Mosii de iarna

 Nu mi-o amintesc pe mama pregatind sa imparta in aceasta zi. Poate o facea si ea, dar mai degraba mosii de vara erau cei pe care cumva ii stiu de mult timp.

Nu intelegeam si nici acum nu inteleg de ce se numesc "mosii", desigur stiu simbolul si semnificatia, eu insami mi-i strang in imbratisarea rugaciunii pe toti cei pe care ii stiu si i-am iubit sau ii iubesc, sau nici nu i-am iubit, dar i-am cunoscut uneori real, pe altii din povestirile mamei mele sau ale prietenilor, colegilor de munca si zilele acestea sunt zile de intalnire cu ei... si zile de si mai multa dragoste decat am avut cand i-am iubit...pe cei pe care i-am iubit...

Am adaugat-o pe Cristiana, colega de banca din liceu...fata frumoasa cu infirmitate la un picior urmare a poliomelitei cu care generatia noastra s-a confruntat...Prin noiembrie anul trecut a plecat la Domnul refuzand sa ma vada sau sa-mi vorbeasca. Cred ca a vrut sa o pastrez in amintire asa cum era in anii liceului...Ea este acum e pomelnicul meu.

Si Daniela,doctorita familiei mele, dulceata aceia de fata blonda si calina care ne-a  tinut in bratele ei copiii...

Uneori mi-e jena sa duc in astfel de zile pomelnicul la sfantul altar, dar si mai jena imi este sa renunt la unii dintre ei.De unde sa stiu care are nevoie de rugaciunea preotului?

Cred ca multi dintre ei sunt mantuiti,dar cred ca si mantuiti fiind, in zile acestea ne asteapta sa vada cat i-am iubit si daca i-am uitat!

Nu pot sa-i uit! Ei sunt in ADN-ul meu:tata si mama,sotul meu drag,sora mea iubita Georgiana si George, socrii mei: Zaharia si Rada, nasii nostri Aurica si Ion, unchi si matusi, verisori si verisoare,nepoti,colegi de scoala si profesori care au avut si ei  contributia lor pozitiva la  omul de acum care sunt... apoi prietenii...cum ar fi pomelnicul meu fara Ina si Tedi? Nu cu ei am parcurs ani de viata? Nu ei stiau secretele mele si nu ei ma acoperau cu mantia iubirii lor cand greseam?Familia extinsa...am preluat de pe pomelnicul Georgianei, la moartea ei cateva nume, socrii si o prietena Eleonora, profesoara de desen...de pe pomelnicul Marinelei le-am luat pe Melania si pe Ecaterina  care au iubit-o mult si pe  socrii ei pentru ca am cunoscut-o pe soacra si il iubesc si respect prea mult pe cumnatul meu ca sa nu-l trec si pe Petre, tatal lui...Si uite, tot asa, nume cu nume am adunat atatea suflete cunoscute... si pentru fiecare un bob sau doua din coliva sunt de ajuns sa bucure sufletele si lumanarile aprinse sa lumineze ca stelele lumea lor ...

Sunt multe de zis,de scris, de povestit...dar inca mai am de facut cate ceva pentru ca simt ca a-i pomeni este si a te ruga pentru ei, a-i plange cu durerea ca poate nu i-am iubit cat meritau si cat puteam, cu dorul ca despartita sunt de ei de foarte mult timp si timpul a fost neputincios in a sterge dorul...Stiu insa ca imi doresc, ca nimic din ceea ce eu am simtit vreodata pentru ei, sa nu stea intre iertarea lui Dumnezeu si ei ...

Si-L rog pe Dumnezeu sa le dea aceasta iertare si loc in lumina ...si sa-i regasesc intr-o zi  in Imparatia Sa! 

Lumini si umbre...

"𝐌-𝐚𝐦 𝐫𝐞𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚𝐭: 𝐚𝐭𝐚𝐭 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐬𝐚 𝐟𝐢𝐞.
𝐌𝐚 𝐮𝐢𝐭 𝐜𝐮𝐦 𝐜𝐚𝐝𝐞 𝐬𝐨𝐚𝐫𝐞𝐥𝐞-𝐧 𝐚𝐩𝐮𝐬
𝐒𝐢-𝐚𝐬𝐭𝐞𝐩𝐭 𝐫𝐚𝐬𝐩𝐮𝐧𝐬𝐮𝐫𝐢 - 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧-𝐨𝐫 𝐬𝐚 𝐯𝐢𝐞,
𝐋𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞𝐛𝐚𝐫𝐢 - 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐥𝐞-𝐚𝐦 𝐩𝐮𝐬..."

 Dumnezeu sa o ierte si pe Otilia Cazimir si pentru iubirea ei si pe sotul ei, George !