Am ajuns noaptea tarziu la Dorna Arini. Drumul spre manastire e plin de gropi iar ploaia umpluse gropile.Intr-un timp ne-am intrebat daca nu cumva gresisem drumul, dar Maica Domnului ne dusese fara greseala acolo. Ati observat ce mult inseamna binecuvantarea preotilor la orice lucru?
Am intrat prin poarta larga incurajati de portarul lasat acolo sa ne astepte.
-Paznitorul a zis ca parintele Gavriil e plecat! mi-a zis Daria privindu-ma serioas in ochi .
-Cine?
-Paznitorul!
Ati priceput? Paznitorul adica...paznicul!
Desi parintele era plecat, lumea ne astepta. O maica a venit si ne-a dat cheile de la camere , au pornit caldura si noi am inceput sa despachetam. Dorna Arini avea sa fie casa noastra in timpul urmator, timp pe care ni-l doream lung!
Si lung a fost!Si plin de bucurie.
Inainte de miezul noptii parintele a ajuns la manastire si ne-a cautat! Am petrecut catva timp cu parintele Gavriil.Asa de multa bucurie era in inimile noastre si atat de mult iubeste oamenii parintele incat o desfatare este sa fii in preajma sfintiei sale.
L-a privit atent pe Iacob, a inchinat-o pe Daria, l-a mangaiat pe crestetul capului pe Cristian, ne-a zambit noua, ne-a vorbit, l-a interesat ce mai facem...
Daca as fi vizitat un neam nu ar fi fost la fel! Dar am venit sute de kilometrii pentru un preot al lui Dumnezeu si Dumnezeu insusi ne-a primit!
Si as fi plans pentru atata iubire, daca nu as fi stiut ca Dumnezeu vrea sa ne bucuram!
Dimineata la ora 6 cand clopotele anuntau ca incepe slujba eram deja in biserica.Pana si Daria s-a trezit si a zis:
-Se aud clopotele,mergem la biserica!
-Se aud clopotele,mergem la biserica!
Binecuvântat eşti pe scaunul slavei împărăţiei Tale, Cel ce şezi pe heruvimi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Zis-a Domnul: nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi; căci cu judecata cu care judecaţi, cu aceea veţi fi judecaţi; şi cu măsura cu care măsuraţi, cu aceea vi se va măsura. Cum de vezi paiul din ochiul fratelui tău, dar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum îi vei zice fratelui tău: Lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi!, şi iată că'n ochiul tău este bârna? Făţarnicule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi numai atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie. Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide; că oricine cere, primeşte; cel ce caută, află; şi celui ce bate i se va deschide.(Evangheilia dupa Matei cap 7 :1-8)
Am scris pe blog despre evanghelia acesta si spuneam intr-un comentariu ca"D
in fericire stam bine la teorie , din nefericire stam rau la practica.Este in multi dintre noi o autosuficienta pierzatoare. Judec pentru ca sunt matura si cred ca sunt inteleapta. Judec pentru ca sunt scolita. Judec pentru ca "sunt mama ta".Judec pentru ca sunt credincioasa si tu nu esti!(sic). Adevarul e ca judec pentru ca sunt departe de Dumnezeu si nu-l iubesc. Pentru ca daca ma gandesc mereu ca in chipul schimonosit al celui pe care il judec e chipul drag al lui Dumnezeu , atunci nu am sa-l mai judec.Imi spunea acum cativa ani o prietena draga, de la care am invatat multe, daca ne-am gandi cat de mult il iubeste Dumnezeu pe cel din fata noastra,atunci chiar ne-ar fi teama sa-l atingem"
Pe cârmuitorii ţării,pe mai marii oraselor si satelor să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.
Pe fraţii noştri: preoţi, ieromonahi, ierodiaconi, diaconi, monahi şi monahii şi pe toţi cei din clerul bisericesc să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.
Pe adormiţii întru fericire patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Miron, Nicodim, Justinian şi Iustin, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.
Pe fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori ai sfântului locaşului acestuia şi pe alţi ctitori, miluitori şi făcători de bine, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.
Pe fericiţii întru adormire eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, căzuţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăţia Sa
Pe cei ce au adus aceste daruri şi pe cei pentru care s-au adus, vii şi morţi să-i pomenască Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.
Pe toţi cei adormiţi din neamurile noastre, strămoşi, moşi, părinţi, fraţi, surori şi pe toţi cei dintr-o rudenie cu noi, pe fiecare după numele său, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa.
