Dragostea si dreptul a fi uitat

Să aveţi dragoste, rugaţi-vă, cereţi ajutor de la Împărăteasa cerului. Să nu lăsaţi nici o zi, fără să spuneţi rugăciunea " Bucură-te Fecioară, cea plină de har, Marie,Domnul este cu tine,binecuvântată ești tu între femei,și binecuvântat este rodul pântecului tău, că ai născut pe Hristos,Mântuitorul sufletelor noastre ". La a zecea oară să cereți ,, lartă-mi toată viaţa mea, și salvează-mi toată familia mea ".

Am gasit undeva citatul si nu mai stiu cine l-a spus...dar oricare sfant ar spune acest lucru! Sunt sigura ca el a fost gandit de toti monahii si monahiile care s-au sfintit, in toate secolele de dupa nasterea lui Hristos, dar si de toti mirenii care s-au mantuit.

Indemnul la dragoste si ingaduinta este nu numai un indemn crestin, dar si unul moral pe care, am constatat ca il au toti oamenii buni, indiferent de credinta lor.

Dar sunt eu un om bun?

Ma intreb daca eu sunt un om bun si imi raspund cu amaraciune ca de multe ori, prea de multe ori, am fost si sunt un om egoist si foarte preocupat de propria lui viata...Si as vrea si as fi vrut ca eu, sa nu fi fost eu intocmai cum am fost, sa fi ramasasa cum eram la 10 ani, fetita cu rochie rosie si genunchii juliti toata vara!Si sunt constienta ca daca plec la Domnul azi sau maine, sau poimaine, cu dragoste si ravna,prea putina lume dintre cei cunoscuti, ma vor purta in rugaciune!

Cea mai puternica legatura pe care trebuie sa o avem, este cea cu Iisus Hristos, dar si in acesta legatura ne pierdem singuri, dam drumul la mana cu care El ne tine spre neratacire.Si trebuie, de cele mai multe ori sa cazi, sa-ti julesti inima ca sa strigi"Doamne" si sa incerci , macar sa incerci sa reapuci mana.As vrea sa fi fost un om intelept! Dar nu sunt! Imbatranesc urat! Constat ca imbatranesc urat!

Inca nu ma desprind de lume si nici de micul meu trup, tot mai mic, mai topit in devenirea lui, de aici, de acum, in pamantul din care am fost luata. Mic si pretentios, mic si galagios...

Si as vrea sa uit toate cele primite de la oameni cu ura si dispret!As vrea sa uit ca un batran senil toate conflictele si toate acele lucruri pentru care ar fi trebuit sa spun si uneori chiar am spus, dar le-am tinut minte,"Tata, iarta-le lor ca nu stiu ce fac". As vrea sa nu tin minte decat zambetele si dragostea pe care le-am primit si pentru ceea ce lipseste, as vrea ca lumea sa ma uite. In locul urii lor sa fie uitarea!Si ma gandesc ca am dreptul de a fi uitata! E dreptul meu castigat prin multa daruire si durere...

Am cunoscut oameni care sub scuza iubirii si a grij fata de mine au cautat sa ma schimbe in alta persoana. Si unii au si reusit! Dar tot nu m-au iubit! Tot m-au aruncat, cand viata lor a parut mai buna langa altii.Si schimbarea mea nu m-a facut fericita, pentru ca a fost pentru altii, nu pentru ca asa simtea sufletul meu.

Am adunat prieteni care au fost prieteni de conjunctura, pentru ca odata terminat drumul pe care mergeam impreuna nu au luptat ca si noi sa ramanem impreuna...si am vazut ca prietenia este mai mult decat un timp in care ne-a fost bine impreuna .

Am primit vorbe la manie...am daruit multora parti din sufletul si in locul darurilor am primit vorbe care m-au intristat pentru tot restul vietii si am invatat sa masor cuvintele mele si mai bine sa tac decat sa spun ceva urat care sa duca la un sfarsit dureros, chiar si cand lumeste asa ar fi fost uzual .

Nu, nu am invatat sa ma despart de nimeni si am dus si duc cu mine toate esecurile relatiilor mele personale, mi-e bine cu niste oameni, dar imi este foarte dor de cei absenti si foarte dor de oamenii care nu mai sunt cum erau cand i-am cunoscut...

