Reflectii asupra vietii/ 2

Am invatat de-a lungul vietii, greu, prin experiente dureroase ca nu frumusetea ornamentelor de Craciun, nici mesele imbelsugate,nici curatenia desavarsita,nici multimea cadourilor nu dau  frumusetea Craciunului. Ci prezenta  langa tine a celor care te iarta ca ai gresit, ca esti rau, ca esti ciufut , ca esti "imposibil" si te iubesc in pofida tuturor acestor lucruri. A lui Dumnezeu este judecata!A mea este doar alegerea de a ma stradui sa fiu bun sau rau.Si pe drumul acesta, pentru ca alegerile sa fie conform evangheliei, suntem obligati sa ne sprijinim unii pe altii,sa ne povatuim cu iubire si daca nu incape povatuirea, suntem obligati sa ne rugam unii pentru altii.Sa ne rugam lui Dumnezeu pentru fiecare faptura pe care el ne-o aduce alaturi,fie bun,fie rau... dupa trebuinta fiecaruia, ca El,Dumnezeu sa randuiasca fiecaruia dupa folosul lui. Am invatat din  Sfanta Scriptura  ca dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu sunt plamadita si este in mine, ca in fiecare faptura omeneasca, scanteia dumnezeirii.   <<26 Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră,ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!"27.Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.(Facerea cap 1).>> Si cred cu tarie ca daca dupa chipul lui Dumnezeu suntem plamaditi, Dumnezeu a pus in noi demnitate si trebuie sa ne respectam,oricat de jos am cadea, oricat de pacatosi am fi. Talharul pe cruce, talharul mantuit de Domnul, este dovada ca putem, avem in noi tocmai datorita dumnezeirii noastre, aptitudinea mantuirii chiar si in clipa de final! Pentru ca a Domnului Multmilostiv e mantuirea! Si atunci... atunci inseamna ca nu e al meu sa rup aripile nimanui!Cred ca nu trebuie sa spunem nimanui ca este pierdut in pacatele lui, chiar daca lumeste asa pare a fi.Ci doar sa spunem fiecarui om ca este minunat, ca are in el dumnezeirea si obligatia de a se mantui. Ca la capatul drumului pe fiecare il asteapta Hristos! Si pregatirea pentru  intalnirea cu El trebuie sa fie telul vietii fiecaruia. Visam azi noapte mormantul lui Grig , negru, urat, crapat. Stiam ca in acelasi mormant voi fi si eu si imi spuneam ca il voi repara si-l voi placa tot, cu marmura alba ... si aveam o cruce mare pe care ma bucuram ca voi putea scrie..."Nu voi muri, ci voi fi viu si voi povesti lucrurile Domnului" ... si-mi aminteam mormantul modest la patriarhului Pavle pe care scrie " Astept Invierea" si... despre aripi trebuia sa scriu, despre aripile pe care Dumnezeu nu vrea sa le frangem nimanui. Suntem obligati sa ne purtam sarcinile unii altora, sa ne iubim , sa ne iertam, sa ne ajutam sa zburam... atata timp cat fiecare zboara spre intalnirea cu Domnul, in ritmul lui mai lent, mai ocolit, dar fiind pe cale. Nu frangeti aripile nici pescarusilor, nici perusilor, nici gastelor,nici ale oamenilor, nimanui, pentru ca ele pot ramane ciuntite pentru tot timpul vietii... ajutati doar, iubiti, iertati, rugati-va! De la cativa oameni ai Iubirii am invatat sa nu tai aripile nimanui, nici pasarilor, nici oamenilor,doar sa incerc sa ma rog, sa iert si sa iubesc.Nadajduiesc, pana la finalul vietii mele pamantesti, sa reusesc, cu darul lui Dumnezeu si-al Maicii Domnului, sprijinitoarea vietii mele. Iertati-ma! Pentru stiute si nestiute, iertati-ma!

REFLECTII ASUPRA VIETII/ 1

1. Am invatat ca singura constanta a vietii  mele este Dumnezeu.

  De a lungul vietii toti  cei pe care m-am sprijinit m-au parasit...

 Ca ieri eram o fetita slaba, cu codite subtiri  si rochita rosie stand mereu langa piciorul mamei mele si privind cu imensa incredere si iubire spre tatal meu...

Ca ieri eram o tanara frumoasa, imbracata in costum Chanel albastru deschis... cu pantofi cu toc inalt,  stand mereu agatat de mana unui barbat, a barbatului meu...

Ca ieri eram o mamica tanara  purtand un baietel prins de mana si impingand cu cealalta un carucior in care o fetita bruneta, ca mine candva, privea lumea...

Ca ieri ingenuncheam primadata la spovedit, sub un epitahil alb, moarta de frica , convinsa ca rauri de serpi vor cobora din toti porii pielii mele si-l vor ingrozi pe parinte ...

Si uite, privesc acum, dupa sase decenii de viata, intoarsa 360 de grade, adica in acelasi loc, cautand sa vad ce a ramas ...
Mama mea si tatal meu m-au parasit de mult si oricat as rascoli pamantul dupa ei, nu sunt nicaieri.

Barbatul meu tanar si drept ca un brad, barbatul meu care ma iubea asa cum iubea aerul pe care il respira, m-a parasit de noua ani, trupul lui invesmantat in cearsafuri albe se desface in ceea ce l-a compus  si sufletul lui strabate lumi in care nu pot patrunde...

Copiii mei: si baietelul zburdalnic pe care il tineam strans de mana si fetita curioasa din carucior, au plecat sa cerceteze o lume care ii absoarbe pana la uitarea radacinilor.

 In locul meu, sub acealasi epitrahil, ingenuncheaza azi alti oameni ...

Sigurul care a ramas langa mine, care nu m-a parasit nici macar cand am gresit, asteptand  trezirea mea la cunoastere, intoarcerea mea, ridicarea mea din pacat si greseala, este Dumnezeu...

 Si ma privesc ca pe primul om facut de Dumnezeu ...intru' nceput , dupa ce a facut cerul si pamantul, dupa ce a zis" Sa fie lumina! "si a fost lumina, dupa ce a despartit lumina de intuneric  si apele de uscat,dupa ce a facut seara si dimineata, a separat pamantul de ape si a odrazlit iarba purtatoare de samanta si pomi roditori, dupa ce a agatat pe bolta cerului luminatorul mare si luminatorul mic,dupa ce a facut toata vietatile uscatului si apelor, Dumnezeu si-a continuat creatia si dupa chipul Sau m-a construit pe mine, farama de om , farama de femeie din coasta lui Adam...si a privit totul si a vazut ca sunt frumoase toate ...si a fost seara ...si a fost dimineata , ziua a sasea inainte de odihna , dar zi desavarsita de bucurie..

Si intru acesta bucurie a Domnului, ma simt cu chipul cel dintai, frumoasa ca tot ce a facut Domnul si intru bucurie trebuie sa raman pentru ca, desi toate m-au parasit,nu sunt singura, sunt cu tot ce Dumnezeu pentru mine a plamadit, cu pamantul, cu apa, cu curcubeul, cu iarba care odrazleste, cu animalele...
Si toate acestea au un sens pentru ca Dumnezeu  da scopul creatiei, bucuria mea!
 Si bucuria mea e intreaga pentru ca El, Dumnezeu a ramas cu mine,vazut si nevazut.Totdeauna! Cand am fost fericita si cand am suferit, chiar si cand am dat  drumul mainilor de care m-am tinut, nu pentru ca voiam, ci pentru ca moartea ne despartea, parintii mei, mama mea draga, tatal meu , sotul meu- cel mai iubit dintre pamanteni, copiii mei- ramuri ale sufletului meu ...chiar cand nu credeam, chiar cand apostaziam...
Si cred ca desi toate acestea, oricum s-ar fi intamplat, eu  le simt acum deplin, pentru ca intr-un timp, am coborat in genuchi, pe lespezi reci,sub un epitrahil alb, desi stiam ca rauri de serpi vor iesi din toti porii pielii mele...

• 
  

Schitul Closca in duminica dregatorului /27 noiembrie 2016

Nu mai sunt dregator si nici bogata nu sunt, dar fiecare pericopa  evanghelica e pentru mine, ca pentru fiecare dintre noi , un sprijin in a trai frumos, dupa poruncile lui Dumnezeu.