Şi pe voi pe toţi, dreptmăritorilor creştini, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
A fost o liturghie de bucurie si de lacrimi.Pentru ca mult a trecut de cand parintele Gavriil slujea aici langa noi si pentru ca multa iubire are si daruieste. Cunosc multi preoti, in anii acestia de dupa moartea lui Grig, am cunoscut zeci, poate sute de preoti, lumea mea toata s-a schimbat si acestia au fost oamenii cu care m-am inconjurat. Am intalnit in acesti oameni multa iubire, poate pentru ca asta am dorit sa intalnesc, dar putini dintre ei reusesc sa-si manifeste iubirea asa cum o fac parintele Gavriil si parintele Alexie. Din acest punct de vedere amandoi sunt la fel de senini , de profunzi si de deschisi in a-ti arata iubirea pe care ti-o poarta. M-am saturat, eu, Doina-Elena, m-am saturat de sobrietatea unora, de rigiditatea calculata si de modul in care iti arata ca trebuie sa-ti iei crucea si sa ti-o duci. Stiu, asa e! Dar daca tu esti alaturi de mine cand eu imi ridic crucea si ma privesti cu iubire, eu imi ridic crucea fara sa ma gandesc ca sunt pedepsit si atunci imi este deja mai usor! Cam asa e si cu parintele Gavriil!
Cuvintele parintelui Gavriil sunt cuvinte care zidesc . Am discutat sambata un pic singuri, in linistea bisericii si parintele mi-a spus un lucru despre mine, care deja lucreaza pozitiv. Nu m-a laudat! Doar nu de aceia batusem atatea sute de kilometrii, pentru laude si cuvinte desarte!
Si cat de frumos si folositor este cand un preot indreapta in tine firea ta pacatoasa! Parintele a pus pe sufletul meu un altoi si simt, sper ca altoiul acesta sa infloreasca trandafirii mei in zeci de culori si sa toceasca tepii! Pe masa in pronaos Nicolae si Mioara au asezat colivele pentru cei adormiti...
Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. Încă cred că Acesta este însuşi Preacurat Trupul Tău şi Acesta este însuşi Scump Sângele Tău. Deci mă rog Ţie: Miluieşte-mă şi-mi iartă greşelile mele cele de voie şi cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu lucrul, cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă. Şi mă învredniceşte, fără osândă, să mă împărtăşesc cu Preacuratele Tale Taine, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. Amin.
Cinei Tale celei de taină, Fiul lui Dumnezeu, astăzi, părtaş mă primeşte, că nu voi spune vrăjmaşilor Tăi, Taina Ta, nici sărutare Îţi voi da ca Iuda, ci ca tâlharul mărturisindu-mă strig Ţie: Pomeneşte-mă, Doamne, în împărăţia Ta.
Nu spre judecată sau spre osândă să-mi fie mie împărtăşirea cu Sfintele Tale Taine, Doamne, ci spre tămăduirea sufletului şi a trupului.
Apoi pomenirea celor adormiti! Am dus cu noi in geanta frigorifica graul fiert pentru coliva. Si dimineata la ora 5.30 Nicolae a facut colivele! Doua!Asemanatoare cum asemantoare trebuie sa fie sufletele lor in ceruri... Prosop albastru pentru Grig...alb pentru Dani...
Doamne, il port pe Grig cu mine peste tot. Si ei pe fata lor, pe Daniela...si pe Ionut prietenul ei mort in accident de masina la sase luni dupa Dani... si eu pe Daniela...draga mea...si ei pe Grig pe care nu l-au cunoscut...
Am strabatut pamantul cu rugaciunile noastre! I-am pomenit in locul mortii lor, in locul nasterii lor, in Romania toata, in Ucraina si Grecia...de la o margine la alta rugaciunea pentru ei se inalta catre Dumnezeu! De ce as mai trai altfel? Ce scop as putea sa mai am daca nu mantuirea lui? Si a copiilor nostrii...
Parintele a mers zambitor in sfantul altar... Se apropia finalul... lumea deja plecase, eu inca atarnam parca nestiind ce sa mai fac ...si atunci parintele s-a intors spre mine si m-a intrebat:
-Care este cea mai mare dorinta pe care o aveti?
-Iisus Hristos!-i-am raspuns. Sa ma impartasesc!
Si chipul parintelui s-a luminat si mai mult si stralucea ca pe Tabor!
Momente unice! Momente de memorat, de scris pe tablele inimii... Pentru ca nimic nu sunt fara El ...si nu este nimic care sa potoleasca setea mea de a fi hristofor decat El... si acesta se implineste tot mai rar, din pacate tot mai rar...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu