Reflectii asupra vietii/ 2

Am invatat de-a lungul vietii, greu, prin experiente dureroase ca nu frumusetea ornamentelor de Craciun, nici mesele imbelsugate,nici curatenia desavarsita,nici multimea cadourilor nu dau  frumusetea Craciunului. Ci prezenta  langa tine a celor care te iarta ca ai gresit, ca esti rau, ca esti ciufut , ca esti "imposibil" si te iubesc in pofida tuturor acestor lucruri. A lui Dumnezeu este judecata!A mea este doar alegerea de a ma stradui sa fiu bun sau rau.Si pe drumul acesta, pentru ca alegerile sa fie conform evangheliei, suntem obligati sa ne sprijinim unii pe altii,sa ne povatuim cu iubire si daca nu incape povatuirea, suntem obligati sa ne rugam unii pentru altii.Sa ne rugam lui Dumnezeu pentru fiecare faptura pe care el ne-o aduce alaturi,fie bun,fie rau... dupa trebuinta fiecaruia, ca El,Dumnezeu sa randuiasca fiecaruia dupa folosul lui. Am invatat din  Sfanta Scriptura  ca dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu sunt plamadita si este in mine, ca in fiecare faptura omeneasca, scanteia dumnezeirii.   <<26 Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră,ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!"27.Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.(Facerea cap 1).>> Si cred cu tarie ca daca dupa chipul lui Dumnezeu suntem plamaditi, Dumnezeu a pus in noi demnitate si trebuie sa ne respectam,oricat de jos am cadea, oricat de pacatosi am fi. Talharul pe cruce, talharul mantuit de Domnul, este dovada ca putem, avem in noi tocmai datorita dumnezeirii noastre, aptitudinea mantuirii chiar si in clipa de final! Pentru ca a Domnului Multmilostiv e mantuirea! Si atunci... atunci inseamna ca nu e al meu sa rup aripile nimanui!Cred ca nu trebuie sa spunem nimanui ca este pierdut in pacatele lui, chiar daca lumeste asa pare a fi.Ci doar sa spunem fiecarui om ca este minunat, ca are in el dumnezeirea si obligatia de a se mantui. Ca la capatul drumului pe fiecare il asteapta Hristos! Si pregatirea pentru  intalnirea cu El trebuie sa fie telul vietii fiecaruia. Visam azi noapte mormantul lui Grig , negru, urat, crapat. Stiam ca in acelasi mormant voi fi si eu si imi spuneam ca il voi repara si-l voi placa tot, cu marmura alba ... si aveam o cruce mare pe care ma bucuram ca voi putea scrie..."Nu voi muri, ci voi fi viu si voi povesti lucrurile Domnului" ... si-mi aminteam mormantul modest la patriarhului Pavle pe care scrie " Astept Invierea" si... despre aripi trebuia sa scriu, despre aripile pe care Dumnezeu nu vrea sa le frangem nimanui. Suntem obligati sa ne purtam sarcinile unii altora, sa ne iubim , sa ne iertam, sa ne ajutam sa zburam... atata timp cat fiecare zboara spre intalnirea cu Domnul, in ritmul lui mai lent, mai ocolit, dar fiind pe cale. Nu frangeti aripile nici pescarusilor, nici perusilor, nici gastelor,nici ale oamenilor, nimanui, pentru ca ele pot ramane ciuntite pentru tot timpul vietii... ajutati doar, iubiti, iertati, rugati-va! De la cativa oameni ai Iubirii am invatat sa nu tai aripile nimanui, nici pasarilor, nici oamenilor,doar sa incerc sa ma rog, sa iert si sa iubesc.Nadajduiesc, pana la finalul vietii mele pamantesti, sa reusesc, cu darul lui Dumnezeu si-al Maicii Domnului, sprijinitoarea vietii mele. Iertati-ma! Pentru stiute si nestiute, iertati-ma!