Astazi a fost o duminica in care am ajuns,in sfarsit, la Closca...mereu pe drumuri in ultimile luni, Closca a devenit un loc in care merg mai rar,dar cand  am vazut turla alba a bisericii, am trait bucuria ajungerii Acasa.

Biserica era plina de oameni si liturghia deja inceputa, iar cuvantul Apostolului un indemn minunat la pace intre noi  

Fraţilor, îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii cu alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii. Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori. Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti.( Coloseni 3,12-16)

În vremea aceea un om oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Învăţătorule bune, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Iar Iisus i-a zis: pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât numai singur Dumnezeu. Ştii poruncile: să nu faci desfrănare, să nu ucizi, să nu furi, să nu fii mărturie mincinoasă; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el I-a răspuns: toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind acestea, Iisus i-a zis: încă una îţi mai lipseşte: vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; apoi vino şi urmează Mie. Dar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Văzându-l că s-a întristat, Iisus a zis: cât de greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei ce au averi! Căci mai lesne este pentru cămilă să treacă prin urechile acului, decât pentru bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Iar cei care au auzit acestea, au zis: atunci cine poate să se mântuiască? Iar Dânsul a răspuns: cele ce nu sunt cu putinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.

Ev dupa Luca 18/18-27

 Dupa ce ne-a vorbit despre pericopa evanghelica, parintele ne-a vorbit despre sfintii praznuiti astazi..

Sfantul Virgil apostol al Carintiei

.Între călugării irlandezi doritori de „a străbate întregul pământ” pentru Hristos, alături de Columba, Columban, Chilian, Gall, se află şi sfântul amintit astăzi, Virgil, apostol al Carintiei, provincie în Austria de Sud, patron al oraşului Salzburg. S-a născut la începutul secolului al VIII-lea, în Irlanda, a fost călugăr şi apoi stareţ al mănăstirii din Aghaboe, iar în anul 743, a părăsit „insula sfinţilor” şi a trecut pe continent, începând lunga sa călătorie misionară, ce avea să se sfârşească în Carintia. S-a oprit pentru câţiva ani la Kiersy, la Pepin cel Scurt; acesta l-a trimis să evanghelizeze Bavaria, în anul 745. Ducele Odilon de Bavaria i-a încredinţat Mănăstirea „Sf. Petru” de la Salzburg şi, nu după mult timp, l-a numit succesor al episcopului Ioan.

Desemnarea lui ca episcop a dat loc unei controverse între doi sfinţi. Sfântul Bonifaciu, delegatul episcopului Romei pentru Germania, a dezaprobat numirea făcută de Odilon fără a-l fi consultat pe el, deşi nu avea nimic împotriva celui ales. Virgil a fost hirotonit episcop numai după moartea Sfântului Bonifaciu, în 755.

Între cei doi sfinţi au intervenit unele divergenţe şi pe teren doctrinal. Virgil, om cu o cultură vastă, atât de cunoscător în ştiinţele matematice, încât contemporanii îi spuneau „geometricianul”, în domeniul cosmologiei susţinea teoria antipozilor, potrivit căreia la antipodul lumii în care locuim noi există o a doua lume, locuită de alţi oameni şi luminată de alt soare decât al nostru. Să nu uităm că Sfântul Virgil a trăit cu opt secole înaintea lui Galileo Galilei şi a lui Copernic. Din punct de vedere doctrinal, teoria antipozilor conducea la negarea unităţii neamului omenesc, unitate afirmată de Sfânta Scriptură.

În această controversă, Bonifaciu era un apărător al doctrinei tradiţionale, sprijinit de aprobarea episcopului Romei Zaharia, care, într-o scrisoare a sa, califica noua teorie drept „perversă”. Din fericire, călugărul irlandez era însufleţit de duhul umilinţei într-o măsură egală cu pregătirea ştiinţifică. A lăsat la o parte discuţiile academice şi s-a dăruit cu toate puterile muncii de organizare a Episcopiei de Salzburg; în 744, a sfinţit prima catedrală a oraşului şi a adus în ea moaştele Sfântului Rupert, cel dintâi episcop al eparhiei. Zelul pentru răspândirea şi cultivarea vieţii evanghelice i-a purtat paşii prin Carintia, Stiria şi Panonia, unde a lucrat la convertirea ultimilor băştinaşi neîncreştinaţi şi a întemeiat multe mănăstiri, între care se numără şi cea de la Innichen, actuala Mănăstire „Sfântul Candid”, de la izvoarele fluviului Adige.