Imi doresc enorm de mult sa iert si sa pot iubi chiar si ranita fiind, si chiar iert si chiar iubesc, dar iubirea este pentru oamenii straini in care unii s-au transformat ... si-mi este cumplit de dor de cei pe care nu-i mai pot gasi in cei de acum...

Si ma asez pe marginea gropii mele si de acolo privesc.Si constat ca eu lumea acesta nu o mai stiu, este o lume ca un camp de ciori...si plang pentru toate aceste schimbari, si-i plang pe cei care nu mai sunt, dar si pe fetita cu rochie rosie si genunchii plini de rani, fetita care am fost...Rochia a ramas pierduta pe fundul cufarului mamei mele, iar ranile mele astazi sunt pe genunchii inimii.

Si eu prin perdeaua de lacrimi, vad departe, pana departe lumina dragostei lui Dumnezeu...

Reflectii asupra vietii in fata mormantului meu , despre Asia

 Nu pot lasa aceste zile sa treaca si cu timpul sa uit ...sa uit cum ma simt...

Ma simt ca un om ajuns la capat.Atat de departe incat gandul de intoarcere nu exista si atunci, spre apus continui drumul meu, numai spre apus.Spre asfintit.

Am trait multe rasarituri de soare, dar dintre ele,  primul pe care mi-l amintesc este rasaritul soarelui pe muntele Sinai...Eram singura  pe drum, cu o masina ca cele din filmele de razboi.Impreuna cu Samir, arabul care conducea masina, ma reintorceam la hotel sa caut un telefon uitat in living room.Imi era un pic teama ca se putea sa fiu talharita sau chiar ucisa, dar continuam drumul indiferent de riscuri.Sufletul imi era trist pentru ceea ce traiam si dintr-o data soarele a aparut brusc pe versantul gol al muntelui, ca intr-un vis...mare, galben intens, cald dar nu fierbinte, dulce si vesel... si am avut sentimentul ca rasarea pentru mine in intreg universul...Pe munte, grupul de pelerini intre care ar fi trebuit sa fiu si eu, vedea acelasi lucru, si eu stiam ca Dumnezeu facea minunea aceasta de a privi cu ochii mei, de jos, de la sol, splendoarea rasaritului!

Peste ani aveam sa urc si eu Sinaiul, dar aveam sa vad asfintitul! 

O, cate daruri mi-a facut mie, Domnul!

In cate locuri a dus picioarele mele si spre ce zari au privit ochii mei!

Este in mine atata dragostea de lume! Este in mine bucuria de a simti dumnezeirea locurilor, chiar daca ele,par a fi sub stapanirea unor duhuri care nu-s de la Dumnezeu. Dar e ingaduit!E ingaduinta lui Dumnezeu ca  aceste locuri sa fie folosite gresit! Dar dragostea lui Dumnezeu este atat de mare incat si acolo soarele rasare si asfinteste la fel de frumos.

Strabat de cativa ani Asia. O strabat intr-un sens care nu are nicio logica. Cand partea de nord, cand  sud-estul  fierbinte!  

Atat de divers! Atat de frumos!

Asia e cel mai mare continent.

Asia are atât cele mai înalte, cât și cele mai joase puncte de pe suprafața Pământului, are cea mai lungă coastă decât a oricărui continent, este supusă în general celor mai largi extreme climatice ale lumii și, are cele mai variate forme de vegetație și viață animală de pe Pământ.Everestul...am zburat cu avionul aproape de Everest, pentru ca varsta si nu atat varsta, cat starea trupului meu nu-mi permite sa-l urc. Daca as fi fost mai tanara m-as fi pregatit  cativa ani si as fi incercat sa urc Everestul... sa vad fruntea cerului... Nu stiu de unde este in mine bucuria aceasta de a vedea inaltimile muntilor strapungand cerul... dorinta de a ma odihni in iarba plina de flori pe care nu a pascut-o decat caprele salbatice...

Si tot in Asia e este cel mai adânc punct de pe suprafața Pământului, aflat în Oceanul Pacific având o adâncime maximă de 10.984 m, Groapa Marianelor.Si Marea Moarta, cel mai jos loc de pe pamant este tot in Asia.Si desi nu stiu si nu pot sa inot, este in mine dorinta de a ma scufunda in apa acestor oceane si mari...

