin ninsoare spre birou tanand in mana cateva bucatele de anafura si o banana daruita de tanti Ioana, de la prinoase . Din ghereta de la poarta, fratele Iacov a venit sa-mi ofere umbrela lui sa nu ma ude. Si numai zambet era pe chipul meu si-n inima mea si pasind cu grija prin  zapada, am simtit ca se porneste in mine o rugaciune care suna asa" Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu Duh stapanitor ma intareste!"  Si cu adevarat mi s-a bucurat inima! Daca in fiecare zi ii cerem lui Dumnezeu sa ne daruiasca bucuria mantuirii Sale, oare nu inseamna ca ...mantuirea, atat de dorita in acesta viata, o vom si primi?"Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati si primit si le veti avea"(Marcu 11, 24)  Si gandesc toate acestea cu bucurie in drumul meu prin zapada, spre locul meu inca de munca si mintea mea zboara si mai departe spre Pastile cel de fiecare zi si mai departe de acesta, la ziua cea neinserata a Imparatiei Sale, in care mai adevarat ne vom impartasi ...

Surprizele...

Am catva timp, dinainte de Nasterea Domnului, de cand diverse  suferinte fizice, ma tin captiva in casa mea...

Am mers strict la slujbele mari ...Slobozia, Closca, si inca un loc, in rest, am refuzat sa plec mai departe... Nu Rusia...nu Putna...nici macar Bucuresti!

Asta m-a facut sa citesc mai mult, sa  ma intreb si mai mult, cat de pregatita sunt eu pentru a raspunde la Judecata. Si mereu mi-am spus ca stiu ce ar trebui sa stiu, dar fac prea putin din acestea. Am plans si am regretat ...am privit in jur la basmalele negre si groase de pe capetele unor femei mereu prezente la schit, la fustele lor lungi si foarte negre si drept urmare ...mi-am comandat niste haine noi!

Au inceput reducerile la branduri-le pe care le tot vizualizez si mi-am comandat online "cate ceva": paltoane ... pardesie... fuste... dar "cate ceva" tot mai multe!

Am simtit nevoia sa fiu altfel decat oricare din aceste modele. Ca si cand nimic nu se potriveste cu mine. Ca si cand, nu ma regasesc in acesta carcasa in care umblu si ca sufletul meu sa se potriveasca, trebuie sa schimb ceva din invelis.

Ruxandra venita acasa mi-a laudat o rochie  pe care o purtam si privindu-ma atent , mi-a zis:

-Nu esti deloc batrana, dar trebuie sa faci ceva cu parul tau. Nu te mai tunzi?

-Nu! 

-Si nici nu-l mai vopsesti?

-Nuuuuuuuuuuu!

-Trebuie atunci sa gasesti un mod de a-l strange. Uite, strange-l asa!

Si parul meu a fost adunat intr-un coc strans si  capul meu eliberat de par a parut dintr-odata altfel!

Si parca am inceput sa ma potrivesc cu mine...cu ceea ce era inauntru: bunica lui Filip

Si totusi ma intreb tot mai des: cine mai sunt eu?Cum sa traiesc cu mine insumi,m-am asezat sau nu pe calea corecta, cum sa traiesc cu altii, ce sa fac  cu mintea mea, cu inima mea, ce sa fac pentru ceilalti si cu ei....unde sa-i asez in acest drum al mantuirii mele, ce sa fac cu mine?

Vreau sa ma impac cu mine si nu stiu de unde sa pornesc...cine sunt eu, femeia prinsa intre alb si negru...

Ganduri , multe ganduri, multe intrebari fara raspuns..."câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul."(Epistola catre Filipeni cap 4)

Ieri dimineata, dupa o noapte nu prea de odihna, am zabovit in casa dincolo de ora la care este sfanta liturghie la manastirea la care merg. Am hotarat ca nu sunt in stare, fizic vorbind, sa merg decat la serviciu pentru problemele strict de acolo.Am citit...apoi am pornit Trinitas-ul pe telefon, pentru ca nu mai am televizor si am ascultat sfanta liturghie pana cand am ajuns la usa. Ajunsa la usa, am avut indoieli: sa opresc sau nu telefonul?Sa cobor tinandu-l in mana ca sa aud sfanta liturghie, dar asta insemnand sa ma auda toti vecinii,  sau sa-l opresc? Am ales sa-l opresc.Si coborand un etaj,  am gasit-o pe scari pe noua noastra femeie de serviciu: o femeie simpla, grasa , imbracat modest si avand matura in mana si... casti in urechi:

-Buna dimineata sau...buna ziua ca e deja zi! am salutat-o eu razand 

-Buna ziua-mi-a raspuns ea zambindu-mi larg si oprindu-se din maturat.

-Ce asculti ?-am intrebat-o nici eu nu stiu de ce

-Sfanta Liturghie la Patriarhie,pe Trinitas-mi-a raspuns ea scotandu-si casca dintr-o ureche. 

Am amutit!

-Asta fac cat muncesc. De ce sa aud ce e in casa omului?Petrec cu Domnul!

 Si mi-a aratat cu mana larg spre usile vecinilor si nu intamplator eram langa usa unor vecini de unde se aude mereu o mama tipand isteric.Intelectuali tineri...tipul de oameni care nu-si impartasesc copiii de frica microbilor de pe lingurita... 