Călătoria pământească a neobositului misionar a luat sfârşit în ziua de 27 noiembrie a anului 784 şi trupul său neînsufleţit a fost înmormântat în Catedrala din Salzburg. Împreună cu Sfântul Rupert, predecesorul său, Sfântul Virgil este unul dintre cei mai vestiţi episcopi ai veacului al VIII-lea.

Numele personal Virgil este forma românească a numelui latin Vergilius, ajuns celebru prin autorul Eneidei – Publius Vergilius Maro. La rădăcina acestui nume se află cuvântul latin virga = vargă, nuia flexibilă şi lungă, simbol al frăgezimii şi al mlădierii; prin urmare, numele Virgil poate avea înţelesul de om fragil, delicat, mlădios. Sfântul episcop Virgil, asemenea tuturor sfinţilor, a dovedit că umila acceptare a dispoziţiilor superiorului legitim nu este semn de fragilitate, ci expresie nobilă a tăriei sufleteşti.

Sfanta Severa

Cuvioasa Severa din Trier,

egumenă († cca 646)

Când Sfântul Modoald a întemeiat Mănăstirea Sfântul Semforian pe malul râului Moselle din Trier, s-a pus problema cine va fi îndrumătoarea experimentată a surorilor adunate în aceasta. După cum avea să scrie mai târziu însuşi sfântul episcop, el nu a găsit o femeie mai virtuoasă în oraş decât sora lui, Severa. Încă din copilărie, sfânta a năzuit spre slujirea lui Dumnezeu, a respins numeroase cereri în căsătorie şi şi-a păstrat curăţia pentru Domnul.

Toată viaţa ei de până la intrarea în monahism nu s-a deosebit cu nimic de viaţa conformă rânduielilor monahale: sfânta petrecea ziua muncind, iar noaptea – în rugăciune. Mânia nu i-a întunecat chipul niciodată. La fel de primitoare şi de milostivă era şi faţă de puternicul conte al francilor şi faţă de ultimul sărac. După primirea cârjei de egumenă, cu înţelepciune şi blândeţe a păscut turma încredinţată ei, învăţându-le pe surori mai mult prin exemplul ei decât prin cuvânt poruncitor. Ea venea prima la biserică la slujbă şi pleca ultima, niciodată nu şi-a îngăduit sieşi să aibă mai mult decât aveau surorile ei. Mai mult decât atât, ea se înfrâna de la toate, chiar şi de la hrană şi somn. Când, după munci, monahiile se odihneau în chiliile lor, maica Severa cu râvnă şi cu rugăciune îndeplinea cele mai murdare şi grele ascultări, ca să se smerească pe sine şi să împlinească cuvântul lui Hristos despre faptul că cel care vrea să fie întâiul să fie tuturor slujitor. 

Bogata moştenire primită de la părinţi, sfânta a pus-o la dispoziţia împodobirii mănăstirii şi ajutorării celor nevoiaşi. Dis de dimineaţă, mulţimi de oameni săraci aşteptau cu smerenie milostenii de la sfântă. Şi mai mult decât bunurile materiale oamenii doreau binecuvântările şi rugăciunile ei, precum şi cuvintele ei de învăţătură şi de mângâiere.

Urmând în toate învăţăturile Sfintei Biserici Ortodoxe Soborniceşti, Severa îşi ocrotea fiii duhovniceşti de învăţăturile mincinoase. Se ştie că ea a demascat şi înfierat rătăcirile Arhiepiscopului Ludolf. În mod deosebit, sfânta se îngrijea de educarea creştină a fecioarelor, care învăţau diferite meserii în mănăstirea ei. În popor, Severa era numită „mama fecioarelor”. După ce a trăit o viaţă lungă, cinstită de popor pentru sfinţenia ei şi proslăvită de Dumnezeu cu darul facerii de minuni, sfânta s-a sfârşit în pace, fiind plânsă de surori şi de locuitorii din Trier şi împrejurimile acestuia. 

