Am traversat cu ea o viata! Cu ea am ras cel mai mult!Cu ea am plans cel mai mult. Mi-am pus fata toata intr-o batista si am plans in timp ce ea era alaturi tacuta. Unul din putinele momente de tacere. Pentru ca ea totdeauna avea ceva de spus, ceva frumos, cea sincer, ceva profund...
Cu ea m-am plimbat cel mai mult . Stabateam orasul spre marginea lui si acolo, in parcul cel nou, ne dadeam noaptea tarziu in leagan si povesteam. Luna era agatata stramb peste cimitir si acolo stiam ca e Lacramioara , prietena noastra... ne intristam, dar cu o extraordinara vitalitate isi amintea ceva amuzant si viata curgea mai departe zglobie, senina, invinsa de ea... A fost o invingatoare! Un campion!
La ea se strangeau colegii fiicelor ei. La ea ne strangeam noi , prietenele ei...Langa ea mi-am oblojit ranile.La ea au ramas secretele tineretii mele si vorbele urate pe care le aveam pentru unii si furia mea si intristarea pentru invidia sau ura lumii... Ani de zile, aproape 30 de ani, acolo, langa inima ei am asezat pulberea vietii mele, dar si nuferii aparutii in lacul meu cu noroi.
Ea le-a stiut pe toate. Ea mi-a luat copiii in brate.
Ea le-a spus prima "la multi ani "de zilele lor.
Ea a fost de partea mea in razboiul cu viata !
Ea s-a bucurat de succesele mele .
Ea mi-a admirat , putinul care era de vazut...
Ea m-a hranit cand eu , nici nu stiam, eram moarta de foame...
Dupa moartea lui Grig , la cateva luni ne-a invitat intr-o duminica, pe mine si Ruxandra la ea , la masa de pranz:
-Vreti si ciorbica? -ne-a intrebat
-Nu-am spus eu , neamintindu-mi ce este ciorba
-Ba, eu as vrea - a zis Ruxandra si noi am ras intelegand mai mult decat spuneau vorbele... Copilul meu flamad , pe care nu stiam sa-l mai cresc...
Pana si-n saptamana cand a plecat... m-a chemat sa -mi dea spanac.
-Treci pe aici sa mananci spanac!
Cine o sa-mi mai dea mie spanac?
Plang si nu plang numai pentru viata ei pe pamant ,atat de scurta, sfarsita la doar 58 de ani! Plang pentru lipsa ei, pentru ca sunt mai saraca, mai goala, mai urata fara ea. Plang pentru ca am pierdut un umar de care ma spirijinem.Plang pentru ca am pierdut un colindator de stele. Plang pentru ca mi-am pierdut veselia. Plang pentru ca am pierdut un prieten drag, vechi, sigur... plang pentru ca am pierdut o sora...un exemplu de lupta cu moartea ... 15 ani de lupta cu cancerul! 15 ani in care a invins!
A murit spunand prietenei care era alaturi:
-Nu plange ca proasta!
Eu nu eram acolo! Stabatusem tara la sfanta Parascheva si sfanta Maria Magdalena sa ma rog pentru ea si tocmai ma intorceam... exact cand trebuia... sa o asez in sicriu...
Deci, eu pot sa plang! Pe mine ma lasa sa plang, sa o veghez si sa o sarut cu sarutatea despartirilor
M-a insotit la nuntile copiilor mei si a fost singura care s-a fotografiat cu mine in cabina fotografica...Am ras, ne-am bucurat...
Cu ea m-am plimbat cel mai mult . Stabateam orasul spre marginea lui si acolo, in parcul cel nou, ne dadeam noaptea tarziu in leagan si povesteam. Luna era agatata stramb peste cimitir si acolo stiam ca e Lacramioara , prietena noastra... ne intristam, dar cu o extraordinara vitalitate isi amintea ceva amuzant si viata curgea mai departe zglobie, senina, invinsa de ea... A fost o invingatoare! Un campion!
La ea se strangeau colegii fiicelor ei. La ea ne strangeam noi , prietenele ei...Langa ea mi-am oblojit ranile.La ea au ramas secretele tineretii mele si vorbele urate pe care le aveam pentru unii si furia mea si intristarea pentru invidia sau ura lumii... Ani de zile, aproape 30 de ani, acolo, langa inima ei am asezat pulberea vietii mele, dar si nuferii aparutii in lacul meu cu noroi.
Ea le-a stiut pe toate. Ea mi-a luat copiii in brate.
Ea le-a spus prima "la multi ani "de zilele lor.
Ea a fost de partea mea in razboiul cu viata !
Ea s-a bucurat de succesele mele .
Ea mi-a admirat , putinul care era de vazut...
Ea m-a hranit cand eu , nici nu stiam, eram moarta de foame...
Dupa moartea lui Grig , la cateva luni ne-a invitat intr-o duminica, pe mine si Ruxandra la ea , la masa de pranz:
-Vreti si ciorbica? -ne-a intrebat
-Nu-am spus eu , neamintindu-mi ce este ciorba
-Ba, eu as vrea - a zis Ruxandra si noi am ras intelegand mai mult decat spuneau vorbele... Copilul meu flamad , pe care nu stiam sa-l mai cresc...
Pana si-n saptamana cand a plecat... m-a chemat sa -mi dea spanac.
-Treci pe aici sa mananci spanac!
Cine o sa-mi mai dea mie spanac?
Plang si nu plang numai pentru viata ei pe pamant ,atat de scurta, sfarsita la doar 58 de ani! Plang pentru lipsa ei, pentru ca sunt mai saraca, mai goala, mai urata fara ea. Plang pentru ca am pierdut un umar de care ma spirijinem.Plang pentru ca am pierdut un colindator de stele. Plang pentru ca mi-am pierdut veselia. Plang pentru ca am pierdut un prieten drag, vechi, sigur... plang pentru ca am pierdut o sora...un exemplu de lupta cu moartea ... 15 ani de lupta cu cancerul! 15 ani in care a invins!
A murit spunand prietenei care era alaturi:
-Nu plange ca proasta!
Eu nu eram acolo! Stabatusem tara la sfanta Parascheva si sfanta Maria Magdalena sa ma rog pentru ea si tocmai ma intorceam... exact cand trebuia... sa o asez in sicriu...
Deci, eu pot sa plang! Pe mine ma lasa sa plang, sa o veghez si sa o sarut cu sarutatea despartirilor
M-a insotit la nuntile copiilor mei si a fost singura care s-a fotografiat cu mine in cabina fotografica...Am ras, ne-am bucurat...
si si-a sprijinit umarul pe mine , ca un semn al despartirii...si al convingerii ca eu voi ramane la urma , sa acopar cu voalul chipul ei drag...
In timp ce ea saluta ca aici, Lumea curata si perfecta pentru care a fost zamislita...Calatorie frumoasa , draga mea ! Si as vrea sa-ti spun...Pe curand!
Dumnezeu s-o odihnească! Îmi pare rău pentru ea, pentru Dvs, că aţi pierdut un prieten drag. Abia aseară am aflat. Şi m-am întristat, aşa cum se întâmplă de câte ori pleacă un om de pe Pământ. Chiar dacă poate n-ar trebui... această întristare. Atât cât am cunoscut-o, mi-a lăsat impresia unui om mereu viu, plin de forţă, de optimism. Cu atât mai mult cu cât ducea această luptă ... "Restul e tăcere", vorba lui hamlet.
RăspundețiȘtergere