-Cum te cheama? Mi-ai mai spus, dar am uitat-i-am zis eu

-Marinela! a venit intr-un nou zambet numele ei...

-Bravo, Marinela !

Si am plecat asa fericita de parca eu ascultam in locul ei.

Oameni care ne sfintesc casele maturandu-ne gunoiul. Oameni pentru care Dumnezeu ne rabda.

Azi dimineata , dupa ce am citit ceea ce este canonul meu minim de dimineata, am rasfoit cartea si am citit mustrandu-ma ca abia acum o fac Paraclisul Sfantului Ioan Botezatoru. Doar cateva cantari pentru ca era tarziu...dar era inainte de liturghie.

Si azi am intalnit-o iar pe scari. Cu castile albe in urechi.Cu matura in mana.Spalase cu un detergent frumos mirositor scarile etajului meu si acum continua ...

-Buna dimineata, Marinela-am salutat-o eu vesela ca o vad. Astazi e marti ! Sfantul Ioan Botezatorul !-i-am spus eu desteapta

-Stiu, asta si ascult! Acatistul sfantului Ioan Botezatorul. Uitati! mi-a zis scotandu-si iarasi casca.

-Sa ai binecuvantarea sfantului Ioan ! i-am zis eu , desi ea ar fi fost cea indreptatita sa-mi spuna.

Si am plecat pe drumul meu , insotita de chipul ei luminos  si zambetul fara viclenie.

Si m-am gandit toata ziua la ea, ca nu intamplator, Domnul o trimite in calea mea.

Am pierdut capacitatea de a privi dincolo de invelisul omului, si privim mai mult fusta sau basmaua din capul alteia si luati de duhul acestei lumi, nu putem patrunde in adanc, de aceia Hristos ne spune: „Nu judecaţi după înfăţişare” (Ioan 7, 24).

Exista oameni deja pe calea cea bun,simpli ,dar academicieni ai credintei ortodoxe , spunand simplu ca apostolul Pavel  " Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte."  purtandu-si matura cu demnitate si bucurie sfanta, pentru ca ii insoteste Hristos, stiind inaintea altora, real, palpabil, prin experienta proprie, ca  acesta este  secretul .

Si altii, ca mine, prinsi intre alb si negru...cautand...impartasind cu altii necazul...dar risipiti...

Priveghere de Sfantul Vasile la Schitul Closca 31decembrie /1 ianuarie 2018

De 11 ori consecutiv, am parcurs trecerea dintr-un an civil in altul, in biserica, asteptandu-l pe sf Vasile cel Mare.

In diverse locruri, cele mai multe, acolo unde slujeste parintele Leontie.Acolo sunt cei mai multi dintre cei cu care ma adun in biserica. Am ales acest loc si anul acesta.Si nu am gresit .

Noaptea, in care inainte beam sampanie, a fost o noapte de rugaciune.

 Va amintiti?
"Sculati-va! Doamne ,binecuvinteaza!"
Asa incep privegherile!

 A fost o noapte de cantari si rugaciune... Nu am ce sa va povestesc pentru ca acestea nu pot fi povestite...A fost asa .ca in imagini...

 niste oameni preinchipuind pe heruvimi si pe serafimi...acestia...

 si acestia

 si acestia...

ne-au lasat sa ne adaugam lor, dupa multa putere a unora si putina putere a altora ca mine si sa ne rugam, caci  spune sfantul Ma­ca­­rie cel Mare:" Omule, eu ştiu că tu nu ştii să te rogi! Roagă-te cum poţi tu! Dar roagă-te ade­se­­ori!"

A fost o noapte in care, avandu-i alaturi pe oameni care chiar s-au bucurat ca eu am ales Closca , am inteles poate tocmai datorita inimii lor, ca pentru rugaciune iti trebuie nu numai credinta si nadejde, ci si iubire ...

Si e o legatura in care,marturisesc ca, vreau ca Cel caruia sa-i dau toata iubirea mea este Dumnezeul Treimic...celorlalti:copiii mei, surorile mele, prietenii , chiar si lui Filip cel drag, le raman "firimiturile " dar acestea, vor fi mai mari, decat tot ce am daruit, cumulat, intr-o viata.

Asta am simtit si asta am dat! Gandul meu si inima mea Domnului si acolo, la scaunul Sau, acolo, langa tronul pe care sta insusi sfantul Vasile Cel Mare, v-am dus pe toti cei vii dar si pe nedespartitii dragii mei, adormiti... si v-am lasat acolo ... 

 Ca Dumnezeu sa va daruiasca fiecaruia dupa nevoia sa...

Si alegerea oamenilor acestia adunati la Closca de a petrece noaptea in rugaciune, a fost o alegere de iubire, iubire unii fata de altii, iubire fata de Parintele Leontie si obstea monahala, dar mai ales iubire fata de Dumnezeu, dupa cuvintele Apostolului Pavel  "Sa aveti aceste sentimente unii fata de altii, pentru ca toti cu o inima si cu o gura sa slaviti pe Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Iisus Hristos" (Rom. XV, 5)

Si dupa un ceai cald si o bucata de cozonac am plecat spre casa cu inima plina...