La înmormântarea ei s-au strâns mii de oameni din toate colţurile ţinutului francilor. Sfântul trup al Severei şi-a găsit odihna în cripta bisericii mănăstirii alături de mormântul fratelui ei, Modoald şi al altor episcopi din Trier. Mormântul sfintei a devenit pentru credincioşi un izvor de mângâiere şi de vindecare a bolilor sufleteşti şi trupeşti.

După transformarea locaşului în mănăstire de călugări, moaştele sfintei au fost împărţite între bazilica Sfântul Matei şi biserica Sfântul Euharie, primul episcop al Trier-ului. În secolul al XVI – lea, în timpul Reformei, pentru a se evita profanarea, sfintele rămăşiţe ale Severei au fost mutate în Flandra, unde şi-au găsit odihna într-o mănăstire de maici. 

În Mănăstirea de călugări „Sfântul Ilie” din Odesa, în biserica de jos, într-o criptă specială, se află o parte din sfintele moaşte ale Cuvioasei Severa de Trier.

Pe cei ce ne iubesc si pe cei ce ne urasc, Dumnezeule iarta-i!

A fost o zi care a trecut repede. Era foarte frig afara, dar in biserica era caldura cu care parintele ne-a obisnuit, caldura bucuriei.
Si am plecat in fuga cautand sa nu o pierd, rugandu-ma sa nu o pierd...

Dimineti

26  Noiembrie 2016

Dimineti cu bucurie!

Iubesc viata! Acesta este adevarul, iubesc viata! Si de aici vin toate problemele, de la iubire!

Iubesc diminetile indiferent cum sunt!

De ani de zile, de aproape 9 ani incep cu  rugaciunile de dimineata, apoi cu drumul la biserica. Manastirea Sfintii Voievozi e casa mea de la moartea lui Grig. Nimic nu m-a putut indeparta, chiar nimic omenesc...Pentru ca Dumnezeu numara pasii ingerului meu care ma duce acolo si sarutarile pe care le pun pe usile manastirii...Apoi cu anafura in mana strabat drumul pana la serviciu..uneori citesc mesajele de pe telefon"Gingasa doamna sa aveti o zi buna!" imi zice o femeie tanara si delicata. Nu sunt gingasa, dar urarea ei ma responsabilizeaza.Alteori vorbesc la telefon cu cei care au sunat cat a fost slujba. Dar cel mai adesea strabat drumul cu gandul la frumusetea diminetii, la norii care se plimba pe cer, la ramurile copacilor pe sub care trec si  la oamenii care lucreaza la spalatoria auto pe langa care trec ... Mii de probleme, fiecare se zbate in cresterea lui spre desavarsire sau ratare.Unii isi cheama ingerii, altii cheama intunericul!Fie ca lumina sa vina peste toti!

Iubesc diminetile de sambata! Pentru ca nu ma grabeste nimic.Pentru ca pot sta la biserica cat doresc, pentru ca, apoi  imi fac cumparaturile linistita privind cu atentie produsele, pentru ca imi fac cafeaua si o beau citind,stand in fotoliu in capot si  purtand in picioare sosete...

Seman tot mai mult cu mama si viata mea parca e o repetare a vietii ei. Pe balcon trandafirul ei galben infloreste iar, neobosit, in casa mea au poposit tablourile ei cu flori , pe canapeaua alba a Ruxandrei am pus icoanele ei si ultimile lucruri din sifonierul ei ... azi am pus la inmuiat cu vanish mileurile si fetele de masa albe, brodate, desi stiu ca nimeni nu le va apreta ca ea si nici nu le va calca asa cum doar ea stia sa o faca.Mama!Mama traind prin lucrurile ei, prin insasi trupul meu ostenit , prin insasi lacrima mea.

Dimineti...

Dimineti in care constati ca desi ai inceput noaptea urat , afara se crapa de ziua si ziua, desi e fara soare, e buna! E buna pentru ca cei dragi sunt sanatosi, Filip isi face joaca lui, in casa lui, cu mama lui, Ruxandra merge la servicul ei, Andrei lucreaza la firma lui, Lucian tocmai a demonstrat ceea ce stiam cu totii de ani de zile , ca este destept si serios si implicat in munca lui, fara motivatia banilor si asta ma bucura enorm... Sa muncesti pentru ca vrei, pentru ca stii, pentru ca poti, dincolo de ceea ce pare limita omeneasca, dar fara a fi sclavul muncii.Dumnezeu meu... Dumnezeu lor, Dumnezeul nostru Treimic sa-i aibe in paza sa.

Dimineti in care telefonul suna de la ora 7 ca Sultana sa spuna cum se simte Marica, iar ea se simte bine, poate fi transferata la un alt spital pentru operatie si asta pentru ca Dumnezeu a auzit strigatul a sute de oameni care s-au rugat pentru ea...

Dimineti in care psaltirea se lipeste de maini si de inima, oh, inima mea obosita odihnindu-se in acestea: " Fa-mi cunoscut, Doamne, sfarsitul meu/Si numarul zilelor mele, care este, ca sa stiu ce-mi lipseste ".

Dimineti fara liturghie pentru ca nu pot iesi din casa , dar dimineti in care trimit in munti gandul meu spre parintele care azi noapte cand eu nu stiam  in care parte  este drumul, mi-a scris atat

"..rugaciunea linisteste... gandurile se pot aduna si pulsul se poate domoli" 

-''Nu credeam sa invat sa mor vreodata", Parinte, cred ca ma invatati sa mor! -i-am scris inapoi  si mi-a raspuns...

"Hm...moartea ... se traieste... nu se invata...."

Si am trait moarte ca o repetitie.

Si noaptea a trecut ca un nor negru gonit de rugaciunea parintelui, doar sfintia sa a stiut ... si am simtit in inima mea obosita si mult prea grabita sa bata, ca voi trai dimineata aceasta si altele si altele, pentru ca Domnul stie  cate lucruri bune imi lipsesc, cat de mult  iubesc  diminetile si cat de mult ma straduiesc sa-mi iau corect aripile de dimineata si ma asez oriunde, inclusiv  la marginile marii, pentru ca stiu ca si in marire si in micron, Dumnezeu e Cel Care Este si El ma va tine totdeauna dupa cuvintele Regelui David

"De voi lua aripile mele de dimineata, si de ma voi aseza la marginile marii Si acolo mana Ta ma va povatui si ma va tine dreapta Ta."

Calea...

Calea pe care merg...

Incerc sa ma despart de lume!De sute de zile, ma trag inapoi din  tumultul lumii acestea care m-a tinut captiva atatea decenii. Uneori simt ca nu mai am nimic comun cu ea.Si ma port si ma simt ca si cand reusesc sa ma rup de lume. 
Dar nu e mereu asa!
Astazi, salariatul cu ultima pozitie ierarhica in organigrama unei firme pe care o consiliez, a venit direct sa-mi spuna sa-i angajez  fiul  si sa-i comunic ce documente sa aduca !Rezolvase mai "sus"! Nu avea nici cerere si nici nu stiam ca ar urma sa-l reangajez  a doua oara dupa ce a colindat Europa ...Cineva uitase sa-mi spuna si m-am simtit de parca deja sunt moarta in birou si nu ardea nicio lumanare pentru sufletul meu.
Cum sa ma lepad de lume daca m-a durut asta?
Cum sa ma lepad de lume daca tot ma gandesc la florile Salomeii si la toaca de la Closca?
Cum sa ma despart de lume daca tot mi-e dor de Kiev si de Valaam  si daca tot as pleca oricand sa ma inchin Maicii Domnului din Odessa...
Cum sa ma lepad de lume daca adorm purtand in mine lumea in care am umblat si ma scol traind rasariturile pe care le-am trait,dorind, inca dorind sa strabat lumea?
Cum sa ma lepad de lume daca in amintire ma vad purtand haina de blana si cizme cu toc inalt?
Cum sa ma lepad de lume daca pentru a darui un sal negru,dimineata am scos din dulap toate salurile negre, sa-l caut pe cel mai putin frumos ca sa-l daruiesc?
Si rascolind un raft intreg plin de saluri negre, am realizat grotescul situatiei mele, am pus alaturi patru saluri si am zis cu "generozitate" ...
-Alegeti! 