Cred ca exista numai aceasta viata si ea se va continua dupa adormire. Dar Dumnezeu a pus in mine multa dragoste de lume sub toate aspectele umanitatii dar si a locurilor creatiei lui Dumnezeu. Peste tot in lume este frumos.Nicaieri Dumnezeu nu a prejudiciat pe nimeni cu frumusetea locurilor si ca om care am strabatut mult din acesta lume, stiu cat este de frumos pamantul...Dar sufletului meu i se potriveste caldura Asiei si umiditatea care ma goleste de apa si forta. Ma simt bine molestita de soare si cu ochii sticlind sub borul palariei. In Asia eu port palarii...

In Vietnam am tras dupa mine o micuta palarie din pai, pictata cu un el si o ea langa o bicicleta... Am adus-o in tara carand-o prin avioane agatata de rucsac. Acum am pus-o pe hol si ori de vin in casa, ori de plec din casa, zic" Doamne, miluieste si popoarele asiatice si pe toti cei care au calatorit in Asia!" Si cred ca Dumnezeu aude rugaciunea mea, pentru ca desi inaltat la Cer, Hristos a ramas tainic cu noi! Si e aici, in Asia, in America, in Africa, oriune este suflare de viata...

Unele părți ale Asiei sunt foarte reci, cum ar fi Siberia în Rusia, în timp ce țări precum Thailanda și Maldive sunt cunoscute pentru vremea tropicală. Aceasta înseamnă că există o floră și faună variate în Asia, de la jungle cu maimuțe până la urși polari în regiunile mai reci.

Frumusetea Asiei vine si din frumusetea oamenilor.Blanzi,buni,gata sa te ajute, gata sa te serveasca , oricand la  dispozitia ta si mai ales fericiti sa te vada.Stiu, prorocirile sunt ca rasa galbena va cuceri pamantul si nicio cucerire nu s-a facut daruind flori, dar popoarele acestea pe care eu le-am cunoscut, oamenii simpli,cei care cara pe biciclete cosuri cu flori, cei care fac din orez faina in 24 de ore de munca, cei care impletesc din margelute, coliere si bratari pe care le vand la usa restaurantelor in care noi mancam, cei care ne aduceau mancarea la masa si strangeau gunoiul dupa noi, ei, toti, cei simpli si saraci sunt ca toti saracii lumii...modesti si resemnati in saracia lor, deloc dispusi sa te atace si sa te fure...Asa am perceput eu popoarele asiatice. Desigur e o parerea personala ...si plina de subiectivism si dragoste.Dar asa i-au vazut ochii mei!Nici nu vreau sa-i vad altfel. Ajunge lumii rautatea ei!La ce mi-ar folosi ca eu sa-i banuiesc de viclenie si dusmanie, de ura, cand nu asa ii percep si cred ca de la Dumnezeu e dragostea mea? Tribunalele omenesti din care am refuzat sa fac parte au condamnat si prigonit de multe ori umanitatea.Cred in puterea lui Dumnezeu de schimba aceasta lume care Il cauta.Statisticile arata  ca 

73% dintre vietnamezei sunt agnostici. Cauta Ceva si pe Cineva.Si eu cred ca acestor popoare nu li-s-a vestit cat trebuia si nici cum trabuia Vestea cea buna! Dar cand ei vor intelege si vor crede, Domnul ii va imbraca in vesminte stralucitoare si zilele de durere si plans se vor sfarsi.Si ei vor flutura ramuri de finic si ei pot canta si mai frumos ca mine Osana Osana...si ei vor spune "Mantuirea este a  Dumnezeului nostru care sade pe scaun de domnie si a Mielului"... 

Aceasta face parte din taina rascumpararii pe care cu mintea mea limitata nu o pot intelege deplin , dar o simt a fi infinita...

„Mari şi minunate sunt lucrările Tale,
Doamne, Dumnezeule Atotputernic,
drepte şi adevărate sunt căile Tale,
Împărate al neamurilor!
 Cine nu se va teme, Doamne,
şi cine nu va slăvi Numele Tău?!
Numai Tu eşti sfânt,
şi toate neamurile vor veni
şi se vor închina înaintea Ta,
pentru că faptele Tale drepte au fost descoperite!“