Decembrie

     Pentru mine decembrie este despre Grig si sfantul Spiridon!Despre sfantul Nicolae cu rasete candva si obraji umezi acum.Despre cat de greu poti aprinde cu maini inghetate o candela in cimitir, aplecata peste o placa de marmura rece. Despre cum e sa cumperi cadouri si sa stii ca pe tine, orice ai primi, nimic, dar nimic lumesc nu poate sa-ti bucure deplin inima.Decembrie este despre renuntari la a te privi in oglinzi .Decembrie este despre singuratate si ...batranete!

Da, simt cu trupul meu imbatraneste! De cativa ani parul meu se chinuie sa albeasca, e tot mai pestrit si prins intr-o coada pe ceafa.Genunchii mei au imbatranit brusc si foarte greu reusesc sa pasesc chiar si prin casa... Asia si Africa sunt deja continente pe care cred ca nu voi mai reveni si nu pentru ca nu-mi doresc ci pentru ca pasii mei sunt nesiguri.Trupul tot ma tradeaza si imi cere sa-l iert, sa-l inteleg si sa-i dau odihna. Nici nu mai merg zilnic la liturghie! Sunt zile in care nu pot face acei pasi care mi-ar lua probabil 10 minute pentru a intra pe poarta manastirii.

Surpriza e ca nu-mi pare rau decat de absenta de la biserica. In rest, fara a ma privi in oglinzi ma impac cu transformarea mea in femeia de acum. Le simt in mine pe toate celelalte 68 de fetite si femei care au locuit in cortul trupului meu! Fetita cu rochita rosie...fetita cu par lung impletit strans in codite, adolescenta negricioasa si inebunita dupa carti,tanara eleganta  de pe treptele Facultatii de Drept,tanara mofturoasa curtata de cativa baieti minunati, mireasa lui Grig din decembrie 1982, mama lui Andrei...prietena lui Tedi,a Inei,a Cameliei,a Elenei, a unei jumatati de oras de campie... mama Ruxandrei...doamna tanara si stapana pe ea de mai tarziu din etapa de implicare politica...doamna Dumitru din noaptea in care Grig a murit si brusc, toate celelalte femei care au ucis-o pe doamna Dumitru coafata si imbracata in costumul rosu si-n locul ei s-au asezat ele... cu broboada pe cap si sireag de metanii in mana...   

 Da, moartea lui Grig a facut posibila transformarea aceasta si nu numai pentru ca imi era dor de el, ci pentru ca avand credinta ca sufletul nu piere la moartea omului si isi asteapta locul meritat in lumea cea vesnica, am realizat ca dupa datina stramoseasca,el chiar a plecat nepregatit si ca trebuie ca cineva sa-l ajute putin, foarte putin... stiu, stiam ca faptele lui bune, nobletea sufletului lui, vor fi pasapoarte spre mantuire, dar stiam ca nu sunt destule aceste lucruri...si cine sa-l ajute? Neamul nostru nu mai avea de o suta de ani niciun preot, niciun calugar ...Pentru pomenirea lui zilnica sau macar din cand in cand, am strabatut lumea ortodoxa ani si ani...am sarutat maini de preoti si am ingenuchiat la icoane ...am facut ceea ce ei m-au invatat,de cele mai multe ori cu graba si cu nadejde...Si uite-ma acum...la 18 ani de la moartea lui Grig! Singura,in geana diminetii ornand coliva pentru el cu stele si bomboane ca si confetiile albastre,apoi in biserica in lumina lumanarilor ridicand coliva cu oameni care nu l-au cunoscut, dar il iubesc si-l plang pentru mine, impartind  pentru sufletul lui... inghetata in cimitir tamaind un mormant in care stiu ca e trupul lui, mormant care intr-o zi va fi si mormantul meu...

            Da, decembrie este si  despre cum  se scoate din  dulap ceasca lui de cafea, cea mai urata ceasca    pe  care am avut-o vreodata in mana, dar si cea mai valoroasa ceasca din tot ce am avut candva.Si beau cafea din Etiopia  sarata ...si mi-l amintesc ca si acum in ultima zi cand binecuvantati de Dumnezeu ne-am baut impreuna cafeau de dimineata:era ca si azi, 9 decembrie ..2007.

A trecut viata, Grig si...m-ai lasat sa imbatranesc singura. Spune-mi, daca ne vom intalni in Raiul in care cred ca esti, ma vei recunoaste asa cum sunt azi?Dupa ce?Poate dupa voce?Ca altceva nimic nu mai este cum stiai tu!Poate voi purta cu mine ceasca ta urata ...asa ca sa ne amuzam impreuna cum numai noi puteam sa o facem!