E greu sa lasi lumea,desi iti suna in creier toate clopotele bisericilor lumii acestea si bate toaca ca la Putna, chemandu-te...pentru  ca ele ne cheama pe toti si atunci iti spui ca nu pentru tine bat!

E greu sa lasi lumea pentru ca Satana pandeste sa te inghita. Mandria,"pofta trupului si pofta ochilor"(1 Ioan 2, 16) dorinta de a ti se recunoaste puterea si stapanirea asupra altora, lipsa de dragoste, toate fac parte din sufletul meu( si poate si al  tau) si uit sa ma rog , uit sa-L strig "Iisuse al meu , miluieste-ma!"

Duhul lumii este duhul  stapanitorului acestei luni,a celui rau ... si daca voi lasa ca el, duhul rau sa ma traga spre el si  nu ma voi prinde si tine de Dumnezeu, chiar ma voi pierde si eu si Grig ...

Si cautam un raspuns pe care nu e nimeni alaturi sa mi-l dea.
Si am intrebat  dimineata un copil fericit, ce vede cand adoarme si el mi-a spus 

-Chipul unui inger!

Si am intrebat o batrana senina, ce a gandit dimineata  cand s-a trezit si ea mi-a spus :

- Am vazut cat de urat e afara, ca ploaia nu s-a oprit de doua zile si doua nopti , dar mi-am spus ca vor fi zile in care va ninge si vor fi troiene si va fi si mai rau si atunci am pornit spre biserica , spre sfanta liturghie...

 Si-am inteles ca totul este trezvia, aducerea aminte continua de Dumnezeu, chemarea numelui Lui, construirea omului interior, cel care asteapta atat, bunatatile fagaduite lui! 

Inima...inima, dragilor! Sa o curatim de gandurile rele  si sa o pastram  curata pentru ca in ea, sa se odihneasca Hristos si astfel gandul strain de Hristos va ramane afara si nu va mai rani nici mintea, nici inima...

Calea e rugaciunea...o, de s-ar implini cuvintele acestea" de dormit dormeam. dar inima-mi veghea!" Cantarea Cantarilor cap 5, 2

Toamna la Schitul Closca/28-30 octombrie 2016

 Astazi, o prietena draga m-a sunat si m-a intrebat amuzata:

-Ce face cel mai activ pelerin?

Era vorba despre mine!

 In ultimul timp mai mereu am fost pe drumuri. Nu am ajuns la Closca de destul de mult timp si inca mai intarziam o saptamana, dar pentru ca oameni dragi ma asteptau acolo, am schimbat niste planuri de sfarsit de saptamana si am hotarat ca vineri seara sa merg la Closca, impreuna cu pelerinii.

Si am ajuns la slujba de maslu...

                                       
 evanghelie 

 dupa evanghelie

 rugaciuni pe capetele celor bolnavi...

aghiasma si mir...

Parintele Leontie nu oboseste niciodata in a-i bucura  pe oameni...mare este tineretea sfintie sale, dar si mai mare este grija pentru cei pe care ii pastoreste...

Am ramas peste noapte in sat , in noul arhondaric, pentru primadata de la transformarea schitului in schit de calugari ...Si am venit in casa taraneasca in care focul ardea mocnit...in cuptor, pe indelete, pentru ca totul e fara graba intr-o manastire, se coceau cativa cartofi... iar noi bucuroase, in genunchi, cu cartile de rugaciuni pe scaune, ne-am completat canonul de rugaciune.

 Si am dormit doar cateva ore, dar m-am trezit odihnita de parca dormisem precum in povesti, o suta de ani, pazita de rugaciunile parintilor.

La ora 4 incep slujbele...miezonoptica...utrenie... sfanta liturghie... 

Desigur e greu... deja e frig... e intuneric, nici cainii nu mai latra in sat, totul pare scufundat in bezna, si in biserica  e intuneric , slujbele se citesc doar la lumina a cateva lumanari,slujbele de noapte si rugaciunea presupun multa nevointa! 

Si am vazut iar rasaritul soarelui la Closca, nicio pasare nu zbura peste copacii stralucind de bruma...deja inghetul vine la Closca poate mai devreme decat aici in Baraganul meu...dar locurile acestea semanand cu Solovet au alta incarcatura ...

pomenirea celor adormiti

Dupa amiaza Parintele a facut  slujba aghiasmei mici  in casa  si a binecuvantat casa pelerinilor...

Am ramas afara catva timp , langa masa incarcata de icoane si carti, privind masinile care incetineau trecand pe langa biserica...

Apoi a urmat vecernia...

si pavecernita. Departe imi este timpul in care si eu citeam cate o catisma sau cate ceva din frumoasele slujbe, acum...altii sunt acolo oamenii pe care se sprijina rugaciunea ...dar am atata bucurie ca indiferent de noi, de alegerile temporare sau definitive, acolo, ca in atatea alte locuri, ruga continua catre Domnul si este  in acest lucru ceva , mai mult decat bucurie, e deja degustarea Invierii

Si am sarutat icoana Maicii Domnului, singura care ma stie exact cum sunt ...

si am plecat spre somn cand deja era noapte... Si am revenit iarasi in noapte...adica dimineata pentru miezonoptica

Utrenie

Sfanta Liturghie

Fraţilor, vedeţi cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea. Câţi vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiaţi împrejur, numai ca să nu fie prigoniţi pentru crucea lui Hristos, căci nici ei singuri, cei ce se taie împrejur, nu păzesc Legea, ci voiesc să vă tăiaţi voi împrejur, ca să se laude ei în trupul vostru. Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume! Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă. Şi câţi vor umbla după dreptarul acesta, pace şi milă asupra lor şi asupra Israelului lui Dumnezeu! De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, căci eu port, în trupul meu, semnele Domnului Iisus. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru, fraţilor! Amin. Ap Galateni 6 /11-18

Zis-a Domnul: ascultaţi pilda aceasta: era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, şi care petrecea în toate zilele, înconhurat de slavă. Iar un sărac, anume Lazăr, care zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, dorea mult să se sature din fărâmiturile care cădeau de la masa bogatului; caci până şi câinii, venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit apoi şi bogatul şi l-au îngropat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, el care era în chinuri a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Atunci a strigat el şi a zis: părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi întingă vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam a zis: fiule, adu-ţi aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr aşijderea, pe cele rele; dar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie adâncă, întărită în aşa fel, ca cei care ar vrea să treacă de aici la voi, ori cei de acolo la noi, să nu poată să treacă. Atunci el a zis: te rog, dar, părinte, să-l trimiţi acasă la tatălui meu, căci am cinci fraţi; să le spună acestea, ca să nu vină şi ei la acest loc de chin. Avraam i-a răspuns: au pe Moise şi pe prooroci, să-i asculte pe ei. Dar el a zis: nu, părinte Avraam; ci dacă cineva dintre cei morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Atunci Avraam i-a spus: dacă nu ascultă pe Moise şi de prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.Evanghelia dupa Luca cap 16/ 19-31

A fost o slujba foarte frumoasa pe care nu o pot descrie decat cu ajutorul cuvintelor sfintilor parinti ...Parintele Dumitru Staniloae spune " Definitia cea mai cuprinzatoare a Sfintei Liturghii este ca ea este continuarea principala a lucrarii lui Hristos in orice timp. Ea ni-L face prezent si ni-L comunica real pe Hristos, in starea permanenta de jertfa si de inviere, ca sa ne insusim si noi puterea de jertfa opusa egoismului si placerilor trecatoare, si sa intarim in sufletul nostru puterea viitoarei invieri pentru vesnica fericire a unirii iubitoare cu Hristos si cu semenii." Convorbiti duhovnicesti vol 1

Imparatia lui Dumnezeu pe pamant , acesta a trebuie sa fie Sfanta Liturghie !
Si inchei spunadu-va gandul de ieri, de final de sfanta liturghie , cand L-am slavit pe Dumnezeu pentru pacea in care am fost cu totii!